• Home
• Redacţia
• Număr curent
• Numere anterioare
• Principii de publicare
• Comenzi
• Forum

Lansarea volumului „Despre justiţie şi judecători. Interviuri”

                                                                                 

Revista Forumul Judecătorilor vă invită în data de

9 iunie 2010, ora 14.30, la sediul Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125, Sala de Consiliu, la un eveniment special: 

Lansarea volumului

 „Despre justiţie şi judecători. Interviuri”

publicat de Editura Universitară

 

Dată fiind bulversarea valorilor legate de profesia de judecător, crizele de independenţă prin care a trecut acest sistem în perioada de după 1989, precum şi încercările din ultima perioadă de a face publice problemele cu care se confruntă organismul judiciar au creat o imagine controversată asupra magistraţilor, ca membri ai acestei puteri, dar şi ca parte a societăţii.

Eticheta pusă unui întreg corp profesional, în prezent, este acea de corupt, incompetent, aservit. Pe de altă parte, puterea de care dispune un magistrat e atât de mare încât trebuie să i se asigure inamovibilitate şi libertatea de conştiinţă si de judecată, corelat cu garanţiile unei temeinice pregătiri juridice.

În acest context, Revista Forumul Judecătorilor a efectuat mai multe interviuri, cu personalităţi ale vieţii sociale şi culturale româneşti şi internaţionale, pentru a descoperi noi, judecătorii, cum suntem percepuţi, cum ar trebui să ne comportăm şi să ne regăsim, ca profesie.

Au răspuns Neagu Djuvara, Matei Vişniec, Virgil Nemoianu, Victor Neumann, Robert Schwartz, Bogdan Murgescu, Raluca Ursachi, Vladimir Tismăneanu, Pusa Roth, Nicolae Pelipceanu, Cătălin Tolontan, Liviu Antonesei, Dan Culcer, Zoe Petre, Dan Silviu Boerescu, Adrian Severin, Renate Weber, Horia Gârbea, Călin Andrei Mihăilescu, Bedros Horasangian, Mihai Răzvan Ungureanu, Ion Vianu, acad. Viorel Barbu, Mircea Cornişteanu, acad. Marius Iosifescu, Andrei Pippidi, Radu F. Alexandru, Sabina Fati, Irina Schrotter, Radu Portocală, Nataşa Raab, Gabriel Andreescu, Radu Negrescu-Suţu, Ion Bogdan Lefter, Adrian Cioroianu, Radu Gabrea, Dan Grigore, Nicolae Covaci, Angela Hărăstăşanu, Şerban Beligrădeanu, Valerius Ciucă, Elena Simina Tănăsescu, Corneliu Bîrsan, Camelia Toader, Florin Streteanu, Valeriu Stoica şi Tudor Chiuariu.

Cum din interior este aproape imposibil să privim totul obiectiv, percepţiile exterioare pot fi de mare ajutor, iar răspunsurile primite sunt extrem de utile. 

Confirmarea participării se face prin e-mail (mihai.sandru@gmail.com, ionutmilitaru_ro@yahoo.com, lucia_zaharia@yahoo.com) până la data de 7 iunie 2010.

 

Parteneri:

Centrul de Studii de Drept European – ICJ – Academia Română

Editura Universitară 

Interviu cu dl. Florin Streteanu

Conf. univ. dr. Florin Streteanu este licențiat al Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Drept (1995). A urmat  Faculte Internationale de Droit Compare (Strasbourg) –Diplôme de Ier cycle (1995), Diplôme de IIe cycle (1997), Diplôme supérieur en droit comparé (1999) și a obținut doctoratul în specializarea drept penal la Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai (1998).

Predă drept penal general (nivel licenţă, anul II), instituţii de drept penal (nivel master) și drept penal comparat (nivel master, în lb. franceză) la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Drept . Profesor invitat la Universităţile din Limoges (2003-2008), Strasbourg III (2003), Reims (2001), Zaragoza (2001, 2005). Profesor asociat la Facultatea Internaţională de Drept Comparat din Strasbourg (din 2002) – titular de curs la disciplina Răspunderea penala a persoanelor juridice în dreptul comparat (ciclul II). Profesor asociat la facultatea de Drept din Limoges (Franta) din 2005 – titular de curs la disciplina drept penal comparat (Master 2). Formator în cadrul INM, titular de curs la disciplina drept penal (anul I). Prodecan al Facultăţii de Drept,  Universitatea Babeş-Bolyai (din 2006), director al revistei Caiete de Drept Penal.

 

1. Vi se pare oportună schimbarea sistemului judiciar român, prin renunţarea la un grad de jurisdicţie?

 

Categoric da. Soluţia optimă în opinia mea ar fi existenţa a două grade de jurisdicţie, cu transformarea recursului în recurs in casaţie, ca şi cale extraordinară de atac, încredinţată spre soluţionare exclusiv ÎCCJ, bineînţeles cu existenţa unei proceduri de filtrare.

O asemenea soluţie aduce, alături de avantajul celerităţii şi al economiei de resurse, premisa unificării practicii judiciare. În condiţiile în care recursul în casaţie vizează exclusiv probleme de drept, ÎCCJ îşi poate exercita rolul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Organizarea actuală în care domenii întregi de reglementare nu pot ajunge pe rolul ÎCCJ (spre exemplu, litigiile de muncă sau de asigurări sociale) explică în parte caracterul oscilant al jurisprudenţei în materie.

 

2. Consideraţi că ar fi necesară o reaşezare a sistemului judiciar în teritoriu, cu desfiinţarea judecătoriilor (o asemenea reformă au adoptat de curând Olanda şi Franţa, vizând desfiinţarea unor instanţe mici), încât să existe trei grade ale instanţelor, astfel cum există în majoritatea covârşitoare a statelor europene: tribunal, curţi de apel (sau de justiţie) şi Înalta Curte? Aceasta ar presupune consecinţe benefice pentru resursele umane şi materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecăţi mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecăţi pe fond în apel, instituirea recursului drept cale de atac limitată strict la problemele de drept. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să apară ca instituţia judiciară ce s-ar pronunţa pe întrebări preliminare vizând aplicarea unor texte de lege şi recursurile împotriva sentinţelor curţilor de apel.

 

Personal nu aş vedea oportună desfiinţarea judecătoriilor, dar aş fi favorabil unei reorganizări a competenţei după materie. Eu sunt adeptul orientării care susţine necesitatea aducerii justiţiei mai aproape de cetăţean, mai ales pentru cauze de mică importanţă. Nu mi se pare o ideea buna ca justiţiabilul să fie obligat să parcurgă distanţe de până la 100 km pentru a ajunge în reşedinţa de judeţ, în scopul contestării unei simple amenzi contravenţionale, a unei majorări nesemnificative a unei pensii de întreţinere sau pentru a fi audiat cu privire la o faptă de lovire.

Cauze de această natură cred că ar trebui să rămână în continuare în competenţa judecătoriei. În schimb, cred că ar fi necesară transferarea competenţei de drept comun în favoarea tribunalului, judecătoria păstrând în competenţă doar cauzele simple.

 

3. Apreciaţi că este necesară eliminarea căii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispoziţiile din noile coduri de procedură sunt de ajuns?

 

Da, cred că în cauzele simple s-ar putea statua în primă şi ultimă instanţă.

 

4. În Germania, spre exemplu, în cauzele simple (plângerile contravenţionale, pretenţiile comerciale, litigiile de muncă) se parcurge o procedură prealabilă administrativă pentru ca în faţa instanţei să fie adus doar recursul, acesta fiind judecat de un singur judecător. Consideraţi necesară crearea unui astfel de filtru?

 

Nu sunt adeptul unor proceduri administrative ce s-ar constitui in filtre in privinţa accesului la justiţie. Cred ca o soluţie mai buna are fi consacrarea unui singur grad de jurisdicţie pentru cauzele simple.

 

5. Vedeţi ca fiind o măsură favorabilă sistemului judiciar desfiinţarea instanţelor militare, instanţe menţinute cu un statut special şi integrarea acestora în cadrul tribunalelor obişnuite şi Curţii de Apel Bucureşti, ca secţii militare sau completuri specializate, judecătorii urmând a avea drepturi similare judecătorilor din întreg sistemul judiciar?

 

Categoric da. În condiţiile reorganizării forţelor armate din ultimii ani, dar şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a jurisprudenţei CEDO, păstrarea unei ordini jurisdicţionale militare paralele nu este justificată. Personal aş opta pentru o desfiinţare totală, păstrând eventual o parte din parchetele militare. Organizarea de astăzi presupune o risipă de resurse, pune probleme legate de independenţa magistraţilor militari şi este lipsită de coerenţă. În condiţiile în care în recurs cauza ajunge să fie soluţionată definitiv de magistraţi civili (la Î.C.C.J.), care este raţiunea încredinţării cauzei spre soluţionare în fiind şi în apel magistraţilor militari?

În măsura în care nu se doreşte renunţarea completă la jurisdicţiile militare, trebuie promovată soluţia constituirii unor complete specializate în cadrul unei singure instanţe de acelaşi grad din ţară (spre exemplu, la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti).

 

6. Care consideraţi că ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii în sistemul judiciar român? E necesar ca acesta să aibă în componenţă mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile? De cine să fie numiţi ori cine să-i aleagă? Care ar fi criteriile pe care trebuie aceştia să le îndeplinească? E necesar să aibă o înaltă pregătire profesională şi un statut profesional superior: profesori universitari, avocaţi renumiţi, foşti judecători la Curţile Europene? E necesară reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocaţi, notari, consilieri judiciari) în Consiliul Superior al Magistraturii?

 

Cred că este nevoie de o regândire a rolului C.S.M. în sistemul român şi a componenţei acestuia. Mă îndoiesc că ar fi nevoie de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, dar mi se pare esenţială reprezentarea celorlalte profesii juridice. Sistemul judiciar nu poate fi privit ca un sistem de caste, ci ca un mecanism a cărui bună funcţionare depinde de coordonarea şi conlucrarea diferitelor părţi componente.

Fără îndoială, condiţia privind înalta pregătire profesională şi un statut profesional superior ar trebui să fie un criteriu de desemnare atât pentru reprezentanţii societăţii civile cât şi pentru reprezentanţii celorlalte profesii. Problema nu este de a stabili o asemenea condiţie, ci de a impune respectarea ei. Să ne amintim că art.143 din Constituţie stabileşte ca o condiţie pentru numirea ca judecător la Curtea Constituţională „înalta competenţă profesională”. Şi să ne întrebăm care este procentul membrilor actualei Curţi care aveau, la data numirii, un doctorat în drept sau o carieră juridică susceptibilă de a crea cel puţin aparenţa unei asemenea competenţe…

Din păcate, condiţia privind înalta pregătire profesională nu va guverna nici desemnarea magistraţilor membri în C.S.M., atâta vreme cât ei vor fi aleşi pe baza unei notorietăţi de factură sindicală. Probabil că acest mecanism de desemnare aduce însă cea mai bună garanţie a independenţei acestor persoane, aşa încât menţinerea lui îşi găseşte justificarea.

 

7. Ce cale de recrutare în magistratură consideraţi că ar fi corespunzătoare situaţiei actuale a societăţii româneşti: recrutarea printr-o şcoală superioară de pregătire deschisă oricărui absolvent al facultăţii de drept ori recrutarea prin examene după un număr de ani vechime în diverse profesii juridice? Consideraţi că se asigură o calitate net superioară a pregătirii magistraţilor prin o şcoală superioară de magistratură?

 

Practica ultimilor ani, de organizare a două sesiuni de admitere în magistratură pentru jurişti cu 5 ani vechime este o opţiune fundamental greşită, ale cărei repercusiuni asupra calităţii actului de justiţie se văd şi vor continua să se vadă mult timp de acum înainte. De cele mai multe ori, aşa numita vechime este fictivă, fiind vorba despre persoane care au fost încadrate la diverse firme ca şi consilieri juridici (tocmai pentru a obţine acea vechime), dar care în realitate desfăşurau activităţi de cu totul altă natură. Presupunând însă că persoana în cauză chiar a exercitat timp de 5 ani activităţi specifice postului de consilier juridic, cu ce o ajută această activitate într-o viitoare carieră de procuror? Să nu uităm că aceste persoane nu mai trec printr-un alt filtru după concursul de admitere, devenind direct magistraţi definitivi.

Un astfel de concurs ar trebui organizat o dată la câţiva ani, cu un nivel de exigenţă cel puţin egal cu cel de la concursul de admitere în I.N.M., pentru a permite accesul în magistratură doar pentru cei care au într-adevăr în spate o carieră juridică reală, dar care din diverse motive doresc să îmbrăţişeze o altă profesie juridică decât cea care i-a consacrat profesional.

În rest, accesul în magistratură ar trebui organizat doar prin I.N.M..

 

8. Apreciaţi că sistemul actual de învăţământ din facultăţile de drept din România suferă de lacune în ce priveşte pregătirea studenţilor în diversele ramuri de drept? Dacă răspunsul în viziunea dumneavoastră e afirmativ, puteţi indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor şi cum apreciaţi că este necesar a se schimba sistemul de învăţământ din facultăţile de drept? E necesară o colaborare strânsă între instanţe, birourile de avocaţi  şi facultăţile de drept în ce priveşte practica studenţilor? Cum să se materializeze o astfel de colaborare care să fie efectivă, iar nu numai formală? Şcoala românească de drept poate deveni competitivă, în spaţiul concurenţial al Uniunii Europene?

 

Şcoala juridică românească suferă de multe lucruri, şi cred că existenţa unor lacune privind anumite ramuri de drept e una care contează mai puţin. Desigur, e greu de găsit în oferta facultăţilor de drept o posibilitate reală de specializare în dreptul comunicaţiilor, în dreptul sportului, în dreptul pieţelor de capital etc., dar problema fundamentală este scăderea continuă a nivelului de pregătire al absolvenţilor. Din  păcate, crearea a zeci de facultăţi de drept, de stat sau private, nu a făcut decât să genereze o „vânătoare” de candidaţi pentru admitere, şi o scădere permanentă a nivelului de exigenţă în facultăţi (acolo unde o asemenea exigenţă a existat…). În condiţiile subfinanţării de la bugetul de stat a învăţământului superior, facultăţile de drept de stat depind într-o măsură apropiată de cea a facultăţilor private de taxele de şcolarizare plătite de studenţi. Atunci când o facultate încearcă menţine un standard ridicat de calitate, ea pierde inevitabil un număr important de studenţi în favoarea altora (de stat sau private), iar acest lucru are consecinţe directe asupra resurselor financiare de care ea va dispune.

În privinţa practicii studenţilor din facultăţile de drept, la ora actuală aceasta este în cea mai mare parte lipsită de eficienţă. Iar cauzele sunt multiple. În primul rând, sistemul judiciar nu poate acoperi anual numărul studenţilor din facultăţile de drept care ar trebui să efectueze această practică. Cu atât mai mult cu cât, prin tradiţie, practica se efectuează pe perioada vacanţei de vară, care se suprapune în cea mai mare parte peste vacanţa judecătorească. În al doilea rând, practicienii nu sunt stimulaţi în niciun fel să se implice în organizarea acestei practici, iar sistemul de voluntariat nu mai poate funcţiona. Un magistrat care este copleşit de numărul dosarelor şi îşi va găsi, de regulă, timp pentru a se ocupa de coordonarea practicii unor studenţi. În plus, nu există nicio reglementare a activităţilor pe care un student le poate efectua în cadrul stagiului de practică. Aşa se face că, de cele mai multe ori, practica este efectuată sub coordonarea directă a unui magistrat, doar atunci când există o relaţie personală între acesta şi studentul în cauză (rudenie, prietenie etc.). Lucrurile stau la fel şi în privinţa avocaţilor. Nu există nici aici o reglementare legală a statutului studentului în practică (spre exemplu, sub aspectul obligaţiilor legate de secretul profesional), dar nici interesul avocaţilor privind implicarea în organizarea practicii.

Cu certitudine o colaborare între facultăţi, instanţe, parchete, barouri etc. este necesară, în absenţa acesteia organizarea practicii nu se poate realiza. Probabil s-ar impune organizarea stagiilor de practică pe perioada întregului an universitar, limitarea acestora la nivelul ultimului an de licenţă şi a studiilor de masterat, găsirea unei modalităţi de stimulare a implicării practicienilor în organizarea acestei practici etc.

 

9. Consideraţi că situaţia socială şi economică a României influenţează defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciaţi că interesele materiale au condus mulţi absolvenţi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Dacă răspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinţă?

 

Din păcate, asemenea cazuri există. Nu am date care să îmi permită să mă pronunţ în privinţa numărului acestora, dar mi-a fost dat uneori să asist la mărturisiri de genul „aş fi vrut să intru în barou, dar nereuşind să obţin o semnătură am dat admitere la I.N.M. şi am devenit magistrat”, sau „am devenit magistrat că în felul acesta am un venit lunar sigur”. E greu de spus cum ar putea fi evitate astfel de situaţii.

 

10. În urma numeroaselor condamnări ale României la CEDO, care sunt măsurile pe care le vedeţi a fi adoptate pentru a preîntâmpina, pe de o parte, plângeri la CEDO, iar pe de altă parte condamnări în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului? Consideraţi că judecătorii poartă vina exclusivă a acestor condamnări? Sau justiţiabilul român nu cunoaşte condiţiile în care poate sesiza instanţa de la Strasbourg, multe plângeri fiind informe? 

