2009, anul sindicalizării judecătorilor?

2009, ANUL SINDICALIZĂRII JUDECĂTORILOR?

 

judecător Adrian Neacşu,

preşedinte Tribunalul Vrancea

 

Anul 2009 se anunţă a fi un prag dificil de trecut pentru instanţe şi judecători.         

Restricţiile financiare deja anunţate vor afecta într-o masură gravă chiar funcţionarea curentă a actului de judecată. Bugetul alocat instanţelor judecătoreşti pentru cheltuielile de funcţionare este cu peste 20% mai mic decât în anul precedent, când, de asemenea, instanţele au funcţionat în regim de avarie. Cele mai pesimiste calcule arată că majoritatea instanţelor işi vor epuiza fondurile alocate pentru întreg anul la capitolul bunuri şi servicii (combustibil, transmiteri postale, utilităţi) spre sfârşitul lunii aprilie.

In mod asemănator, măsurile de raţionalizare bugetară anunţate de Guvern afectează politicile de resurse umane, începând cu blocarea posturilor vacante la data de 31.12.2008 (o hotărâre de guvern care să le excepteze nefiind încă emisă), continuând cu nefinanţarea orelor suplimentare pentru personalul auxiliar, eliminarea primelor de vacanţă şi sfârşind cu incertitudinea indusă prin declaraţii la limita iresponsabilităţii publice în legatură cu drepturile de pensionare ale judecătorilor. In strategia de resurse umane elaborată de Consiliul Superior al Magistraturii[1] pentru anul 2009 se preconiza pensionarea în cursul anului a unui număr de 80 de judecători, in condiţiile în care promoţia 2007-2009 a I.N.M. putea acoperi un număr de 73 de posturi. Deja, de la începutul anului, un număr de peste 120 de judecători şi-au înaintat cererile de eliberare din funcţie prin pensionare, iar potrivit declaraţiilor preşedintelui C.S.M. încă cel puţin 600 de judecători pot face oricând acelaşi lucru.

Recentele evoluţii arată că, încolţit de presiunea mass-media, Consiliul Superior al Magistraturii înţelege din ce în ce mai puţin să continue să joace un rol protecţionist faţă de judecători, asumându-si din ce în ce mai riguros misiunea de a sancţiona derapajele profesionale şi umane din justiţie. Nu de puţine ori însă, reacţiile C.S.M., debitor necondiţionat al presiunii publice, s-au dovedit vădit disproporţionate faţă de încalcările deontologice ori abaterile profesionale care le-au provocat. Sfârşitul anului 2008 si începutul acestui an au adus ineditul eliminării din magistratură a unui judecător pentru neînţelegeri la locul de muncă cu o colegă judecător, revocării din funcţii de conducere pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea practicii unitare la nivelul instanţei, controlului general şi nediferenţiat la toate instanţele, ca urmare a unui scandal mediatic legat de o întrerupere a executării pedepsei, probabil greşită sau inoportună. Evoluţia C.S.M. în direcţia înăspririi atitudinii faţă de judecători este previzibilă şi dintr-un punct de vedere chiar necesară. Condiţionalităţile mecanismului de cooperare şi verificare în raporturile România – Uniunea Europeană impun o „statistică” bună a sancţiunilor aplicate judecătorilor şi procurorilor şi, din păcate, din pricina pasivităţii din trecut, este mult de recuperat.

Dar cea mai mare presiune pusă pe corpul profesional se datorează, în mod evident succesului categoric pe care l-au înregistrat confederaţiile sindicale încă de la începutul anului. Considerată ca fiind providenţială, legea salarizării unice s-a impus în cele din urmă pe agenda tuturor partidelor politice, fiind asumată oficial inclusiv la nivel guvernamental.  Negocierile purtate în jurul constituirii bugetului de stat au arătat pentru prima dată o clasă politică incapabilă să reziste presiunii sindicatelor, cedând peste tot şi contribuind din plin, prin declaraţii, gesturi publice şi chiar acte normative, la culpabilizarea colectivă a unor întregi corpuri profesionale, văzute ca bucurându-se de privilegii imorale într-un moment de criză economică majoră. 

Dezbaterile publice purtate în jurul drepturilor salariale şi al statutului judecătorilor au arătat din păcate şi incapacitatea corpului profesional de a interveni şi echilibra o evoluţie care, în multe momente, a luat forma unei furii populare. S-a dovedit că asociaţiile profesionale, singurele forme de asociere colectivă ale judecătorilor sau procurorilor, nu deţin nici legitimitatea, nici autoritatea formală de a interveni in spaţiul dezbaterilor publice ori politice.

