Memento: La începutul anului 2018, peste 2000 de magistrați s-au delimitat față de participarea unor asociații profesionale în cadrul Comisiei speciale parlamentare comune privind modificarea ”legilor justiției”

 

http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Scrisoare-publica-delimitare-UNJR-si-AMR.pdf

 

Scrisoare publică a magistraților români referitoare la delimitarea față de participarea unor asociații profesionale în cadrul Comisiei speciale parlamentare comune privind modificarea ”legilor justiției”

 

Subsemnații, judecători și procurori de la instanțe și parchete, precum și auditori de justiție din cadrul Institutului National al Magistraturii, în raport de încercarea de legitimare a modificărilor aduse ”legilor justiției” prin raportare la propunerile formulate de două asociații de magistrați (Uniunea Națională a Judecătorilor din România, respectiv Asociația Magistraților din România),[1] facem cunoscute publicului larg următoarele:

 

Contrar susținerilor inițiatorilor celor trei proiecte de lege, afirmăm fără nicio rezervă faptul că dezbaterea parlamentară desfășurată cu privire la toate aceste proiecte de lege a ignorat total punctul de vedere covârșitor majoritar al magistraturii și avizele consecutive negative emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2017, aproximativ 4000 de judecători și procurori români, mai mult de jumătate din numărul lor total, și-au însușit Memoriul pentru retragerea proiectului de modificare a ”legilor justiției” adresat Guvernului României.[2]

În luna noiembrie 2017, peste 90% din adunările generale de la instanțele și parchetele din România s-au opus actualelor proiecte aflate în dezbatere parlamentară și adoptate în cursul lunii decembrie 2017.[3]

Totodată, protestele tăcute efectuate de mii de magistrați români, care au cerut un minim dialog, începând cu 18 decembrie 2017, în fața sediilor instanțelor judecătorești și ale parchetelor, sunt de notorietate, fiind preluate de presa din întreaga lume (din Statele Unite în Pakistan, din Filipine şi Angola în Europa Occidentală).[4]

Prin urmare, cvasitotalitatea judecătorilor și a procurorilor români nu a acceptat aceste proiecte de lege, voința magistraților nefiind luată în considerare, evitându-se orice dialog cu aceștia în cadrul unui veritabil „experiment judiciar”, în lipsa oricăror studii de impact și prognoze, situație care va determina consecințe foarte greu sau chiar imposibil de remediat.

Proiectele au fost criticate sever de zeci de ambasade occidentale în România, de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, de numeroase organizații nonguvernamentale din România și alte state, de întreaga societate civilă și de sute de mii de cetățeni simpli, în demonstrații stradale.

Ultimul Raport al Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (2017)[5] recomandă expres, în cazul României, ”în vederea îmbunătățirii în continuare a transparenței și a predictibilității procesului legislativ, precum și pentru a consolida garanțiile interne în materie de ireversibilitate”, ca ”Guvernul și Parlamentul (…) să asigure transparența totală și să țină seama în mod corespunzător de consultările cu autoritățile relevante și cu părțile interesate în cadrul procesului decizional și în activitatea legislativă legate de Codul penal și de Codul de procedură penală, de legile anticorupție, de legile în materie de integritate (incompatibilități, conflicte de interese, avere ilicită), de legile justiției (referitoare la organizarea sistemului justiției), precum și de Codul civil și Codul de procedură civilă”.

Sub același aspect, Comisia Europeană a reținut că, în actualul context,  ignorarea avizelor Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în legătură cu independența sistemului judiciar.

 

În concluzie, legitimarea modificărilor aduse deja ”legilor justiției” dar şi a celor prognozate pentru viitorul apropiat în ceea ce privește Codul penal și Codul de procedură penală, prin raportare la propunerile formulate de două asociații de magistrați (Uniunea Națională a Judecătorilor din România, respectiv Asociația Magistraților din România), care nu au prezentat nici măcar un minim de reprezentare din partea membrilor lor, oricâți ar fi fost, este absurdă și neavenită, susținerile acestor asociații neavând girul miilor de colegi magistrați.

Singurele forme de reprezentare reală a magistraților români le reprezintă adunările generale de la instanțe și parchete, ale căror puncte de vedere au fost însușite întotdeauna de Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant constituțional al independenței justiției.

 