 

Fără îndoială, nu se poate spune că judecătorii poartă vina exclusivă a condamnărilor pronunţate de CEDO. Acolo unde condamnarea are la bază o dispoziţie legală ce contravine Convenţiei şi care nu lasă magistratului posibilitatea de a acţiona în alt mod (a se vedea, spre exemplu, măsura arestării preventive dispusă de procuror în reglementarea anterioară), nu se poate reproşa judecătorului sau procurorului condamnarea. În acest caz legiuitorul trebuie să intervină pentru a corecta dispoziţiile aplicabile în materie. Din păcate, există numeroase cazuri în care instanţele pronunţă în continuare soluţii contrare unei jurisprudenţe CEDO – adesea în cauze contra României -, cu toate că această jurisprudenţă a fost invocată de una dintre părţi. În astfel de cazuri nu există nicio îndoială cu privire la culpa exclusivă a judecătorului în privinţa condamnării ce se va pronunţa ulterior de către CEDO. În fine, există o a treia categorie de situaţii, în care culpa este partajată între judecător şi legiuitor. Este vorba de acele dispoziţii legale care în litera lor contravin Convenţiei, dar care pot fi interpretate într-o manieră compatibilă cu prevederile acesteia (a se vedea, spre exemplu, procedura contravenţională, care potrivit reglementării actuale, este guvernată de principiile procedurii civile. Cu toate acestea, printr-o interpretare şi aplicare raţională, aceste norme de procedură pot ajunge să asigure garanţiile prevăzute de art.6 din Convenţie în caz de acuzaţie în materie penală). În măsura în care judecătorul nu recurge la o asemenea interpretare va avea, indubitabil, o culpă, chiar dacă nu exclusivă în cazul unei hotărâri de condamnare pronunţată de CEDO.

 

11. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce modalitate?

 

Atâta vreme cât un magistrat îşi exercită cu bună-credinţă şi profesionalism atribuţiile şi are o conduită conformă cu statutul său, el se poate considera la adăpost de influenţa factorului politic. Factorul politic nu mai are, la ora actuală, pârghii directe de influenţare a actului de justiţie.

Din momentul în care un magistrat devine şantajabil, indiferent de motiv şi într-o accepţiune largă a termenului, el va fi supus influenţei externe, inclusiv influenţei politicului. Iar politicul nu va ezita să folosească această influenţă.

 

12. Ce ar trebui să facă membrii corpului profesional al magistraţilor pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Este necesară o educare a elevilor și adulţilor în acest sens?

 

Să facă lucrurile să meargă mai bine. Atâta vreme cât procesele trenează ani de zile, cât pe stări de fapt identice se pronunţă soluţii diametral opuse, cât adeseori relaţia magistraţilor cu justiţiabilii şi cu membrii celorlalte profesii juridice este departe de ceea ce ar trebui să fie, cât preocuparea pentru bunul mers al justiţiei se limitează de cele mai multe ori la obţinerea sau păstrarea unor privilegii, nu se poate spera la o sporire a încrederii publicului în actul de justiţie (care este încă departe de a fi sinonim cu actul de dreptate folosit în textul întrebării). Alternativa este de a încerca eventual o manipulare (nu o educare) a elevilor şi adulţilor, căci manipularea este termenul corect pentru a desemna procedeul prin care se încearcă a se inocula unui grup o ideea contrară realităţii (în speţă convingerea că lucrurile în justiţie merg bine, deşi realitatea este alta).

 

13. Care apreciaţi că este rolul avocaţilor în întărirea medierii, privit din perspectiva faptului că avocaţii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate în diverse conflicte? Consideraţi că este suficient a se prevedea obligaţia judecătorului de a îndruma părţile la mediere, câtă vreme medierea trebuie adusă de cele mai multe ori la cunoştinţa publicului anterior luării în calcul a posibilităţii de a introducere a acţiunii în instanţă?

 

Cu certitudine, nu este suficient a se prevedea obligaţia judecătorului de a îndruma părţile la mediere, în momentul în care există deja un litigiu înregistrat pe rolul instanţei. Cu toate acestea, personal sunt sceptic în privinţa succesului instituţiei medierii în România, chiar dacă în alte sisteme juridice naţionale ea s-a dovedit un instrument foarte eficient. Sper ca practica viitoare să contrazică această afirmaţie a mea.

 

14. În ce priveşte problema investiţiilor, consideraţi că sistemul judiciar român este capabil a se autofinanţa, parţial şi cât? Care ar fi măsurile ce trebuie luate în acest scop?

 

Nu dispun de date care să îmi permită o asemenea evaluare. Cu certitudine însă anumite lucruri ar fi de făcut în această privinţă. Spre exemplu, stabilirea clară a unor bareme pe baza cărora să fie evaluate cheltuielile de judecată în materie penală. La ora actuală ele sunt, în majoritatea cazurilor subevaluate, iar în absenţa unui asemenea barem ele nu pot face obiectul unei cenzuri.

 

Interviu realizat de redacţia RFJ

Interviu cu dl. Virgil Nemoianu

Virgil Nemoianu (n. 12 martie 1940, Bucureşti) este un eseist, critic literar, filozof al culturii şi pedagog român american.

În prezent deţine catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din Washington, Statele Unite ale Americii. A mai predat la Universităţile din Bucureşti, Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati şi Berkeley (California), a ţinut conferinţe şi a prezentat comunicări la circa 50 de universităţi din Europa şi din America de Nord.

Este autorul a peste 15 cărţi şi 600 de articole şi recenzii apărute în România, Elveţia, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria şi în alte ţări.

Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii şi istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) şi Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deţine titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj. Între 1979 şi 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 şi 1991, prorector-asociat al aceleiaşi universităţi.
A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier, ce defineşte forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche).

În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres şi reacţiune) la prestigioasa editură americană „The John Hopkins University Press” (1989). A editat, împreună cu Robert Royal, o colecţie de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia). Alte lucrări publicate – 1977 – Micro-Harmony: The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (Microarmonia), 1984 – Taming of Romanticism : European Literature and the Age of Biedermeier (Îmblânzirea Romantismului – Literatura europeană şi epoca Biedermeier), 1989 – A Theory of the Secondary : Literature, Progress, and Reaction, 1996 – Multicomparative Theory, Definitions, Realities, 2004 – Nonfictional Romanitc Prose: Expanding Borders (editor), 2003 – Icarus Fallen: The Search for Meaning in a Uncertain World (introducere), 2006 – The Triumph of Imperfection. The Silver Age of Sociocultural Moderation in Early 19th Century Europe, 2006 – Imperfection and Defeat. The Triumph of Imperfection: The Silver Age of Sociocultural Moderation in Europe, 1815-1848. 

 

1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?

 

Nu încape nicio îndoială că România de azi diferă net de cea dinainte de 1989: de la organizarea economiei la nivelul de trăi, de la politica externă până la drepturile civile şi umane, în fine toate orientările posibile sunt în ansamblu superioare şi mult mai benefice decât erau în perioada comunistă.

Magistratura? Da, cred că şi aici s-au făcut progrese clare, de pildă au dispărut brutalităţile şi ilegalităţile făţişe din acea epocă tristă. Dar în totalitate? Aici sunt mai puţin sigur. Din proprie experienţă, observ că o bună doză de birocraţie persistă, după cum şi decizii arbitrare continuă să funcţioneze, iar profesionalitatea, corectitudinea sau până şi (ne vine greu să o spunem!)  incoruptibilitatea nu mi se par depline.

 

2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?

 

E o întrebare delicată şi dificilă. După multe ezitări, aş spune că o măsură precum cea luată pentru Germania de Est nu pare cea mai potrivită, eu aş gândi aici întrucâtva mai nuanţat. Dintre aceşti vechi judecători, unii sunt de sigur competenţi, experimentaţi, mai cu seamă nu se vor fi făcut vinovaţi de fapte crude, ilegitime, de grosolane distorsionări ale dreptăţii. De ce s-ar renunţa la aceştia? În fond, este chiar atât de greu să distingem pe cei care sunt inutili, răi şi proşti (ca să ne exprimăm simplu şi limpede)? Fireşte că multe figuri patibulare ar trebui să treacă urgent în viata privată, ba poate chiar să fie sancţionate după cum merită. Acum, îmi dau şi eu seama prea bine că se ridică o chestiune complicată moral şi juridic: cum formulezi în articole şi paragrafe distincţia? Nefiind om de specialitate, nu vreau şi nu pot sa mă amestec, să dau sugestii concrete. Pe de altă parte, refuz să cred că un specialist sau un grup de specialişti nu ar reuşi să găsească formule nimerite pentru o distincție clară. 

 

3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?

 

Da, incontestabil. Distingem între sistemele autoritare și totalitare, pe de o parte, și “sistemele deschise”, de cealaltă. În prima categorie, puterea judiciară pur și simplu nu are nicio independență, este o ramură a administrației centralizate, execută servil ordinele superiorilor. Într-un fel, aici răspunsul e cât se poate de simplu (și în România, vreme de 40 de ani așa au stat lucrurile).

Mai complicată e treaba în sistemele ce s-ar vrea deschise sau se auto-consideră “deschise”. Acestea, în principiu, acceptă separarea între cele trei ramuri: executivul, legislativul și judiciarul. Numai că separarea nu e aproape niciodată absolută. Executivul și/sau legislativul îi numesc/aleg/stabilesc pe magistrați (depinzând de la stat la stat, îi pot chiar destitui). Superioritatea acestor două ramuri devine evidentă prin mijloacele (de foță în ultima instanță) care le stau la dispoziție. Există apoi presiunile exercitate de așa-zisa “opinie publică” (uneori reală, alteori manipulată), există  prejudecățile ideologice, filozofice, politice, religioase – acestea sunt orizontul în interiorul căruia funcționează puterea judiciară.

Magistrații sunt ființe umane și, prin urmare, sensibile la astfel de influențe sociale ample, la “discursul” prevalent într-o comunitate sau alta. Politicienii știu să profite abil de toate aceste circumstanțe. Un caz pe care l-aș numi extrem și care (se speră, va ramâne unic) s-a petrecut în Statele Unite ale        Americii, țara unde judiciarul are poate cea mai mare pondere și cea mai mare independență, dupa părerea mea. Acolo, în cadrul discursului cel mai important al anului, președintele Barrack Hussein Obama și-a permis să admonesteze și să condamne o decizie (altminteri destul de neimportantă: despre anume modalități de propagandă electorală) a Curții Supreme. Este primul caz de acest fel în istoria modernă a țării și tinde să-l arate pe președinte pășind pe calea trasată de un Castro sau macar Hugo Chavez.

După cum, atunci când, în 2009, Honduras a căutat să păstreze constituționalitatea proprie, organe internaționale de maximă importanță (O.N.U., O.A.S. și, să adaug, guvernul american) au condamnat în fioaroasă unanimitate constituționalitatea micuței țări. Au trecut multe luni de zile până când aceste organe politice au inceput să-și vina în fire și să bată iî retragere. Sunt, cum spuneam, cazuri extreme, izolate poate, dar ele dovedesc impactul executivului politic asupra judiciarului pur.

Să mai spunem ceva. Legislațiile europene includ, de vreo 2-3 decenii încoace, prevederi, interdicții sau sancțiuni care încalcă în mod flagrant libertatea de vorbire, de exprimare și de gândire. Chiar dacă intențiile sunt bune, rezultatul e o bizară și întristatoare intervenție a politicului (în America, există, de asemeni,  articole legislative asemănatoare, dar mai abil și mai general formulate).

Europa, care într-una se fălește cu apărarea “drepturilor omului”, se contrazice pe sine prin astfel de intervenții fățiș politic-ideologice, care, am eu impresia, par să sporească la număr odată cu trecerea timpului. 

N-aș vrea să închei acest lung răspuns fără să admit că și contrariul e uneori adevărat. Judiciarul intervine părtinitor câteodată în conflicte politice, lucru vazut în destule țări. Convingerea mea este ca brațul judecătoresc se cuvine să ramână neutru și obiectiv: să aplice corect legea, iar nu să caute să o “ajusteze” sau să o inventeze.

Să reflectam însă și la poziția contrară, vrednică de atenție: într-o societate deschisă, anume încleștări sau măsurari de forțe între cele trei ramuri ale puterii din stat pot fi adesea salutare, clarificatoare, benefice publicului larg.

 

4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?

 

Sper să nu jignesc aici pe nimeni, dar nu pot să ascund adevărul: răspunsul meu e mai curând negativ. Mă bazez pe experiența proprie și pe experiența altor persoane cunoscute de mine. Magistratura actuală din România ramâne în buna parte împovarată de modalități de gândire descinse din bolșevism, ramâne mai mult decât odată subiectivă și arbitrară, imprevizibilă, sub-competentă. Fara a intra în amănunte socot că ar mai fi un drum bun de parcurs pentru a progresa și a redobândi stima și demnitatea gravă pe care ar trebui să le aibă și pe care, în bună parte, magistratura de odinioara chiar le deținea, în bună măsură. 

 

5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S-a născut oare judecătorul ideal?

 

Să încep prin a spune că, după opinia mea, această dezirabilă întărire a independenței și a încrederii publice s-ar putea realiza, intâi de toate, printr-o acțiune socială. Mă gândesc la o remunerare respectabilă, pe masura prestigiului, a demnității și a răspunderii oamenilor la care ne referim. Mă gândesc, de asemeni, la forme serioase de inamovibilitate. Mă gândesc simultan la sancțiuni severe, în caz de vinovăție.

Dincolo de aceasta, cunoaștem răspunsul lui Platon (simplu, eficient și de maximă complicație totodată): conducerea se cere a fi încredințată celor mai întelepți și mai virtuoși. Cum să realizezi însă acest deziderat? Cine va face selecția? Ce criterii putem folosi?

O formulă ingenioasă este cea propusa de dr. Otto von Habsburg, fiul ultimului împărat austro-ungar. Predictibilă poate, dar vrednică de atenție, venind de la un om energic și inteligent. Într-un eseu din anii cincizeci, acest om politic (a fost și deputat în Parlamentul European) spunea că în zilele noastre monarhul ar trebui să fie nu purtătorul executivului, nici amestecat în treburile legislative, nici simplă figură ceremonială, ci conducător al judiciarului, fiind neutru și cumva deasupra conflictelor “imanente” (“semi-transcendent” am putea spune). Mi s-a părut o idee ingenioasa, nu în ultimul rând pentru că lega democraţia cu monarhia. N-am observat însă că ar fi fost luată în seamă sau discutată.

Acum să adaug o constatare personală. Surplusul de reglementare, juridicul nu este câtuși de puţin util, dimpotrivă. “De minimis non curat lex” spunea un vechi principiu al dreptului roman: legea nu se preocupă de mărunțișuri. Numai că, din păcate, în mai toate statele moderne totul, sau aproape totul devine obiect al legislaţiei (dialog dintr-un film american recent: “Asta e interzis în statul Massachussets! “”Totul e interzis în statul Massachussets!”). Cu decenii în urmă, înţeleptul, piosul și eruditul N. Steinhardt avertiza contra excesului de legislație, citind studiile unui specialist juridic francez de la finele secolului al XIX-lea!!!). Educarea magistraţilor, administratorilor, ca și cea a executivului și a legislativului în acest sens ar fi surprinzător de benefică.

Evident, și, vreau, să sper inutil, adăugam aici factorul pe care mai toate marile sisteme filozofice, de la cele din Grecia (sau China) antică până în secolele XIX și XX le-au integrat ca fiind de la sine înțeles; că fundamentul juridicului este eticul. Dar este acest lucru totdeauna înțeles pe deplin? 

Poate că din cele spuse reiese opinia mea că, în ultimă instanță, nu se poate face prea mult dintr-odată, că iluziile grandioase nu sunt binevenite, ci se cere o acţiune graduală, încrementală, însoţită de un auto-control neîncetat.

Aceasta, întrucât, la urma urmelor, magistratura însăși ar trebui sa fie cea mai interesata în propria calitate profesională și morală. 

         Interviu realizat de redacţia RFJ

Interviu cu dl. Matei Vişniec

Matei Vişniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuţi) este un poet şi dramaturg român, activ în acest moment în Franţa, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria şi filozofia la Universitatea din Bucureşti şi a fost membru al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.

Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate şi circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate. A fost membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Înainte de 1989 i-au apărut în România: La noapte va ninge (Editura Albatros, 1980), Oraşul cu un singur locuitor (Editura Albatros, 1982), Înţeleptul la ora de ceai (Editura Cartea Românească, 1984).

În 1987, cere azil politic în Franţa, unde obţine cetăţenia franceză în 1993.

După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în Bucureşti şi în provincie, la radio şi la televiziune. În octombrie 1996, Teatrul Naţional din Timişoara organizează un festival „Matei Vişniec” cu 10 dintre piesele sale, prezentate de către 12 trupe teatrale. Devine prezentat şi în manualele şcolare.

Din 1992 piesele lui Matei Vişniec se joacă în străinătate, Les chevaux à la fenêtre, în Franţa şi Petit boulot pour vieux clown, la Bienala de Teatru din Bonn. Ulterior, 20 de piese i-au fost jucate în Franţa (Théâtre de l’Est Parisien, Théâtre du Guichet Montparnasse, Théâtre du Rond-Point, Studio des Champs-Elysées, etc.). Matei Vişniec este al doilea dramaturg român care reuşeşte să se impună în lumea selectă şi conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco.