Asociaţiile profesionale sunt, în realitate organizaţii neguvernamentale, fiind înfiinţate şi funcţionând potrivit O.U.G. nr. 26/2000[2] a asociaţiilor şi fundaţiilor. Acestora nu le sunt recunoscute niciun fel de drepturi de participare la procesele decizionale ale autorităţilor publice, nu au niciun rol formal în negocierea unor drepturi profesionale, economice sau sociale, putând fi şi oricând ignorate sau uitate pur şi simplu în luarea deciziilor. Mai mult, asociaţiile profesionale nu au şi nu pot avea rolul de reprezentare a intereselor economice sau sociale ale membrilor săi, cu atât mai puţin a corpului profesional în ansamblu, întrucât, potrivit legii, asociaţia profesională este organizaţia neguvernamentală constituita exclusiv pentru apărarea intereselor profesionale ale membrilor. Potrivit art. 76 din Legea nr. 303/2004, republicată, “judecătorii şi procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale”. Deşi, în practică, asociaţiile profesionale desfăşoară în multe rânduri acţiuni cu tentă sindicală, solicitând şi militând pentru drepturi salariale, ele sunt de fapt lipsite tocmai de instrumentul legal prin care să poată impune aceste solicitări. Acţiunea lor în acest domeniu este ineficientă, pentru simplul motiv că regimul juridic de organizare a asociaţiilor profesionale nu prevede obligaţia pentru autorităţile publice de a le consulta, asculta sau a realiza un acord.

Forma juridică specifică de asociere colectivă în vederea apărării întregii arii de drepturi, profesionale, economice, sociale, culturale, sportive, recunoscută şi garantată de stat, este sindicatul. Potrivit art. 1 din Legea nr. 54/2003[3] “sindicatele sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora.”

Regimul juridic de care se bucură sindicatele include: obligativitatea consultării lor în procesul de luare a deciziilor, folosirea tuturor mijloacelor de presiune permise de lege în vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, cum ar fi negocierile, procedurile de soluţionare a litigiilor prin mediere, arbitraj sau conciliere, petiţia, protestul, mitingul, demonstraţia si greva, dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Departe de mine gândul de a critica asociaţiile profesionale. Ca promotor şi membru fondator al U.N.J.R., am cu acestea şi o relatie sentimentală. Rolul lor în prezervarea independenţei puterii judecătoreşti şi protejarea statutului judecătorului este extrem de important şi nu poate fi înlocuit nici de altă formă de asociare, nici de vreo altă autoritate publică. Cred însă că acum, mai mult ca niciodată, corpul profesional trebuie să dea dovada de pragmatism în evaluarea propriilor interese şi să găsească cele mai potrivite mijloace legale pentru a se proteja împotriva agresiunilor externe şi a-şi promova eficient interesele economice şi sociale.

După ce poliţiştii, funcţionarii publici, vameşii, angajaţii penitenciarelor s-au organizat în sindicate, judecătorii au rămas singura categorie bugetară nereprezentată la acest nivel.

Potrivit art. 4 din legea sindicatelor, magistraţilor le este interzis în mod expres, alături de persoanele care ocupă funcţii conducere, funcţii de demnitate publică şi de militari, constituirea în organizaţii sindicale.

Chiar la o privire superficială textul de lege este vădit neconstituţional.

Potrivit art. 40 alin. 1 din acelaşi act normativ, cetăţenii se pot asocia liber în sindicate, indiferent de categoria profesională din care fac parte. Pentru judecători  însă, acest drept este abolit integral, deşi art. 53 alin. 2 din Constituţie permite doar restrângerea exerciţiului unui drept constituţional, fără a aduce atingere înseşi existenţei acestuia.

Organizarea sindicală a judecătorilor şi-a dovedit eficienţa în sisteme de justiţie consolidate, cel mai bun exemplu fiind cel din Franţa, unde Syndicat de la Magistrature a împlinit de curând 40 de ani de funcţionare neîntreruptă. 

Însă obstacolul principal nu-l reprezintă limitările legislative. Ceea ce lipseşte cu adevărat este minimul de coeziune profesională fundamentată pe conştiinţa apartenenţei la un corp profesional special. Provocările anului 2009 – presiunea publică, întărirea intransigenţei C.S.M., deprecierea condiţiilor de funcţionare a instanţelor şi chiar incertitudinea unor drepturi salariale – pot crea premisele pentru  regândirea formelor juridice de protecţie şi promovare a intereselor comune.

Organizarea sindicală poate fi o soluţie pentru eficacitate, pragmatism şi solidaritate.  


[1] Hotărârea nr. 1320 din 27 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

[2] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000.

[3] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 73 din data de 5 februarie 2003.

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


eight − 5 =

Biannual Publication of the Universitara Publishing House (accredited by CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)