LISTA MAGISTRAŢILOR (JUDECĂTORI ŞI PROCURORI) ŞI A AUDITORILOR DE JUSTIŢIE CARE ÎȘI ÎNSUȘESC SCRISOAREA PUBLICĂ

  1. Dragoș Călin, judecator, Curtea de Apel București
  2. Claudiu Dragusin, judecator, JS4
  3. Sorina Marinaș, judecator, Curtea de Apel Craiova
  4. Veronica Sîrbu,judecator, Judecătoria Sectorului 4 București
  5. Oana Livia Apetri, judecator, Judecatoria Tg. Neamt
  6. Sîrbu Teodor Călin, judecator, Tribunalul București
  7. Anca Gheorghiu, judecator, Judecatoria Brasov
  8. Miulescu Elena Irina, procuror, P.J. Strehaia
  9. Dîrzeanu Iulian, judecator, Tribunalul Bucureşti
  10. Doncea Andrei, procuror, PT Ilfov
  11. Roxana Tasica Budulan, judecator, Curtea de Apel Timisoara
  12. Simon Antoniu, judecator, Curtea de Apel Cluj
  13. Ștefăniță Gogea , procuror, DIICOT
  14. Sorin Maciuc, procuror,PJS6
  15. Simion Oana, procuror, PJ Brasov
  16. Marinel Nicolae, procuror ,PT Olt
  17. Radmacher Raul, procuror, DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj
  18. Munge Mircea, procuror, PJ Oradea
  19. Anca Iovan, procuror , DIICOT Brasov
  20. Corneliu Iftim, procuror , DIICOT
  21. Daniel Giorgian , procuror ,PJ Galați
  22. Timoașcă Maria,judecator,Tribunalul Constanta
  23. Andra-Monica Lăsconi, judecator, judecătoria Ploieşti
  24. Daniel Simion, procuror, PJ Focsani
  25. Marilena Victoria Mircioi, judecator, Tribunalul Constanța
  26. Fanel Arabelea , judecator, jud. Slatina
  27. Bogdan Ioana , judecator, JS2
  28. Constantinescu Laurentiu George, procuror, J. Motru
  29. Popescu Luminita Teodora,judecator, Judecatoria Mangalia
  30. Voroneanu Denisia, procuror, PJ Botosani
  31. Fânariu Ștefan, procuror PJ Săveni
  32. Dordea Alexandra, procuror PJS5
  33. Truica Irina-Veronica , judecator, JS2
  34. Taghiev Ramona, procuror, PT Bacau
  35. Claudia Bojin, judecator, Jud Constanta
  36. Simon Dragos Nicolae, procuror ,PJ Turda
  37. Nedea Cristina , judecator, JS1
  38. Zlate Nadia, procuror ,DNA ST Constanta
  39. Răzvan Alexandru Băra, procuror, PJ Braşov
  40. Chihaia Gabriela Nicoleta, judecator, Tribunalul Harghita
  41. Daniel Popescu, procuror, PJS3
  42. Corina-Iuliana Dinică, procuror, PJ Pitești
  43. Mihai Gabriel Dinică, procuror , PJ Faurei
  44. Trif Marian Mihai, procuror ,PJ Turda
  45. Resmerita Clement Mihai, procuror ,PT Bucuresti
  46. Codreanu Roxana Andreea, procuror ,PJ Iasi
  47. Dordea Marcian Silviu, procuror, PJ Blaj
  48. Grecu Adrian, procuror, PT Timiș
  49. Miu Madalina, procuror, PT Calarasi
  50. Serban Brindusa, judecator, Curtea de Apel Iasi
  51. Nistor Gigi, procuror, PJ Filiasi
  52. Dobrea Laura , procuror , PT Brăila
  53. Puiu Alexandru, procuror ,PJ Buftea
  54. Toma Ștefan-Alexandru, judecator, Judecătoria Constanța
  55. Carstea Alina Viorica, judecator, Judecatoria Luduș
  56. Zavalasi Doina , judecator, CA Craiova
  57. Florin Vîlceanu, judecator, Judecatoria Sector 4 Bucuresti
  58. Sorin Pasare, procuror, PCA Craiova
  59. Alexandru Ceausu, procuror, PJ Timișoara
  60. Lapadat Coralia, procuror ,PJ Timisoara
  61. Ion Mihaela, judecator, judecătoria Buzău
  62. Let Constantin, procuror , PJ Piatra Neamt
  63. Olimpia-Maria Trastau, procuror ,PT Timis
  64. Andreea Cristina Vlăsceanu, judecator, JS4
  65. Pitrop Cristina-Beatrice, procuror, P.J. Constanta
  66. Cristian Burlacu, judecator, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti
  67. Cîrjan Vlad, judecator, Judecatoria Sectorului 4
  68. Ioana-Luiza Negulescu, judecator, Judecatoria Giurgiu
  69. Radu Florea, procuror PJ Turda
  70. Busu Lorelei, judecator, Judecatoria Buzau
  71. Vasile Tudor-Iulian, procuror, PJ Fetesti
  72. Simona Țuca, procuror ,PT Argeș
  73. Comanita Alina Elena, procuror ,PT Covasna
  74. Teodorescu Vlad Eugen, procuror ,PT Covasna
  75. Miroiu Floriana, procuror, PJS4
  76. Nicolae Stamate Tamasan, judecator, Tribunalul Maramures
  77. Ciolacu Cristian, procuror ,PT Dolj
  78. Georgiana Coman,judecator, JS2
  79. Grip Paul Tudor , procuror ,Pj Vaslui
  80. Carasel Ioana Stefana, procuror, Pjs1
  81. Andrei Jurca, procuror , Parchetul de pe langa Judecatoria Timișoara
  82. Cristina Frincu, procuror, PJS2 Bucuresti
  83. Gherghina Alina Nicoleta, procuror, PJS6
  84. Cristina Moisa, judecator,judecator, CA Brasov
  85. Diana Bulancea ,judecator, CAB
  86. Rotundu Gabriela Adriana,judecator, Judecatoria Iasi
  87. Madalina Banoti, Judecator, Judecatoria Constanta
  88. Vieriu Tudor Ionut, procuror ,PJ Roman
  89. Dorobantu Radu, judecator, Judecatoria Bacau
  90. Gulin Catalina-Maria, procuror , P.J. Constanta
  91. Alba Radu Ioan, procuror, PJ Oradea
  92. Claudia Stinga,judecator, JS1
  93. Isac Anamaria Iulia, judecator, Judecatoria Botosani
  94. Andra Georgeta Benchea, judecator, Judecătoria Sebeș
  95. Alexandra – Bianca Prunea, judecator, Judecatoria Targu Mures
  96. Andrei Dragan, procuror, PJ Petrosani
  1. Soloiu Adrian Sandu – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti
  2. Popescu Adrian – Tribunalul Cluj
  3. Sandu Anca – Parchetul de pe langa Judecatoria Piatra Neamt
  4. Barea Brezae Alexandra Luiza Tribunalul Bucuresti
  5. Mungiu Ramona, procuror , PJS1
  6. Cristea Denisa, procuror, PJ Constanta
  7. Raluca Alexandra Munteanu, procuror, PJS2
  8. Surd Grigore,judecator, Tribunalul Satu Mare
  9. Balasanu Alexandru, judecator, Judecatoria Botosani
  10. Sîrbu Florina Nicoleta, procuror, PJS1
  11. Alina-Ana Stamate Tămășan, judecator, Tribunalul Maramureș
  12. Bianca Laura Găzdac, procuror, PJ Tg. Mureș
  13. Pîrvu Ana Maria, procuror, PJ Slobozia
  14. Cosmin Adrian Iordache, procuror, DNA
  15. Aurelian Manzu, procuror , PT Arad
  16. Vida-Simiti Anamaria Gabriela , judecator, CA Cluj
  17. Ioana-Luciana Hanganu, judecator, Curtea de Apel Galați
  18. Bãra Bianca, judecator, Judecatoria Caransebes
  19. Enache Eliza, judecator, Judecătoria Slatina
  20. Imireanu Cristina, procuror, PT Calarasi
  21. Sersea Oana Georgiana, judecator, Judecatoria Sector 4
  22. Mădălina Sima, procuror ,PJ2
  23. Luca Cristina Maria, procuror , P.T. Neamt
  24. Circiumaru Oprica Florin, procuror, PJS 2
  25. Sighete Brigitte, procuror, PJ Chișineu-Criș
  26. Pintea Andreea Alexandra, judecator, Tribunalul Bucuresti
  27. Sas George Florin, procuror, PJ Oradea
  28. Crețu Carmen-Diana, judecator, Judecătoria Slatina
  29. Daniela Tiriteu, judecator, Judecatoria Arad
  30. Chivu Irina, procuror ,PJ TIMIȘOARA
  31. Câțu Lilișor, procuror, PJ Brașov
  32. George Enescu, procuror , PT Ilfov
  33. Florian Costin , judecator, Tribunalul Galati
  34. Andone Alina Madalina , judecator, JS1
  35. Pacuraru Mihaela, procuror ,PJ Calarasi
  36. Matei Andreea-Isabella, procuror, PJ Buhusi
  37. Negrut Catalina, procuror ,PJS6
  38. Hanzu Silvia, judecator , JS 3
  39. Ana-Maria Chirilă, judecator, Judecătoria Cluj-Napoca
  40. Conea Vlad-Alexandru, judecator, judecatoria Giurgiu
  41. Baltag Andreea Georgiana, judecator, Judecătoria Constanța
  42. Marian Drilea, procuror, DIICOT ST Brașov
  43. Calin Radu Bogdan, procuror ,PJ Slatina
  44. Neculaica Elena, procuror ,PT Constanta
  45. Alexandru Bogdan Popescu, judecator, Jud. Tg Jiu
  46. Arsene Cătălin, procuror, PT Argeș
  47. Simona-Stefania Constantinescu, procuror , DNA-Structura Centrală
  48. Alina Gabriela Grigore, procuror, PJ Targoviste
  49. Anca Borsan, judecator, Galati
  50. Albulescu Camelia, procuror ,PJ Cornetu
  51. Mitru Marcel Teodor, judecator, Judecătoria Filiași
  52. Satmarici Iulia-Diana, procuror , PJ Medgidia
  53. Bădan Mihai Claudiu, procuror , P.J. Tulcea
  54. Tomescu Alexandra Sorina, procuror PJ Calarasi
  55. Neacșa Ioana Mihaela, judecator, Tribunalul Arges
  56. Stănculescu Catalin, judecator, Judecătoria Strehaia
  57. Tabirta Lorin, procuror , PJ Timisoara
  58. Chițu Georgiana-Valentina, procuror, PJ Ploiești
  59. Lucica Dobrin, judecator, Curtea de Apel Timișoara
  60. Galatan Anisoara, procuror , PJS6
  61. Munteanu Monica, procuror, DNA
  62. Rosca Sergiu, procuror, PJ Satu Mare
  63. Madalina Birlog -Tribunalul Bucuresti
  64. Cirneciu Felicia Tincuta,judecator, JS2
  65. Corina Moiş, procuror , PJ Satu Mare
  66. Florea Ana-Maria, judecător, Judecătoria Sibiu
  67. Marin Ana – Maria, procuror, T. Brasov
  68. Marian Clement Virgil, procuror , PJ Baia Mare
  69. Scaleţchi Constantin , procuror , PJ Tulcea
  70. Tinca Ionela, procuror , PJ Timisoara
  71. Thea Zinca, judecator, Judecatoria Caransebeș
  72. Pantea Marius, procuror, PJ Cluj-Napoca
  73. Ghita Bogdan , procuror , PJ Buftea
  74. Ionuț Borlan, judecator, Judecatoria Cluj-Napoca
  75. Ispasoiu Stefan Aurelian, procuror , DNA
  76. Dinu Eugenia Viviana, judecator, Galați
  77. Vlad Elena Claudia, judecator, Judecătoria Slatina
  78. Carmen Livia Nicuta, procuror, DIICOT Bucuresti
  79. Ana Muresan, procuror , PjS2
  80. Bulzan Mihaela, procuror, DIICOT Oradea
  81. Oprescu Alexandra Georgiana, procuror, PJ Ploiești
  82. Ardelean Cristian , procuror , DNA ST Oradea
  83. Sovarschi Laura, procuror, PJ Alesd
  84. Sohorca Florin, procuror, PJ Nasaud
  85. Ungureanu Elena Cerasela, procuror, PT Brasov
  86. Ciobanu Ionica Daniel, procuror, PJ Caracal
  87. Macovei Mădălina Maria, judecator, Judecătoria Sibiu
  88. Neculaes Alina, procuror, C.A. Bacau
  89. Călina Crișan, judecator, Jud. Cluj-Napoca
  90. Vîlcea Luciana Elena, procuror , PJ Cornetu
  91. Viciu Maria Mirabela, procuror, PJ Ploiesti
  92. Airinei Vasile¸ procuror ,DIICOT ST IASI
  93. Georgescul Ruxandra Andreea, procuror, PJ Suceava
  94. Radu Adrian, procuror , PJ Brasov
  95. Ailene Ancuta, judecator Jud. Iasi
  96. Cristi Danilet, judecator, Tribunalul Cluj
  97. Iulian Bogatu, procuror , PJS1
  98. Vasile Andreea Florina, procuror, PJ Cornetu
  99. Mihai Irina Maria, procuror, PJ Targoviste
  100. Pațanghel Ionuț Marian, procuror, PJ Rm. Vâlcea
  101. Vaduva Maria Valentina, judecator Judecatoria slatina
  102. Miclescu Camelia Andreea, judecator, Judecătoria Constanta
  103. Pavel Marinel Corneliu, procuror, PJ Slatina
  104. Negrau Andrei Sergiu, procuror, PJ Oradea
  105. Teodor Nicodin, procuror , PJ Buftea
  106. Cazacu Dan Constantin, procuror ,PJ Bacau
  107. Constantinescu Andreea, judecator, JS1
  108. Dragusanu Ioana, judecator, Tribunalul Bucuresti
  109. Hodorca Luisa Fabiola, judecator, Judecatoria Resita
  110. Flore Danina Oana, judecator, Jud Timisoara
  111. Natalia Gherman, judecator, Judecatoria Oradea
  112. Biculescu Lotee-Maria, judecator, judecătoria Craiova
  113. Cristea Ana Liliana, procuror, PJS5
  114. Gheorghe Cristian, procuror, PJS6
  115. Butnaru Andreea, judecator, Jud Galați
  116. Stancioi Daniela-Ioana, judecator, Tribunalul Bucuresti
  117. Stancu Dana Iuliana, judecator, CA Pitești
  118. Stancu Costin Andrei, judecator, CA Pitești
  119. Vărzaru Alexandra, procuror , PJ Cornetu
  120. Bogdan Munteanu, procuror , DNA ST Iași
  121. Cătălin Margina, procuror, T. Bacău
  122. Nițulescu Marie-Jeanne , judecator, Judecătoria Sectorului 3
  123. Irina Popa, judecator, JS1
  124. Anca Dobre, judecator, Jud Pitesti
  125. Andreea Nicolai, judecator, JS4
  126. Cretescu Elena, judecator, JS2
  127. Ioana Andreea Popescu, judecator, TB
  128. Boceanu Claudia Andreea, procuror ,Parchetul de pe langa Judecatoria Arad
  129. Iulia Casap, judecator, judecatoria Oradea
  130. Tirlea Irina, judecator, Judecatoria Iasi
  131. Gheorghiu Anca Loredana , procuror ,PJ Brasov
  132. Sprîncu Nicolae, procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  133. Bradean Raluca Cristina, procuror ,PJ Caransebes
  134. Matias Olimpia Monica , procuror ,Tribunalul Timiș
  135. Dumitru Dobre , procuror , PJS3
  136. Dumitrache Nicusor Adrian, procuror, PJS 4
  137. Coca Daniel Alin, procuror , DNA ST Iasi
  138. Diremia Vlad, procuror, PJ Rosiori de Vede
  139. Iboiu Mihaela, procuror, PJ Rosiori de Vede
  140. Sava Alexandra Teona, procuror ,PJ Harlau
  141. Mandache Narcis Ionut, procuror, PJ Iasi
  142. Șurtea Aurelia Mădălina , procuror ,Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
  143. Mandache Claudia, judecator, Judecatoria Iasi
  144. Vilculescu Ioana Raluca, procuror ,Pj Pitesti
  145. Anca Stefanescu, judecator, Judecatoria Giurgiu
  146. Plesca Anișoara, procuror, PJ Iasi
  147. Mocanu Marius, procuror, PJ Tulcea
  148. Blejușcă Ionuţ Doru, procuror, PJ Tulcea
  149. Anton Andreea Alexandra , procuror ,PJ Constanta
  150. Liana-Georgiana Marin, judecator, Judecătoria Vălenii de Munte
  151. Iordache Valeriu, procuror, PJ Ploiesti
  152. Roxana Romila, judecator, Iași
  153. Bochis Angela, procuror, Pj Brașov
  154. Norica Nicoleta Iordache, judecator, JS1
  155. Anca Codreanu, judecator, TB Covasna
  156. Irimia Andreea Raluca, judecator, JS3
  157. Mihaela Roxana Ioana Bădulescu, judecator, JS1
  158. Sergiu Delcea, judecator, Judecatoria Giurgiu
  159. Păduraru Ana – Maria, judecator, Judecătoria Giurgiu
  160. Alb Codruța Violeta, judecator, Tribunalul Maramures
  161. Cirneciu Liviu Cristian, procuror, P.J. Braila
  162. Stoian Catalina, procuror, PJS6
  163. Stoian Elena Daniela, judecator, Judecătoria Craiova
  164. Alan Alisa, judecator, Judecătoria Buzău
  165. Malina Nitica, judecator, Judecatoria Timisoara
  166. Murariu Ovidiu Daniel, procuror, PJ Tg Mures
  167. Chivu Cosmin Constantin, judecator, Judecatoria Targoviste
  168. Toduta Valentin Gheorghe, procuror ,PJ Oradea
  169. Adomniței Cosmin, judecator, Judecătoria Carei
  170. Onea Dalidis Nicoleta Irina, procuror, PCA Craiova
  171. Ilioiu Maria Florentina, procuror ,PT Prahova
  172. Stefan Dorina-Roxan, judecator, judecatoria Calafat
  173. Ionut Marius Mihalascu, judecator, Alexandria
  174. Enache Iulia Monica, judecator, Jud. Bacau
  175. Enache Silviu Catalin, judecator, Bacau
  176. Prinose Elena-Georgiana, judecator, JS2
  177. Apostol Andreea, judecator, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti
  178. Mihnea Stoicescu, judecator, JS1
  179. Șerban Irina, procuror, P. J. Slatina
  180. Maria Adriana Bratu,judecator, Curtea de Apel Bucuresti
  181. Tiberiu Augustin Bratu, procuror, PJS6
  182. Ursu( Chiriac) Oana Alina, procuror, Pj Giurgiu
  183. Anca-Anamaria Mihai, judecator, Judecătoria Strehaia
  184. Camelia Panaitescu-Alegria, judecator, JS1
  185. Cristina Andreea Boaje, judecator, jud. Tribunalul Bucuresti
  186. Ioan Paul Chis, procuror, DNA
  187. Pirlog Bogdan Ciprian, procuror, PT Bucuresti
  188. Marcu Ionut, DIICOT, ST Centrala
  189. Gabriel Lefter, judecator,Judecatoria Constanta
  190. Ionescu Florina, judecator, Tribunalul Neamt
  191. Lucian Cosmin Manoloiu, judecator, Judecatoria Slatina
  192. Povaliceanu Cristina, procuror, PT Arad
  193. Razvan Dicu, judecator, Tribunalul Galati
  194. Cristina Dicu, judecator, Tribunalul Galati
  195. Gulutanu Alina, judecator, Tribunalul Bucuresti
  196. Catalin Marian Bunduc, procuror, DIICOT
  197. Madalina Hira, procuror, DIICOT Constanta
  198. Elena Blidaru Mateescu, judecator, Tribunalul Bucuresti
  199. Irina Dumitru, judecator, Tribunalul Specializat Mures
  200. Flavius Muresan, judecator, Tribunalul Specializat Mures
  201. Liana Anisoara Cocis, judecator, Tribunalul Cluj
  202. Mihai Cepes, judecator, Judecatoria Timisoara
  203. Ciprian Cosnita, procuror, PJ Brasov
  204. Mihaela Saracut, judecator, Curtea de Apel Cluj
  205. Enache Valentin Florian, procuror, PJ Brezoi
  206. Rusu Melania Cristian, judecator, Judecatoria Pitesti
  207. Rusu Adrian, judecator, Judecatoria Alexandria
  208. Balulescu Andreea Rozalia, judecator, Judecatoria Timisoara
  209. Zvoristeanu Ancuta, judecator, Judecatoria Pitesti
  210. Vioreanu George Cristian, judecator, Tribunalul Bucuresti
  211. Mihaela Mergeane, procuror, PCA Constanta
  212. Alexandru Mihai, procuror, PICCJ
  213. Vasile Adriana Mihaela, judecator, Judecatoria Constanta
  214. Marc Ionela Anca, judecator, Judecatoria Cluj Napoca
  215. Iustina Jora Boerosu, judecator, Judecatoria Bacau
  216. Larisa Rusu, procuror, PJ Botosani
  217. Paul Daniel Mogan, judecator, Judecatoria Bacau
  218. Maria Filip, judecator, Judecatoria Turda
  219. Claudia Bodean,judecator, Curtea de Apel Constanta
  220. Baila Camelia, judecator, Tribunalul Arad
  221. Gogioiu Ana Maria, judecator, Tribunalul Dambovita
  222. Tudor Nicu, judecator, Judecatoria Mizil
  223. Roxana Maria Calin, judecator, Tribunalul Bucuresti
  224. Ionita Irina, judecator, Tribunalul Bucuresti
  225. Stefan Dobre, judecator, Judecatoria Buzau
  226. Puiulescu Constantin Cosmin, procuror, PT Arges
  227. Bogdan Zdrenghea, judecator Curtea de Apel Cluj
  228. Ghica Mihai Stefan, judecator, Judecatoria Cluj Napoca
  229. Emanuela Dulgheru, judecator, Tribunalul Bucuresti
  230. Serena Militaru, judecator, CAB
  231. Lavinia Carciumaru, judecator, Tribunalul Bucuresti
  232. Marilena Neacsu, judecator, Tribunalul Bucuresti
  233. Adrian Ghirdoveanu, procuror, DIICOT
  234. Marius Valcu, procuror, DNA
  235. Ruxandra Grecu, judecator, CAB
  236. Cobiscan Alexandru, judecator, JS1
  237. Andreea Madalina Popescu, judecator, JS6
  238. George Marcolea, procuror, PJ Buzau
  239. Georgiana Copacian, judecator, JS2
  240. Mihaela Durnea, procuror, PJ Brasov
  241. Corina Maria Florea, judecator, Judecatoria Oradea
  242. Vilcea Lucian George, procuror, PJ Medias