Piese de teatru: Les chevaux à la fenêtre (Caii la fereastră), Attention aux vieilles dames rongees par la solitude (Atenţie la bătrânele doamne roase de singurătate), Le roi, le rat et le fou du roi (Regele, şobolanul şi nebunul regelui), Theatre decomposee ou, L’homme-poubelle (Teatrul descompus sau Omul-pubelă), Petit Boulot pour vieux clowns (Angajare de clovn), Du pain plein les poches (Buzunarul cu pâine), Paparazzi, ou, La chronique d’un lever de soleil avorte (Paparazzi sau cronica unui apus de soare avortat), Trois nuits avec Madox (Trei nopţi cu Madox), Mais maman, ils nous racontent au deuxième acte ce qui s’est passé au premier (Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu întâi), Mais qu’est-ce qu’on fait du violoncelle? (Si cu violoncelul ce facem?), Comment pourrais-je etre un oiseau? (Cum aş putea fi o pasăre?), Le dernier Godot (Ultimul Godot), Histoire des l’ours panda racontee par une saxophoniste (Istoria urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt), L’histoire du communisme racontee aux malades mentaux (Istoria comunismului povestită pe înţelesul bolnavilor mintali), Lettres aux arbres et aux nuages (Scrisori către arbori şi nori), Mansarde à Paris avec vue sur la mort (Mansardă la Paris cu vedere spre moarte), Richard al III-lea nu se mai face sau Scene din viaţa lui Meyerhold, Hotel Europa complet.

  

1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?

 

Aş preciza de la bun început cǎ rǎspunsurile mele emanǎ dintr-o experienţǎ de scriitor şi jurnalist, şi cǎ multe detalii legate de sfera juridicǎ nu-mi sunt foarte familiare. Iar acum iatǎ ce cred.

Indiscutabil, România de azi e diferitǎ de cea pe care am cunoscut-o eu înainte de 1989 (sau mai bine zis 1987 când am plecat eu din ţarǎ). Orice s-ar spune, România de astǎzi face parte din Uniunea Europeanǎ, ceea ce înseamna o şansǎ, inclusiv şansa de a fi supravegheatǎ şi mustratǎ de surorile ei mai mari cînd începe sǎ se abatǎ de la unele norme… Nu e puţin lucru sǎ faci parte dintr-o familie onorabilǎ care se luptǎ pentru un proiect de societate interesant. Între familia fostelor “democraţii populare” şi familia europeanǎ existǎ o diferenţǎ ca de la cer la pământ. Între a evolua sub ochiul protector al Moscovei (sau cel al ideologiei unice) şi a accepta ochiul protector al Bruxelles-ului e o diferenţǎ enormǎ. Dacǎ Uniunea Europeanǎ va reuşi sǎ-şi consolideze proiectul ei de integrare, ea va oferi un model planetar de convieţuire. Construcţia europeanǎ este singura utopie care ne-a mai rǎmas, dupǎ cǎderea celei precedente care a lǎsat în urma ei, pe întreaga planetǎ peste o sutǎ de milioane de morţi. România a ieşit practic din spaţiul geopolitic al unei utopii negative (vorbesc de fosta utopie comunistǎ care devenise criminalǎ), pentru a intra într-un cu totul al spaţiu geopolitic, marcat de acumularea experienţei democratice. Într-un fel, România a trecut de pe un continent pe altul. Tinerii de astǎzi trǎiesc în Europa, în timp ce tinerii de dinainte de 1989 trǎiau într-un fel de lagǎr. Nu trebuie sǎ uitǎm aceste enorme schimbǎri, chiar dacǎ, în viaţa de zi cu zi, românii se mai confruntǎ cu reflexe din anii comunismului, precum şi cu apariţia altor nedreptǎţi pe care unii le considerǎ la fel de grave precum cele din anii comunismului.     

 

2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?

 

Personal nu cred în metodele “radicale” care ţin mai mult de arta spectacolului decât de pragmatism. Dacǎ România ar fi scos din spaţiul profesional, imediat dupǎ 1989, toţi funcţionarii, profesorii, magistraţii, inginerii, preoţii, etc. care au colaborat cu securitatea, ţara n-ar mai fi putut funcţiona. În acelaşi timp, însǎ, “a trece cu vederea” nu trebuie sa însemne “uitare”. Îmi amintesc de o frazǎ destul de caraghioasǎ din Manifestul Partidului Comunist. Marx şi Engels, care erau, de fapt, ca statut social, nişte burghezi pur sânge, au avut grijǎ sǎ introducǎ o anumit menţiune în programul lor revoluţionar. Ei spun cǎ burghezii luminaţi, care îşi dau seama cǎ trebuie sǎ se asocieze cu proletariatul pentru a sprijini revoluţia şi a contribui la victoria ei, vor fi oarecum iertaţi de istorie şi li se va oferi un loc în procesul de schimbare radicalǎ a societǎţii. În mecanismul marilor schimbǎri sociale, trecerile “dintr-o tabǎrǎ în alta” sunt, deci, monedǎ curentǎ, e suficient, de exemplu, sǎ citim mai cu atenţie ce s-a întâmplat la revoluţia francezǎ. Uneori aceste reconvertiri au şi ceva grotesc, aşa cum s-a întâmplat şi în România. Oameni care au colaborat cu Securitarea au devenit primii revoluţionari, iar foşti demnitari ai regimului au devenit primii capitalişti pur sânge. Nu trebuie sǎ ne mire aceste reconvertiri, ele fac parte din natura umanǎ, care este profund contradictorie. Mai rǎmâne ca societatea sǎ consolideze ulterior, prin energiile proaspete ale generaţiilor tinere, fundamentele schimbǎrii.  

 

3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?

 

Cei care trebuie sǎ asigure buna funcţionare a justiţiei sunt, peste tot, sub o teribilǎ presiune, politicǎ, economicǎ, mediaticǎ şi ocultǎ. Chiar şi în ţǎri unde existǎ o mare tradiţie a independenţei justiţiei, precum Statele Unite, deseori justiţia devine un spectacol mediatic şi o mascaradǎ. Trebuie spus cǎ acest corp social format din magistraţi este de fapt singurul care poate provoca “revoluţii” în condiţii paşnice şi transforma din interior viaţa politicǎ a unei ţǎri, în sensul asanǎrii sale. În momentul în care magistraţii italieni au declanşat operaţiunea “mâinilor curate” edificiul societǎţii italiene a fost de fapt zguduit din temelii. Singura mare angoasǎ a clasei politice este justiţia independentǎ. Motiv pentru care clasa politicǎ încearcǎ întotdeauna, prin diverse piruete, sǎ-şi subordoneze justiţia. Franţa, de exemplu, nu este un exemplu glorios de independenţǎ a justiţiei, şi în acest moment traverseazǎ un moment de reformǎ care s-ar putea solda, spun experţii, cu o dependenţǎ chiar şi mai mare a magistraţilor de putere.

Nu cunosc toate subtilitǎţile prin care puterea încearcǎ sǎ ţinǎ sub control justiţia. Una dintre pârghii se aflǎ însǎ la nivelul atribuţiilor pe care şi le arogǎ puterea în materie de numiri în posturile cheie ale magistraturii. Personal, cred cǎ acest corp social al magistraturii ar trebui, prin independenţa sa, sǎ fie garanţia cea mai solidǎ a democraţiei. Prin coeziunea sa, acest corp social al magistraturii ar trebui sǎ reprezinte, potenţial vorbind, contra-puterea însǎşi. Când oamenii politici trec, fǎrǎ nici o ruşine, dintr-o tabǎrǎ în alta, cînd ideologiile nu mai au conţinut iar scopul omului politic este unul singur – obţinerea puterii şi conservarea ei – în aceste condiţii deci doar o magistraturǎ independentǎ dar apoliticǎ mai poate da unei societǎţi acel fundament care sǎ facǎ viaţa suportabilǎ. Când puterea juridicǎ este contaminatǎ de corupţie, şi când aceastǎ putere juridicǎ în stare de contaminare valseazǎ cu clasa politcǎ coruptǎ, ne aflǎm de fapt în faţa unui stat de tip mafiot.  Este unul din marile pericole cu care sunt confruntate numeroase ţǎri din estul Europei.       

 

4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?

 

Sǎ-mi fie iertatǎ aceastǎ remarcǎ, dar ceea ce îmi povestesc uneori cunoştinţele din România despre ce au pǎtimit odatǎ intraţi în meandrele unui proces sau ale unei plângeri, toate aceste mǎrturisiri şi poveşti deci depǎşesc cu mult absurdul lui Kafka şi în general literatura absurdului. Justiţie seninǎ şi limpede ca un cristal s-ar pǎrea cǎ nu existǎ. Între lege şi materializarea ei distanţa este enormǎ. Între sistem, în care trebuie sǎ ai încredere întrucît este unic, şi magistratul care îl încarneazǎ, existǎ, s-ar pǎrea o mare distanţǎ. Pentru a rezuma, aş spune cǎ magistraţii români mai au mult de luptat pentru a-şi consolida reputaţia. Imaginea lor nu este încǎ foarte bunǎ, dar numai ei înşişi ştiu cu exactitate de ce. Fǎrǎ îndoialǎ, traseul individual al fiecǎrui magistrat este şi el unul dramatic, pentru cǎ, am impresia, deseori magistraţii înşişi îşi pierd iluziile. Când un tânǎr decide sǎ facǎ dreptul, el se identificǎ în prima fazǎ cu imaginea judecǎtorului incoruptibil. Apoi, pe bǎncile facultǎţii, începe sǎ descopere, odatǎ cu materia pe care o asimileazǎ, şi faptul cǎ societatea în care trǎieşte este teribil de complicatǎ. Apoi vin tentaţiile, presiunile, jocurile de influenţǎ, contactele cu puterea, seducţia banului… Câţi dintre tinerii care se vedeau incoruptibili pânǎ la la sfîrşitul carierei lor rǎmân fideli acestei imagini dupǎ câţiva ani de exercitare a profesiunii?

Ar trebui sǎ mai spunem, poate, cǎ meseria de magistrat este una extrem de dificilǎ şi din cauza faptului cǎ se aflǎ la frontiera dintre democraţie şi capitalism. Or, se întâmplǎ ceva în lumea în care trǎim: capitalismul şi democraţia se bat uneori cap în care, ele nu mai formeazǎ un corp comun armonios. Democraţia are nevoie de oameni lucizi care sǎ gândeascǎ tot timpul, care sǎ fie vigilenţi şi sǎ reacţioneze la cele mai mici semne de abuz din partea puterii. Capitalismul, însǎ, prin societatea de consum pe care o construieşte, are nevoie de consumatori docili care sǎ cumpere tot ce apare pe piaţǎ, sǎ stea cu ochii în televizor ca sǎ absoarbǎ modelele societǎţii de consum; pe scurt, capitalismul are nevoie de o imensǎ masǎ de oameni adormiţi şi hipnotizaţi, o masǎ de automate care muncesc, gândesc în funcţie de ce li se spune la televizor, şi consumǎ copios. Am caricaturizat puţin pentru a mǎ face înţeles, dar aceasta este realitate. Societatea de consum care se mondializeazǎ nu are nevoie de democraţie, iar China este un exemplu periculos de reuşitǎ a societǎţii de consum fǎrǎ democraţie şi libertate. Ei bine, pe cine serveşte în aceste condiţii magistratul, şi unde se situeazǎ lupta sa? Nu e simplǎ de loc, deci, misiunea celui care ar trebui sǎ încarneze valorile esenţiale ale justiţiei, într-o lume care construieşte un “om nou” monstruos.        

 

5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S-a născut oare judecătorul ideal?

 

Corpul profesional despre care vorbiţi are încǎ o imagine ceva mai bunǎ decât cea a unui alt corp social, cel al politicienilor. Este deja o bazǎ bunǎ, faptul cǎ omul de rând are puţin mai mult respect pentru magistrat decât pentru omul politic. În acelaşi timp, un corp profesional care este contaminat de corupţie nu poate cere o independenţǎ absolutǎ în stat, chiar dacǎ o face în numele combaterii corupţiei. Cred cǎ acest corp al magistraturii trebuie sǎ intre, în primul rând, într-o operaţiune de auto-decontaminare… Numai atunci când magistraţii din România vor putea ridica în aer câteva zeci de mii de mâini curate, vor avea şi autoritatea moralǎ de a cere independenţa de care au nevoie pentru a fi eficienţi împotriva corupţiei. Într-o altǎ fazǎ, independenţa justiţiei ar trebui sǎ primeascǎ sprijinul popular iar în acest sens s-ar putea recurge la metoda referendumului. Un referendum cu întrebarea doriţi o justiţie independentǎ de puterea politicǎ? ar putea fi actul fondator al României de mâine. Într-o ţarǎ în care oamenii nu mai aşteaptǎ nimic de la clasa politicǎ, ei aşteaptǎ totul de la justiţie. O justiţie independentǎ ar mai trebui asociatǎ, într-un fel sau altul, la fabricarea legilor, pentru a nu-i lǎsa pe politicieni sǎ-şi construiascǎ platoşe de impunitate, ceea ce ar însemna de fapt cǎ justiţiei i s-ar lua cu o mânǎ ceea ce i s-ar da cu cealaltǎ. Judecǎtorul ideal, din pǎcate, nu existǎ, dar oamenii ar fi mulţumiţi chiar şi cu gândul cǎ existǎ o încercare de construire a lui, de ameliorare a acestui personaj cheie din societate. Declanşarea, chiar şi din partea unui mic numǎr de magistraţi, a unei mişcǎri de genul toleranţǎ zero faţǎ de politicienii corupţi ar putea beneficia de un imens spirijin popular. Un nucleu de magistraţi incoruptibili ar putea deveni baza justiţiei independente în România, ar putea declanşa o reacţie în lanţ de decontaminare  de virusul corupţiei  la toate nivelurile aparatului justiţiar, de la jandarm la Curtea Supremǎ.  Nici o revoluţie de acest fel nu poate fi fǎcutǎ fǎrǎ curaj şi fǎrǎ imaginaţie. Si mai ales, ea trebuie sǎ înceapǎ cu un program clar, care poate câştiga în conţinut prin declanşarea unei dezbateri naţionale pe aceastǎ temǎ.         

 

Interviu realizat de redacţia RFJ

Interviu cu dl. Valerius M. Ciucă

Valerius M. Ciucă s-a născut în 1960; licenţiat în drept (1984), doctor în drept (1997) (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi); judecător la Judecătoria Suceava (1984-1989); judecător militar la Tribunalul Militar din Iaşi (1989-1990); profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1990-2006); bursă de specializare în drept privat la Universitatea din Rennes (1991-1992); conferenţiar universitar la Universitatea Petre Andrei din Iaşi (1999-2002); profesor asociat la Université du Littoral Côte d’Opale (LAB. RII) (2006); judecător la Tribunalul Uniunii Europene începând cu 12 ianuarie 2007.

  

1. Vi se pare oportună schimbarea sistemului judiciar român, prin renunţarea la un grad de jurisdicţie? Consideraţi că ar fi necesară o reaşezare a sistemului judiciar în teritoriu, cu desfiinţarea judecătoriilor (o asemenea reformă au adoptat de curând Olanda şi Franţa, vizând desfiinţarea unor instanţe mici), încât să existe trei grade ale instanţelor, astfel cum există în majoritatea covârşitoare a statelor europene: tribunal, curţi de apel (sau de justiţie) şi Înalta Curte? Aceasta ar presupune consecinţe benefice pentru resursele umane şi materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecăţi mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecăţi pe fond în apel, instituirea recursului drept cale de atac limitată strict la problemele de drept. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să apară ca instituţia judiciară ce s-ar pronunţa pe întrebări preliminare vizând aplicarea unor texte de lege şi recursurile împotriva sentinţelor curţilor de apel.

 

Aceasta ar presupune consecinţe benefice pentru resursele umane şi materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecăţi mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecăţi pe fond în apel, instituirea recursului drept cale de atac limitată strict la problemele de drept. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să apară ca instituţia judiciară ce s-ar pronunţa pe întrebări preliminare vizând aplicarea unor texte de lege şi recursurile împotriva sentinţelor curţilor de apel.

În mod principial, cred că este un obiectiv bun.

 

2. Apreciaţi că este necesară eliminarea căii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispoziţiile din noile coduri de procedură sunt de ajuns?

 

Apelul trebuie să fie păstrat pentru toate cauzele judecate în primă instanță de viitoarele tribunale. Pentru cauzele “mai simple”, aș prefera crearea unor forme flexibile și facile de justițiabilitate. Am o preferință specială pentru crearea instituției judecătorilor de pace. În acest fel, ipso facto, viitoarele curți de apel vor fi degrevate de toate “cauzele simple”.

 

3. În Germania, spre exemplu, în cauzele simple (plângerile contravenţionale, pretenţiile comerciale, litigiile de muncă) se parcurge o procedură prealabilă administrativă pentru ca în faţa instanţei să fie adus doar recursul, acesta fiind judecat de un singur judecător. Consideraţi necesară crearea unui astfel de filtru?

 

Pot agrea și forme diverse de justiție “administrativă”, cu condiția găsirii acelor garanții de imparțialitate pe care, în principiu, sistemul judiciar le asigură.

4. Vedeţi ca fiind o măsură favorabilă sistemului judiciar desfiinţarea instanţelor militare, instanţe menţinute cu un statut special şi integrarea acestora în cadrul tribunalelor obişnuite şi Curţii de Apel Bucureşti, ca secţii militare sau completuri specializate, judecătorii urmând a avea drepturi similare judecătorilor din întreg sistemul judiciar?

 

Nu. Prefer modelul american. Cauzele militare cunosc specificități și sensibilități proprii, iar apartenența României la NATO trebuie să fie apreciată și prin responsabilitatea cu care tratează aceste particularitați în care sunt antrenate secrete militare, interese ce depățesc fruntariile țării și cunoștinte ce exced pregătirii specifice justiției civile.

