Forumul Judecătorilor din România solicită Consiliului Superior al Magistraturii să anuleze concursul actual de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție

Asociația Forumul Judecătorilor din România a atras atenția constant asupra necesității existenței garanțiilor privind meritocrația și șansele egale pentru fiecare concurent înscris la concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Modificările aduse în anul 2018 legilor justiției, inclusiv asupra modalității de derulare a concursurilor din perioada recentă, afectează dreptul/interesul judecătorilor de a participa la concursuri pentru accederea la funcțiile de elită, în condițiile în care organizarea și desfășurarea acestora este fiind apanajul Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și al unui număr extrem de redus de examinatori numiți de aceasta, aproape mereu aceiași, în lipsa oricăror interdicții de desemnare în comisii în cadrul unor examene/concursuri consecutive.

O reformă reală este absolut necesară și nu mai poate întârzia, cadrul legislativ actual ignorând recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, ca materializare a obligației pe care România și-a asumat-o, la momentul aderării la Uniunea Europeană, de a crea un corp al magistraților recrutat exclusiv pe criterii de performanță.

De altfel, în propunerile recente de modificare a legilor justiției, Ministerul Justiției a avut în vedere modificarea sistemului de acces la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin revenirea la probe de concurs care să reflecte respectarea, în primul rând, a criteriilor de competență profesională (candidații la aceste funcții ar trebui să susțină și o probă scrisă). De asemenea, au fost propuse modificări și în ceea ce privește componența comisiilor de concurs, pentru asigurarea unui nivel mai mare de obiectivitate și profesionalism.

În acest context, concursul actual de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție, derulat sub reguli subiective și lipsite de meritocrație, fără a se ține seama și de recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, este cu totul nejustificat și trebuie anulat neîntârziat, fiind necesară înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin numirea unor candidați agreați de majoritatea existentă în Secția pentru judecători.

De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta, prin regulamente, aspecte esențiale care țin de ocuparea posturilor de judecător sau procuror, inclusiv a celor de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Prin urmare, prezentul concurs de promovare ar putea fi anulat pe cale judiciară, ca urmare a lipsei reglementării unor aspecte esențiale în lege, nefiind deloc clar de ce anume ar trebui desfășurat în mare grabă și cu orice preț.

Asociația Forumul Judecătorilor din România reiterează faptul că puterea legislativă și puterea executivă nu au nicio scuză pentru lipsa de voință politică necesară în vederea modificării imediate a legilor justiției, inclusiv având drept scop:

  • instituirea unor examene meritocratice de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținute exclusiv prin intermediul Institutului Național al Magistraturii;
  • înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin abrogarea dispozițiilor care îi conferă rolul de a desemna comisii de concurs;
  • selecția comisiilor de concurs trebuie să fie realizată exclusiv prin tragere la sorți, transparent, la nivelul Institutului Național al Magistraturii;
  • interdicția de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecția judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcțiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar;
  • interdicția de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraților care au desfășurat activitate politică sau cel puțin aparență de activitate politică cel puțin trei ani anterior numirii;
  • reglementarea unor criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs.

 Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

No related posts.

2 Comentarii

  • Caragiale
    Postat 31/10/2020 14:29

    Buna ziua, poate cereti si situatia functiilor de conducere din CSM si de ce se foloseste manopera doloziva prin care se dau delegari pe 3 luni in functii cu sintagma „se deleaga pentru 3 luni, dar nu mai tarziu de data ocuparii functiei prin concurs”….care concurs nu se organizeaza niciodata, ca sa isi mentina in continuare oamenii de paie in functii cheie. Situatia detasarilor in CSM nu e relevanta?

  • Ioana
    Postat 03/11/2020 21:03

    Primul director schimbat din funcţie de noul primar al Timişoarei, este directorul interimar al Poliţiei Locale Timişoara, Dorel Cojan. Acesta era interimar de mai mult de şase ani pentru că fostul primar, Nicolae Robu, a refuzat să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei.

Lasă un comentariu


+ seven = 12