  243. Marius Andrei Moraru, judecator, Judecatoria Iasi
  244. Trenca Ionela Violeta, procuror, PJ Viseu de Sus
  245. Cozgarea Bogdan, judecator, Tribunalul Mures
  246. Gondor Oresia, judecator, Tribunalul Maramures
  247. Angelica Neacsu, judecator, Judecatoria Constanta
  248. Gabriel Neacsu, judecator, Judecatoria Constanta
  249. Marieta Marin,judecator, Jud. Buzau
  250. Mirela Niculescu, judecator, Jud.Pitesti
  251. Valentina Liliana Petrescu, judecator, Tribunalul Bucuresti
  252. Patulea Ioana, procuror, PJS3
  253. Raluca Cobzaru, procuror, PCA Bacau
  254. Mihaela Haprian, judecator, Tribunalul Satu Mare
  255. Rus Lucian Claudiu, procuror, DNA
  256. Ilyes Maria Magdalena, procuror, PJHunedoara
  257. Pavel Maria Stefania, judecator, Tribunalul Maramures
  258. Totora Vlad Cosmin, procuror,PJ Horezu
  259. Nedelcu Giulio Costel,judecator, Tribunalul galati
  260. Ruxandra Maria Pavel, judecator, Jud.Cluj Napoca
  261. Penciuc Andrada Roxana, judecator,jud.Deva
  262. Brindea Oana Rozalia, procuror, PJ TG Mures
  263. Stoian Ioan Andrei, procuror, PJ Reghin
  264. Ursa Paul Ionel, procuror, PJ Brasov
  265. Maria Rimniceanu, procuror, DIICOT
  266. Ana Maria Carlanaru, judecator, Jud. Botosani
  267. Otel Simona Maria, judecator, Tribunalul Dolj, delegata la Jud. Filiasi
  268. Levai Eduard Gabriel,judecator, Jud. Constanta
  269. Ivan Mihaela, judecator, JS2
  270. Iuliana Crisan, procuror, DNA
  271. Ionescu Dana, procuror, PJ Sannicolau Mare
  272. Mihail Andreca, procuror, PJ Timisoara
  273. Lavinia Focsa, judecator, JS1
  274. Ioana Gutu, procuror, PT Valcea
  275. Damaschin Ioana, procuror, PJ Cluj Napoca
  276. Cosmin Sterea Grossu, judecator, JS4
  277. Dumitru Alexandru, procuror, PT Ilfov
  278. Sauciuc Andrei, judecator,Jud.Dorohoi
  279. Mirtha Elena Meleaca, judecator, CA Craiova
  280. Bursuc Andreea Claudia, procuror, DIICOT
  281. Stasiuc Madalina, procuror, PJ Bacau
  282. Timar Dana Florica, judecator, Jud. Marghita
  283. Albescu Andrada, judecator, Jud.Novaci
  284. Voinea Georgiana Cecilia, judecator. Jud. Ploiesti
  285. Moscu Alexandru, procuror, PJ Vaslui
  286. Alina Mihaela Gioroceanu, judecator, Tribunalul Olt
  287. Dundev Alma Maria, procuror,PJ Sighisoara
  288. Nicoleta Bulieris, judecator, Jud.Cluj Napoca
  289. Adrian Vrabete, procuror, PJ Horezu
  290. Carmen Rotaru, judecator, Tribunalul Dolj
  291. Antonache Alexandra Ioana, judecator, JS4
  292. Tarhon Diana Raluca, judecator, Jud. Onesti
  293. Ruta Ana Maria, judecator, Jud.Pitesti
  294. Voiculescu Madalina Amelia, procuror, PT Bucuresti
  295. Simona Taus, judecator, Jud.Zarnesti
  296. Balaci Dorel, procuror, DNA
  297. Vasile Marc Emilia, procuror, PJ Videle
  298. Miron Constantin Ciprian, judecator, Tribunalul Suceava
  299. Miron Simona Elena,judecator, Jud. Botosani
  300. Bontea Cristina Augustina, procuror, PJ Petrosani
  301. Gabor Cristina, judecator, Jud. Braila
  302. Popa Alina Diana, procuror, PJ Iasi
  303. Virginia Zidarescu, judecator, jud. Focsani
  304. Teliceanu Viorel, procuror, PJ Constanta
  305. Georgescu Georgiana Gabriela, judecator, Jud. Calarasi
  306. Lexandru Liviu Colceriu, procuror, PJ intorsura Buzaului
  307. Viorica Mitrica, judecator, Judecatoria Aiud
  308. Adriana Elena Filimon, judecator, Judecatoria Aiud
  309. Ghiata Ana Maria, judecator,jud. Harlau
  310. Pintilie Silvia, judecator, Tribunalul Botosani
  311. Liviu Mihai Urziceanu, judecator, Judecatoria Arad
  312. Corduneanu Ana Maria, judecator, Tribunalul Botosani
  313. Irinciuc (Obreja)  Andreea, procuror, PJ Barlad
  314. Lucian Manoli, judecator, Tribunalul Harghita
  315. Dohan Oana, procuror, PT Salaj
  316. Cosmina Chirila, judecator, Jud.Cluj Napoca
  317. Creac Adrian, procuror, PJ Alexandria
  318. Dorina Ivascu, procuror, DNA
  319. Tisu Cristina, procuror, PJ oradea
  320. Neagu Adrian, judecator, Jud. Arad
  321. Neagu Ana Maria, judecator, Jud.Arad
  322. Murgoi Anda, procuror, PCA Alba Iulia
  323. Andreea Busulescu, judecator, JS1
  324. Marius Stancu, judecator, JS1
  325. Acatrinei Alexandru, judecator, Gura Humorului
  326. Acatrinei Alexandra, procuror, PJ Gura Humorului
  327. Dumbraveanu Andreea Maria, judecator, Tribunalul Bucuresti
  328. Livia Maria Mercan, judecator, Tribunalul Arges
  329. Pop Ancuta, judecator, Jud. Reghin
  330. Pop Ciprian Dumitru, procuror, PJ Ludus
  331. Alexandru Florea, procuror, DIICOT
  332. Nicoleta Lucaciu, judecator, Jud.Oradea
  333. Blanaru Larisa, procuror, PJ Brasov
  334. Iuliu Natavala, procuror, DNA
  335. Cristina Ion, judecator, Jud. Pitesti
  336. Ciocan Radu Andrei, judecator, JS2
  337. Vieriu Cosmina Mihaela, procuror, PJ Zarnesti
  338. Bene Ioan, procuror, PJ targu Bujor
  339. Rusanda Cojocaru, procuror, PJ suceava
  340. Florin Zeres, judecator, Jud.Sibiu
  341. Asmarandei Andrei Iulian, procuror, PJ Buftea
  342. Alina Mihaela Palancanu, judecator, Tribunalul Neamt
  343. Andrei Constantin Cristi, procuror, PJ Racari
  344. Ana Maria Nedelcu, judecator, Jud.Focsani
  345. Cristina Rosu, procuror, PJ Giurgiu
  346. Ghita Alina Andreea, procuror, PJ Turda
  347. Ecaterina Ivanov, judecator, jud. Braila
  348. Cristina Raluca Radu, judecator, CAB
  349. Mihaela Beldie Canela, procuror, DNA
  350. Anca Iliescu, judecator, JS3
  351. Irina Isar, procuror, PJS2
  352. Cristian Popa, judecator, CA Craiova
  353. Ioan Fundatureanu, judecator, CA Pitesti
  354. Adina Fundatureanu, judecator, CA Pitesti
  355. Elena Ciulin, procuror, PT Bucuresti
  356. Sava Gheorghe Petru, procuror, DIICOT
  357. Ududec Ionel, procuror, PJ Cluj Napoca
  358. Ududec Anca Teodora, procuror, PJCluj Napoca
  359. Carastoian Irina, judecator, JS1
  360. Adelina Ionela Zamfir, procuror, PJS6
  361. Ghinea Alexandru Cosmin, procuror, PJ Fetesti
  362. Eliza Tentiuc, judecator,Jud. Piatra Neamt
  363. Lia Sorin Marian, procuror, PJ Slatina
  364. Irimia Anca, procuror, PJ Sibiu
  365. Ioana Mic, procuror, PT Satu mare
  366. Radu Harja, judecator, Tribunalul Bihor
  367. Patras Alexandra Maria, procuror, PJ Iasi
  368. Florin Nita, judecator, Judecatoria Buftea
  369. Chiva Cristina, procuror, PJ Ploiesti
  370. Paduraru Raluca Mihaela, procuror, PJS4
  371. Onorfei Marius, procuror, PT Botosani
  372. Paiusi Carmen Madalina, judecator, JS1
  373. Liposchi Nicolae, judecator, Jud. Brad
  374. Cuemjiev Catalina Miruna, judecator, Jud. Ploiesti
  375. Carbunaru Ionica, judecator, Jud. Braila
  376. Cristina Nicoleta Bratila, procuror, PJ Ploiesti
  377. Emanuel Mihoc, procuror, PJ Sighisoara
  378. Moaca Alina Adriana, procuror, PJ Buftea
  379. David Maricel, procuror, PJ Giurgiu
  380. Bulat Sergiu, procuror, PJ Bacau
  381. Sorin Constantinescu, procuror, DNA
  382. Nicolae George, judecator,Jud.Cornetu
  383. Nelu Nastasoiu, judecator, Jud. Buzau
  384. Oprea Veronica, procuror, PJ Buzau
  385. Adriana Steliana Bidica, procuror, PT Valcea
  386. Simion Mihaela, judecator, Tribunalul Brasov
  387. Cristina Radu, procuror, PT Bucuresti
  388. Apostol Georgiana, procuror, PJ Constanta
  389. Andrei Radu Dinca, judecator, Teleorman
  390. Cristina Mocioi, procuror, PJ Babadag
  391. Irina Poescu, procuror, PJ Ploiesti
  392. Florin Traian Lazar, judecator, jud. Botosani
  393. Adina Botezatu, judecator, Jud. Brasov
  394. Ostafie Andrei, procuror, PJ Botosani
  395. Florescu Gabriela, procuror, PJ Buftea
  396. Cristina Ionescu Lupeanu, judecator, Tribunalul Bucuresti
  397. Razvan Tuduce, procuror, PJ Arad
  398. Pricope Ana Maria, procuror, PJS1
  399. Nedela Daniel Doru, procuror, PJS1
  400. Purice Ciprian Cristian, judecator, Tribunalul Ialomita
  401. Vasi Ana Maria, judecator, Tribunalul Buzau
  402. Constantin Irina, procuror, DNA
  403. Ioniti Anita, judecator, JS2
  404. Corogeanu Cristian Andrei, procuror, PJ Tarnaveni
  405. Raducu Liliana Dorina, judecator, JS5
  406. Bandol Elena, judecator, Jud.Botosani
  407. Bandol Ionut Daniel, judecator, Jud.Botosani
  408. Brindea Dan Eugen, procuror, PT Salaj
  409. Oana Zabava, judecator, Jud. Sibiu
  410. Iacob Mara, judecator, Jud.Constanta
  411. Raduica Adi Lucian, procuror, PJ Drobeta Turnu severin
  412. Manescu Claudiu Cornel, judecator, Jud. Moreni
  413. Gheorghe Mihai andrei, procuror, PJ Pitesti
  414. Alexandra Lancranjan, procuror, DNA
  415. Mihai Adrian, procuror, PJ Chisneu Cris
  416. Ailioaie Andreea Alexandra, procuror, PJ Gurahont
  417. Razlog Ana Maria, judecator, Jud.galati
  418. Simion Ligia, judecator, Tribunalul Maramures
  419. Onofrei Oana, judecator, JS1
  420. Ciobanita Cristiana, judecator, Jud. Gaesti
  421. Mihaela Luciani, judecator, JS3
  422. Andrei Olaru, judecator, Jud. Ploiesti
  423. Dan Dumitru, procuror, PJ Bacau
  424. Diana Toma, judecator, Jud. Ploiesti
  425. Sarghi Dorina, procuror, PJ Roman
  426. Simion Iuliana Maria, procuror, PJ Constanta
  427. Plic Razvan, procuror, PJ Chisneu cris
  428. Barbieru Ionel, judecator, Judecatoria Botosani
  429. Arion Florin, procuror, PJ Buzau
  430. Marian Solomon, judecator, JS4
  431. Savu Mihaela Iuliana, judecator, Trib. Olt
  432. Nita Cosmin, procuror, PJ Brasov
  433. Catu Codruta Romana, procuror, PJ Brasov
  434. Carla Alexandra Anghelescu, judecator, Tribunalul Bucuresti
  435. Ana Maria Iftinca Voicu, judecator, JS1
  436. Damaschin Eniko, judecator, jud.Cornetu
  437. Stanta Doina, procuror, PCA Craiova
  438. Carstea Adrian Mihai, judecator, Jud. Tg Mures
  439. Daniel Vale, procuror, PJ Tg Mures
  440. Baron Alina Gabriela, judecator, JS4
  441. Miruna Petru, judecator, Tribunalul Bucuresti
  442. Stanciulescu Bogdan, judecator, JS2
  443. Reli Roxana Mitroi, judecator, Jud. Craiova
  444. Ilascu Iuliana Andreea, procuror, PJ Suceava
  445. Lazar Aida, procuror, PJ Timisoara
  446. Pelmus Ciprian, procuror, PJ Timisoara
  447. Pelmus Atena, procuror, PT Timis
  448. Tira Anisoara Corina, judecator, CA Timisoara
  449. Borcoman Catalin, procuror, DIICOT
  450. Melania Ciobanu, judecator, Jud.Craiova
  451. Senciu Dan, procuror,DIICOT
  452. Silvia Ambrozie, judecator, JS1
  453. Daniel Verives, judecator, Jud.Podu Turcului
  454. Georgescu Diana, judecator, jud. Corabia
  455. Chiazna Magdalena Daniela, procuror, PJ Drobeta Turnu Severin
  456. Oana Maria Matei, judecator, JS1
  457. Iulian Nica, procuror, PT Brasov
  458. Dinu Rebecca Zinca, judecator, Trib.Bucuresti
  459. Cristina Radu, procuror, DIICOT
  460. Stefan Marius Ionel, procuror, PT Arges
  461. Malaescu Ioana Ruxandra, judecator, Trib. Gorj
  462. Ana Maria Achim, judecator, Jud. Ploiesti
  463. Hincu Oana, procuror, PT Galati
  464. Meszaros Ioana Adina, procuror, PJ Satu Mare
  465. Stela Stoicescu, judecator, JS2
  466. Siclitaru Diana, judecator, JS2
  467. Ciocan Nicolae Mugurel, judecator, Jud.Slobozia
  468. Adrian Victor Vank, judecator, Jud.Braila
  469. Camelia Maria Solomon, judecator, CAB
  470. Corda Liviu Tiberiu, procuror,PJ Zalau
  471. Roxana Iuliana Vasile, judecator, JS1
  472. Stana Florentina, judecator, Trib.Olt
  473. Candale Laura Camelia, judecator, Jud. Bistrita
  474. Alexandra Coca, judecator, JS2
  475. Andreea Vernea, judecator, JS1
  476. Sorin Alexandru Vernea, judecator, JS2
  477. Costantea Raveca Loredana, judecator, Jud. Hunedoara
  478. Rosiu Simona, judecator, Jud.Tg Mures
  479. Meszaros Robert Sebastian, procuror, PJ Carei
  480. Profir Mihaela, judecator, Jud.Tg Jiu
  481. Lungu Lucian, judecator, Jud.Botosani
  482. Neculai Maria Alina,l judecator, CA Suceava
  483. Curtman Nicoleta, judecator, CAB
  484. Badan Mihaela, procuror, PJ Bals
  485. Pasc Daniela Corina, procuror, PJ Buftea
  486. Florescu Diana, judecator, Jud. Costesti
  487. Marin Alexandru Marian, procuror, PJ Buftea
  488. Diana Elena Gavrila, judecator, JS2
  489. Capitan Corneliu Lucian, judecator, Jud. Satu Mare
  490. Petcu Gabriela, judecator, Trib. Dolj
  491. Andreea Simona Suciu, judecator, JS5
  492. Andreea Mihaela Bradu, judecator, JS4
  493. Nae Sebastian, judecator, Jud.Galati
  494. Visan Silviu, judecator, CA Craiova
  495. Tira Livia Adriana, judecator, Jud. Bistrita
  496. Marin Tiberiu, procuror, PJ Giurgiu
  497. Adrian Tirlea, procuror, PTB
  498. Visinescu Ionut Gabriel, judecator,JS4
  499. Tartea Anca, procuror, PJ Constanta
  500. Varjan Iuliana,judecator, Jud. Tg Mures
  501. Prisacaru Nicolae, judecator, jud. Pascani
  502. Matei Monica, procuror, PCA Oradea
  503. Ion Izabela Ana Maria, procuror, PJS3
  504. Tomozei Adrian, judecator, Jud. Onesti
  505. Caprarin Andreea, judecator, Jud. Tg Jiu
  506. Roxana Stanciu, judecator, JS4
  507. Coman Claudia, judecator, jud. Bolintin vale
  508. Constantin Manoliu, judecator, Trib. Bihor
  509. Uce Laura, judecator, Trib.Valcea
  510. Alexandru Bleoanca, judecator, CA Galati
  511. Ana Maria Tranca, judecator, CAB
  512. Felicia Vlad, procuror, DNA
  513. Ana Maria Aparaschivei, procuror, PCA Suceava
  514. Adrian Pacurar, judecator, Trib.Bucuresti
  515. Stefana Pascaru, judecator, jud. Iasi
  516. Dana Belciug, procuror, DNA
  517. Mariana Fagarasan, judecator, Trib.Mures
  518. Paul Manciu, judecator, Jud. Moinesti
  519. Gudumac Octavian, procuror, PJS2
  520. Dobraniste Cornel, judecator,CAB
  521. Florentina Sandu, judecator, Jud. Oradea
  522. Camelia Bogdan, judecator, CAB
  523. Patrascu Paula, judecator, JS1
  524. Andrei Adriana, judecator, Tribunalul Ialomita
  525. Bocai Adina, procuror, PCA Iasi
  526. Todea Laurentiu Mirel, procuror, PJ Timisoara
  527. Stefanoaia Silvia Mihaela, procuror, PJ Tarnaveni
  528. Tifachi Ionut, procuror, PJ Botosani
  529. Morar Timotei, judecator, Jud. Zalau
  530. Razvan Pricop,judecator, Jud.Constanta
  531. Arpinte Nicoleta, procuror, PJ Botosani
  532. Andreea Sandu, judecator, JS5
  533. Monica Turcu,judecator, Trib.Constanta
  534. Munteanu Adriana Natalia, procuror, PJ Bistrita
  535. Radoi Ionela Simona, judecator, Jud. Petrosani
  536. Craciun Vlad, procuror, PJ Sighisoara
  537. Tiba Morar Anca, procuror, PJ Oradea
  538. Lupu Elena Laura, judecator, JS4
  539. Ovidiu Gherasim, procuror, PTB
  540. Popescu Adrian,judecator, Jud. Pucioasa
  541. Popescu Iulia, judecator, Jud. Gaesti
  542. Georgiana Muraru, judecator, Jud. Pucioasa
  543. Mosteanu Marian Eugen, procuror, DNA
  544. Bordianu Dragos, procuror, PJ Iasi
  545. Mariana Apostol, judecator, Trib. Vaslui
  546. Anghel Simona, procuror, PJ Oltenita
  547. Ciomaga Mostat Mihaela, judecator, Jud.Botosani
  548. Andreea Oana Nica, procuror, DNA
  549. Layet Carmen, judecator, Jud.Buftea
  550. Mircea Iuliana, procuror, PCA Constanta
  551. Chisbora Mircea Cristian, judecator, jud. Bistrita
  552. Albu Andreea, procuror, PT Giurgiu
  553. Bodnar Alinel, judecator, Jud.Satu Mare
  554. Dietrich Magdalena, judecator, Trib. Timis
  555. Gabriela Voiculescu, judecator, Jud. Giurgiu
  556. Ilinca Rebisoreanu, procuror, PJArad
  557. Sas Remus Vasile,judecator, CA Suceava
  558. Diana Lasconi, judecator, CA TImisoara
  559. Adrian Stoian, judecator, CA Timisoara
  560. Mosteanu Mihaela Gabriela, procuror, PJ Resita
  561. Smaranda Stepan, judecator, Tribunalul Timis
  562. Enache Simona, procuror, DIICOT
  563. Stirbu Madalina, procuror, PJ Slatina
  564. Groza Anca Maria, judecator, Tribunalul Cluj
  565. Pripasu Octavia, judecator, JS3
  566. Teodor Bogdan Topala, procuror, PJ Ploiesti
  567. Cepoi Marian, procuror, PJ Nasaud
  568. Sabina Bolla, judecator, JS1
  569. Mihai Negulescu, procuror, DIICOT
  570. Ionascu Cristina, procuror, PJ Bacau
  571. Ionascu Catalin Olivian, procuror, PJ Bacau
  572. Comanescu Petre Catalin, procuror, PJ Horezu
  573. Arseni Bogdan Constantin, judecator, Jud.Roman
  574. Stefan Daniel, procuror, PT Bacau
  575. Alunaru Cristian Claudiu, judecator, Trib. Arad
  576. Mirea Dragos Valentin, judecator, Jud. Cornetu
  577. Oanes Corina Raluca, procuror, PJ Zalau
  578. Trif Bianca Patricia, procuror, PJ Resita
  579. Anda Elena Avram, judecator, Jud. Satu Mare
  580. Raluca Budiana,judecator, Jud. Craiova
  581. Mihai Lucian,judecator, Judecatoria Ploiesti
  582. Roxana Adela Tirlea, procuror, PJS6
  583. Valentina Spoeala, procuror, DIICOT
  584. Ana Elena Hutanu, procuror, PJ Sibiu
  585. Anghel Alexandru Bogdan, PJ Segarcea
  586. Filip Radu, procuror,PJS1
  587. Cuciureanu Iulia, procuror, PJ Brasov
  588. Stefaniu Simona, procuror, PT Covasna
  589. Vlad Grigorescu, procuror, DNA
  590. Flucus Anamaria, judecator, JS2
  591. Penteleev Victor, judecator, JS3
  592. Alexandra Maria Zernovean, procuror, PJ Sf.Gheorghe
  593. Ghiduc Irina maria, judecator, jud.Falticeni
  594. Otel Daniel, judecator, Tribunalul Dolj
  595. Ples Bianca Catalina, judecator, Jud. Satu Mare
  596. Cojoaca Traian, procuror, PJ Alexandria
  597. Iordan Laurentiu, procuror, PJ Sibiu
  598. Andrei Bodean, procuror, DNA
  599. Ovidiu Musta, judecator, CA Oradea
  600. Caprarin Andreea, judecator, jud.Tg Jiu
  601. Ocneanu Silvia,judecator, jud. Craiova
  602. Ramona Gratiela Milu, judecator, CA Brasov
  603. Simon Mihalea Oana, procuror, PJ Cluj Napoca
  604. Potarnichie Madalina, judecator, Jud.Brasov
  605. Ciprian Bodu, procuror, DNA
  606. Paul Leontica, procuror, DIICOT
  607. Alexandru Ciochina, procuror, PT Constanta
  608. Povaliceanu Claudia Cristina, procuror, PJ Timisoara