 

5. Care consideraţi că ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii în sistemul judiciar român? E necesar ca acesta să aibă în componenţă mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile? De cine să fie numiţi ori cine să-i aleagă? Care ar fi criteriile pe care trebuie aceştia să le îndeplinească? E necesar să aibă o înaltă pregătire profesională şi un statut profesional superior: profesori universitari, avocaţi renumiţi, foşti judecători la Curţile Europene? E necesară reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocaţi, notari, consilieri judiciari) în C.S.M.?

 

Toate aceste întrebări pot cunoaște răspunsuri extrem de elaborate și acestea din urmă, la rândul lor, pot cunoaște registre hermeneutice diverse. În mai multe ocazii, în mod public, am manifestat preferințe pentru crearea doar a unui for suprem al judecătorilor, cu rol minimal, pur deontologic. Am mai precizat într-un interviu: judecătorul nu poate fi asimilat magistraților; judecătorul nu poate accepta să fie tratat drept “magistrat”; el trebuie să-și păstreze intușabila independență, să rămână simbolul viu al arbitrului imparțial și “neconcertat”.

Magistrații au fost, dintotdeauna, doar funcționari de stat, fie înalți, fie obisnuiți. Nu știu cum a putut fi acceptată în România aceasta teză revoluționară, judecătorul-magistrat. E un mare mister pentru mine. Pentru funcționarea Justiției ca putere, ca aparat (logistică, salarii, dotari etc.), singurul responsabil, în opinia mea, este ministerul aferent. Eu sunt foarte atașat de teoria separației
puterilor în stat a lui Montesquieu. Acest autor, pe care-l apreciez foarte mult, nu vorbește nicăieri de puterea “judiciară” sau “judecatorească”, ci de “puterea judecătorului”. Ca atare, fiecare judecător în parte formează o instituție în sine: fie când judecă în formație de judecător unic, fie colegial. Multe interese politice, de-a lungul timpului, au făcut ca această putere în sine să fie negată. Judecătorii au fost fie “sindicalizați”, fie asimilați funcționarilor, fie au fost grupați în colective atipice de “oameni ai muncii”. Asta s-a întâmplat, de la Revoluția franceză încoace, ceea ce a denaturat profund rolul și profilul judecătorului. Judecătorul european, copiind profilul celui din common law, are independența neștirbită. El nu este nici sindicalist, nici asociat, nici funcționar, nici element al ierarhiei, nimic din toate aceste boli mortale pentru independența sa nu-l atinge. Este judecător, purtător unic de putere et punctum. Este puterea judecătorului în sine și în acțiune.

 

6. Ce cale de recrutare în magistratură consideraţi că ar fi corespunzătoare situaţiei actuale a societăţii româneşti: recrutarea printr-o şcoală superioară de pregătire deschisă oricărui absolvent al facultăţii de drept ori recrutarea prin examene după un număr de ani vechime în diverse profesii juridice? Consideraţi că se asigură o calitate net superioară a pregătirii magistraţilor prin o şcoală superioară de magistratură? 

 

Deși, la începutul carierei mele, m-am bucurat de beneficiile unui sistem care exalta virtuțile elitelor universitare, deși propensiunile spre cercetare și aprofundare m-au avantajat, am dedus că judecătorilor li se cere mai mult decât o pura versatilitate în câmpul euristicii juridice. Este vorba, în primul rând, de modestie, toleranță, discreție, bun caracter, neprecipitare, curaj al opiniei motivate și drepte, în contra, chiar, a oricărui curent majoritar, ambiție de “catâr” în afirmarea adevărului. Priviți-l pe Reginal din “12 oameni furioși”. Sunt multe lucruri de spus. În paradigma imaginată de mine, aș stabili la fiecare instanță un comitet de recrutări, format din cei mai experimentați și reputati foști judecători, oameni fără interese partizane, care să selecteze candidați cu o experiență minimă în avocatură sau procuratură, dar candidați care să nu provină din barourile sau parchetele locale, ci din alte părți ale țării.

A fi judecător înseamnă a încununa o carieră, a pune în operă o vocație, nu a începe să te descoperi ca jurist și nici a face o meserie ca oricare alta. După lungii studii universitare (licență, masterat, doctorat), după o practică intensivă în sferele auxiliare justiției (avocatură, procuratură), după o afirmare publică a unei personalități armonioase, verificată prin tirurile încrucișate ale colegilor practicieni, extrem de atenți la orice detaliu și la toate încercările vieții, un astfel de judecător va putea să inspire cea mai mare încredere justițiabililor și va transforma scaunul de judecată într-un izvor de ințelepciune și senină detașare de toate “periferiile” conflictelor locale.

În fine, în mod excepțional, aș accepta și prezența câtorva ucenici formați într-o școală specială, dar cu condiții de admitere radical diferite de ceea ce văd în acest moment la unele școli europene. În niciun caz pe bază de test grilă…

7. Apreciaţi că sistemul actual de învăţământ din facultăţile de drept din România suferă de lacune în ce priveşte pregătirea studenţilor în diversele ramuri de drept? Dacă răspunsul în viziunea dumneavoastră e afirmativ, puteţi indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor şi cum apreciaţi că este necesar a se schimba sistemul de învăţământ din facultăţile de drept? E necesară o colaborare strânsă între instanţe, birourile de avocaţi  şi facultăţile de drept în ce priveşte practica studenţilor? Cum să se materializeze o astfel de colaborare care să fie efectivă, iar nu numai formală? Şcoala românească de drept poate deveni competitivă, în spaţiul concurenţial al Uniunii Europene?

 

Nu mă pot pronunța asupra calității actului didactic din astfel de școli. Nu vreau să mă arăt sceptic. Știu că, prin definiție, orice școală înnobilează spiritul. Apoi, eu n-aș trata asfel problema școlilor de magistratură. Eu sunt un adept al școlii dreptului organic. Pentru mine, întregul sistem prezintă o semnificație monadică. Precum la americani, aș condiționa participarea la examenul de admitere la drept de absolvirea unui colegiu de trei ani (filosofie, istorie, litere, științe sociale în general). Examenului de admitere la facultățile cu profil juridic ar deveni elemente curiculare necesare pentru evaluările viitoare pentru cei ce vor aspira să devină judecători. Trebuie să înțelegem că judecătorii viitori ai țării trebuie să facă parte, cantr-o adevarată aristocrație, din elitele de caracter. România viitoare va avea nevoie imperioasă de astfel de elite de caracter, cu evoluție academică și profesională nedubioasă. În sfârșit, un master după
facultate și o practică profesională de minim cinci ani, ar putea să-i pună pe acești oameni pe un virtual “album judicum”. În mod excepțional, doctorii în drept ar putea fi recrutați fără filtrul “practicii”, cu condiția prezentării garanțiilor de onorabilitate din partea celor ce le-au ghidat studiile și cercetările.

Da. Prin eliminarea a tot ce conduce la ficționarea obligațiilor. Am mai afirmat: cheia soluțiilor bune stă în:

- recrutarea studenților din rândurile absolvenților de colegii postliceale în domeniile ce pregătesc bunele raționamente ale juriștilor, domenii prezentate mai sus;

- organizarea de concursuri de admitere pe locuri limitate și reduse (vorbesc de universitățile de stat);

- urmărirea cu maximă atenție a metodelor specifice seminariilor; seminariile, în opinia mea, reprezintă chintesența Almei Mater; cele mai bune facultăți de drept din lume se caracterizează prin o oferta excepțională de seminarii; este bun și învățământul la distanță, dar niciodată un judecător sau o elită în drept nu poate să compenseze lipsa seminarului; seminarul este Altarul Universității; fără seminar, totul este ficțiune și parelnicie;

- statutul profesorilor ar putea fi similar celui de la “Cuza” din Iași: predare doar la o universitate, grație unui angajament de fidelitate, cu eventuale colaborări științifice cu universități străine, dar fără niciun rabat de la obligația de-a fi permanent la dispoziția studenților;

- practica nu este edificatoare în sistemul continental-european; pentru acomodare cu aspectele superficiale ale vieții instanțelor, sunt suficiente câteva discipline specifice la nivel de master;

Munca judecătorului este una pur noetică. Corsetul practic și procedurist poate fi folosit și după studiile universitare. În loc să participe, ca un spectator, la aparențele iluzorii ale actorilor implicați în procesul judiciar, i-aș orienta pe studenți spre informatica juridică, studiul logicii și al unor elemente de matematici aplicabile sistemelor sociale, antropologiei, pentru cunoașterea mai bună a omului, psihologiei judiciare pentru acomodarea cu histrionismul propriu lumii instanțelor etc.

Este deja competitivă prin reprezentanții ei. Sunt mulți confrați din Europa epatați de performanțele notabile, incredibile uneori, ale juriștilor români. După o perioadă de specializare în ramuri cu o suprafață de expunere mai mare în Europa, juriștii români ce vor respecta tradițiile studiului performant vor fi și mai vizibili.

 

8. Consideraţi că situaţia socială şi economică a României influenţează defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciaţi că interesele materiale au condus mulţi absolvenţi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Dacă răspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinţă?

 

Fiind organicist, dau valoare de cauzalitate și de condiționare mai mare chiar și unor aspecte aparent benigne. Răspunsul este, firesc, afirmativ.

Interesele materiale, interesele în general, nu trebuie anatemizate. Ele sunt mobiluri la fel de onorabile precum cele mai idealiste porniri. Ceea ce ne interesează este armonia dintre structura personalității profesionistului și exigențele proprii profilului cerut. În privința judecătorilor, această structură trebuie să corespundă modestiei de monah, curajului de cavaler și toleranței cristice. Fiind o vocație, cel “interesat” trebuie să știe că societatea îl va chema pentru această misiune pe bază de meritocrație. Ipso facto, ponderea intereselor particulare (meschinarii, vanități etc.) va fi redusă când filtrele meritocrației vor funcționa în modul scontat.

 

9. În urma numeroaselor condamnări ale României la CEDO, care sunt măsurile pe care le vedeţi a fi adoptate pentru a preîntâmpina, pe de o parte, plângeri la CEDO, iar pe de altă parte condamnări în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului? Consideraţi că judecătorii poartă vina exclusivă a acestor condamnări? Sau justiţiabilul român nu cunoaşte condiţiile în care poate sesiza instanţa de la Strasbourg, multe plângeri fiind informe? 

 

CEDO, făcând parte din sistemul judiciar, este recomandabil a fi folosită. O instanță, oricare ar fi ea, este onorată să știe că este căutată pentru înțelepciunea și imparțialitatea cu care judecă. Nu văd decât efectul benefic al prezenței acestei instanțe în peisajul european. România nu este condamnată in abstracto, ca entitate metafizică. Sunt erori judiciare care sunt îndreptate de această instanță europeană. Erorile judiciare, în limite rezonabile, fac parte din jocul hermeneutic special rezervat prin definiție judecătorului. Altminteri, din interese economice, am recunoaște doar un grad de jurisdicție și am renunța la sistemul judiciar în favoarea “justiției totale și unipersonale”, bazată pe teza totalitară a ”infailibilității judecătorului”. Spre deosebire de confrații mei, nu vad în fenomenul CEDO ceva ultragiant la adresa României. Oricât de “scump” ar părea actul de justiție, este preferabil ieftinătății injustițiilor comise din eroare de
interpretare sau din precarități tranzitorii.

Judecata judecătorilor este rezervată, dintotdeauna, tot judecătorilor. Nicio hotărâre a CEDO nu i-a judecat pe judecătorii români, ci, eventual, a interpretat diferit o situație de fapt și o armatură de argumente juridice ale judecătorilor din instanțele naționale. Afirmația cu caracter global “judecătorii poartă vina exclusivă a acestor condamnări” nu are niciun temei real. Judecătorii au responsabilități configurate exclusiv de legi și statute. Dacă am folosi ambiguitățile din jurul definițiilor specifice, am nega principiul sacrosanct al independenței judecătorului. Nici pe plan intern nu se practica o astfel de analiză. Daca ar fi altfel, înseamnă că instanțele supreme ar trebui să elimine metodic toate instanțele inferioare datorită unor atât de firești mecanisme ale casației. Este absurd, chiar dacă, aparent, spectaculos să afirmi că judecătorii români trebuie să poarte povara non-infailibilității interpretărilor lor. 

Justițiabilul are o datorie față de conștiința sa de a găsi chipul real al justiției în cazul său. El nu poate fi niciodată considerat vinovat de nepriceperea sa în expunerea cazului sau în proasta identificare a căii de soluționare. Judecătorii nu trebuie să-i privească pe acești oameni jertfelnici pentru dreptatea lor cu superbia celor invățați. Justițiabilii, căutându-și dreptatea, nu sunt niciodată vinovați. Doar cei de rea-credință, poate, abuzivii, procesomanii, cei ce transformă pasiunea dreptății într-o manie irațională. Toti ceilalți, dimpotrivă, trebuie să fie apreciați. Este datoria ce incumbă în mod unic judecătorului, aceea de a stabili cu exactitate elementele raportului juridic conflictual. Iar judecătorul nu trebuie să se plângă de precaritatea mijloacelor folosite de cel pe care-l judecă. Dimpotrivă, este fascinant să limpezești apele tulburi, nu oglinzile de cristal. 

 

10. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce modalitate?

 

Datoria de rezervă îmi impune să nu răspund la această întrebare. Judecătorii sunt în mod natural incoruptibili. Faptul că ei judecă în colegii reprezintă încă o garanție a incoruptibilității. Sunt extrem de rare cazurile de luare de mită în randurile lor. Este, cred, misiunea socială cea mai onorabilă din această perspectivă. Apoi, societatea are numeroase mijloace de observare a muncii lor, o muncă atât de transparentă, în care orice decizie este motivată pe baza unor izvoare formale aflate la dispoziția tuturor. Important este ca societatea să asigure serenitatea judecătorului. Inhibarea lor, prin folosirea abuziva a acuzelor sau invectivelor generale, vagi, a ambiguităților dezonorante, este o ignobilă surpare a temeliei înseși a solidarității sociale: dintotdeauna, societatea posttribală s-a construit pe fundamentul justiției comune. Acesta este un fundament al certitudinilor, spre deosebire de celelalte lucruri comune, precum visele de prosperitate, pace, bine colectiv și individual etc.

 

11. Ce ar trebui să facă membrii corpului profesional al magistraţilor pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Este necesară o educare a elevilor și adulţilor în acest sens?

 

Faptul de a munci cu demnitate, cu modestie și discreție, evitând încălcarea obligațiilor de rezervă, a deontologiei profesionale, luptând pentru echitate și salvând-o cu toate mijloacele legii, evitând capcanele carierismului neprincipial și atracțiile falacioase ale spiritului vanitos, respectându-și colegii și, firește, renuntând la orice iluzie a recompenselor nemeritate și ilegale este, cred, suficient pentru ca faima lor să îi poarte la onorurile la care visează. Oricum, dincolo de ipostaza de judecător, în tradiția antică, doar aceea de erou era mai respectată.

Ca orice act de educare, nu-l consider superfluu nici pe acesta.

 

12. Care apreciaţi că este rolul avocaţilor în întărirea medierii, privit din perspectiva faptului că avocaţii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate în diverse conflicte? Consideraţi că este suficient a se prevedea obligaţia judecătorului de a îndruma părţile la mediere, câtă vreme medierea trebuie adusă de cele mai multe ori la cunoştinţa publicului anterior luării în calcul a posibilităţii de a introducere a acţiunii în instanţă?

 

Eu sunt atașat de figura judecătorului de pace. Nu văd un rol special pentru avocați în domeniul medierii. Avocații sunt, în mod natural, atașați de interesele clienților lor și dubla ipostază, de luptători și pacificatori, nu poate fi decât sursa unor conflicte viitoare, inclusiv de conștiință. Gândiți-vă la ce urmează dupa mediere, nu doar la medierea, ca tehnică de comunicare.

 

13. În ce priveşte problema investiţiilor, consideraţi că sistemul judiciar român este capabil a se autofinanţa, parţial şi cât? Care ar fi măsurile ce trebuie luate în acest scop?

 

Nu știu ce să vă răspund la această întrebare. Nu am talent managerial și nu am nici datele necesare evaluării nevoilor materiale ale unui sistem aparent pletoric.

Interviu realizat de redacţia RFJ

Interviu cu dl. Neagu Djuvara

Neagu Djuvara (n. 18 august 1916, Bucureşti) este un istoric, diplomat şi filolog român, s-a născut într-o familie de origină aromână, aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi care a dat mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Tatăl său, Marcel Djuvara, şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, a murit căpitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădişteanu, mama sa, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie – noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi acest minister.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii al exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat (docenţa) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a prestigiosului Institut naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 în 1998 este profesor – asociat la Universitatea din Bucureşti. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi a Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul naţional „Serviciul Credincios”.

Lucrări publicate: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940, Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973, Civilisations et lois historiques, Essai d’étude comparée des civilisations, Mouton, Paris – Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză), Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995, Aromânii: istorie, limbă, destin, ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999, Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001, Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, 2001, De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul, Humanitas, 2003, Scrisorile spătarului Nicolae Milescu, roman, Humanitas, 2004, Există istorie adevarată?, Humanitas, 2004, Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005, Thocomerius – Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Ţării Româneşti, Humanitas, 2007, Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914 – 1991), Humanitas, 2008.

 

 

1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?

