Revista Forumul Judecătorilor

INTERVIURI – Despre justiție și judecători

Interviu cu domnul Jean de Codt, Președintele Curții de Casație din Belgia

Domnul Jean de Codt s-a născut la Ixelles, la 28 decembrie 1955. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Catolice din Louvain, începându-și cariera în sistemul judiciar în anul 1983. A fost, pe rând, procuror stagiar la parchetul de pe lângă Tribunalul Tournai, procuror adjunct la parchetul de pe lângă Tribunalul Bruxelles și procuror general adjunct la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bruxelles, de unde a fost numit judecător la Curtea de Casație la 5 iunie 1997. Specializat în materie penală, a activat în cadrul secției penale, fiind și președinte al acesteia. Este președinte al instanței supreme din Belgia din 23 noiembrie 2013. De asemenea, predă la mai multe universități și școli regionale, fiind și vicepreședinte al Curții de Justiție Benelux și președinte al Camerei franceze a Consiliului național disciplinar din cadrul Consiliului Judiciar.

1. Ce măsuri considerați oportune pentru consolidarea independenței justiției și câștigarea încrederii cetățenilor ? Ar trebui ca judecătorii și procurorii să aibă consilii judiciare diferite?

Justiția trebuie să fie instituită ca fiind una dintre cele trei puteri ale statului. Între acestea, Constituția nu trebuie să stabilească vreo ierarhie.

Numirea și promovarea judecătorilor și a procurorilor trebuie să fie încredințată unui organism non-politic, reprezentativ atât pentru magistratură, cât și pentru societatea civilă, capabil să selecteze candidați pe baza unor criterii obiective. Un Consiliu Superior al Justiției independent de guvern, parlament și de autoritatea judiciară, pare o soluție bună în acest sens. Eu cred că atât judecătorii, cât și procurorii trebuie să fie numiți și promovați de același organism. Independența judecătorilor și a procurorilor trebuie să fie consacrată în Constituție.

Este necesar să se elimine implicarea obligatorie a Parlamentului pentru ridicarea imunității unui parlamentar, în cazul în care există indicii serioase de vinovăție în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni. Ar trebui să se vegheze, ori de câte ori este posibil, ca investigația derulată de un judecător de instrucție să nu se poată bloca printr-un filtru de admisibilitate derivat dintr-o lege care impune secrete militare sau de stat.

Dacă transferăm instanțelor gestionarea resurselor proprii, așa cum este la modă acum în Europa, ar trebui să ne asigurăm că aceste mijloace nu iau forma unei anvelope închise iar transferul de management nu este însoțit de o presiune managerială, forțând judecătorii să se concentreze asupra performanței și a eficienței în detrimentul aspectelor calitative. Tutela asupra utilizării corespunzătoare a banilor publici trebuie să aparțină Parlamentului sau Curții de Conturi, iar nu Executivului. Acesta din urmă nu trebuie să-și numească reprezentanții în organismele de gestionare a instanțelor.

Funcționarea magistraturii și a personalului auxiliar ar trebui să fie stabilite în mod transparent prin lege, iar nu de Executiv, Inspectoratul Finanțelor sau de administrație. Trebuie să existe o cale de atac în cazul în care Executivul a încălcat legea prin faptul că nu a îndeplinit cadrul impus de aceasta. Inamovibilitatea judecătorului este un principiu care trebuie să fie respectat cu strictețe. Să nu poată fi mutat, în niciun caz, un judecător fără consimțământul său.

Disciplina magistraților trebuie să fie asigurată de organismele disciplinare stabilite în cadrul sistemului judiciar, iar nu în afara acestora. Documentarea juridică a instanțelor trebuie să fie asigurată fără întrerupere. Remunerarea și pensiile magistraților trebuie să fie reglementate printr-o lege care se aplică numai acestora și care ia în considerare natura constituțională a puterii judecătorești.

2. Care ar trebui să fie rolul unui ministru al justiției, membru al guvernului (și solidar cu deciziile luate de guvern)? Care ar fi măsurile adecvate care trebuie luate pentru o „definitivă” separație între puterile politice și judiciare? Este o utopie?

Evoluția justiției către o recunoaștere deplină a statutului său de putere constituită, egală cu celelalte două puteri, face ca rolul ministrului justiției să prezinte o importanță din ce în ce mai redusă. Acesta nu mai asigură nici conducerea, nici disciplina sau numirea magistraților, nici promovarea sau formarea acestora, nici asistența juridică internațională. Consecința logică a acestei evoluții este dispariția Ministerului Justiției și înlocuirea sa cu Secretariatul de Stat pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

3. Sunteți de acord cu ideea de a filma și difuza procesele judiciare?

Nu, absolut nu. Când strada intră în sala de judecată, justiția iese de acolo, așa se spune. De asemenea, știm că prezența observatorului schimbă mediul de observat. Ținerea unor procese sub presiunea camerelor de luat vederi și a microfoanelor nu cred că este utilă liniștii și demnității ședințelor de judecată. Este suficient că publicitatea obișnuită a acestora să fie garantată.

4. În opinia dumneavoastră, judecătorul ideal există deja sau poate exista?

Este dificil să răspund la această întrebare. Cred că printre membrii Consiliului Europei, noi am atins un nivel ridicat de calitate în cadrul sistemului judiciar. Se pare, la fel de clar, că putem progresa permanent.

Interviu realizat de

Dragoș Călin,

judecător, Curtea de Apel București

No related posts.