  609. Moraru Catalin, procuror, PJ Brasov
  610. Ungureanu Daniel, procuror, PJ Buzau
  611. Banica Anca Maria, judecator, JS2
  612. Camelia Toderica, judecator, CA Iasi
  613. Calin Adrian Cristian, judecator, Tribunalul Bucuresti
  614. Andreea Roescu, judecator, Jud. Dragasani
  615. Rus Lavinia, procuror, PJ Faget
  616. Lavinia Hutuleac, judecator, Trib. Suceava
  617. Cristina Calusaru, judecator, Trib. Dolj
  618. Lelia Marusciac, judecator, Trib. Dolj
  619. Doicescu Roxana Elena, judecator, Jud. Constanta
  620. Panaite Iulian, procuror, PJ Harlau
  621. Olaru Petre Dorin, judecator, Trib. Gorj
  622. Adrian Chiriac, judecator, CA Iasi
  623. Cristian Teodorescu, judecator, Trib. Braila
  624. Anamaria Teodorescu, judecator, Trib. Braila
  625. Apostol Mihaela, procuror, PT Iasi
  626. Peciuncu Alexandru, procuror, PT Iasi
  627. Alina Hodos, judecator, Jud.Reghin
  628. Rodica Nitescu, procuror, PJS2
  629. Bardas Gelu Daniel,judecayor, Jud. Galati
  630. Mariana Ene, judecator T. Ilfov, delegata la Trib. Bucuresti
  631. Camelia Andrei, procuror, PJ Constanta
  632. Ivancu Beatrice, judecator, Trib. Timis
  633. Laura Zaharia, procuror, DIICOT
  634. Zar Georgiana Geanina, judecator, Jud. Focsani
  635. Murarasu Stefan Petrica, procuror, PJ Bacau
  636. Raluca Nor Bosnea, procuror, PJ Timisoara
  637. Bosnea Cristi Sorin, procuror, PCA Timisoara
  638. Raluca Ioana Orza, judecator, Trib. Specializat Mures
  639. Ruxandra Maria Berende, procuror, PJ Satu Mare
  640. Ionica Marius Petrisor, procuror, DIICOT
  641. Lohan Iulia Maria, procuror, PJ Sighetu Marmatiei
  642. Diana Caterina Pasarica, judecator, JS3
  643. Roxana Marculescu, judecator, JS1
  644. Iancu Ioana Cristina, judecator, jud. Galati
  645. Iancu Traian Laurentiu, procuror, PJ Galati
  646. Ungureanu Alin, procuror, PJ Deta
  647. Popa Marius, procuror, PTB
  648. Curici Seia Iasmina, procuror, PJ Deta
  649. Dobre Mihai Alexandru, procuror, PJ Arad
  650. Visovan Cristina Ingrid, procuror, PJ Sighetu Marmatiei
  651. Ramona Jardieanu, procuror, DNA
  652. Roibu Violeta, judecator, Jud. Giurgiu
  653. Bratu Gabriela, judecator, Jud. Piatra Neamt
  654. Orza Bogdan, procuror, DIICOT
  655. Sasu Mihaela, procuror, PT Timis
  656. Carlan Nicolae Sergiu, judecator, Jud. Cluj Napoca
  657. Sarmasan Radu Alina, judecator, jud. Tulcea
  658. Anca Stoica, judecator, JS2
  659. Bunea Catalin, judecator, JS1
  660. Cristina Belecciu, judecator, Tribunalul Constanta
  661. Monica Niculescu, judecator,CAB
  662. Adriana Pau, procuror, PJS2
  663. Bogdan Orest Pacurariu, procuror, DIICOT
  664. Ioana Alexandra Gherasim, judecator, Jud. Pitesti
  665. Narla Liviu Alexandru, judecator, jud. Giurgiu
  666. Daniel Oltean. Procuror, DIICOT
  667. Mihai Mesaros, procuror, PJS2
  668. Ramona Ioana Poenaru, judecator, jud. Brad
  669. Ionas Petru, judecator, Jud. Lugoj
  670. Ailioaei Ramona, procuror, PJ Pascani
  671. Stanciu Gabriela, procuror, DNA
  672. Pascaru Gema Celina, procuror, PJ Bacau
  673. Pascaru Andrei Razvan, procuror, PJ Bacau
  674. Camelia Alina Basca, judecator, Jud. Craiova
  675. Drob Ana Melinda, judecator, Jud. Rosiori de Vede
  676. Mircea Alexandra Nora, procuror, PJ Turda
  677. Bosianu Diana Gabriela, procuror, PJ Harlau
  678. Bonda Alexandru, procuror, PJ Timisoara
  679. Marinela Grigorie, procuror, PCA Craiova
  680. Cristian Grigorie, procuror, PCA Craiova
  681. Morar Adrian, judecator, Jud. Reghin
  682. Ferencz Adina, judecator, Jud. Tg Mures
  683. Sfica Aglaia Irina, procuror, PJ Iasi
  684. Predescu Monica Raisa, judecator, Jud. Ploiesti
  685. Iuliana Mihoc, procuror, PJ Ploiesti
  686. Matei Leontin, procuror, PJS4
  687. Andreea Titerlea, judecator, Trib. Gorj
  688. Cojocaru Alexandra Cristina, judecator, Trib. Vaslui
  689. Cioban vasile Calin, procuror, PJ Turda
  690. Frunza Malina, procuror, PJ Roman
  691. Marian Calusaru, procuror, DNA
  692. Apostol Narcisa Georgiana, procuror,PJ Racari
  693. Mona Marcela Prisacaru, judecator, CAB
  694. Amalia Anghel, procuror, PJS6
  695. Ion Florina, procuror, PJ Cornetu
  696. Gavrilas Raluca Andreea, judecator, Jud. Galati
  697. Carnariu Miha Madalin, procuror, PJ Baia Mare
  698. Uritescu Valentin, procuror, PJ Negresti Oas
  699. Bichis Diana, judecator, Jud. Dej
  700. Claudiu Statache, procuror, PJ Constanta
  701. Andra Dutescu, procuror, PJS2
  702. Grigoras Laura Sarika, judecator, Judecatoria Turda
  703. Bogdan Nas, procuror, PJ Constanta
  704. Dunca Georgeta Ramona, judecator, jud.Giurgiu
  705. Matei Cristian, judecator, Judecatoria Campeni
  706. Popa Doina, procuror, PJ Pitesti
  707. Mihaela Sfiriac, procuror, PT Cluj
  708. Barbuceanu catalin, procuror, PCA Pitesti
  709. Volintiru Alexandru Nicolae, judecator, Jud. Bolintin vale
  710. Vorniciasa Cristian, judecator, jud. Falticeni
  711. Nicoara Andra Laura, procuror, PJ Cluj Napoca
  712. Andreea Elisabeta Ungurean, judecator, Jud.Gherla
  713. Amuscalitei Alin, procuror, PJ Cluj Napoca
  714. Corina Patrescu, procuror, PJS1
  715. Iulia Bilciu, procuror, DNA
  716. Mircea Adrian, procuror, DNA
  717. Ramona Zglimbea, judecator, Trib. Dolj
  718. Oana Peltechi, procuror, PCAB
  719. Salajan Madalina, judecator, jud. Marghita
  720. Anamaria Vida, judecator, Jud.Arad
  721. Alexandra Pop, procuror, PJ Constanta
  722. Croitoriu Catalina Genua,CA Craiova
  723. Cosmin Croitoriu, procuror, DNA
  724. Meszar alexandru, procuror,PJ Carei
  725. Simion Minodora Nicoleta, procuror, PJ Cornetu
  726. Benchea Vlad, procuror, PJ Sebes,delegat la PJ Sibiu
  727. Aisachioiei Andreea, procuror, PJ Bacau
  728. Vali Stefania Ileana Nita, judecator, CA Craiova
  729. Andreea Ghenu, procuror, DNA
  730. Claudia Vacaru, judecator, JS3
  731. Morar Ciprian, procuror, DNA
  732. Mihai Stanciu, procuror, DIICOT
  733. Tocu Radu Catalin, procuror, PJ Iasi
  734. Camelia Stanciu, procuror, PCA Craiova
  735. Tantau Rodica, judecator, trib. Cluj
  736. Gabriela Chiriac, procuror, DNA
  737. Adomnicai Delia, procuror, DIICOT
  738. Pogoran Oana, judecator, CAB
  739. Cailean Andreea Carolina, judecator, Jud. Tg Mures
  740. Denis Ghervase, judecator, Trib. Dolj
  741. Zaharia Lupu Florin mircea, judecator, iasi
  742. Bogdan Constantin Ion, judecator, Tribunalul Arges
  743. Ghiciulescu Nicoleta, judecator, Trib. Timis
  744. Ionescu Bogdan Petru nicolae, judecator, Jud. Videle
  745. Rotaru Ligia, judecator, JS1
  746. Valentin Panturu, procuror, PT Cluj
  747. Alexandru Adrian Anghel, procuror, PT Bucuresti
  748. Codreanu Roxana, judecator, jud. Constanta
  749. Daniel Belei, procuror, PJ Ineu
  750. Diana Stancele, procuror, DNA
  751. Mitroi Cosmin, judecator, jud. Alexandria
  752. Irena Trifan, judecator, Trib. Teleorman
  753. Nuti Mariana Dobrin, judecator, Trib. Teleorman
  754. Boja Mihaela, procuror, PT Teleorman
  755. Lavinia Barbu, judecator, jud. Targoviste
  756. Cotovelea ionel, procuror, PJ Campulung
  757. Mocanu Irinel Marius, procuror. PJS2
  758. Remus Coman, procuror, PJS2
  759. Elena Iordache, procuror, PICCJ
  760. Daniel Chiriac,judecator, Jud. Harlau
  761. Daniela Ivan, judecator, JS2
  762. Tatar Emanuela Anca, procuror, PJ Braila
  763. Andreea Leontina Carali, judecator Jud. Tulcea
  764. Nemeth Francisc,judecator, CA Constanta
  765. Alexandra Nicoleta Ghica, judecator, JS1
  766. Madalina Cioara, judecator, Trib. Vaslui
  767. Alexandru Nicolae Stoian, procuror, PJS1
  768. Busu Diana, judecator, Jud.Constanta
  769. Statescu Alexandru Marian, judecator, Tribunalul Bucuresti
  770. Sendroni Mircea, procuror, PJ Cluj Napoca
  771. Tabareanu Constantin, procuror, PJ Bacau
  772. Bîtu Florian, procuror, PJ Ploiesti
  773. Albu Nadia Adriana, procuror, PJ Iasi
  774. Bianca Patras, judecator, CAB
  775. Catalin Strimbei, procuror militar, DNA
  776. Alexandra Manescu, judecator, JS6
  777. Marius Catalin Palaghia, judecator, Judecatoria Iasi
  778. Vestemeanu Raluca, procuror, DIICOT
  779. Ichim Cristian, procuror, DIICOT
  780. Oprea Ioana Cristina, judecator, JS1
  781. Popovici Monica, judecator, Tribunalul Bihor
  782. Popovici Ion Adrian, procuror, PCA Oradea
  783. Georgescu Aniela Marinela, judecator, JS4
  784. Mogosanu Elena Luiza, judecator, jud. Pitesti
  785. Grigore Corina, judecator, Jud. Iasi
  786. Ciopa Ani Claudia, procuror, PJ Cluj Napoca
  787. Lucia Andreica, procuror, PJ Cluj Napoca
  788. Mane Loredana, procuror, PJ Cluj Napoca
  789. Loredana Elena Holmanu, judecator, Jud. Onesti
  790. Ionescu Irina, judecator, Jud. Galati
  791. Cozmei Daniela, judecator, Judecatoria Iasi
  792. Flavius Zene, judecator, Judecatoria Zalau
  793. Ramona Elena Bolla, procuror, PTB
  794. Vlas Delia Maria, judecator, Jud. Dej
  795. Corina Paraschivescu, procuror, PTB
  796. Ciorsac Silviu Alexandru, judecator, JS6
  797. Livia Brates, judecator, Judecatoria Alexandria
  798. Florentina Ivancioiu, judecator, Trib. Bucuresti
  799. Gheorghe Costin Lucian, procuror, PJ Constanta
  800. Greabu Camelia Rodica, judecator, Judecatoria Reghin
  801. Ungurean Anda Claudia,judecator, Judecatoria Botosani
  802. Irina Ungureanu, procuror, PJ Sighisoara
  803. Mihaela Toma, judecator, Jud. Targoviste
  804. Buzamat Irina, judecator, Jud. Braila
  805. Stegeran Roxana, procuror, PJ Baia Mare
  806. Augusta Chichisan, judecator, CA Cluj
  807. Arina Corsei Vultureanu, procuror, PJS3
  808. Crisan Daniel Alexandru, procuror, PJ Turda
  809. Nadina Drecea, judecator, JS2
  810. Matei Dima, procuror, PJ Gherla
  811. Mariela Dibus, judecator, Tribunalul Vrancea
  812. Iulia Lavinia Munteanu, judecator, Judecatoria Iasi
  813. Iana Cecilia, procuror, PJ Buzau
  814. Rares Petru Stan, procuror, DIICOT
  815. Cristina Constantinescu,judecator, Trib. Constanta
  816. Delia Calin, judecator, Tribunalul Bucuresti
  817. Florin Unguras, judecator, Jud. Turda
  818. Irina Damian, judecator, Jud. Cluj Napoca
  819. Bosinceanu Daniel, procuror, PJ Raducaneni
  820. Mirza Alina Liliana, judecator, Jud. Focsani
  821. Rodica Hondor, procuror, PTB
  822. Mihai Hondor, procuror, PICCJ
  823. Suciu Ruxandra, judecator, JS3
  824. Cosmin Radulescu, procuror, PCA Craiova
  825. Constantin Daniel, procuror, PJ Brezoi
  826. Harambas Ciprian, judecator, jud. Oradea
  827. Vitu Buruiana, procuror, PTB
  828. Camelia Radulescu, procuror, PCA Craiova
  829. Luiza Daiana Nicolita, judecator, Jud. Craiova
  830. Androne Larisa Mihaela, procuror, PJ Buzau
  831. Iarina Ioana Prelipceanu, judecator, CA Cluj
  832. Andronache Marius Constantin, judecator, Jud. Petrosani
  833. Cristian Ignat, judecator, Jud. Bals
  834. Curuia Cristina Iuliana, judecator, Jud. Petrosani
  835. Bradin Aurora, procuror, PJ Arad
  836. Sitiavu Georgiana, procuror, PJ Constanta
  837. Dragos Paraschiv, procuror, PT Ilfov
  838. Ioan Sandru, procuror, PICCJ
  839. Ionut Calina, procuror, DIICOT
  840. Sendrescu Danut, judecator, Tribunalul Valcea
  841. Elena alina Toma, judecator, JS6
  842. Cristina Grosaru, procuror, PJS3
  843. Dohan Ioan Calin, procuror, PJ Zalau
  844. Riza Florentin, procuror, PT Dolj
  845. Maria Nicola, judecator, Trib. Dolj
  846. Deca Iulia Andreea, judecator, Jud. Sibiu
  847. Ramona Reftu, judecator, Jud. Botosani
  848. Claudiu Pirlea, procuror, PJ Galati
  849. Andreea Lup, judecator, Jud. Satu Mare
  850. Ionela Balan, procuror, DNA
  851. Raluca Anghel Gheorghe, procuror, DNA
  852. Crudu Irinel Valeriu, procuror, DNA
  853. Ana Maria Nicolcescu, judecator, Trib. Gorj
  854. Ramona Bianca Tufan,judecator, Trib. Gorj
  855. Laura Mihaela Pulbere, judecator, Trib. Gorj
  856. Cristina Farcasanu, judecator, Trib. Gorj
  857. Bilan Paul, judecator, Jud. Iasi
  858. Valentin Teodorescu, procuror, PJ Campina
  859. Roman Nelu, procuror, PJ Baia Mare
  860. Dana Cosareanu, judecator, Trib. Bucuresti
  861. Gabriel Mustata, judecator, Jud. Constanta
  862. Dehenea Constantin, judecator, Jud. Medgidia
  863. Adina Monica Burdan, judecator, CA Timisoara
  864. Rares Ciausu, procuror, DIICOT
  865. Iustin Bic, procuror, PCA Alba Iulia
  866. Costache Andrea, judecator, Tribunalul Bucuresti
  867. Olteanu Alexandra Diana, judecator, Jud. Drobeta Turnu Severin
  868. Talianu Felicia Alina, judecator, Jud. Fetesti
  869. Ciuc Roznovat Roxana,procuror, PT Iasi
  870. Oana Ignat, judecator, Tribunalul Iasi
  871. Edwina Georgiana Guiu, judecator, JS1
  872. Pacuraru Mihaela, judecator, Trib.Gorj
  873. Ana Maria Nica, judecator, CA Timisoara
  874. Tokos Lehel, procuror, PJ Miercurea Ciuc
  875. Ripiceanu Andreea Olivia, judecator, Judecatoria Botosani
  876. Gavris-Todinca Veronica, judecator, Judecatoria Sighetu Marmatiei
  877. Lazar Anca, procuror, PCA Cluj
  878. Ispas Angela Bianca, procuror, Parchetul de pe langa Judecatora Saliste
  879. Manolica Maria Irina, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Bicaz
  880. Paula Georgescu, procuror, PJS 6 (detasat CSM)
  881. Georgescu Alexandru Bogdan, procuror, PTB
  882. Carnariu Bianca, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare
  883. Criste Remus Paul, procuror, Parchetul de pe langa Judecatora Sibiu
  884. Cojocaru Anca Ioana, judecator, Judecatoria Agnita
  885. Szoke Andrea, judecator, Judecatoria Baia Mare
  886. Strimb Codruta, judecator, Curtea de Apel Bucuresti
  887. Codreanu Alexandru, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov
  888. Ordog Erika, judecator, Judecatoria Sfantu Gheorghe
  889. Corcoveanu Iuliana, judecator, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti
  890. Arama Mirela, judecator, Tribunalul Hunedoara
  891. Oancea Catalin, judecator Curtea de Apel Bucuresti
  892. Stroescu Bobby Sorin, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara
  893. Cazac Anca, judecator, Judecatoriaz Zarnesti
  894. Amuscalitei Ioana, judecator, Judecatoria Cluj Napoca
  895. Pop Patricia, judecator, Tribunalul Bihor
  896. Ghidiu Liliana, procuror, Parchetul de e langa Tribunalul Brasov
  897. Zgripcea Mihai, procuror, DIICOT Structura Centrala
  898. Tatar Gabriel, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca
  899. Dan Roxana, judecator, Judecatoria Cluj Napoca
  900. Munteanu Raluca, judecator, Judecatoria Buzau
  901. Marginean Ioan Alexandru, judecator, Judecatoria Alba Iulia
  902. Andrei Liliana, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti
  903. Roman Mihai, judecator, Judecatoria Aiud
  904. Stoica Ovidiu-Marian, judecator, Judecatoria Curtea de Arges
  905. Girleanu Vlad Adrian, judecator, Judecatoria Novaci
  906. Pavel Catalin, judecator, Judecatoria Sector 2 Bucuresti
  907. Tabacu Ioana, judecator, Judecatoria Vanju Mare
  908. Barbuceanu Catalin George, procuror, PCA Pitesti
  909. Cristescu Cosmin, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti
  910. Vartopeanu Madalina, judecator, Judecatoria Timisoara
  911. Tudor Ionuţ Daniel, procuror, PJ Caransebes
  912. Aparaschivei Adrian, judecator, Curtea de Apel Suceava
  913. Seulean Schwartz Cristina, judecator, Judecatoria Tg. Mures
  914. Bologa Crin, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj
  915. Dinu Mihai Adrian, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta
  916. Ursu Alina Daniela, judecator, Judecatoria Pascani
  917. Musuroi Ionut Marius, procuror, PJS 4 Bucuresti
  918. Birta Tatiana, judecator, Judecatoria Craiova
  919. Botogan Claudiu, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj
  920. Cilniceanu Andra, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova
  921. Bordeianu Bianca, judecator, Judecatoria Iasi
  922. Soltan Alexandru, procuror, DIICOT ST Ploiesti
  923. Strat Constantin, procuror, PJS3 3
  924. Foltea Cretu Loredana, judecator, Judecatoria Moinesti
  925. Cirlanaru-China Raluca, judecator, Judecatoria Gherla
  926. Bendea Florin, judecator, Tribunalul Bihor
  927. Nastac Radu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Fagaras
  928. Cimpean Ioana Maria, judecator, Judecatoria Timisoara
  929. Titu Meda, procuror, DNA ST Cluj
  930. Pena Laura Nadia, procuror, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau
  931. Ionescu Georgiana, judecator, Judecatoria Petrosani
  932. Faraon Roxana, judecator, Judecatoria Brasov
  933. Chirita Oana Valeria, judecator, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti
  934. Prescornita Simona, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti
  935. Jemboiu Alice, procuror, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova
  936. Dobrin Elena Andreea, procuror, PJS2
  937. Duta Carmen, judecator, Tribunalul Constanta
  938. Olteanu Dragos, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara
  939. Ene Silviu, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 3 Bucuresti
  940. Bozga Marian, judecator, Judecatoria Marghita
  941. Tapliuc Cristina, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi
  942. Ovac Octavian Ioan, judecator, Judecatoria Vaslui
  943. Ovac Daniela Mihaela, judecator, Judecatoria Vaslui
  944. Postelnicescu Adrian, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Racari
  945. Unguras Corina, procuror, Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea
  946. Conortos Camelia, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta
  947. Conortos Constantin, procuror, DNA ST Constanta