 

Fără îndoială, există o magistratură de după decembrie 1989, nu însă pe toată linia. Mai întâi, mulţi dintre magistraţii promovaţi – cum spuneţi dumneavoastră mai sus – „pe criterii politice” au rămas în funcţiune, majoritatea celor mai vârstnici continuând să fie, foarte probabil, „îmbibaţi” de mentalitatea comunistă şi deci incapabili de a fi nepărtinitori în procese în care sunt implicaţi foştii (nenumăraţi) adversari ai fostului regim şi nedreptăţiţi în acea vreme. În al doilea rând, trebuie subliniat că cele trei mari instanţe ale magistraturii – Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională şi Curtea Supremă (fosta Casaţie) – au fost împănate de Ion Iliescu (om învinuit de crime în decembrie 1989 şi pentru mineriadele din 1990-1992) cu o majoritate de magistraţi devotaţi grupului său politic şi care blochează astfel toate încercările temeinice de „reformări ale sistemului judiciar”.

 

2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?

 

Fără nicio îndoială, magistraţii dovediţi de colaborare cu fosta Securitate sau de strânse legături cu fosta nomenclatură comunistă trebuie să fie îndepărtaţi din profesiune. N-ar fi nicio nedreptate şi nici riscul să fie reduşi la sărăcie. Le este, în tot cazul, larg deschisă profesiunea de avocat, în care ar excela.

 

3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?

 

Nici aici nu e nicio îndoială. Faptul că de 20 de ani nu s-a putut începe procesul celor care au inventat „teroriştii lui Ceauşescu” şi au provocat moartea a 1.000 de tineri numai la Bucureşti este numai şi numai din cauza unei categorice oprelişti de la guvern sau de la preşedinţie. A recunoscut-o însuşi preşedintele Băsescu în cursul ultimei sale confruntări cu cei doi candidaţi adversari.

 

4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?

 

N-aş avea încredere. Mi-am dat deja seama la începutul anilor 1990 ce greu mi-a fost să redobândesc cele zece hectare la care o nouă lege îmi dădea dreptul. Se găseau fel de fel de tertipuri, pentru a întârzia sau chiar refuza cererea mea. De pildă, legea spunea că dovada se poate aduce ori printr-un document oficial în scris ori prin doi martori. Dar când m-am prezentat la prima convocare la tribunalul din Brăila cu un certificat de la arhiva oraşului, că posedam în 1948 50 de hectare, mi s-a cerut să vin la o nouă convocare şi cu doi martori. Ceea ce am făcut, după ce i-am căutat în satul unde avusesem moşia. De ce fusese nevoie de dubla dovadă, când legea vorbea numai de una sau cealaltă?

Dar nu e singura dovadă pe care o am. De la rude şi cunoscuţi de-ai mei, ştiu nenumărate exemple de piedici care s-au pus de judecători în mod abuziv. Aşadar, există o diferenţă – afară de cazul în care mai tinerii magistraţi de câţiva ani încoace, ar avea cu totul altă mentalitate, ceea ce eu sper.

 

5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S-a născut oare judecătorul ideal?

  

Dacă ar fi îndepărtaţi magistraţii maculaţi, cum am spus mai sus, nu atât de la judecători ar veni problemele ci de la politicieni. În corpul profesional, singurul element care ar „spori încrederea publicului în actul de dreptate” ar fi stârpirea oricărei corupţii. Unul dintre mijloacele pe care le-aş preconiza, pe lângă educaţia morală, ar fi o substanţială mărire a lefurilor întregului cap judiciar, aşa cum a procedat de veacuri Marea Britanie. E aberant să vii cu argumentul egalităţii între toţi funcţionarii statului; un judecător nu e un contabil sau un conţopist de primărie, e un om care trebuie, întâi de toate, ferit de ispită de înavuţire necinstită.

Judecătorul ideal nu s-a născut până acum, nici la noi, nici altundeva. Dacă citim bine Biblia, aflăm că şi Solomon, la bătrâneţe, s-a prostit!

 

Interviu realizat de redacţia RFJ

Conferinţa „România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (2005-2008)”

Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Forumul Judecătorilor din România, Institutul European din România şi  Societatea de Ştiinţe Juridice (SSJ) organizează în data de 5 mai 2010, ora 14.00, la sediul Academiei Române, Calea Victoriei, nr. 125, Sala de Consiliu,

Conferinţa

„România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (2005-2008)” 

ocazionată de lansarea cărţii cu acelaşi titlu, aparţinând d-lui Kis Attila. Volumul a apărut la Editura Wolters Kluwer. Agenda evenimentului este disponibilă aici. 

Confirmarea participării se face prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro) până la data de 4 mai 2010. Documente referitoare la această conferinţă vor fi disponibile la adresa web www.csde.ro 

 

Agenda provizorie 

14.00-14.30

Acad. Ionel HAIDUC, Preşedintele Academiei Române, Cuvânt de deschidere 

Răzvan-Horaţiu RADU,  Agent Guvernamental al României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Prof. univ. dr. Gabriela DRĂGAN, Director, Institutul European din România

Mariana NIŢELEA, Director, Biroul de Informare al Consiliului Europei

Conf. univ. dr. Mihai ŞANDRU, Despre agenda CSDE în domeniul CEDO

14.30-15

KIS Attila, România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (2005-2008) 

15.00-15.20

Intervenţii referitoare la volumul lansat:

Prof. univ. dr. Marin VOICU, fost judecător la CEDO

Prof. univ. dr. Ovidiu PREDESCU 

15.20-15.40 pauză 

15.40-16.30

Dragoş CĂLIN, Judecător Curtea de Apel Bucureşti, Jurisprudenta CEDO. Culpa autorităţilor române în ceea ce priveşte lipsa mecanismelor procedurale adecvate pentru asigurarea unei practici judiciare unitare

Ionuţ MILITARU, Judecător, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Aplicarea art. 46 din Convenţie în cauzele împotriva României. Măsuri generale luate de CEDO ca urmare a deficienţelor sistemice constatate

Roxana LĂCĂTUŞU, Judecător, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Incălcărea art 8 din CEDO prin nerespectarea Convenţiei de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de minori în cauza Iosub Caraş c. României (cererea nr. 7198/2004, hotărârea din 27.07.2006) 

16.30-16.45 Concluzii

 

Direcţionarea impozitului pe venit de 2% către RFJ

Revista Forumul Judecătorilor reprezintă singura revistă a judecătorilor din România, având ca scop promovarea valorilor legate de profesia de judecător, a ideilor şi opiniilor privind starea justiţiei şi reforma sistemului judiciar, a studiilor juridice bazate pe experienţa acumulată în activitatea desfăşurată. 

Revista Forumul Judecătorilor reprezintă o publicaţie serială înregistrată la Centrul Naţional ISSN cu codul ISSN 2065-8745, iar Editura Universitară este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (C.N.C.S.I.S. ). 

Dacă doriţi să sprijiniţi această revistă, puteţi direcţiona 2% din impozitul pe venit, aşa cum veţi vedea mai jos, completând formularul ataşat.

  

Ce este prevederea 2%?

În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (4) din Codul fiscal (Legea 571 din 2003 cu modificările şi completările ulterioare), prin intermediul prevederii 2%, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o organizaţie neguvernamentală (asociaţie sau fundaţie).

Practic dumneavoastră spuneţi Statului modul în care să fie cheltuită o parte din impozitul pe care îl plătiţi.

Ce nu este prevederea 2%?

Nu reprezintă un cost suplimentar pentru dumneavoastră.

Nu vi se diminuează veniturile.

De ce să redirecţionez 2%?

• Contribuiţi la rezolvarea problemelor sociale care afectează viaţa comunităţii, deci şi pe a dumneavoastră.

• Contribuiţi la eficientizarea cheltuirii banului public care provine din impozitul pe care îl plătiţi.

• Contribuiţi la implicarea sectorului financiar – economic în rezolvarea problemelor sociale ale cetăţenilor. 

Ce trebuie să fac? 

Pasul 1 Completaţi Formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual” de la Administraţia fiscală după cum urmează:

1. în secţiunea A datele dumneavoastră de identificare

2. în secţiunea B datele de identificare fiscală a Asociaţiei Forumul judecătorilor din România

Cod fiscal 22194633

Cont bancar Raiffeisen Bank – Sucursala Slatina – RO29 RZBR 0000 0600 0944 3500.

Nu vă faceţi probleme dacă nu cunoaşteţi suma corespunzătoare a 2% din impozitul pe venit pe care îl datoraţi statului. Va fi calculată de către Administraţia fiscală. Puteţi lăsa căsuţa necompletată. 

Pasul 2 Depuneţi personal sau trimiteţi prin scrisoare recomandată Formularul 230 Administraţiei fiscale de domiciliu (formularul 200 pentru cei ce au obţinut venituri şi din alte surse). 

TERMENUL LIMITA ESTE 15 MAI 2010.   

Vã mulţumim pentru încredere!    

Hotărâre judecătorească prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor aparţinând unor foste moşii boiereşti

Hotărâre judecătorească prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor aparţinând unor foste moşii boiereşti

 

Întrucât impactul public al hotărârii a fost destul de pronunţat, Revista Forumul Judecătorilor a solicitat în baza Legii nr. 544/2001 comunicarea sentinţei civile nr. 1408/19.11.2009 a Judecătoriei Pătârlagele prin care s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate asupra 62.757 hectare de teren.

Dată fiind complexitatea hotărârii şi spaţiul pe care l-ar ocupa în forma tipărită a revistei, am decis publicarea în formă electronică.

În dezbaterea publică trebuie respectată autoritatea instanţei judecătoreşti care a pronunţat hotărârea în cauză, chiar dacă aceasta este supusă căilor de atac. Prin urmare, nu trebuie pierdut din vedere faptul că emiterea unei opinii critice sau aprobative în legătură cu această hotărâre nu se bazează pe probele administrate în mod contradictoriu şi nemijlocit în cursul judecăţii, la care are acces doar judecătorul cauzei, ci doar pe împrejurări de fapt şi argumente cuprinse în această hotărâre şi care pot fi interpretate diferit.

R O M Â N I A

 JUDECĂTORIA PĂTÂRLAGELE – JUDETUL BUZAU 

SENTINŢA CIVILĂ 1408  

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 19.11.2009

 

            Pe rol fiind soluţionarea plângerii formulată de petentul N.T., domiciliat în ******, judeţul *******, împotriva hotărârii comisiei judeţene, în contradictoriu cu intimatele Comisia locală Siriu, Comisia locală Gura Teghii, Comisia locală Cislău, Comisia orăşenească Nehoiu, Comisia locală Chiojdu, Comisia locală Cătina, Comisia locală Vipereşti, Comisia locală Colţi, Comisia locală Căneşti, Comisia locală Pănătău, Comisia locală Brăeşti şi Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor , precum şi a cererilor de intervenţie formulate de intervenienţii SC ********** SRL,cu sediul în ******, P.M., domiciliată ******, N.E., N.T.-Ş., domiciliate *******, Obştea Moşnenilor Buzoieni zişi „De pe Buzău”, cu sediul în *******, Obştea Moşnenilor Buzoieni Nehoiu, cu sediul în ******,Obştea Moşnenilor Buzoieni Siriu, cu sediul în *******, Asociaţia Obştea Moşnenilor Valea Nehoiului (compusă din Obştea Pîslăreasca, Obştea Jariştea şi Obştea Ploscăreasca) cu sediul în ******** .

            Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în şedinţa publică din 02.11.2009, când cei prezenţi au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când pentru a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a putea delibera instanţa, a dispus amânarea pronunţării la 09.11.2009, 16.11.2009 şi apoi la 19.11.2009.

 

J U D E C A T A

Asupra acţiunii civile de faţă:

 

            Petentul N.T. a formulat iniţial, la 14.11.2006, plângere împotriva Hotărârii nr. 354 din 18.09.2006 a Comisiei judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate, asupra terenurilor , solicitând anularea acestei hotărâri şi obligarea intimatelor Comisii locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Nehoiu, Cătina, Gura Teghii, Siriu, Cislău, Chiojdu şi a Comisiei judeţene Buzău, să se reconstituie dreptul de proprietate al petentului, conform cererilor depuse şi dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.

            În fapt arată că, a cerut Comisiei judeţene Buzău reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere, în calitate de moştenitor al lui T.C.L., bunicul matern al petentului (defunctul a fost fratele defunctului Constantin Toma Crăciun (C.A. Delasiriu) şi al defunctei Lisaveta Năstase bunica petentului (născute Lisaveta T.C.L.).

            Arată că s-a adresat Comisiei Judeţene Buzău şi a cerut reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în cadrul Ocolurilor Nehoiu, Gura Teghii, Cislău, Nehoiaş, conform delimitărilor din actele de aşezământ din anul 1866, act în care cei doi boieri munteni Crăciun Cârstienescu şi Sandu Buzescu sunt tatăl şi socrul lui T.C.L., care se căsătoreşte la data de 03.01.1864 şi care este împroprietărit conform actului de aşezământ şi împărţeală din 1866 şi actul de zestre dat soţiei sale din anul 1865.

            Invocă sentinţa civilă nr. 99 din 14.03.1946 dată în dosarul 2812 din 1944, act depus în instanţă de aşa zişii moşneni de pe Buzău, arată că din toate actele depus la Dosarul 2812 singura porţiune în discuţie ca obiect al procesului a fost moşia care a fost dată în stăpânirea a tuturor munţilor Buzăului a două persoane Sandu Buzescu şi Crăciun Cârstienescu (toate aceste acte Hrisovul Mavrocordat din 1723 precum şi filiaţiunea se găsesc în dosarul 2812 din 1944, dosar care se găseşte la Arhivele Statului Buzău şi care cuprinde 1200 pagini).

            Din cuprinsul acestui act rezultă că domnitorul a dat acest Hrisov la doi boieri, veri între ei Sandu Sin Stoica Buzescu şi Crăciun Sin Cârstienescu, act prin care se întăreşte stăpânirea lor asupra vasului teritoriu (Munţii Buzăului) întărirea domnească se face pentru tot hotarul cu toţi vecinii şi cu tot venitul de pretutindunea şi de peste tot.

            Deci acest Hrisov întăreşte pe cei doi boieri proprietari particulari, proprietate care se transmite din tată în fiu şi care trebuie să fie retrocedată urmaşilor în hotarele şi în cotele care sunt prevăzute în actele aflate la dosarul nr. 2182 din 1944 şi din acte pe care le va depune ulterior la dosar. Actul de aşezământ şi împărţeală din 1866 arată clar răzoarele (hotarele) precum şi la punctele 4 şi 5 din acest act, forma şi cotele cum trebuie împărţit acest domeniu muntos.

            În dovedirea celor solicitate a depus acte de stare civilă şi copii ale actelor de proprietate asupra terenurilor pentru a fi restituite.

            În mod cu totul nejustificat, ignorând actele depuse, ambele comisii au hotărât respingerea cererilor

            Învederează instanţei că în speţă conform actelor depuse la comisii a făcut dovada că este descendent, deci moştenitorul lui T.C.L. şi a lui Constantin -T.C.L. (C.A.Delasiriu) care a fost tatăl şi respectiv fratele bunicii sale Lisaveta Năstase şi care a stăpânit ca proprietar acest vast domeniu muntos din Buzău .

            Pe lângă faptul că ambele comisii au ignorat actele depuse nici nu au apreciat motivele pentru care au considerat cererea ca fiind neîndreptăţită.

            În cererea depusă a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în cotele şi vecinătăţile ce rezultă din actele depuse.

            Totodată această moşie este evaluată de 600 taleri de aur din care 60 taleri reprezintă proprietatea tuturor obştilor de moşneni,inclusiv a obştei moşnenilor de pe Buzău, cât şi a Academiei Române, moştenitoarea defunctului Maican, iar restul de 540 reprezintă proprietatea lui Toma Crăciun Lupu şi a soţiei sale a urmaşilor lor.

            După hotărârea lui Carol Gold un taler este egal cu 180-474 pogoane =163 ha.

            Procedând în acest sens consideră că ambele comisii au încălcat Legea 247/2005 .

            La 06.12.2006, intimate Comisia Judeţeană Buzău formulează întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii . Se arată că s-a respins contestaţia petentului formulată împotriva hotărârii Comisiei Nehoiu, deoarece Comisia judeţeană Buzău a constatat că actele depuse pentru suprafaţa de teren solicitată nu sunt certe, concludente şi verosimile conform cerinţelor art.9 şi 11 din legea 18/1991 republicată şi art. 6 din Legea nr. 1/2000, modificată şi completată (act de aşezământ şi împărţeală din anul 1866, Hrisovul lui Mihai Constantin Şuţu voievod în anul 1786) şi prin actele depuse nu se face dovada deposedării sau preluării terenului de către stat sub orice formă.

            Prin adresele nr. 2452/27.02.2006 şi 5096 din 12.05.2006 Comisia locală, i-a solicitat petentului completarea dosarului cu acte de proprietate pentru terenurile revendicate, dar acesta nu a mai prezentat nici un act pentru a-şi dovedi calitatea de proprietar.

            Comisia Siriu formulează, de asemenea întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii arătând că petentul nu a făcut dovada că T.C.L., are calitatea de proprietar, respectiv autor deposedat al petentului .

            Se mai arată că Hrisovul Nicolae Mavrocordat la care face referire petentul în prezenta plângere întărea stăpânirea cetelor de moşneni de pe Valea Buzăului şi nicidecum a ascendenţilor lui T.C.L.

            Actul de aşezământ şi împărţeală din 1866 la care face referire de asemenea petentul în plângere,e doar unul cu valoare declarativă şi care nu şi-a produs niciodată efectele juridice întrucât suprafeţele deduse aşa zisei împărţeli erau terenurile aparţinând obştilor de moşneni, terenuri aflate în devălmăşie şi nicidecum în proprietatea exclusivă a părţilor din amintitul act de mai sus.

            Petentul pretinde că T.C.L. , a stăpânit „ca proprietar acest vast domeniu muntos din Buzău „ moşie evaluată de 600 taleri din aur din care 60 taleri reprezintă proprietatea tuturor obştilor de moşneni, inclus a Obştei moşnenilor de pe Buzău, cât şi a Academiei Române, iar restul de 540 taleri reprezintă proprietăţile lui T.C.L. şi a soţiei sale” afirmând în continuare că dup hotărnicia lui Carol Gold un taler este egal cu 180-474 pogoane = 163 ha.

            Un calcul simplu aritmetic arată că :540 taleri aur X 163 =88,020 ha , reprezentând proprietate lui T.C.L., iar 60 taleri aur x 163 ha=9780 ha, reprezentând suprafeţele obştilor, Academiei, etc.

            Din evidenţele pe care le deţine rezultă că Obştea Moşnenilor de pe Buzău din toate cele patru comune Siriu, Gura Teghii, Nehoiu, Pănătău, ar avea de reconstituit aproximativ 19.000 ha, Academia Română aproximativ 22.000ha.

            Prin urmare şi ţinând cont şi de faptul că suprafaţa totală pe care o administrează cele trei ocoale (Nehoiu, Nehoiaş şi Guras Teghii) este de aproximativ 50.000 ha,cererea este mai mult decât îndrăzneaţă solicitând aproximativ 38.000 ha,mai mult decât suprafaţa totală administrată ; şi de asemenea ar însemna să exclusă posibilitatea ca şi altor persoane fizice să li se reconstituie dreptul de proprietate ceea ce este de altfel o absurditate.

            Defunctul T.C.L. figurează în Tabela din Tehărău din 1910 cu doar 69 stânjeni (tabelă anexată în xerocopie).

            Aceste drepturi au fost transmise moştenitorilor săi, respectiv : Constantin Cr. Lupu, moşt. Maria Stanciu D. Stan, Zaharia I.N. Leau, Ion Toma Cr. Lupu, Maria Constantin Gh. N. Posea Ileana I. St. Nică Beteringhe şi Eliusaveta N. St. Năstase (fiecare câte 9 stânjeni, 6 palme, 8 degete şi 5 linii) conform Registurlui Cadastral din anul 1939 Tehărău (anexat în xerocopie) respectiv fişele de proprietate nr. 818,819, 820, 821,822,823 şi 824.

            Precizează faptul că însumând suprafeţele celor 9 moştenitori rezultă exact 69 stânjeni cât deţine T.C.L. în 1910.

            Toate cele relatate demonstrează faptul că def. T.C.L. era un proprietar ceva mai înstărit şi nicidecum un mare proprietar peste vastul domeniu muntos al Buzăului.

            Şi Comisia Comunală Cislău, prin întâmpinarea depusă, solicită respingerea plângerii . Arată că petentul nu a formulat cerere la această comisie, ci la Comisia Judeţeană Buzău, care prin adresa nr. 1644/30.07.2006, o înaintează Comisiei Cislău, comisie ce respinge cererea.

            Comisia Nehoiu, prin întâmpinarea depusă solicită de asemenea respingerea plângerii invocând aceleaşi motive ca şi comisiile menţionate anterior. Depune la dosar cererea şi documentele depuse de către petent la ceastă comisie .

            În întâmpinarea depusă, Comisia comunală Gura Teghii, solicită respingerea plângerii .Arată că petentul a solicitat acestei Comisii, prin cererea nr. 1063 din 29.11.2005, reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului Constantin Alan Delasiriu, dar comisia a constata că actele depuse de către petent sunt vechi şi evazive şi nu s-a făcut nicio dovadă că autorul petentului a fost deposedat în anul 1948 de pădure.

            Ulterior la 16.02.2007, petentul depune precizări la plângere . Arată că atât Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât şi cea locală se prevalează în mod evident de propria culpă deoarece în conformitate cu prevederile legii 247/2005 şi a regulamentului de aplicare aveau obligaţia să exercite un rol activ în sensul administrării de probe în vederea stabilirii suprafeţei revendicate şi amplasamentului .

            Până în 1910, la apariţia codului silvic, proprietatea munţilor din Muntenia şi din ţinutul Vrancei a fost în mare parte în stare de indiviziune situaţie care s-a continuat în mare parte până în anul 1946-1947 când au fost în mod abuziv confiscate de puterea comunistă.

            În nordul judeţului Prahova, Sud-Saac şi Buzău exista un ocolul întins menţionat în Hrisovul lui Petru Vodă din 7073, ocolul în care avea drepturi două mari familii de boieri de ţară, anume Buzeşti şi Cârstieneşti.

            Printre Hrisoavele care dovedesc dreptul său de proprietate asupra terenurilor solicitate în calitate de moştenitor al Buzeştilor şi Cârstieneştilor, se află :

1.Hrisovul lui Nicolae Alexandru Mavorcordat din 1723, octombrie 14, prin care se întăreşte stăpânirea lui Sandu Buzescu şi Crăciun Cârstienescu pe hotarul de moşie Pătârlagele – Lerescu, autorii lui T.C.L., cuprinzând un vast teritoriu din fostul judeţ Sud – Saac, cu hotarele indicate, în care intră nordul judeţului Prahova şi Buzău .

Hrisovul lui Nicolae Mavrocordat aminteşte printre altele la sfârşitul lui şi de Hrisovul lui Petru Vodă din 7073, în care moşia Pătârlagele – Lerescu şi Sud- Saac avea aceleaşi hotare.

Domnitorul Nicolae Mavrocordat da Hrisovul susamintit „ de întărire Sandului i. lui Crăciun, să aibă a ţine i a stăpânii ei cu nună pace toate hotarele de moşie întocmai cum mai sus scriem domnia mea, ca să le vină ocină lor feciorilor lor, nepoţilor şi strănepoţilor în veci nestrămutat, şi decare nimeni să nu se clintească, după porunca domniei mele întărind domnia mea hrisovul …”

1. Cartea de alegere din 12.iunie 1802 făcută din porunca domnitorului Mihai Constantin Şuţu Vodă şi Anaforaua ce însoţeşte acest hrisov, întărite de domnitorul Constantin Alexandru Ipsilanti în 14 mai 1805.

Din porunca domnitorului Constantin Şuţu Vodă doi boieri, Serdarul Mihai Greceanu şi medelnicerul Constantin Predescu, întocmesc celor după neamuri de boieri Cârstieneşti şi Buzeşti cartea de alegere atât a drepturilor lor cât şi a spiţei neamului (arborele genealogic).

                        Hrisoavele domneşti ale lui Alexandru Vodă – 7084, Mihnea Vodă – 7088, Nicolae Mavrocordat -7231, aminteşte de Cartea de Alegere întăresc stăpânirea hotarelor de moşie ale Buzeştilor şi Cârstieneştilor şi sud –Saac la înfăţişarea „cu moşneni şi megieşii dimprejurul locului „.

S-a convenit de comun acord ca moşnenii şi cetaşii lor să-şi ia venitul şi stânjenii după „puterea foaiei popii Dumitru ce au la mâna lor „, iar cele două neamuri Buzeşti şi Cârstieneştii aşi lua venitul şi stânjenii după puterea „hrisoavelor ce au la mâna lor i precum şi din vechime sau avut urmarea”.

                        În anaforaua ce însoţeşte aceste Carte de alegere se menţionează din nou hotarele moşiei Pătârlagele – Leresti, moşiei Sibicenilor indicându-se limitele prin denumirile ce se practicau în acea perioadă.

                        În anaforaua se mai menţionează că din hotarul moşiilor şi din venit, moşnenilor le revenea o parte de 60 taleri din 600, iar Buzeştilor şi Cârstieneştilor 540 de taleri , din 600, moşia asimilându-se la 600 taleri pe vară.

3.Aşezământul din 18.04.1798 încheiat între ascendenţii petentului din partea Cârstieneştilor cu cei din parte Buzeştilor prin care aminteşte hrisoavele domneşti ale lui Petru Vodă, Alexandru Vodă, Mihnea Vodă, Radu Vodă, care prin pecetea lor domnească au întărit moştenirea moşiilor Bâsca Chiojd, Bâsca Rusilii şi Pătârlagele, moşii care au fost cumpărate din vechime pe aspri, pe hotarele hotărnicite şi întărite de Mihai Vodă Viteazul.

Acest aşezământ trecut în condica judeţului în 28.04.1798 şi prezentat în faţa divanului în 29 mai 1813, s-a făcut ca urmare numeroasele încercări de uzurpare din partea unor boieri din parte locului .

Acest act de aşezământ a fost făcut să fie cunoscut tuturor urmaşilor cu scopul vădit de a le dezvolta conştiinţa proprietăţii moşiilor menţionate şi „să urmeze întocmai nestrămutat în veci”.

            4.Act de Aşezământ şi împărţeală din 1866 făcut după hotărnicia executată de inginer Iorgu Scipion, aprobată de hotărârea Înaltei Curţi cu nr. 93 /855 şi pusă în aplicare prin actul de aplicare 1153/859.

            Actul s-a încheiat între moşnenii buzoieni, moşnenii Cârstienşti şi T.C.L. din Păltineni , autorul petentului (străbunic).

            Cu încheierea acestui Act de aşezământ şi împărţeală au fost de acord şi moşnenii din celelalte obşti de moşneni, dovadă fiind procesul verbal nr. 2572/21.12.1866 prin care au cerut autentificarea Actului de Aşezîmânt şi împărţeală după ce a fost citit cuvânt cu cuvânt şi la care au consimţit în faţa Tribunalului Districtului Buzău .

            Drepturile care revin prin acest act de aşezământ şi împărţeală, autorului T.C.L., sunt foarte bine evidenţiate prin delimitările folosite în acel timp şi care se găsesc şi astăzi.

            Comisiile locale aveau îndatorirea legală ca în baza actelor depuse la dispoziţie să stabilească atât suprafaţa cât şi amplasamentul terenurilor aflate în proprietate perpetuă a Buzeştilor şi Cârstieneştilor şi nu respingă solicitările prin motive penibile înscrisuri incomplete care pot sugera faptul că au fost sustrase din arhiva primăriei Siriu .

            T.C.L. şi Constantin Alan Delasiriu, autorii petentului au fost expropiaţi printr-o lege comunistă confiscându-li-se dreptul de proprietate .

            Instanţa poate stabili întinderea imobilului asupra căruia urmează a se reconstitui dreptul de proprietate, care este perimetrul cuprins între râul Buzău, râul Slănic şi graniţa veche a Ardealului, în care intră Munţii Buzăului şi anume : Parte din muntele Penteleu cu trupurile lui, parte din trupurile Cernatu, Zănoaga, Podul Calului, Poiana din cale, Caşoca Mare, Caşoca Mică, Piciorul Caprei, Gura Teghii, Ivăneţu, Spidiş, Arsele, Muntele dintre râuri, Fiforâta, Giurca şi Tehărăul, din raza localităţii Pătârlagele, Pănătău, Sibiciu, Mlăjet, Păltineni, Nehoiu, Nehoiaş, Colţi, Bozioru, Brăeşti, Goideşti, Gura Teghii, Lopătari .

            La termenul din 04.06.2007, s-a încuviinţat admiterea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul intimatelor şi cu expertiză tehnică de specialitate.

            La răspunsul la interogatoriu Comisia comunală Siriu, declară că : proprietatea Munţilor Buzăului a aparţinut în indiviziune moşnenilor şi descendenţilor lui Radu Buzescu şi Crăciun Cârstienescu, începând cu Hrisovul lui Nicolae Mavrocordat şi întărite prin acte ulterioare de stăpânire; că petentul este moştenitorul lui T.C.L., C.A. Delasiriu, Lisaveta Năstase ; nu recunoaşte că prin actul de vânzare din 19.06.1912, T.C.L. a vândut fiului său Constantin Alan Delasiriu, mai multe trupuri de pădure.

            Mai declară că pentru perioada 1945-1949, Primăria Siriu nu deţine registre agricole .

            La termenul din 15.10.2007, se depun la dosar înscrisurile cu care petentul înţelege să dovedească plângerea, probe printre care şi un raport de expertiză extrajudiciară însoţit de hărţi şi planuri întocmit de către expert Badea Emil, raport ce este comunicat şi intimatelor.

            Comisia Siriu contestă însă concluziile raportului de expertiză extrajudiciară arătând că suprafeţe de teren individualizate prin raport se suprapun pe alte terenuri revendicate de către obşti, în baza sentinţei civile nr. 99/14.03.1946, a sentinţei civile nr. 50/26.02.1944 şi a anexei fişe de proprietate.

            La termenul din 05.11.2007, se admite introducerea în cauză în calitate de intimate la cererea petentului a Comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar:Vipereşti, Căneşti, Colţi, Pănătău, Brăeşti, comune pe teritoriul cărora se află terenuri forestiere în litigiu, aşa cum s-a constatat prin expertiza extrajudiciară.

            Comisia Comunală Colţi, prin întâmpinare, (fila342în dosar volumul II) ridică excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii întrucât petentul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia Colţi .Pe fondul cauzei solicită respingerea plângerii întrucât autorii petentului nu au deţinut terenuri forestiere pe raza comunei Colţi.

            La termenul din 05.11.2007, se pune în discuţie şi se încuviinţează în principiu cererea de intervenţie (filele nr. 310 şi următoarele dosar volumul I) formulată în interes propriu de către SC ***** SRL .

            În această cerere solicită admiterea cererii de intervenţie în interes propriu , iar pe fondul cauzei anularea dispoziţiei nr. 354 din 18.09.2006, emisă de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, iar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor păduri goluri, poienilor, păşunilor împădurite cât şi a mijloacelor fixe situate pe raza comunelor Nehoiu (cuprinsă din fosta comună Nehoiaş, Păltineni şi Mlăjet), Gura Teghii, Siriu , Cislău, Goideşti, Bâsca Chiojd – judeţul Buzău şi Bâsca Starchiojd – Judeţul Prahova, în favoarea petentului N.T. şi a subscrisei SC ***** SRL, ca urmare a încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase în proporţie de 50% încheiat între Năstase I. Teodor , în calitate de cedat şi SC ***** SRL, în calitate de cesionar, autentificat sub nr. 1185/31.07.2007 de către B.N.P. Enache Amalia Florina .

            SC ***** SRL a încheiat cu petentul N.T. în data de 31.07.2007, contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat 1185/31.07.2007 de către B.N.P. Enache Amalia Florina, prin care cedentul a cesionat în proporţie de 50% drepturile litigioase cu privire la imobilele terenuri păduri, poienilor păşunilor împădurite cât şi a mijloacelor fixe situate pe raza comunelor Nehoiu (cuprinsă din fosta comună Nehoiaş, Păltineni şi Mlăjet), Gura Teghii, Siriu , Cislău, Goideşti, Bâsca Chiojd – judeţul Buzău şi Bâsca Starchiojd – Judeţul Prahova, drepturi litigioase izvorâte din Notificarea înregistrată de către cedent în calitate de moştenitor la Comisia locală a fondului funciar Nehoiu, Gura Teghii, Siriu, Cislău, Cătina, Bâsca Chiojd şi a Comisiei judeţene a fondului funciar Buzău, în baza legii 247/2005 emiţându-se dispoziţia nr. 354/18.09.2006 emisă de către Comisia Judeţeană a fondului funciar Buzău ce a fost contestată de către cedent şi face obiectul prezentului dosar.

            SC ***** SRL prin promovarea acestei cereri urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv cerere conexă care se grefează pe acţiunea reclamantului N.T., în scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile.

            Solicită pronunţarea unei încheieri interlocutorii prin care să se dispună încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie, considerând că este admisibilă sub aspectul condiţiilor de formă, a interesului de a interveni şi a legăturii de conexitate cu cererea principală .

            – Titularii dreptului de reconstituire.

            Reclamantul N.T., este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate justificându-şi calitatea prin actele de stare civilă şi certificatul de moştenitor nr. 120/1972 (fila 49 în dosar) .

            S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că autorii reclamantului sunt T.C.L. din comuna Nehoiaşu, judeţul Buzău şi Constantin T.C.L. (schimbându-şi numele în C.T. Alan Delasiriu conform deciziei Consiliului de Miniştrii nr. 2417/24.08.1913publicată în monitorul oficial nr. 125/04.-09.1913), fiind tatăl Lisavetei T.C.L. şi respectiv fratele ei, iar Lisaveta Toma Crăciun Lupu a devenit prin căsătorie Năstase Lisaveta, mama lui Năstase N. Ion şi bunica reclamantului . Din certificatul de naştere al Lisavetei Toma Crăciun, care se află la dosarul cauzei – fila 165, rezultă că este fiica lui T.C.L. care a şi semnat certificatul de moştenitor, alături de martori şi primar, certificat de naştere eliberat de către Arhivele Naţionale domnului N.T., rezultând chiar şi din certificatul de deces nr. 914.974 că tatăl acesteia este Lupu Toma, fiind menţionat în rubrica părinţi (fila 166 dosar fond) . Din certificatul de moştenitor nr. 120 /1972 (fila 49 dosar fond) rezultă că moştenitorii lui Năstase Lisaveta sunt Dumitru Maria şi Năstase N. Ion, tatăl reclamantului ( aspect ce rezultă din certificatul de naştere al domnului N.T., unde la rubrica părinţi sunt menţionaţi N.I. şi N.E..

            Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face persoanelor fizice şi juridice, sau după caz moştenitorilor acestuia pe vechiul amplasament ( art. 2- principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe fostul amplasament – „aliniat 1 – în aplicarea prevederilor prezentei legi, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechiul amplasament dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane „). Precizează că în prezent în urma modificărilor fondului funciar nu mai există o limitare a suprafeţei care poate fi restituită, întrucât persoana fizică poate solicita în baza textului legal diferenţa dintre suprafaţa primită şi suprafaţa avută în proprietate.

            Titlurile de proprietate.

            Hrisovul lui Nicolae Mavrocordat 1723 (eliberat domnului N.T. la data de 08.02.2007).

            În acest Hrisov depus la fila 114 dosar fond, se întăreşte stăpânirea lui Sandul, fiul lui Stoica Buzescul şi a lui Crăciun fiul lui Cârstienaş Cârstienescu, din judeţul Saac, peste toate hotarele de moşie care le au moştenire de la părinţii moşii şi strămoşii lor anume: peste satul Bucşa – Radul Voievod, din judeţul Ialomiţa, peste moşia Bora Doiceşti , din judeţul Saac, cu toate pădurile şi vadurile de mori pe apa Cricovului şi a Buzăului, cu toate luncile şi siliştele şi lunca Cislăului, şi peste moşia Pătârlagele – Lerescul (14.10.1723). În cuprinsul acestui Hrisov se arată că părintele Cornilie, igumenul Mănăstirii Mărgineni a contestat în faţa divanului proprietatea Sandului şi a vărului său Crăciun, iar în urma cercetărilor cu toţi credincioşii boieri au hotărât Domnia Sa Nicolae Alexandru Voievod a dat „ Hrisov de întărire Sandului şi vărului său Crăciun pentru liniştea lor stăpânire a hotarului de moşie Bucşa Radu Voievod, judeţul Ialomiţa, fiind a lor bună şi dreaptă moşie de moştenire frăţească de la părinţii, moşii şi strămoşii or „. Se arată în cuprinsul Hrisovului şi se consfinţeşte stăpânirea lui Crăciun în Hotarul Tohanii – at Sud – Saac, din tot hotarul şi cu tot venitul, cu toate viile , cu toate pădurile, cu toate siliştiile împreună cu lunca Cislăului de pretutindeni, de peste tot hotarul pe vechile hotare ce le-au fost ţinut de mai înainte vreme strămoşului, prea anume însă „Păcală cu fraţii lui de moşie Ion şi Dragoş şi Bucşa care toate aceste câte scriem, sunt bune şi drepte lui Crăciun, moştenire de la părinţii şi moşii , strămoşii lui precum arată Hrisoavele ce are la mâna lui, de la răposaţii domni Alexandru Voievod 7080, Mihnea Voievod at leat 7087, Radu Voievod at leat 7118 . Şi să aibă a le stăpânii Crăciun cu bună pace de către toţi acei câţi ai mai cere parte dintre acestea toate câte mai sus arătăm. Şi iar să stăpânească Sandul cu vara său Crăciun Hotarul de moşie Pătârlagele –Lerescul „.În fila 7 a hrisovului se descrie întinderea moşiei Pătârlagele – Lerescu ad Sud – Saac . Acest Hrisov a stat la baza sentinţei civile nr. 99 care a făcut obiectul dosarului 2812/1944 al Tribunalului Buzău, prin care depunându-se la dosarul cauzei acest hrisov instanţa a apreciat că acesta „întăreşte stăpânirea lui Sandu Buzescu şi Crăciun Câstienescu pe hotarul de moşie Pătârlagele – Lerescu cuprinzând un domeniu vast din fostul judeţ Sud – Saac, cu hotarele indicate în care este nordul judeţelor Prahova şi Buzău „. Prin acest Hrisov se consfinţeşte şi întăreşte stăpânirea acestor persoane în baza altor Hrisoave şi enumerate ale lui Mircea Basarb, Petru Basar cel Bătrân, Mihnea Mihai, Radu şi Leon arătând că ei să stăpânească cu fraţii şi vecinii hotarului indicat .

            Aşezământul din 28.04.1798.

            Acest înscris a fost depus şi numerotat la fila 127 din dosar, eliberat domnului N.T. în 08.02.2007, de către Direcţia Arhivelor Naţionale prin care se consfinţeşte învoiala boierilor împărţitori asupra moşiei ce o aveau cumpărată cu Hrisov cel aveau de la Petru Vodă şi cumpărată de la Moşneni Pătârlăgeni, care aveau scris în hrisov 4 pământuri în lunca Pătârlagii din sus de sat şi Valea Rea până în vârful Măgureli şi o luncă ce se numeşte lunca Bonitului de Buzău .

            Cartea de alegere din 1802 şi Anafora ce însoţeşte acest hrisov.

            Acest înscris depus şi numerotat la filele 158, 160 a fost făcut din prunca domniei sale Mihai Vodă Şuţul . Se descrie toată spiţa neamului Hrisovul domnesc de la răposatul domn Alexandru Vodă 7084, care scrie : Sinu i Stanciul i Coman I Dragomir i Stoica i Stanislav… Stanca, care a fost măritată după Radu i Maria, care a fost măritată după Cârstea. Hrisovul domnesc de la răposatul domn Radu Voievod Basarab cu leat 7113 prin care întărea stăpânirea lui Radu Buzescu i feciorului lui anume Nan, peste ocinile lor de cumpărătoare din Sud –Saac.

            Hrisovul lui Constantin Alexandru Ipsilanti, din 14.05 1805.

            Acest înscris arată împărţeala şi analoghia nestrămutată asupra stânjenilor pentru a preîntâmpina judecăţile semnând fiecare din cei 24 de boieri, act transcris în Condica Judeţului de Grigore Condicarul.

            Act de aşezământ şi împărţeală 1866 .

            Acest înscris aflat la filele 20,21 din dosar consfinţeşte că neamul Cârstieneştilor şi neamul Buzeştilor au fost de vechime fraţi de moşie şi stăpânire, prin acest act făcându-se împărţeala asupra drepturilor lor ce le aveau de la moşii şi strămoşii lor, la fila 2 a actului descriindu-se cotele ce le revin fiecăruia

            Se depun la dosar înscrisurile menţionate în cererea de intervenţie .

            La termenul din 12.05.2008, se pune în discuţie şi se încuviinţează cererile de intervenţie formulate de către Obştea Moşnenilor Buzoieni Nehoiu, Obştea Moşnenilor Buzoieni Siriu, Asociaţia Obştea Moşnenilor Valea Nehoiului (Obştea Pâslărească şi Obştea Jariştea), precum şi de către P.M..

            Prin cererea (fila 452 dosar volumul 2) P.M. solicită să i se admită cererea de intervenţie în nume propriu în cauză . Solicită în cererea de intervenţie, cât şi în completările şi precizările ulterioare desfiinţarea Hotărârii Comisiei judeţene Buzău şi reconstituirea pentru intervenientă a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au fost proprietatea defunct. Constantin Alan Delasiriu, despre care afirmă că a fost fratele tatălui intervenientei, numit iniţial Ion T.C.L., apoi Ion Tomescu .

            În cererea de intervenţie în nume propriu (pagina 487 în dosar volumul II) Obştea Moşnenilor Buzoieni Nehoiu, Obştea Moşnenilor Buzoieni Siriu, Asociaţia Obştea Moşnenilor Valea Nehoiului (Obştea Pâslărească, Obştea Jariştea, Obştea Ploscărească), au solicitat instanţei respingerea atât pe cale de excepţii cât şi pe fond a plângerii petentului N.T. şi a cererii de intervenţie formulată de către intervenienta SC ***** SRL .

            În fapt, consideră că prezenta acţiune este un abuz de drept, formulată cu sfidare şi încălcarea legilor fondului funciar, reclamanţii nefiind titularii dreptului de proprietate la data preluării pădurilor de către stat, aşa cum o cerere legea 18/1991 şi legea 1/2000, modificate prin legea nr. 247/2005 dar şi prevederile Regulamentului de aplicare a acestor legi aprobat prin H.G.R. nr. 890/2005, titularii dreptului de proprietate la data preluării pădurii de către stat, pe amplasamentele pretinse de către reclamant şi intervenienţii susmenţionaţi, fiind noi moşnenii Obştilor susmenţionate, deţinători ai titularilor de proprietate la data deposedării drepturi recunoscute încă de la apariţia legii nr. 1/2000, noi fiind puşi în posesie, în limita suprafeţelor de pădure prevăzute de această lege, fiindu-ne eliberate titluri de proprietate , iar altele fiind în curs de eliberare, în temeiul legii nr. 247/2005.

            În această situaţie înţeleg să invoce următoarele excepţii: excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi intervenienţilor aceştia ne fiind titularii dreptului de proprietate la data deposedării, ei invocând un drept de proprietate în baza unor înscrisuri vechi de peste 300 de ani şi nu înscrisuri din care să rezulte că erau proprietari la data preluării pădurilor de către stat aşa cum prevede legislaţia în vigoare, bunurile imobile solicitate fiind permanent în circuitul civil până la data exproprierii.

            Excepţia tardivităţii „plângerii „ aşa cum a fost ea invocată de către comisia comunală Cislău prin Întâmpinarea aflată la fila 28 din dosar.

            Excepţia prematurităţii plângerii, aşa cum a fost ea invocată de către Comisia comunală Chiojdu prin adresa aflată la fila 76 în dosar, respectiv reclamantul nu a formulat „contestaţie” şi nu a parcurs la această Comisie procedurile prealabile administrative.

            Invocă excepţia prematurităţii şi faţă de pârâtele comisii locale Gura Teghii, Siriu, Brăeşti, Chiojdu, Vipereşti Căneşti, Colţi, Pănătău, pentru aceleaşi motive hotărârea nr. 354/18.09.2006 a Comisiei judeţene Buzău pronunţându-se numai cu privire la cererea formulată de reclamant la Comisia locală Nehoiu şi nu cu privire la celelalte cereri formulate la Comisiile susmenţionate .

            Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reclamantul N.T. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia comunală Cătina, fila 41 în dosar şi Comisia locală Colţi fila 342 în dosar, existenţa cererii de reconstituire fiind o condiţie de fond şi admisibilitate a plângerii care face obiectul prezentului dosar.

            Pe fond cer să se admită cererea de intervenţie formulată şi să se respingă plângerea formulată, titularii dreptului de proprietate la data preluării pădurilor de către stat pe amplasamentele pretinde de către reclamant şi intervenienţii susmenţionaţi fiind moşnenii susmenţionate deţinători a titlurilor de proprietate la data deposedării, drepturi recunoscute încă de la apariţia legii 1/2000 fiind puşi în posesie în limita suprafeţelor de pădure prevăzute de această lege fiind eliberate şi titluri de proprietate , iar alte fiind în curs de eliberare în temeiul legii nr. 247/2005.

            Dovada dreptului de proprietate pe amplasamentele pădurii solicitată de reclamant şi intervenienţi, o constituie sentinţa civilă nr. 99/1946 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă, certificate emise de Arhivele Naţionale, procesele verbale de constituire a marilor unităţi forestiere bazinul Siriu, din anul 1949, planurile de exploatare a pădurilor întocmite în perioada 1946-1947, hărţi cadastrale şi silvice, sentinţa civilă nr. 479 /2004 a Judecătoriei Pătârlagele, procesele verbale de punere la dispoziţie a suprafeţelor de pădure de către ocoalele Silvice , hotărârile Comisiei judeţene prin care a fost atribuit dreptul de proprietate, procesele verbale de punere în posesie, titlurile de proprietate.

            La termenul din 16.02.2009, se pune în discuţie excepţiile ridicate de către intimatele Comisii comunale : Colţi Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Brăeşti, Vipereşti, Cătina, Pănătău, care se unesc cu fondul .La acelaşi termen se încuviinţează în principiu cererea de intervenţie în nume propriu formulată de către intervenientele N.E. şi N.T. Ştefania .

            Prin cerere (pagina 578 dosar vol II) se solicită reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intervenientelor pentru terenurile ce au fost proprietatea autorilor T.C.L., Constantin Toma Crăciun, Lisaveta Toma Crăciun.

            Arată că Toma Crăciun Lupu şi Constantin T.C.L. (care şi-a schimbat numele în C.T. Alan Delasiriu )au fost tatăl şi respectiv fratele Lisavetei Toma Crăciun . Aceasta a devenit prin căsătorie Năstase Lisaveta şi a fost mama lui Năstase N.Ion. Năstase N. Ion a avut doi copii : N.T. –petentul din prezenta cauză şi N.I., tatăl intervenientelor, decedat în 10.04.1994, fiind astfel nepoate ale petentului. (din frate decedat).

            În temeiul legii 247/2005 au solicitat să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorilor lor. Au depus cereri la Comisia locală Gura Teghii şi Comisia orăşenească Nehoiu . Cea depusă la Primăria Gura Teghii, a fost înregistrată la nr. 757 .Probabil s-a considerat că terenurile solicitate sunt toate , sau în cea mai mare parte pe raza comunei Siriu şi cererea a fost trimisă la Comisia locală Siriu, înregistrându-se la nr. 1268/2006.

            Sunt în aceiaşi situaţie cu petentul N.T., deci justifică interesul de a interveni în prezenta cauză. Referitor la situaţia terenurilor solicitate susţinerile petentului sunt întemeiate şi le însuşesc.

            Solicită să se admită pe fond cererea , să se reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren forestier ce a aparţinut autorilor

            La 28.10.2009, se depune la dosar o completare la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, împreună cu planuri, schiţe, hărţi anexe.

            După depunerea acesteia, Comisia Nehoiu, ridică excepţia privind existenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat, (pagina 921) .

            În fapt arată că, din suprafaţa totală de peste 60 mii ha pădure pentru care petentul şi intervenientul au formulat plângere împotriva Comisiilor locale pârâte în cauză, suprafaţa de 23083,3 ha se suprapun peste suprafaţa reconstituită Academiei Române, prin sentinţa civilă nr. 826/01.06.2007 a Judecătoriei Pătârlagele, definitivă. Excepţia invocată subzistă şi în cazul Obştii Moşnenilor Buzoieni, care au reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 1/2000, Obştea Ploscăreasca, Obştea Pâslărească, Obştea Jariştea şi foarte muţi proprietari individuali care au reconstituit drept de proprietate conform legii nr. 18/1991, legii nr. 1/2000 şi legii nr. 247/2005, au fost puşi în posesie şi li s-a eliberat titlu de proprietate al căror amplasament este unul şi acelaşi cu cel solicitat de reclamant şi intervenienţi.

            Ulterior , se depun la dosar înscrisuri emise de către Direcţia Judeţeană Buzău şi Prahova ale Arhivelor Naţionale, prin care se arată că în evidenţelor acestora nu există înscrisuri din care să rezulte că CA.Delasiriu , a înstrăinat terenuri forestiere în perioada 1945-1948.

            Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

            În legătură cu plângerea formulată de către petentul N.T., acesta a formulat cereri la Comisiile locale : Nehoiu, Gura Teghii, Siriu, Cislău, Chiojdu, Cătina, Vipereşti Colţi, Căneşti, Pănătău, Brăeşti, înregistrate la: nr. 985/30.11.2005;7151/04.07.2006;1122/29.11.2005;1063/29.11.2005;1383/29.11.2005,8680 din 29.11.2005 şi cererea nr. 7151 din 04.07.2006, adresată Comisiei judeţene, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră ce au aparţinut autorului său T.C.L., tatăl Lisavetei Năstase, născută Lisaveta T.C.L., sora lui Constantin T.C.L. (C.T. Alan Delasiriu) şi bunica petentului .

            Deci în afara cererilor adresate direct comisiilor locale petentul a adresat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi Comisiei judeţene Buzău, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile menţionate, arătând că aceste terenuri sunt amplasate în Ocoalele Silvice Cislău, Gura Teghii, Nehoiu, Nehoiaşu .

            Această cerere a fost comunicată de către Comisia judeţeană Buzău, Comisiilor locale de aplicare a fondului funciar, situate pe teritoriul acestor ocoale silvice.

            Această stare de fapt este dovedită atât prin cererile menţionate, undele dintre acestea fiind depuse de către petent, la dosar (filele 44 şi 47) cât şi din întâmpinare şi alte acte depuse la dosar de către Comisiile locale în care se recunoaşte faptul că au primit de la Comisia Judeţeană Buzău pentru rezolvare cererea depusă de către petent la această comisie.

            Urmează deci a se constata că, astfel s-au îndeplinit disp. Art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi cele ale art. 11 alin. 6 din regulamentul aprobat prin H.G. 1120/2005, privind legalitatea formulării şi depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

            Urmează a se constata şi faptul că cererea îndeplineşte şi celelalte cerinţe ale acestor texte de lege privitoare la calitatea de moştenitor a petentului şi la înscrisurile ce trebuie a fi anexate cererii.

            Urmează a se constata şi că petentul şi-a dovedit calitatea de moştenitor al autorilor săi Toma Crăciun Lupu şi Constantin T.C.L., acesta din urmă schimbându-şi numele în Delasiru Constantin, conform deciziei Consiliului de Miniştrii nr. 2417/1913.