  948. Levente Peter Antal, judecator, Judecatoria Miercurea Ciuc
  949. Marotineanu Remus, judecator, Judecatoria Timisoara
  950. Bujor Francesca, judecator, Tribunalul Cluj
  951. Nanu Ionela, judecator, Tribunalul Gorj
  952. Nanu Marius, procuror, Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj
  953. Stoian Alexandra, judecator, Judecatoria Tg-Jiu
  954. Cimpean Elisa, judecator, Judecatoria Tg-Jiu
  955. Mornaila Ramona, judecator, Tribunalul Cluj
  956. Mornaila Florin, procuror, DIICOT ST Cluj
  957. Arhip Andreea, judecator, Tribunalul Galati
  958. Arhip Mihai, judecator, Tribunalul Galati
  959. Paduraru Dragos, procuror, DNA
  960. Buzoianu Mihaela Alexandra, procuror, PJ Calarasi
  961. Zaharia Adrian Constantin, procuror, PJ Suceava
  962. Ungureanu Marius Cosmin, procuror, PT Valcea
  963. Apostol Iulia Emilia, judecator, Judecatoria Piatra Neamt
  964. Vasiu Tudor-Antoniu, procuror, PJ Drobeta Turnu Severin
  965. Scaletchi Constantin, procuror, PJ Tulcea
  966. Lica Mihaela Cristina, judecator, JS3
  967. Cornescu Daniel, judecator, Jud. Tg Jiu
  968. Nedelcu Nicolae, judecator, Jud. Ploiesti
  969. Savu Ana, judecator, JS1
  970. Silvia Iosa, judecator, Trib. Alba
  971. Valina Calarasu, procuror, DNA
  972. Toader Daniela, judecator, Trib. Bucuresti
  973. Vasile Ramona Corina, judecator, CA Cluj
  974. Vasile Ionut, procuror, DNA
  975. Ionut Militaru, judecator, CAB
  976. Popa Victor Andrei, judecator, Jud. Suceava
  977. Tiu Alexandra, judecator, Jud. Focsani
  978. Secota Iuliana Georgiana, judecator, JS6
  979. Pop Blaga Marius, procuror, PJ Salonta
  980. Batrinu Iuliana, procuror, PJ Focsani
  981. Tetean Vinteler Ada, procuror, PJ Gherla
  982. Monica Palaghia, procuror, PJ Iasi
  983. Radulescu Maria Gabriela, procuror, PJ Craiova
  984. Bica Alexandru, judecator, Jud. Segarcea
  985. Anca Patriche, procuror, PJS6
  986. Alexe Ramona Adriana, procuror, PTB
  987. Daniela Androhovici, judecator, CA Suceava
  988. Iulia Gabriela Lulciuc, judecator, CA Suceava
  989. Cosmin Macasoiu, procuror, PJ Arad
  990. Ghincea Marius, judecator, Trib. Prahova
  991. Oancea Alexandru, procuror, PJ Gherla
  992. David Dan Adrian, judecator, Jud. Deva
  993. Vasilache Alina Mihaela, judecator, JS 6
  994. Alexandrescu Liliana, judecator, Jud. Iasi
  995. Toloarga Constantin Florin, procuror, PJ Gherla
  996. Bogdan Cornea, judecator, Jud. Bals
  997. Alina Patru, judecator, Tribunalul Dolj
  998. Cristian Dinu, procuror, DIICOT
  999. Bentan Vlad Alexandru, procuror, PJ Oradea
  1000. Dan Danaila, judecator, Jud. Vaslui
  1001. Liliana Gliga, procuror, PJ Giurgiu
  1002. Dan Obreja, procuror, PJ Tg. Mures
  1003. Predut Dorin, judecator, Jud. Constanta
  1004. Ionescu Ruxandra Antoaneta, procuror, PTB
  1005. Todoran Adrian Petre,procuror, DIICOT
  1006. Toader Anca Maria, procuror, PTB
  1007. Craciun Cristina, judecator, Tribunalul Timis
  1008. Chivu Anca,judecator, Jud. Medgidia
  1009. Cudalb Adrian Dan, procuror, PJS6
  1010. Dumitrache Adina, judecator, CA Brasov
  1011. Loor Vlad Alexandru, judecator, Jud. Turda
  1012. Maria Mois, judecator, Jud. Negresti Oas
  1013. Irina Catalina, judecator, Jud. Piatra Neamt
  1014. Vasile Fitigau, judecator, Tri. Bucuresti
  1015. Scorta Robert, procuror, PJ Petrosani
  1016. Balan Manuel, judecator, Jud.Timisoara
  1017. Manuela Nita, procuror, PJ Craiova
  1018. Andreea Sima, judecator, Jud. Bals, delegata la Jud. Craiova
  1019. Dana Corina, judecator, Jud.Craiova
  1020. Zaharia Georgel, procuror, PJPascani
  1021. Cioplea Maria Augustina, DIICOT
  1022. Andrei Puianu,procuror, PT Suceava
  1023. Elena Timis, procuror, PJ Constanta
  1024. Gabriela Alexandroiu, judecator, Tribunalul Dolj
  1025. Muncioiu Cristina, judecator, CA Pitesti
  1026. Petrusca Gabriela Amalia, procuror, PJ Buftea
  1027. Ardeleanu Cristina, judecator, CAB
  1028. Lovin Daniela,procuror,PJS6
  1029. Catalin Mihai Vijelie, judecator, Jud.Galati
  1030. Chirila Magdalena, procuror, PJS3
  1031. Sebastian Olteanu, judecator, Curtea de Apel Ploiesti
  1032. Magdalena Hanu, judecator, Tribunalul Galati
  1033. Vasile Prata, procuror, DIICOT
  1034. Argesanu Nicolae, procuror, PJ Pitesti
  1035. Tanko Emoke, judecator, Jud. Piatra Neamt
  1036. Morisca Emanuela, judecator, Trib. Suceava
  1037. Morisca Ciprian Mihai, procuror, DNA
  1038. Ioana Carstea, judecator, Trib. Prahova
  1039. Varluga Ion radu, judecator, Jud.Timisoara
  1040. Alina Oprea, judecator, Pitesti
  1041. Elena Daniela Bogatu, judcator, CAB
  1042. Cocoveica Ioana Catalina, procuror, PJ Bistrita
  1043. Andrei Buliga, procuror, PJ Ploiesti
  1044. Antonia Diaconu, procuror, PJ Pitesti
  1045. Anca Iorgu, procuror, PJ Constanta
  1046. Oancea Cristian,procuror, PJS6
  1047. Roxin Bogdan, procuror, PJS6
  1048. Alina Lefter, judecator, Jud.Constanta
  1049. Daj Andreea, procuror, PTB
  1050. Grecescu Cristian Marius, judecator, Trib. Dolj
  1051. Georgiana Vioreanu,judecator, Trib.Bucuresti
  1052. Ancuta Zvoristeanu, judecator, Trib.Bucuresti
  1053. Derius Laura, procuror, DNA
  1054. Besu Laurentiu, judecator, Trib.Giurgiu
  1055. Laurentiu Streza, procuror, PJ Rm. Valcea
  1056. Crivat Marius, procuror, DIICOT
  1057. Nitescu Simona, procuror, PJS6
  1058. Carmen Cadea, judecator, Trb. Brasov
  1059. Robert Cadea, judecator, CA Brasov
  1060. Antoaneta Lotica Tilvescu, judecator, Trib. Gorj
  1061. Mihaela Popescu, judecator, Trib.Gorj
  1062. Loredana Manescu,judecator, Jud.Tg Jiu
  1063. Gabriela Stegaroiu, judecator, Jud. Tg Jiu
  1064. Lavinia Mihaela Oproiu, judecator, Jud. Tg Jiu
  1065. Laura Udrea, judecator, Tribunalul Dolj
  1066. Rafaela Bujor Neaga, judecator, JS3
  1067. Cazacu Radu, procuror, Parchetul Militar Bcuresti
  1068. Pop Mihai Bogdan , judecator, Trib. Maramures
  1069. Chiriac Florentina, judecator, Jud.Buzau
  1070. Marian Banea, procuror, PT Alba
  1071. Mocanu (Rapan) Maria Alexandra, judecator, Jud.Ploiesti
  1072. Crina Cristina Capota, judecator, Jud.Dej
  1073. Corina Maria Giurgiu, judecator, Jud.Bistrita
  1074. Cristina Bartha, procuror, DIICOT
  1075. George Daniel Danca, procuror, PTMF Brasov
  1076. Gabriel Voiculescu, judecator, Jud.Giurgiu
  1077. Larion Alexandra Elena, procuror, PJ Vaslui
  1078. Lungu Iolanda Elena, judecator, Jud.Vaslui
  1079. Ioana Pasculet,judecator, CA Cluj
  1080. Ioan Gaga, judecator, Trib.Cluj
  1081. Nadina Spinu, procuror,PICCJ
  1082. Fadei Iulia,judecator, Jud. Cluj Napoca
  1083. Fadei Pavel, procuror,PJ Cluj Napoca
  1084. Constantin Steiciuic,  procuror, PT Suceava
  1085. Bosanciuc Paul Cosmin, procuror, PJ Targoviste
  1086. Adrian Petrescu, procuror, PJS2
  1087. Octavia Gus,procuror,PT Alba
  1088. Rugina Oana Elena, judecator, Jud.Oradea
  1089. Crina Muntean, judecator, Trb. Bihor
  1090. Traistaru alexandra, judecator, Jud. Bolintin Vale
  1091. Raluca Mirica, procuror, DNA
  1092. Fota Carmen Elisabeta, procurur, PJS4
  1093. Tari Vlad, judecator, JS2
  1094. Iana Ovidiu, judecator, Trb. Buzau
  1095. Dordea Alina, judecator, Judecatoria Blaj
  1096. Isabela Zglimbea, judecator, Judecatoria Craiova
  1097. Mircea Stan, judecator, CA Pitesti
  1098. Cristina Baraila, judecator, Trib. Specializat Arges
  1099. Ursa Gabriel, judecator, Trib.Mures
  1100. Ruxandra Peter, judecator, Jud. Cluj Napoca
  1101. Monica Badescu, judecator, Trib.Timis
  1102. Nagy Csilla Noemi, judecator, Jud. Tg Mures
  1103. Catalin Marcel Ivan, procuror, PCA Tg.Mures
  1104. Georgeta Ciungan, judecator, Jud.Focsani
  1105. Ruxandra Codrea, judecator, CA Timisoara
  1106. Carmen Miron, judecator, jud.Oradea
  1107. Ana Mocanu, judecator, CAB
  1108. Craciun Andreea, judecator, Jud. Craiova
  1109. Balmau Sabinel Ion, procuror, PJ Dragasani
  1110. Lucia Laloianu, judecator, CA Craiova
  1111. Marin Ana Corina, judecator, Jud. Valenii de Munte
  1112. Cristina Voicu, procuror, DNA
  1113. Oprescu radu Stefan, procuror, PJ Racari
  1114. Babuta Amelia, procuror, PJS2
  1115. Tatu Dragos Daniel, procuror, PJ Buzau
  1116. Tatu Adina Octavia,procuror, PJ Buzau
  1117. Garbia Rebeca Silvia, judecator, JS5
  1118. Madalina Chircu, judecator, JS4
  1119. Delia Duros, procuror, PJS6
  1120. Perian Alexandra Mirela, judecator,Jud. Deva
  1121. Deac Bogdana, judecator, Jud. Huendin
  1122. Mihul Oana Larisa, judecator, Jud.Pascani
  1123. Ancuta Pura, judecator, CA Cluj
  1124. Dunca Wilhelm, procuror, DIICOT
  1125. Stirlea Constantin,judecator, Jud.Calafat
  1126. Toma Bianca, judecator, Jud. Calarasi
  1127. Andreea Corina Balutoiu, judecator, JS1
  1128. Manoiu Olaru Alina Raluca, judecator, jud. Petrosani
  1129. Luca Mihaela Iulia, judecator, Jud. Brasov
  1130. Cosmin Pantea, procuror, DNA
  1131. Costache Bogdan, procuror, PJ Craiova
  1132. Daicu Mihaela, judecator, JS
  1133. Abutnaritei Ionela Andreea, judecator, Jud.Brasov
  1134. Traian Croitoru, procuror, PJ Giurgiu
  1135. Spineanu Gabriela, procuror, PJ Novaci
  1136. Gabi Vacaru, procuror, PJ Giurgiu
  1137. Andreea Alexandra Sipos, judecator, Jud. Giurgiu
  1138. Cristina Chiriac, procuror, DNA
  1139. Daniela Lecca, judecator, JS4
  1140. Paun Iulian, judecator, Jud. Focsani
  1141. Radu Dusa, judecator, CA Cluj
  1142. Balan Florin, procuror, PJS4
  1143. Grecu Laurentiu, procuror, PT Gorj
  1144. Anuta anisoara, procuror, PJ Brasov
  1145. Basamac Loredana, judecator, JS5
  1146. Darlea Delia Adina, judecator, JS3
  1147. Nita Manoel Simona Daniela,procuror, PJ Ploiesti
  1148. Alexandra Tiliciu, judecator, Jud. Petrosani
  1149. Codruta Cataranciuc, judecator, Jud. Petrosani
  1150. Bogdan Mihai Dumitru, judecator, Jud. Constanta
  1151. Suciu Sorana, judecator, Jud.Beclean
  1152. Arion Ana Olivia, judecator, Jud. Suceava
  1153. Stroe Vasile Marian, judecator, Jud. Giurgiu
  1154. Serban Oana Maria, procuror, PJ Craiova
  1155. Ioan Barladeanu, procuror, PJS6
  1156. Linda Iulia Gadi, judecator, CAB
  1157. Lazar Ana, judecator, jud.Giurgiu
  1158. Craitoiu Genica, judecator, Jud. Giurgiu
  1159. Madalina Raducu, procuror, PJ Brasov
  1160. Focsa Ioana, judecator, Jud. Focsani
  1161. Cristina Camelia Carpinean, judecator, Jud. Dej
  1162. Dorin Parascheva, procuror, PJ Tulcea
  1163. Mitica Butnaru, judecator, Jud. Galati
  1164. Holbocianu Elena Delia, judecator, Trib. Suceava
  1165. Holbocianu Claudiu Adrian, judecator, Jud. Suceava
  1166. Alexandra Manole, procuror, PJ Brasov
  1167. Flavia Florenta, judecator, CA Timisoara
  1168. Dana Rusu, judecator, Jud. Gherla
  1169. Briceag Pericle, judecator, Jud.Sibiu
  1170. Spiridonescu Ioana Nicoleta, judecator, Jud. Craiova
  1171. Cristina Muresan, procuror, PJS1
  1172. Iuliana Cretu, judecator, JS4
  1173. Fraiu Flaviu, procuror, PJ Timisoara
  1174. Brandus Elena Carmina, procuror, DIICOT
  1175. Serban Rares, judecator, CA Oradea
  1176. Emilian Constantin Meiu, judecator detasat la INM
  1177. Grecu Elena, procuror, DNA
  1178. Grig Emilian Lupulescu, judecator, JS3
  1179. Barna Alina, procuror,PJ Iasi
  1180. Paul Dumitru, procuror, DNA
  1181. Gorganeanu Cornelia Nicoleta, judecator, CA Craiova
  1182. Stancescu Mihaela, judecator, Trib. Bucuresti
  1183. Popovici Irina Felicia, procuror, DNA
  1184. Padeanu Catalina Petruta,judecator, Jud. Slatina
  1185. Drumcea Monica, procuror, PT Calarasi
  1186. Ciuciur Daniel, procuror,PT Calarasi
  1187. Galatanu Maria, procuror, PJ Baia Mare
  1188. Temeian Marius, procuror, PJ Baia Mare
  1189. Varga Zoltan, procuror, PJ Baia Mare
  1190. Alin Eduard Poterasu, procuror, DNA
  1191. Ion Anca Mihaela, judecator, CA Cluj
  1192. Pojoga Valentin Adrian, judecator, Jud.Satu Mare
  1193. Tanase Alina Elena, judecator, Trib. Brasov
  1194. Mihai Andreea Cecilia, judecator, Trib. Bucuresti
  1195. Vasile Emilia, procuror, PT Calarasi
  1196. Durac Anca, procuror, PT Bacau
  1197. Zotta Gabriela, procuror, PT Bacau
  1198. Anichitoaei Claudiu, procuror, PJ Dorohoi
  1199. Ioana Vernea, procuror, PJS2
  1200. Prepelita Andreea Raluca, procuror, PJS2
  1201. Majeri Adrian, procuror, DIICOT
  1202. Dogar Romica, procuror, DIICOT
  1203. Dana Titian, judecator CA Alba Iulia, detasata consilier al proc. Sef DNA
  1204. Sorina Finica, procuror, PT Bacau
  1205. Mihaela Bumbu, judecator, Jud. Piatra Neamt
  1206. Constantina Ionescu, judecator, jud. Piatra Neamt
  1207. Mircea Amza, judecator, jud. Piatra Neamt
  1208. Claudia Vasiliu, judecator, Trib. Neamt
  1209. Danusia Boicean, procuror, DNA
  1210. Alina Rasovan, procuror, DNA
  1211. Cornelia Soica, procuror, DNA
  1212. Daniel Dumitru, procuror, DNA
  1213. Dorel Soica, procuror, DNA
  1214. Salar Felix Lucian, judecator, CAB
  1215. Capatina Maria Luiza, procuror, DNA
  1216. Negru Petronela, judecator, Jud. Brasov
  1217. Sandu Irina, judecator, Jud. Brasov
  1218. Orzata Maria Manuela, judecator, JS1
  1219. Theodor Pavelescu, procuror, PT Cluj
  1220. Cojocaru George Daniel, procuror, DNA
  1221. Liana Boer, procuror, PCA Alba Iulia
  1222. Alina Popescu, procuror, PT Brasov
  1223. Mihai Răducu, procuror, PT Brasov
  1224. Sulu Marius, procuror, PT Brasov
  1225. Benedek Andreea, procuror, PT Brasov
  1226. Claudiu Sandu, procuror, PT Brasov
  1227. Ioana Bogdan, procuror, PT Brasov
  1228. Sanda Mateş, procuror PT Brasov
  1229. Adrian Aldea, procuror, PT Brasov
  1230. Camelia Tatiana Duta, judecator, Trib. Ialomita
  1231. Meszaros Tiberiu, procuror, PJ Babadag
  1232. Radu Ionescu, procuror, DNA
  1233. Lucia Frunza, judecator, Trib. Bucuresti
  1234. Geana Irina, judecator, JS4
  1235. Baias Horatiu, procuror, DNA
  1236. Tiberiu Nicolae Onea, procuror, DNA
  1237. Claudia Doina Vinersar, procuror, DNA
  1238. Aurelian Ioan Ardelean, procuror, DNA
  1239. Radu Cristian Mihai, procuror, DNA
  1240. Gianina Oreviceanu, procuror, DNA
  1241. Iga Monica, judecator, JS5
  1242. Marcel Sandu, procuror, DNA
  1243. Ramon Geanâm, procuror, PJ Arad
  1244. Simona Homescu, procuror, PJ Arad
  1245. Daniel Roman, Bradin Aurora, procuror, PJ Arad
  1246. Florin Popa, procuror, PCAB
  1247. Pricope Laura, procuror, PJ Roman
  1248. Cucos Ana Maria, procuror, PJ Roman
  1249. Talmacel Ciprian, procuror, PJ Roman
  1250. Varganici Dragos, procuror, Pj Roman
  1251. Paraschiv Diana Nicoleta, judecator, JS4
  1252. Mogos Irina, procuror, PT Galati
  1253. Adriana Tascan, judecator, Jud. Buftea
  1254. Leau Sorin, procuror, DIICOT
  1255. Negraia Emilia Daniela, procuror, DIICOT
  1256. Popescu Cristian, procuror, PJ Caracal
  1257. Iosifescu Magdalena, procuror, PJ Ploiesti
  1258. Vintu Ana Maria, judecator, Jud. Nasaud
  1259. Laura Moroiu, judecator, Jud. Piatra Neamt
  1260. Beteringhe Sorin Daniel, procuror, PT Bihor
  1261. Valerica Anton, judecator, Jud. Galati
  1262. Marian Serban, judecator, Jud. Bailesti
  1263. Neagu Georgeta Claudia, judecator, Jud. Braila
  1264. Parfin Eugen, judecator, Jud. Lugoj
  1265. Ardeleanu Paul, procuror, DIICOT
  1266. Stanciu Mihai-Alexandru, procuror, DIICOT
  1267. Bratosin Laurentiu, procuror, DIICOT
  1268. Dumitrescu Cornelia, procuror DIICOT
  1269. Tanase Carmen Ecaterina, procuror DIICOT
  1270. Draguselea Codruta Diana, procuror DIICOT
  1271. Bejan Vasile, procuror DIICOT
  1272. Tuca Marius Valentin, procuror DIICOT
  1273. Tuca Ionut Daniel, procuror DIICOT
  1274. Axinte Maria, procuror DIICOT
  1275. Baetrau Ionut, procuror DIICOT
  1276. Alexandru Diana, procuror, DNA
  1277. Popescu Gabriela Getty, procuror, DNA
  1278. Leu Mihaela, procuror, DNA
  1279. Rău Lucian, procuror, DNA
  1280. Navadaru Mădălin Ionut, procuror, DNA
  1281. Marius Mihai Ungureanu, procuror, PCA Alba Iulia
  1282. Dorcu Lavinia, procuror, PJ Corabia
  1283. Dicu Maria, judecator, Jud. Botosani
  1284. Cazacu Diana, procuror, PJ Caracal
  1285. Anca Silinca, judecator, Trib. Bihor
  1286. Șurculescu Florin, judecator, Tribunalul Tulcea
  1287. Șurculescu Madalina , judecator, Tribunalul Tulcea
  1288. Paun Adina, judecator, Jud. Buhusi
  1289. Lucia Ghita, judecator, Trib. Bucuresti
  1290. Deritei Daciana, procuror, DIICOT
  1291. Radian Kreiszer Tudor, procuror, DIICOT
  1292. Irimies Corina Mihaela, procuror, DIICOT
  1293. Sotelecan Andreea Doina, procuror, DIICOT
  1294. Oltean Emanuela Varvara, procuror, DIICOT
  1295. Andra Vasile, procuror. PT Constanta
  1296. Cristina Gabriela Birau, judecator, Jud. Craiova
  1297. Anca Puscasu, judecator, Jud. Cluj Napoca
  1298. Bucur Iuliana Mihaela, judecator, Jud. Patarlagele
  1299. Bubuiug Dan Liviu, procuror, DIICOT
  1300. Budusan Dan, procuror, DIICOT
  1301. Baltat Cetean Maria, procuror, PT Alba
  1302. Dumitru Cristian, judecator, Jud. Giurgiu
  1303. Cristian Alin Traian, judecator, Judecatoria Giurgiu
  1304. Mihalache Cristina, procuror, PJ Focsani
  1305. Cristian Florea, DIICOT
  1306. Verdes Lucian, judecator, Trib. Maramures
  1307. Niculescu Doina Maria, judecator, Jud. Giurgiu
  1308. Pletea Diana Elena, judecator, Jud. Giurgiu
  1309. Bunea Andrei Catalin, procuror, PJ Ploiesti
  1310. Bicu Ilie, judecator, Jud. Botosani
  1311. Mihalache Mihaela, judecator, Jud. Botosani
  1312. Corduneanu Daniel, judecator, Jud. Botosani
  1313. Lemnaru Anca, judecator, Jud. Botosani
  1314. Rotea Teodora Elena, procuror, DNA
  1315. Moraru Alina, procuror, DNA
  1316. Pancescu Iulian, procuror, DNA
  1317. Mugurel Pamfil, procuror, PCA Alba Iulia
  1318. Marian Andrei Irimia, procuror, DNA
  1319. Dominte Ciprian, procuror, DNA
  1320. Manole Dan, procuror, PJS2
  1321. Radmacher Carmen, procuror, PCA Pitesti
  1322. Hodorogea Oana Maria, procuror, PT Iasi
  1323. Dodoaca Nicolae, procuror, PT Alba
  1324. Marian Dorina Elena, judecator. Jud. Zalau
  1325. Grigore Cristian, procuror, PT Harghita
  1326. Iosifescu Răzvan, procuror, PT Harghita
  1327. Colceriu Sorin, procuror, PT Harghita
  1328. Gâlcescu Dan, procuror, PT Harghita
  1329. Andreia Dascalu, procuror, PT Prahova
  1330. Popa Ioana, procuror, PJ Zalau
  1331. Maga Mihaela, judecator, Jud. Botosani
  1332. Cristina Elena Vlad, judecator, Trib. Buzau
  1333. Paraschiv Andreea Irina, procuror, PJ Brezoi
  1334. Marinescu Lucian, procuror, PT Valcea
  1335. Husac Alina-Cezara, judecator, Judecatoria Vaslui
  1336. Darie Catalina, judecator, Tribunalul Vaslui
  1337. Cailean Ioan Danut, judecator, Judecatoria Vaslui
  1338. Joldes Liliana, judecator, Trib. Bistrita Nasaud
  1339. Cojocaru Elena, judecator, Jud. Botosani
  1340. Carmen Andries, judecator, Tribunalul Vaslui
  1341. Bucu Ana, judecator, Tribunalul Teleorman
  1342. Vârdol Mihaela, judecator, Tribunalul Teleorman
  1343. Cristea Danut, procuror, DIICOT
  1344. Mădălina Enache, procuror, PCAB
  1345. Alexandrina Deaconu, procuror, PCAB
  1346. Ramona Muscalu, procuror, PCA Brasov
  1347. Ciuche Lucian, procuror, DIICOT
  1348. Mihaela Tudorescu, judecator, Tribunalul Gorj
  1349. Munteanu Larisa, judecator, Tribunalul Ialomita
  1350. Adelina Chereches, judecător, Tribunalul Vaslui
  1351. Alexandru Lăzărescu, procuror, DNA
  1352. Harsan Marius, procuror, PT Mureș
  1353. Adascalului Dan, judecător, Judecatoria Drobeta Turnu Severin
  1354. Toader Mirel, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj
  1355. Dragota Cristian, procuror, DIICOT Maramureș
  1356. Rogoz Ramona Oana, judecător, Judecătoria Sectorului 1 București
  1357. Coman Georgeta, judecător, Judecătoria Sectorului 3 București
  1358. Ciuciumiș Georgica, procuror, PT Brăila
  1359. Ciutac Mircea, procuror, PT Brăila
  1360. Gordan Sorin, procuror, PT Brăila
  1361. Tudose Marian, procuror, PT Brăila
  1362. Velea Gheorghe, procuror, PJ Brăila
  1363. Dedulescu Liviu Ionuț, procuror, PJ Brăila
  1364. Dinu Tiberiu, procuror, PJ Brăila
  1365. Colț Mihail, procuror, PJ Brăila
  1366. Marinescu Mihaela, procuror, PJ Însurăței
  1367. Pungă Tudorel, procuror, PJ Însurăței
  1368. Pană Alexandra Raluca, judecător, Judecătoria Sectorului 5 București
  1369. Crîșmaru Ana- Marie, procuror, PCA Bacău
  1370. Lacatusiu Maria Isabela, judecator, Judecatoria Alexandria
  1371. Gavrilă Bogdan Sebastian, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1372. Dinescu Adrian, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1373. Năstase Adrian, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1374. Stoica Ana-Maria, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1375. Ivan Enescu Anda Irina, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1376. Garabet Loredana, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1377. Vasile Iustin Tudor, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1378. Tirică Laura Stefana, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1379. Sârbu Brîndușa Andreea, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1380. Draica Laura Maria, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1381. Sandu Ioana, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1382. Dumitru Corina, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1383. Dari Bogdan, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1384. Joița Marius Iulian, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1385. Timofte Irina, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1386. Tatu Gabriela, judecător, Tribunalul Giurgiu
  1387. Mărgineanu Anca, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1388. Profira Cezar, procuror, PCA București
  1389. Armașu Marius Dan, judecător, Judecătoria Pașcani
  1390. Precup Gabriela, judecător, Judecătoria Baia Mare
  1391. Călinescu Dan Iulian, procuror, PJ Horezu
  1392. Marcu Mariana Adina, judecător, Judecătoria Deva
  1393. Fatu Luciana, judecător, Judecatoria Sector 1 București
  1394. Chivu Anita, judecător, Judecătoria Alexandria
  1395. Bădoi Iulian, procuror, DIICOT BT Teleorman
  1396. Alexa Mona Irina, procuror, PJ Harlau
  1397. Hulea Radu, judecător, Tribunalul Bihor
  1398. Ursu Laura, judecător, Tribunalul Bihor
  1399. Eniko Ivanovics, judecător, Judecătoria Oradea
  1400. Diana Froicu, judecător, Judecătoria Oradea
  1401. Alin Leas, judecător, Judecătoria Oradea
  1402. Ioan Timis, judecător, Judecătoria Oradea
  1403. Ioana Popa, judecător, Judecătoria Oradea
  1404. Anamaria Chichinesdi, judecător, Judecătoria Oradea
  1405. Mircea Burle, judecător, Judecătoria Oradea
  1406. Croitoru Radu Constantin, judecător, Judecătoria Fetești
  1407. Dan Adrian Dumitru, judecător, Judecătoria Fetești
  1408. Temneanu Cătălin, judecător, CA Suceava
  1409. Constantinescu Andreea, judecător, Judecătoria Sector 1 București
  1410. Dumireu Andreea, procuror, PJS6
  1411. Stoenescu Roxana, procuror, PJS4
  1412. Galcea Catalin, procuor, PJS4
  1413. Galetan Lucia Augustina, judecator, Jud. Caracal
  1414. Valentin Dragomir, judecator, jud. Buftea
  1415. Burlacu Adriana, judecator, Jud.Buzau
  1416. Margarit Simona, judecator, Jud. Buzau
  1417. Dragulescu Leontin, judecator, Jud. Buzau
  1418. Popescu Laura Simina, judecator, Jud. Buzau
  1419. Gradina Silviu, judecator, CA Ploiesti
  1420. Habean Maria Gabriela, procuror, PJ Sibiu
  1421. Muntean Adrian Valentin, procuror, DNA
  1422. Dicu Simona, judecator,Jud.Brezoi
  1423. Popescu Adriana Mihaela, procuror, PT Valcea
  1424. Stamate Daniela alexandra, judecator, Jud.Constanta
  1425. Baculescu Oana Mihaela, judecator, Jud.Satu Mare
  1426. Ruxandra Dinca, judecator, Jud. Turnu Magurele
  1427. Duta Catalina Maria, judecator, Jud. Craiova
  1428. Zavoianu Catalin Alexandru, procuror, PJ Caracal
  1429. Trifu Lucian, procuror, PJ Caracal
  1430. Drimba ionut, procuror, PJ Focsani
  1431. Cristian Dobre, procuror, PJS4
  1432. Gavrila George Virgil, procuror, DIICOT
  1433. Serban Viorel, procuro, PJS2
  1434. Alexandra Magdas, judecator, JS5
  1435. Ghilan Irina Brandusa, procuror, PJ Moinesti
  1436. Florin Popa, judecator, jud. Oradea
  1437. Maria verdes, judecator, jud. Oradea
  1438. Ovidiu Ciuma, judecator, Jud. Oradea
  1439. April Crisan, judecator, jud. Oradea
  1440. Maria Pascu, judecator, Jud. Oradea
  1441. Marusca Bogdana, judecator,Trib. Brasov
  1442. Ghimici Anca, procuror, PTB
  1443. Ureche Darius, procuror, PTB
  1444. Tiba Octavian, procuror, PTB
  1445. Opraiuc Virginia, judecator, Trib. Prahova
  1446. Mihai Monica Mihaela, judecator, jud. Galati
  1447. Mihai Valentin, procuror, DIICOT – Structura Centrala
  1448. Moraru Cristina, procuror, DIICOT – Structura Centrala
  1449. Fleckhammer Robert, procuror, DIICOT – Structura Centrala
  1450. Tentiuc Catalin, procuror, DIICOT – BT Neamt
  1451. Onea Lucian Gabriel, procuror, DNA – ST Ploiesti
  1452. Deaconu Giluela, procuror, DNA – ST Ploiesti
  1453. Raileanu Cerasela Elena, procuror, DNA – ST Ploiesti
  1454. Bucica Laura Mioara, procuror, DNA – ST Ploiesti
  1455. Sultana Marius Florin, procuror, DNA – ST Ploiesti
  1456. Savu Alfred Virgiliu, procuror, DNA – ST Ploiesti
  1457. Cimpean Ioana Elena, procuror, PJ Sector 2
  1458. Lazea Corina, procuror, PT Cluj
  1459. Enache Roxana Mihaela, judecator, JS1
  1460. Alecu Delia Roxana, judecator, JS 1
  1461. Anton Carla Claudia, judecator, JS 1
  1462. Hubert Ioana, judecator, JS 1
  1463. Pitulac Mihaela, judecator,Tribunalul Bucuresti
  1464. Bratu Monica Nicoleta, judecator, T Bucuresti
  1465. Modoran Laurentiu, judecator, Tribunalul Bucuresti
  1466. Popescu Mihaela, judecator, Jud. Gaesti
  1467. Sarca Delea Georgiana, procuror, PJ Cluj Napoca
  1468. Antaloae Ovidiu, judecator, Jud. Oltenita
  1469. Marginean Peczi Anamaria, procuror, PJ Cluj Napoca
  1470. Ioana Liliana Ramirez Molina, judecator, Trib Cluj
  1471. Stanciu Gabi Daniela, procuror, PJ Braila
  1472. Tofan Florinela, procuror, PJ Cluj Napoca
  1473. Cotelnic Alexandru, procuror, PJ Buftea
  1474. Perianu Raluca, judecator, JS 1
  1475. Filionescu Robert, judecator, Jud. Costesti
  1476. Grigore Cristina, judecator, Jud. Costesti
  1477. Dobrescu Flaviu, procuror, PJ Cluj Napoca
  1478. Renyi Erika, procuror, PT Cluj Napoca
  1479. Gheorghe Dragos, procuror, PJ Cluj Napoca
  1480. Denisa Bic, judecator, Trib. Bihor
  1481. Grigore Delia Cristina, judecator, JS 5
  1482. Neagos Sorina, judecator, CA Alba Iulia
  1483. Lavinia Tomuletiu, procuror, PJ Deva
  1484. Corina Voicu, judecator, CA Pitesti
  1485. Vasile Eugenia Stefania, judecator, Jud. Motru
  1486. Guluta Cristian Romica, judecator, Judecatoria Sighetu Marmatiei
  1487. Florin Pantiru, procuror, PJ Cluj Napoca
  1488. Delia Boicu, judecator, Trib. Vrancea
  1489. Paun Violeta, procuror, PCA Constanta
  1490. Subtirelu Laura, Procuror, PCA Constanta
  1491. Nita Teodor, procuror, PCA Constanta
  1492. Sisman Beatrice, procuror, PCA Constanta
  1493. Stoica Bogdan, procuror, PJ Dragasani
  1494. Ioana Maier, procuror, PCA Tg Mures
  1495. Curcă Elena, procuror, PCA Tg Mures
  1496. Rita Niculae, procuror, PCA Tg Mures
  1497. Gliga Rodica, procuror, PCA Tg Mures
  1498. Cecălăcean Manuela, procuror, PCA Tg Mures
  1499. Mircea Emil, procuror, PCA Tg Mures
  1500. Dull Zoltan, procuror, PCA Tg Mures
  1501. Iordan Valentin, procuror, PT Iasi
  1502. Suto Kinga, procuror, PJ Odorheiu Secuiesc
  1503. Ivănescu Georgică, procuror, PJ Odorheiu Secuiesc
  1504. Papuc Mădălina Diana, procuror, PJ Odorheiu Secuiesc
  1505. Dezso-Dora Magit, procuror, PJ Gheorgheni
  1506. Fabian Orsolya Kinga, procuror, PT Harghita
  1507. Ciulei Raluca Andreea, judecator, JS4
  1508. Filimon Marcela, judecator, CA Oradea
  1509. Filimon Florin, judecator, Curtea de Apel Oradea 
  1510. Mihai Dorin Birotc, procuror, PJ Cluj Napoca
  1511. Manciu Ovidiu Danut, judecator, Jud. Buzau
  1512. Mihai laura Adina, procuror, PJ Cluj Napoca
  1513. Wechter Mircea Radu, procuror, PJ Targu Mures
  1514. Spuma Oana Amalia, procuror, PJ Cluj Napoca
  1515. Lazea Dorel Ioan, judecator, Jud. Petrosani
  1516. Cristea Valentin Nicusor, procuror, PJ Oltenița
  1517. Constantinescu Dan, procuror, PJ Constanta
  1518. Zainea Cristinel, procuror, PJ Constanta
  1519. Diamandescu Ioana Simona, procuror, PJ Constanta
  1520. Timis Elena, procuror, PJ Constanta
  1521. Iordache Laura Nicoleta, procuror, PJ Constanta
  1522. Muntianu Bogdan Octavian, procuror, PJ Constanta
  1523. Romas Marius, procuror, PJ Constanta
  1524. Pop Stefan Roxana Maria, procuror, PJ Tg mures
  1525. Doina Defta, judecator, Jud. Caracal
  1526. Stefaniu Bogdan, procuror, PT Covasna
  1527. Horsia Alexandru, procuror, PJ Cluj Napoca
  1528. Cristian Vlad, judecator, JS2
  1529. Liviu Mustata, procuror, PJ Drobeta Turnu Severin
  1530. Aura Maria Bonchis, judecator, Judecătoria Gurahonț
  1531. Apostu Ioan Bogdan, procuror, PJ Ploiesti
  1532. Man Ciprian Florentin, procuror, DNA
  1533. Luca Cristian Nicolae, judecator, Jud. Iasi
  1534. Ulianov Angelica, judecator, Trib. Constanta
  1535. Borda Lucia Elena, procuror, PJ Reghin
  1536. Damian Dan, procuror, PJ Reghin
  1537. Donici Viorel, procuror, PJ Reghin
  1538. Gherasim Ciprian, procuror, PJ Reghin
  1539. Goia Gheorghe, procuror, PJ Reghin
  1540. Cazaceanu Ciprian, procuror, PJS1
  1541. Mihaela Mihai Popa, procuror, DNA
  1542. Atomei Adriana, procuror, PJ Bacau
  1543. Lupes Cătălina Andreea , procuror, PJ Bacau
  1544. Stangaciu Horatiu Constantin, procuror, PJ Bacau
  1545. Dragulescu Marian, procuror, DNA
  1546. Istrate Manuela, judecator, Jud. Targoviste
  1547. Popa Adriana, judecator, Judecatoria Targoviste
  1548. Lucia Sotangeanu, judecator, Jud. Targoviste
  1549. Pavel Vasile, procuror, PCA Bacau
  1550. Humulescu Manuel, procuror, PCA Bacau
  1551. Grigore Mihaela, procuror, PCA Bacau
  1552. Angelica Paraschivescu, procuror, DNA
  1553. Ursulescu Cristian, procuror, PCA Bacau
  1554. Borjog Eduard, procuror, PTB
  1555. Popescu Andrei, procuror, PT Alba
  1556. Diaconu Corina Mihaela, procuror, PJS3
  1557. Iorga Mihai Cristian, procuror, PJ Ploiesti
  1558. Eduard Stefan Jilavu, procuror, PJ Pascani
  1559. Florea Mirela, judecator, Jud. Turnu Magurele
  1560. Iacob Victorina, judecator, Judecătoria Turnu Măgurele
  1561. Lavinia Bossenmayer, judecator, JS6
  1562. Bogdan Andrei Preda, procuror, DIICOT
  1563. Antache Ioan Valentin, judecator, jud. Slobozia
  1564. Zaharciuc Oana Monica, judecator, Judecătoria Alexandria
  1565. Murariu Adrian, judecator, Jud. Botosani
  1566. Cristina Scarlat, procuror, DNA
  1567. Eugen Stănculescu, procuror, DNA
  1568. Robert Nicolicescu, procuror, DNA
  1569. Iacob Alexandra, judecator, JS6
  1570. Danciu Monica, procuror, DNA
  1571. George Matei, judecator, CAB
  1572. Sapariuc Irinel, judecator, Jud. Botosani
  1573. Kozma-Bartok Szende, procuror, PJ Cluj-Napoca
  1574. Fitigau Oana Lavinia, judecator, CA Alba Iulia
  1575. Adriana Macarie, judecător, JS2
  1576. Oana Elena Pelin, judecător, CAB
  1577. Cristurean Ciprian Gabriel, judecator, Jud. Iasi
  1578. Axinte Constantin, judecator, Turda
  1579. Șalar Alexandru Iulian, judecator, jud. Vatra Dornei
  1580. Bulai Adrian, judecator, Jud. Pascani
  1581. Stavarache Andreia Irina, judecator, Jus. Pascani
  1582. Scutea Gabriela, procuror, PCA Braşov
  1583. Nica Alina, judecator, Judecătoria Braşov
  1584. Carmen Simona Noja, judecator, Trib.Cluj
  1585. Chiper Liliana, procuror, PT Covasna
  1586. Sătârbaşa Florin, procuror, PT Covasna
  1587. Burga Florin, procuror, PJ Sfântul Gheorghe
  1588. Brandiu Claudia, procuror, PJ Sfântul Gheorghe 
  1589. Pecheanu Ioana Laura, judecator, Jud. Constanta
  1590. Trion Marius Valentin, procuror, PCA Timisoara
  1591. Ghimiș Adrian, procuror, PCA Timisoara
  1592. Cristea Flavius, procuror, PCA Timisoara
  1593. Costin Marius Mirel, judecator, Trib. Ialomita
  1594. Radoi Nicoleta, judecator, Jud. Gurahont
  1595. Alexandra Visan, judecator, Trib. Bucuresti
  1596. Ciprian Coadaă, judecator, CA Constanta
  1597. Clara Maria Popescu, judecator, JS4
  1598. Avieritei Veronica, judecator, Jud. Botosani
  1599. Popa Maria Corina, procuror, PJS3
  1600. Tanasoiu Oana Maria, procuror, PJS3
  1601. Aldea George, procuror, PJS3
  1602. Monika Kegyes, judecator, Tribunalul Bihor
  1603. Lazar George Alexandru, judecator, JS4
  1604. Iutis Ana Maria, judecator, JS1
  1605. Paduraru Dana Petrina, judecator, JS1
  1606. Radu Bianca Elena, judecator, JS1
  1607. Panciuc Anca Clara, procuror, PJ Radauti
  1608. Asiminei Alexandru, judecator, Trib. Suceava
  1609. Grigore-Iacobici Gill-Julien, procuror, PT COnstanta
  1610. Belu Laura, procuror, PT Constanta
  1611. Mihăilescu Raluca Elena, procuror, PT Constanta
  1612. Mihăilescu Cătălin Cristian, procuror, PT Constanta
  1613. Dicianu Nicolae Dorel, procuror, PT Constanta
  1614. Lăzureanu Graţiela Venera, procuror, PT Constanta
  1615. Vasilescu Alina Livia, procuror, PT Constanta
  1616. Bordeianu Corneliu Cristian, procuror, PT Constanta
  1617. Stoicescu Manuela Camelia, procuror, PT Constanta
  1618. Spiţă Mădălina, procuror, PT Constanta
  1619. Chirilă Ionuţ Marius, procuror, PT Constanta
  1620. Bărbuţi Adela Ileana, judecator, Tribunalul Dolj
  1621. Babii Vasile, judecator, Trib. Vaslui
  1622. Oana Radu Nicolae, judecator, Trib Vaslui
  1623. Rotaru Doriana, procuror, PT Gorj, delegata prim procuror la PJ Brad
  1624. Minaev Iulian, judecator, Jud. Constanta
  1625. Pârleţeanu Anca-Ramona, judecator, Jud. Constanta
  1626. Grădinariu Cristina-Mihaela, judecator, Jud. Constanta
  1627. Doroiman Camelia, judecator, Jud. Constanta
  1628. Diaconu Rebeca, judecator, Jud. Constanta
  1629. Bădiţă Lelia, judecator, Jud. Constanta
  1630. Ilie Constanţa, judecator, Jud. Constanta
  1631. Barac Iulia, judecator, Jud. Constanta
  1632. Sîrghe Anca-Alexandra, judecator, Jud. Constanta
  1633. Ana Maria Scridon, judecator, Jud. Satu Mare
  1634. Stroe Mirela Cristina, procuror, PJ Dragasani
  1635. Toșu Zoltan Eugen, procuror, PJ Dragasani
  1636. Marin Cosmin, judecator, Jud. Craiova
  1637. Crânguş Dan. Judecator, Jud. Craiova
  1638. Marcu Virginia, procuror, PJ Sighisoara
  1639. Tocu Maria Magdalena, judecator, Trib. Bucuresti
  1640. Bratulea Daniela, procuror, PJ Rm. Sarat
  1641. Dinulescu Gabriela, procuror, PJ Rm.Sarat
  1642. Gradina Laura Valentina, procuror, PT Tulcea
  1643. Florin Beniamin Chichinesdi, judecator, Judecatoria Beius
  1644. Craciun Elena Lavinia, judecator, Jud. Constanta
  1645. Constantin Laloianu, procuror, PCA Craiova
  1646. Halip Alexandra, judecator, Jud. Iasi
  1647. Lungu Ramona, procuror, PT Arad
  1648. Alexe Marian Cristian, judecator, JS1
  1649. Ivanciuc Sorin Vasile, judecator, JS1
  1650. Grosu Dana Ionela, judecator, JS5
  1651. Florin George Dumitrescu, procuror, DNA
  1652. Cernat Doinita, judecator, Tribunalul Teleorman
  1653. Leanca Cosmin, judecator, Jud. Slobozia
  1654. Diana deculescu, judecator, Jud. Constanta
  1655. Siea Victor Cristian, procuror, PJ Curtea de Arges
  1656. Popescu Florin, procuror militar DNA
  1657. Cozma Tiberiu, procuror militar, DNA
  1658. Ana Maria Nedelcu, procuror, DNA
  1659. Manole Ana Maria, judecator. JS3
  1660. Soare andrei, judecator, Jud. Drobeta Turnu Severin
  1661. Sirghi Ruxandra, judecator, JS6
  1662. Flucus Marius, procuror, PJ Brasov
  1663. Popa Octavian, judecator, Jud.Slobozia
  1664. Adrian Finica, judecator, CA Bacau
  1665. Mocanu Dragos Mihai, judecator, JS4
  1666. Feurdan Ramona Marina, judecator, JS4
  1667. Surduleac Valeria Maria, judecator, JS4
  1668. Martin Andreia Nicoleta, judecator, JS4
  1669. Oana Stoenescu , judecator, JS2
  1670. Ovidiu Stefan Scarlatescu, judecator, Jud, Faget
  1671. Umbres Alexandru, judecator, JS3
  1672. Popa Livia, judecator, JS3
  1673. Geanta Mihai, judecator, JS3
  1674. Butaliu Tiberiu, judecator, Jud.Buftea
  1675. Popa Stefan, judecator, Trib. Iasi
  1676. Dobre Corina Teodora, judecator, Jud. Tg Carbunesti
  1677. Pacurariu Veronica Constanta, judecator, CA Galati
  1678. Andreia Ciurea, judecator, Jud. Pitesti
  1679. Tomescu George, judecator, Jud. Pitesti
  1680. Iuliana Velniciuc Ciuparca, judecator, Jud. Cluj Napoca
  1681. Ionela Florea, procuror,DIICOT
  1682. Ana Maria Lucia Zaharia, judecator, CAB
  1683. Cezar Tulita, procuror, PJ Rm.Valcea
  1684. Morar Ciprian, procuror, PJ Oradea
  1685. Azamfirei Daniela, procuror, PJ Galati
  1686. Teodora Gheorghe Sorescu,judecator, CA Pitesti
  1687. Petrescu Teodora, procuror, PCA Constanta
  1688. Tisu Cristina, procuror, PJ Oradea
  1689. Dobocan Doru, procuror, DIICOT
  1690. Negulescu raluca, procuror, DIICOT
  1691. Luca Ramona Cristina, procuror, PT Iasi
  1692. Horodniceanu Diaba, procuror, PT Iasi
  1693. Gambuta Ionela, procuror, PT Iasi
  1694. Chicos Nicoleta, procuror, PT Iasi
  1695. Paltineanu Maria, judecator, Jud. Sibiu
  1696. Cadea Stelian, judecator, CA Craiova
  1697. Mihaela Zuleanu, judecator, CA Craiova
  1698. Dasca Adrian Nicolae, procuror, PJ iasi
  1699. Cruceru Cătălina, judecator, JS2
  1700. Ciorgoda Florian, judecator, JS2
  1701. Rizescu Florina, judecator, JS2
  1702. Uncheselu Alina Marcela, judecator, JS2
  1703. David Geanina, judecator, Trib. Hunedoara
  1704. Trifan Andreea, judecator, CA Iasi
  1705. Pițurcă Antoaneta Maria, procuror, PCA Craiova
  1706. Vancea Alexandru Petrică, procuror, PCA Craiova
  1707. Burcă Mihaela Florentina, procuror, PCA Craiova
  1708. Calin Sorin, procuror, PCA Iasi
  1709. Loredana Macrea, procuror, PJ Timisoara
  1710. Balan Lidia, judecator, Jud. Craiova
  1711. Corina Popescu, procuror, PJ Dragasani
  1712. Tincu Diana, judecator, Jud. Botosani
  1713. Liciu Ioana Hermina, judecator, Jud. Dragasani
  1714. Deloreanu Laurentiu, judecator, Jud. Oltenita
  1715. Alexandru Ionel, judecator, Jud. Oltenita
  1716. Grecu Ciprian Octavian, judecator, Jud. Oltenita
  1717. Adriana Soporan, judecator, Jud. Satu Mare
  1718. Murariu Aura Florentina, judecator, Tribunalul Suceava
  1719. Veres Roxana Mihaela, judecator, CA Cluj
  1720. Florin Daniel Casuneanu, procuror, PCA Iasi
  1721. Grejdeanu Aurelia, judecator, Jud. Craiova
  1722. Ristea Ramona, judecator, Tribunalul Timis
  1723. Chiriazi Livia Georgeta, judecator, Tribualul Bucuresti
  1724. Chiriazi Sorin, procuror, PICCJ
  1725. Corina Dragoi, judecator, Jud. Craiova
  1726. Ciuca Tatiana, judecator, Jud. Craiova
  1727. Dinu Gigi, judecator, Jud. Craiova
  1728. Putere Leontina, judecator, Jud. Craiova
  1729. Olivera Mustata, procuror, PTB
  1730. Grecu Florina, procuror, PJ Rosiori de Vede
  1731. Paraschiv Valentin Silviu, procuror, PJ Rosiori de Vede
  1732. Arabelea Fanel Gabriel, judecator, Tribunalul Olt
  1733. Cimpoeru Natalia, procuror, PJ Craiova
  1734. Croitoru Marcela, procuror, PJ Craiova
  1735. Militaru Dalida, procuror, PJ Craiova
  1736. Rogoveanu Emilia, procuror, PJ Craiova
  1737. Burcă Ion Daniel, procuror, PJ Craiova
  1738. Bădan Adelina, procuror, PJ Craiova
  1739. Vîlcu Dragoș, procuror, PJ Craiova
  1740. Drăghiceanu Florentina, procuror, PJ Craiova
  1741. Barbu Daniela, procuror, PJ Craiova
  1742. Cristea Flavius, procuror, PJ Craiova
  1743. Baciu Paula, procuror, PJ Craiova
  1744. Pantelimon Amina Speranța, procuror, PJ Craiova
  1745. Dicanu Mihaela, procuror, PJ Craiova
  1746. Edu Ana Maria, procuror, PCA Cluj
  1747. Teoc Oana, procuror, PCA Cluj
  1748. Dobrescu Sebastian, procuror, PCA Cluj
  1749. Domnariu Adrian, procuror, PCA Cluj
  1750. Pasca Radu Mihai, procuror, PCA Cluj
  1751. Cristache Irina, judecator, Jud. Targoviste
  1752. Lixandroiu Elena, judecator, Judecatoria Targoviste
  1753. Răşcanu Cristina, procuror, PT Cluj
  1754. Leordean Rica, procuror, PT Cluj
  1755. Grădinariu Romana, procuror, PT Cluj
  1756. Măciuca Prodan Dorina, procuror, PT Cluj
  1757. Iana Mihaela Georgescu, procuror, PJS5
  1758. Carmen Voinescu, judecator, CAB
  1759. Ciprian Boerescu, judecator, JS2
  1760. Serban Daniel Mihai, procuror, PJ Brasov
  1761. Mihai Gabriel Duta, judecator, Judecatoria Rosiori de Vede
  1762. Braila Georgel, procuror, PJ Moinesti
  1763. Dospinescu Denisa Minodora, procuror, PJ Moinesti
  1764. Galbeaza Daniel Constantin, procuror, PJ Moinesti
  1765. Diana Cristea, judecator, Jud. Turda
  1766. Corina Corovei, judecator, Jud. Turda
  1767. Teluta Pantelimon, judecator, Jud. Turda
  1768. Cristina Pop, judecator, Jud. Turda
  1769. Adriana Puscasu, judecator, Jud. Turda
  1770. Dumitru Cheaga, procuror, DIICOT
  1771. Pirvu Camelia, judecator, Jud. Pitesti
  1772. Dumbrava Ana, judecator, Jud. Pitesti
  1773. Gradinaru Maria, judecator, Jud. Pitesti
  1774. Voicescu Filofteia, judecator, Jud. Pitesti
  1775. Vaida Ion, judecator, Jud. Pitesti
  1776. Cristea Ionut, judecator, Jud. Pitesti
  1777. Cojocaru Andra, judecator, Jud. Pitesti
  1778. Sincu Paula, judecator, Jud. Pitesti
  1779. Apostol Gabriela, judecator, Jud. Pitesti
  1780. Boieru Lucian, judecator, Jud. Pitesti
  1781. Tabacu Ionut, judecator, Jud. Pitesti
  1782. Roxana Cojocaru, judecator, Jud. Pascani
  1783. Felix Cristian Nica, judecator, Jud. Timisoara
  1784. Radu Popa, procuror, PJ Filiasi
  1785. Marius Efrim, procuror, PJ Filiasi
  1786. Munteanu Adina Dumitrita, judecator, Judecatoria Piatra Neamț
  1787. Emilia Stefan, judecator, Jud. Galati
  1788. Ivanescu petrisor, procuror, PT Dolj
  1789. Oana Apetri, procuror, PJ Brasov
  1790. Stan Amalia Veronica, judecator, Jud. Târgoviște
  1791. Stoian Ionuț Alexandru, judecator Trib. Dâmbovița
  1792. Carmen Răduica, procuror, PT Dolj
  1793. Alex Toroiman, procuror, DIICOT
  1794. Puscasu Voicu, judecator, Jud. Deva
  1795. Puscasu Florina, judecator, Jud. Faget
  1796. Topalea Kalinca, judecator, CA Suceava
  1797. Apostol Iordachioaia Ionut, judecator, CA Suceava
  1798. Nastasi Dorina, judecator, CA Suceava
  1799. Anca Elena Anuta, procuror, PT Olt
  1800. Dretcanu Ancuta, procuror, PJ Botosani
  1801. Ionuţ Sipeţan, judecator, Jud. Timişoara
  1802. Adela Sipetan¸ judecator, Jud. Timişoara
  1803. Margan Marcela, judecator, Jud. Timişoara
  1804. Alexandrina Amalia Marin, judecator, Curtea de Apel Cluj
  1805. Ion Alexandra, judecator, Tribunalul Prahova
  1806. Duica Anca Simona, judecator, Tribunalul Prahova
  1807. Burlacu Nicoleta, judecator, Jud. Timisoara
  1808. Marius Lupea, judecator, Tribunalul Cluj
  1809. Ciocanta Cristinel Valentin, procuror, PT Bacau
  1810. Herciu Gheorghe, procuror, PT Bacau
  1811. Borș Cristian, procuror, PT Bacau
  1812. Perju Iuliana, procuror, PT Bacau
  1813. Elvis Florea, judecator, Tribunalul Dolj
  1814. Greta Rodica Chiurtu, procuror, DIICOT
  1815. Verginica Stănilă Dan, judecator, Tribunalul Dolj
  1816. Birjovanu Monica Mihaela, procuror, PT Bacau
  1817. Răducu Mirela, judecator, Tribunalul Teleorman
  1818. Ceica Liviu, judecator, Judecatoria Botosani
  1819. Roxana Sterie, procuror, PJS4
  1820. Codina Oana, judecator, Tribunalul Vaslui
  1821. Lates Maria – Ecaterina, judecator la Judecatoria Fetesti
  1822. Nica Adrian, judecator, Jud. Fetesti
  1823. Beatrice Malimarcovici Ivona Piess, judecator, Judecătoria Deva
  1824. Adina Lucuța, judecator, Judecatoria Sibiu
  1825. Ioana Ciobanescu, judecator, Jud. Turda
  1826. Sabina Cotoara, judecator, Jud. Turda
  1827. Benegui Alexandra, judecator, Trib. Covasna
  1828. Rusu Cătălin, judecator, Trib. Covasna
  1829. Dumitru Claudia, judecator, Trib. Covasna
  1830. Velican Daniela, judecator, Trib. Covasna
  1831. Velican Adrian, judecator, Trib. Covasna
  1832. Balan Laurenţiu, judecator, Trib. Covasna
  1833. Kovacs Simona, judecator, Trib. Covasna
  1834. Codreanu Melinda, judecator, Trib. Covasna
  1835. Andrei Camelia, judecator, Trib. Covasna
  1836. Munteanu Cosmin, judecator, Trib. Covasna
  1837. Simona Visoiu, judecator, Trib. Bucureşti
  1838. Aurelia Enache, procuror, DNA
  1839. Puie Ciprian Horia, procuror, DIICOT
  1840. Bogdan Ioan Gheorghe, procuror, DIICOT
  1841. Creivean Nicolae Lucian, procuror, DIICOT
  1842. Vidrean Daciana Bianca, procuror, DIICOT
  1843. Telescu Iuliana-Gabriela, judecator, Judecătoria Vatra Dornei
  1844. Stoiculescu natalia, judecator, Tribunalul Dolj
  1845. Bulgaru Lavinia Magdalena, judecator, Tribunalul Bucuresti
  1846. Cozilec Alexandru, judecator, Jud. Lugoj
  1847. Cordos Camelia Rozalia, judecator, Jud. Lugoj
  1848. Alina Gaje, judecator, JS2
  1849. Simona Stefania Matei, judecator, Trib. Bucuresti
  1850. Andrei Aristide Ştefan, procuror, PT Olt
  1851. Benegui Bogdan, judecator, Tribunalul Brasov
  1852. Paula Jaga, procuror, DIICOT
  1853. Creola Neagu, procuror, DIICOT
  1854. Lumineanu Marius Alexandru, judecator, Judecătoria Rm. Vâlcea
  1855. Fieroiu Alexandru Octavian, judecator, Judecătoria Rm. Vâlcea
  1856. Samoilă Octavian, judecator, Judecătoria Rm. Vâlcea
  1857. Olariu Diana, judecator, Judecătoria Rm. Vâlcea
  1858. Dumitrescu Mirela Valentina, judecator, Judecătoria Rm. Vâlcea
  1859. Dinu Camelia, judecator, Judecătoria Rm. Vâlcea
  1860. Popa Cristiana Mirela, judecator, Tribunalul Vâlcea
  1861. Monica Rodica, judecator, CA Cluj
  1862. Rodica Jercan, procuror, PICCJ
  1863. Ovidiu Nistor, procuror, PICCJ
  1864. Unghianu Mihaela Georgiana, judecator, JS1
  1865. Pop Rodica, judecator, JS1
  1866. Farcas-Hingan Georgiana-Rodica, judecător Tribunalul Cluj
  1867. Bărbulescu Codruţ Marian, judecator, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  1868. Bartha Kinga Agota, judecator, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  1869. Gîtă Ana Maria, judecator, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  1870. Dancă Ecaterina Oana, judecator, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  1871. Moldoveanu Oana Meda, judecator, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  1872. Chiriac Radu-Ionut, judecator, Judecatoria Galati
  1873. Paul Mircea, judecator, Tribunalul Mures
  1874. Georgiu Ioan, judecator, Judecătoria Gherla
  1875. Georgiana Muraru, judecator, Judecatoria Pucioasa
  1876. Carmen-Cătălina Gliga, procuror, PÎCCJ
  1877. Roxana Sorandaru, judecator, Trib. Timis
  1878. Ladan Ioan, procuror, PJ Onesti
  1879. Mihaela Surdoiu, judecator, Tribunalul Gorj
  1880. Trache Nicolae, judecator, Trib Prahova
  1881. Csaba Bela Nasz, judecator, Judecatoria Sannicolau Mare
  1882. Elena Popescu, judecator. Jud. Tg Jiu
  1883. Alina Mihaela Retezanu, judecator, Judecătoria Tg – Jiu
  1884. Irina Bondoc, judecator, CA Constanta
  1885. Costea Monica, judecator, CA Constanta
  1886. Mart Mihaela, judecator, Jud. Iasi
  1887. Shannack Teodora, judecator, Jud. Iasi
  1888. Savu Alina Felicia, judecator, Jud. Iasi
  1889. Voican Andreea-Silvia, judecator, Curtea de Apel Bucuresti
  1890. Nicolae Mirel-Augustin, judecator, Tribunalul Dambovita
  1891. Liviu Gheorghe Zidaru, judecator, Curtea de Apel Bucuresti
  1892. Cimpoeru Daniela, judecator, Jud.Panciu
  1893. Oana Stroiu, judecator, CA Brasov
  1894. Ruginosu Mihaela, procuror, PT Sibiu
  1895. Giol Monica Florentina, judecator, Jud.Macin
  1896. Mihaela Kolaritz-Petrescu, judecator, Curtea de Apel Galati
  1897. Violeta Szabo, procuror, PT Dambovita
  1898. Carla Buta, judecator, Jud. Pascani
  1899. Codruta Rusu, judecator, TribunlulMures
  1900. Isepciuc Elena Raluca, judecator, Trib. Iasi
  1901. Dan Lixandru,judecator, Jud. Slatina
  1902. Necula RaduMihai, judecator, Tribunalul Prahova
  1903. Necula Carmen Andreea, judecator, CAB
  1904. Monica Trache, judecator, Trib.Prahova
  1905. Scarlat Comanescu, judecator, Curtea de Apel Piteşti
  1906. Cristian Constantinescu, judecator, Tribunalul Prahova
  1907. Elena Popescu, judecator, Curtea de Apel Pitesti
  1908. Cristina Timofte, judecator, CA Suceava
  1909. George Nicolae Ionescu, judecator, Tribunalul Arges
  1910. Leontina Popescu, procuror, DIICOT
  1911. Delia Popară, procuror, PT Dolj
  1912. Ana Bogdan, judecator, Tribunalul Sibiu
  1913. Gabriel Florariu, judecator, CA Suceava
  1914. Buse Ionel, procuror, PJ Rm Valcea
  1915. Flavius Motu, judecator, Tribunalul Specializat Cluj
  1916. Rosu Elena, judecator, Tribunalul Bucuresti
  1917. Teodor Ianculescu, procuror, PJ Sibiu
  1918. Denisa Troaca, procuror, PCA Craiova
  1919. Neacsu Diana, procuror, PJ Urziceni
  1920. Anca Terzea, judecator, CA Piteşti
  1921. Viorel Terzea, judecator, CA Pitesti
  1922. Petrişor Vlad, procuror, PJ Arad
  1923. Pausi Liviu Ionut, procuror, PJ Darabani
  1924. Hău Emanuel, procuror, PJ Timisoara
  1925. Aspra Daniela, procuror, PT Olt
  1926. Constantinescu Gheorghe, procuror, PT Olt
  1927. Ionica Rozeta, procuror, PT Olt
  1928. Negrila Claudiu, procuror, PT Olt
  1929. Noaja Stefan Constantin, procuror, PT Olt
  1930. Nitu Marian Sergiu, procuror, PT Olt
  1931. Blejan Alexandru, judecator, Tribunalul Arges
  1932. Buda Dorel Ioan, procuror, PJ Baia Mare
  1933. Couti Roxana Andreea, procuror, PJ Baia Mare
  1934. Branzei Alexandru, procuror, PJ Baia Mare
  1935. Dunca Ioan, procuror, PJ Baia Mare
  1936. Simona Oltean, judecator, Tribunalul Olt
  1937. Olariu Nicusor, procuror, PJ Caransebes
  1938. Marinela Georgescu, judecator, Tribunalul Olt
  1939. Buculea Raluca Mihaela, procuror, PJ Timisoara
  1940. Butnaru Ciprian, judecator, Jud. Braila
  1941. Ecaterina Florea, judecator, Tribunalul Bucuresti
  1942. Doina Chila, judecator, Jud. Arad
  1943. Elena Basca, judecator, Jud. Arad
  1944. Dumitrescu Raluca Adriana, judecator, JS4
  1945. Carmen Nicoleta Anton, judecator, CA Pitesti
  1946. Alina Ghinescu, procuror, DIICOT
  1947. Horia Surtea, judecator, Jud. Arad
  1948. Serban Daniel Mihai, procuror, PJ Brasov
  1949. Ciotu Roxana, procuror, PJ Suceava
  1950. Iacob Adriana Niculina, procuror, PJ Suceava
  1951. Buzoianu Mihaela Alexandra, procuror, PJ Calarasi
  1952. Cirdei Loredana, procuror, PJ Suceava
  1953. Catalin Chiochiu, procuror, PJ Suceava
  1954. Diana Dinca, judecator, Trib. Sibiu
  1955. Camelia Calin, judecator, Jud. Calarasi
  1956. Claudiu Ulariu, judecator, Trib. Bucuresti
  1957. Stefan Carmen Elena,, judecator, JS3
  1958. Alexandru Bogdan Pop, procuror, PT Mures
  1959. Sandu Ana, judecator, Jud. Dragasani
  1960. Calinescu Diana, procuror, PJ Suceava
  1961. Irimia Andrei Marian, procuror, DNA
  1962. Daniel Vale, procuror, PJ Tg. Mures
  1963. Bogdan George, judecator, Jud. Arad
  1964. Costica Balaban, judecator, JS3
  1965. Irina Tanasescu, judecator, Trib. Hunedoara
  1966. Daniela Adriana Toma, judecator, CAB
  1967. Plesa Laura Elena, judecator, Trib. Bucuresti
  1968. Oana Bidiuta, judecator, JS5
  1969. Laura Bosie, judecator, CAB
  1970. Ioan Amariei, procuror, DNA
  1971. Preda Simona Claudia, judecator, Jud. Targoviste
  1972. Pandel Ciprian, judecator, Jud. Targoviste
  1973. Gheorghe Birdau, judecator, CA Craiova
  1974. Anca Demian, judecator, Jud. Hateg
  1975. Florea Nicoleta, judecator, Jud. Mizil
  1976. Dinu Madalina, judecător, Jud. Mizil
  1977. Diana Bachis, judecator, Jud. Arad
  1978. Sorin Iercosan, procuror, PT Arad
  1979. Balanoiu Loredana Georgiana, procuror, PJ Barlad
  1980. Brojban Mircea Wili, procuror, PJ Barlad
  1981. Costescu Sorin, procuror, PJ Barlad
  1982. Harnagea Petrișor Ștefan, procuror, PJ Barlad
  1983. Ilies Carlo Gabriel, procuror, PJ Barlad
  1984. Plopan Mihaela, procuror, PJ Barlad
  1985. Rotaru Cristina Maria, procuror, PJ Barlad
  1986. Vintilă Mihaela, procuror, PJ Barlad
  1987. Tinica Alina Mihaela, procuror, PJ Barlad
  1988. Simona Florescu, procuror, PJ Pitesti
  1989. Maria Violeta Duca, judecator, CAB
  1990. Cozma Alin, procuror, PJS1
  1991. Stan Doina, procuror, PJS1
  1992. Petrescu Corina, procuror, PJS1
  1993. Păun Dana, procuror, PJS1
  1994. Rascota Ion, procuror, PJS1
  1995. Rădulescu Andrada, procuror, PJS1
  1996. Andrei Ilie Şalaru, procuror, PJS1
  1997. Adina Oana, judecator, Jud. Arad
  1998. Dinu Bianca, judecator, Tribunalul Parhova
  1999. Mujdei Larisa, judecator, Jud. Botoşani
  2000. Ioana Daranga, procuror, PT Giurgiu
  2001. Anghel Monica, judecator, Jud. Valenii de Munte
  2002. Laura Gaiesteanu, judecator, Jud. Targoviste
  2003. Alina Nae, judecator, Jud. Targoviste

Auditori de justiție

  1. Bodor-Ionescu Tiberiu
  2. Filip Tudor-Petrut
  3. Bondar Elena-Teodora
  4. Tanasă Cătălina-Elena
  5. Iordache Alina-Oana
  6. Pop Paula- Crina
  7. Doroftei Georgiana
  8. Ciornei Dan-Constantin
  9. Ursuț Cristian
  10. Stoica Roxana
  11. Maftei Ioana
  12. Cătănoaie Alexandra-Laura
  13. Racovița Ecaterina
  14. Gruia – Teodor Streinu
  15. Răchită Ioana-Ruxandra
  16. Aloman Sanda-Nicoleta
  17. Necula Mihai
  18. Hurducaciu Tudor-Mădălin
  19. Trică Mihai-Răzvan
  20. Petrea Alin
  21. Bucur Ioana
  22. Motohoi Monica Elena
  23. Minac Denisa Mădălina
  24. Ardelean Cristina
  25. Boteanu Teona Gabriela
  26. Gheorghe Valentina Mihaela
  27. Corcodel Eugen Andrei
  28. Avram Adelina Florina
  29. Jarca Cristian-Paul
  30. Manea Theodora-Maria
  31. Purcărescu Cristina
  32. Teodoru Raluca
  33. Pleșca Diana-Tatiana
  34. Bărnuțiu Bianca Simona
  35. Lungu Carina-Gabriela
  36. Grăjdeanu Constantin
  37. Nicoara Alexandra-Ioana
  38. Dragota Larisa Petruta
  39. Verde Andreea
  40. Lazăr Justine Anca
  41. Bacoiu Diana-Mădălina
  42. Carabulea Daniel
  43. Cotoi Petruta
  44. Pop Florina-Maria
  45. Benec Sînziana
  46. Petculescu Elena-Adelina
  47. Pînzaru Bogdan Ștefan
  48. Roxana Beatrice Teslovan
  49. Carauș Nicolae
  50. Szilagyi Robert
  51. Geambașu Daria-Alexandra
  52. Dofin Cătălin-Liviu
  53. Cîrstoiu Matei
  54. Crețan Daniel-Alexandru
  55. Nețoiu Valentina Cristina
  56. Danila Sanda Cristina
  57. Tremură Mirel-Cristian
  58. Ciocoiu Georgiana Mihaela
  59. Călina Dumitru Constantin
  60. Toma Andreea
  61. Costache Gheorghiţa-Aurelia
  62. Belchiță Mihai Alexandru
  63. Georgiana Rizoiu
  64. Cristian Ionut Baches

[1] A se vedea pagina web http://www.cdep.ro/comisii/suasl_justitie/pdf/2017/rd_prezentare.pdf [accesată ultima dată la 29 decembrie 2017].

[2] A se vedea Broșura ”Magistrații români se opun proiectului de modificare a legilor justiției propus de Ministerul Justiției: august-octombrie 2017”, disponibilă la pagina web https://www.juridice.ro/543999/brosura-magistratii-romani-se-opun-proiectului-de-modificare-a-legilor-justitiei-propus-de-ministerul-justitiei-august-octombrie-2017.html [accesată ultima dată la 29 decembrie 2017].

[3] A se vedea pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/2972 [accesată ultima dată la 29 decembrie 2017].

[4] A se vedea, spre exemplu, paginile web http://www.euronews.com/2017/12/18/romanian-judges-protest-over-government-backed-legal-reforms ;

https://www.washingtonpost.com/world/europe/romanian-judges-say-new-laws-will-stymie-prosecutions/2017/12/18/63c43882-e3fa-11e7-927a-e72eac1e73b6_story.html?utm_term=.4b1d6ed7b3a4; https://www.cnbc.com/2017/12/18/the-associated-press-romania-judges-hold-protests-over-legal-system-changes.html; http://dailycapital.pk/news/international/7HSiwnEm-QMtkn35J/Romanian-Judges-Protest-over-Government-backed-Leg ; https://www.voanews.com/a/romania-judges-hold-protests-voer-legal-system-changes-/4169052.html?utm_source=dlvr.it&utm_medium=twitter [accesate ultima dată la 29 decembrie 2017].

[5] A se vedea pagina web https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/com-2017-44_en_1.pdf [accesată ultima dată la 29 decembrie 2017].

No related posts.

Leave a Reply to WHITE PAPER – Promovarea judecătorilor în funcțiile de vârf din sistemul judiciar. În căutarea meritocrației | Revista Forumul Judecătorilor Cancel reply


+ 9 = ten