            Astfel conform actelor de stare civilă depuse la dosar : certificatul de naştere şi deces al Lisavetei Năstase, certificat de naştere şi deces a lui N.I., certificatul de naştere a lui N.T., certificat de deces a lui Lupu Toma, certificat de naştere a lui Constantin Toma Crăciun Lupca care şi-a schimbat numele în Delasiriu Constantin, în baza deciziei Consiliului de Miniştri nr. 2417/1913, certificatul de moştenitor nr. 120/1972 prin care s-a dezbătut succesiunea Lisavetei Năstase, T.C.L. şi Constantin Delasiriu, au fost tatăl şi respectiv fratele def. Lisaveta T.C.L., devenită prin căsătorie Năstase Lisaveta, mama lui Năstase N. Ion, acesta din urmă (decedat la data apariţia legii nr. 247/2005) fiind tatăl petentului. Se reţine deci că Toma Crăciun Lupu, a fost străbunic al petentului iar Constantin Delasiriu unchi după mamă al petentului.

            Sunt îndeplinite astfel cerinţele art. 13 din legea nr. 18/1991 potrivit cărora calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor, sau a hotărârii judecătoreşti definitive, iar în lipsa acestora, prin orice probă din care rezultă acceptarea moştenirii. Moştenitorii care nu-şi pot dobândi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil sunt socotiţi repuşi în drept în termenul de acceptare, fiind consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

            Se reţine şi că anterior, petentului i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma aceloraşi autori . Astfel petentului i-a mai fost reconstituit dreptul de proprietate pentru teren de pe urma autorului Constantin Toma în baza legii 247/2005, conform poziţiei 101 din anexa 37, fila 288 din dosarul de fond, aspecte confirmate de către Comisia locală Siriu, prin întâmpinarea formulată în instanţă la fila 268-269. Astfel petentului N.T. recunoscându-i-se calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate anterior introducerii prezentei plângeri, ca moştenitor al autorului Constantin T.C.L., este îndreptăţit şi la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de peste 1 ha. Legea 169/1997, a lărgit sfera persoanelor care pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, în prezent nemaiexistând astfel de interdicţie cantitativă, legată de cumulul dintre proprietatea agricolă şi cea forestieră.

            Instanţa reţine şi faptul că, potrivit art. 45 din legea nr. 18/1991 republicată, modificat prin act. 1 pct. 27 din Legea nr. 169/1997, persoanele fizice sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru diferenţa de teren .

            Urmează a se constata deci că petentul şi-a dovedit fără dubii calitatea de moştenitor al autorilor săi.

            Instanţa reţine şi că, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, petentul a anexat cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate şi acte doveditoare al dreptului de proprietate al autorilor săi asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, acte depuse apoi şi în prezentul dosar.

            Instanţa reţine că toate actele de proprietate depuse sunt acte existente în Arhivele Naţionale, fiind eliberate de către acestea cu atestarea autenticităţii înscrisurilor, a conformităţilor cu înscrisurile originale.

            Instanţa reţine că aceste acte sunt : Hrisovul Domnului Ţării Româneşti Nicolae Alexandru Mavrocordat, din 14.10.1723, actul din 12.02.1780, al Domnitorului Alexandru Ipsilanti ; Aşezământul din 28.04.1798 ; Carte de Alegere, întocmite la 12.06.1802, în timpul Domnitorului Mihai Constantin Şuţu Voievod ; Foaia Popii lui Dumitru ; Cartea din 14.05.1805 dată tot de către domnitorul Alexandru Ipsilanti ; Act de Aşezământ şi Împărţeală întocmit de către Iorga Scipion, la 21.12.1866; act de vânzare cumpărare autentificat la 13.09.1912; act de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 2802/19.06. 1912 ; act de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 4575, transcris cu nr. 5880 /04.12.1915 .

            Se reţine şi că, tot în dovedirea existenţei dreptului de proprietate al autorilor săi, petentul a depus la dosar înscrisuri ce atestă existenţa unor procese începând cu anul 1915, procese ce au ca obiect apărarea dreptului de proprietate împotriva unor terţi.

            Instanţa reţine că, prin Hrisovul lui Nicolae Alexandru Mavrocordat, din 14.10.1723, se întăreşte stăpânirea lui Sandu, fiul lui Stoica Buzescul şi a lui Crăciun, fiul lui Carsienaş Cârstienescul din Judeţul Saac peste hotarele de moşie care le au moştenire de la părinţii, moşii şi strămoşii lor.

            La fila 3 din acest hrisov se descriu hotarele pe care le stăpânea Crăciun, moştenire de la părinţii, moşii şi strămoşii lui, precum arată Hrisoavele răposaţilor domnii Alexandru Voievod, Mihnea Voievod, Radu Voievod, să le stăpânească Sandul cu vărul său Crăciun, hotarul de moşie Pătârlagele – Lerescu .

            Se arată în continuare prin pricinile pe care le-au avut cu stolnicu Filipescu, cu fiul său Pana, ctitori ai Mânăstirii Varbila, at Sud- Saac, părintele Tudose, pentru hotarele de moşie Pătârlagele Lerescu .Domnia sa Constantin Brâncoveanu a dat Hrisov de intrare celor doi boieri, care au făcut erau în vrăşmăşie cu părintele Serghie, egumenul sfintei Mânăstriri Varbila, arătând cei doi boieri ca toată ocina a fost cumpărată de Caza Spătarul şi frate-său Dragul care ulterior au vândut-o lui Stanciu Buzescul, fratele lor de la moşie pentru 1300 aspri de argint. La fila 6 din Hrisov se arată toate hotarele de moşie pe care le stăpâneau cei doi boieri, fiind identificate şi prin raportul de expertiză, efectuat în baza hărţilor vechi.

            În Hrisov se descriu moşiile, hotarele stăpânite de cei doi boieri astfel : perimetrul domeniilor păduri şi goluri ce au aparţinut boierilor Sandu Buzescu şi Crăciun Cârstienescu, astfel :”.. hotarul acestei moşii Pătârlagele – Lerescul … din dreptul Gurii apei Bâsca Chiojdului, unde vărsa în apa Buzăului, apuca pe scursul apei Buzăului în jos spre soarele răsare, merge până în gura apei Bălăneşti, unde toarnă apa Bălănesei în apa Buzăului ;da acolo hotarul întoarce înspre amiază-noapte pe scursul apei Bălănesei, în sus până în gura izvorului Călugărului unde toarnă izvorul în apa Bălănesei ; de acolo hotarul moşiei merge tot spre amiază – noapte pa den jos pe poiana Piscului Mărului, de acolo prin pădure drept în Piscul Mortarului până în piatra secuiului ; de acolo hotarul merge puţin de acostişul pân pădure drept în sus, pă den sus de poiana muntelui Neharna; de acolo tot pân pădure înspre amiază noapte drept înainte pă dinsus de poiana Muşelor şi drept în vârful muntelui Giurgiului, până dinsus de poiana de unde se rup izvoarele; de acolo hotarul se întoarce înspre soare apune, tot pe hotarul unguresc până de-n sus de poiana Botelor, trece apa Buzăului şi merge drept în Gura Crasnei Siriului ; De acolo tot pe hotarul unguresc până la Curmătura Crasnei Siriului de unde merge drept în vârful muntelui Bocârna cei zice şi Tătaru ;de acolo hotarul se întoarnă înspre miazăzi apucând pe cursul apei izvorului Teleajenului mic de unde se rupe izvorul, merge pe cursul apei în jos prea amiază zi până la hotarul moşnenilor ceresani;de acolo hotarul merge înspre soare răsare pe hotarul moşnenilor cereşani ; de acolo hotarul merge înspre soare răsare pe hotarul moşnenilor cereşani şi poseşti şi tot înspre soare răsare merge spre cursul apei Zeletinului în jos până de toarnă în apa Zeletinului în apa Bâsca Chiojdului, merge spre scursul apei Bâsca Chiojdului, în josul până unde toarnă în apa Buzăului de acolo trece apa Buzăului,la piatra înşelată , unde se încheie tot ocolul acestui hotar”.

            La 12.02.1780 Domnitorul Alexandri Ipsilanti împarte muntele Siriu cu toate Subdiviziunile sale astfel : o parte Moşnenilor Starchiojdeni, o partea moşnenilor de Bâsca.

            Partea ce i se cuvine Moşenilor Starchiojdu de Prahova şi moşnenilor Chiojdu de Bâsca (Bâsca Chiojd) este egală cu 60 taleri din 600 taleri, cât măsura marea moşie Pătârlagele – Lerescu, după Mavrocordat adică : 540 taleri revenea neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti ; 21 taleri revene moşnenilor Starchiojdu; 21 taleri revenea moşnenilor Chiojdu de Bâsca şi 13 taleri revenea Moşnenilor Mercaneşti.

            La 28.04.1798 neamurile Cârstieneşti şi Buzeşti au încheiat un aşezământ prin care se recunoaşte frăţia de moşie ce uşura apărarea proprietăţii de uzurpatori; prin coroborarea documentelor rezultă că Buzeşti şi Cârstieneşti au fost fraţi de moşie şi că dreptul lor era de 540 taleri din 600 taleri, în indiviziune cu ceilalţi moşneni în munţii cuprinşi în ocalnica lui Petru Vodă de la 1565.

            La 12 iunie 1802, în vremea domnitorului Constantin Şutu Voievod, se întocmeşte Cartea de Alegere atât a drepturilor câr şi a spiţei neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti .

            Această Carte de Alegere s-a făcut cu acordul tuturor moşnenilor şi megieşilor: cetaşii lui Popa Moise din Mlăjet; cetaşii lui Popa Ion din Păltineni ; cetaşii lui Popa Stoica din Brăeşti, cetaşii lui Dumitru din Pătârlagele ; cetaşii lui Petre Codescu din Starchiojdu, cetaşii lui Dumitru Frige din Bătrâni, cetaşii lui Dorobanţu din Ceraşi .

            Aceasta ar fi prima atestare documentară a proprietăţii moşnenilor, a căror venituri şi stânjeni sunt luate după Foia Popii lui Dumitru, care stabileşte cu certitudine împărţeala între ei.

            Cele două neamuri Buzeşti şi Cârstieneşti, îşi iau venitul şi stânjenii după Puterea Hrisoavelor ce le au la mâna lor .

            Cartea de Alegere din 1802, a fost întocmită din porunca Domnitorului Mihai Constantin Şutu, de doi boieri care fac atât o carte de alegere a drepturilor buzeştilor şi Cârstieneştilor, cât şi spiţa neamului acestora. Această carte de alegere s-a făcut cu acordul tuturor moşnenilor, arătându-se că moşnenii îşi vor lua venitul după puterea foii lui Popa Dumitru, iar Buzeştii şi Cârstienştii îşi vor lua venitul după puterea hrisoavelor.

            La 14 mai 1805, cu prilejul judecării între moşneni, Cartea de Alegere din 1802 este întărită, tot de domnitorul Alexandru Ipsilanti, prin actul de Aşezământ, după raportul ispravnicilor din Sus Saac, privind cercetarea şi împăciuirea moşnenilor Chiojdeni din Bâsca, Srachiojdeni şi Lereşti Păltineni pentru moşiile şi munţii lor din Sus Saac, unde se păstrează în continuare proporţia de 60 din 600, astfel : 60 taleri revine cetelor de moşneni ;540 taleri revine neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti .

            Spiţa neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti, după Cartea de alegere din 1802, întărită de domnitorul Constantin Alexandru Ipsilanti -14 mai 1805.- Preda Buzescu – fără urmaşi .

            I .Stanciu Buzescu – Stroe Buzescu- fără urmaşi

                                               – Radu Burescu – Dumitru – fără urmaşi

                                                                        - Nan Stoica Sandu

                                                                        - Stan Ion Smaranda

            II. Sinu Cârstienescu – Oprea Cârstienescu – fără urmaşi

-          Aldimir – fără urmaşi

-          Cârstean Cârstienescu

 

            Stanislav – Cârstienas – Crăciun –Lupu – Toma Crăciun Lupu .

 

            T.C.L. descendent după tată (Crăciun Lupu Cârstienescu ) se căsătoreşte cu Smaranda Buzescu, descendenţa după tată (Ion Stan Sandu Buzescu) drept pentru care se întocmeşte „Actul de zestre” Încheiat la data de 03.01.1864.

            La 14. mai 1805 cu ocazia unei judecăţi între moşneni, Cartea de alegere de la 1802 este întărită de Hrisovul domnitorului Alexandru Ipsilante. În Anaforaua care însoţeşte acest Hrisov este menţionat că din Hotarul moşiei ca şi din venit, cetelor de moşneni se cuvin 60 taleri din cei 600 taleri, ceea ce concordă cu Cartea de Alegere de la 1802, unde li se atribuie moşnenilor tot 60 taleri, iar restul de 540 taleri se cuvin Buzeştilor şi Cârtieneştilor.

            Actul de Aşezământ şi împărţeală, întocmit de către Iorgu Scipion, hotarnic şi inginer, la data de 21 decembrie 1866 se bazează pe hotărârea Înaltei Curţi nr. 93 din anul 1855 şi adusă la îndeplinire prin : actul de executare nr. 1153/1859; hotărniceasca lucrare a celor 24 boieri hotarnici ; precum şi celelalte acte de aşezăminte, prezentate anterior anului 1866, hrisoavele ; donaţiile de acte de zestre din anii 1864, respectiv 1865, din care rezultă că neamurile Cârstieneştilor şi Buzeştilor au fost din vechime –fraţi de moşie, care au stăpânit această mare moşie, care au stăpânit această mare moşie, în devălmăşie.

            Actul de Aşezământ şi Împărţeală din 1866 realizează o aşezare şi o delimitare mai clară a ariei de proprietate, o evidenţă a proprietarilor, o formă mai clară decât aceea de devălmăşie :

            Moşia Cârstieneştilor este aşezată „în partea despre soare apune a apii Buzăului, începând din gura apii Bâsca Chiojdului, unde toarnă în apa Buzăului, de acolo apucă pe cursul apei Bâsca Chiojdului în susu până unde se întâlneşte cu Apa Bâsca Fără Cale ; de acolo hotarul apucă spre miază noapte dreptu în Vadurile Siretului, de acolo pe parcursul apei Siriului în josu, înspre soare răsare, până unde toarnă Siriul în Apa Buzăului în josu şi merge până în Gura Apii Bâsca Chiojdului, unde se încheie tot ocolul.

            Moşia Buzeştilor, este aşezată în partea dinspre soare răsare a Apii Buzăului, începând din Gura Văii Sibiciului unde toarnă în apa Buzăului, pă cursul apii Sibiciului de susu înspre soare răsare dreptu în Fântâna lui Drăgan şi dreptu în Gura Isvorului Călugăru, unde toarnă în apa Bălănesei, de acolo hotarul apucă miază noapte în Poiana Piscul Mărului, pân Plaiul Mortatului drept în piatra Secului ; de acolo Hotarul apucă înspre soare apune pe cursul Apii Isvoru Săcuiului până unde toarnă în Apa Bâsca Mică; apucă pe Apa Bâsca Mică în jos până în Gura Apii Păltinişului unde toarnă Păltinişu în Apa Bâsca Rusalii, de acolo hotarul apucă înspre miază noapte pa Apa Păltiniuşului unde toarnă Păltinişu în Apa Bâsca Rusalii, de acolo hotarul apucă înspre miază noapte pa Apa Plătinişului în susu până în obârşia acestui izvor ; de acolo hotarul merge totu înspre miază noapte peste muchie şi dreptu în Fântâna Isvorului Prunci; de acolo pa cursul isvorului pruncii în jos până unde toarnă în Apa Crasnei, de acolo pe cursul apei Sasaucii în susu înspre miază noapte dreptu în poiana cu Fântâna Cepii pe isvorul Cepii, ce zice şi Harţagelu în jos până unde toarnă în apa Harţagului ; de acolo apucă pe apa Harţagului înspre soare apune în jos până unde toarnă în Apa Buzău, de acolo hotarul apucă pă cursul Apii Buzăului în josu înspre miază zi şi merge până în Gura Văii Sibiciului ; unde se încheie ocolul trupului de moşie.

            T.C.L. „ prin puterea drepturilor ce am, prin actul de asezământ zestre şi donaţie .. am primit să iau moşia cuprinsă intracescu oclou începând hotarul, din Gura Apii Siriului înspre soare apune în susu până în vândurile Sirrlor, de acolo hotarul se întoarce spre miazăzi în linie dreaptă şi da în Gura Apii Bâsca Fără Cale, care toarnă în Bâsca Chiojdului, unde coboară în jos, până în Gura Apei Zeletinului ; de acolo hotarul se întoarce spre soare apună pa cursul apii Zeletinului, până la obârşie, de acolo pe Hotarul moşnenilor din Comunele: Poseşti, Râncezi, Ceraşi, Slon, până ce dă în Apa Teleajenul Mic; de acolo hotarul apucă pă cursul apii Teleajenului Mic însusu spre miazănoapte până în Vârful Boncutei, de aici pe hotarul unguresc, până în vârful Giurgiului ; de acolo hotarul apusă înspre miazăzi, pe hotarul moşnenilor vrânceni, până în piatra Secuiului, de acolo pe cursul Apii Secuiului în jos până unde toarnă în apa Bâsca Mică, trece apa Bâsca Mică, coboară pe cursul apii Bâsca Mică în josu, până în Gura Apii Păltinisilor, unde toarnă în apa Bâsca Rusilei, de acolo hotarul apucă înspre miază noapte pe apa Păltinişului în sus până în obârşia acestui izvor.

            De acolo Merge spre miază noapte peste muchie şi drept în Fântâna Izvorul Pruncii, de acolo pe isvorul Pruncii în jos până unde toarnă în apa Caşocii, pă cursul apeii Caşocii în sus, până în Poiana Apa Cepii; de acolo apucă pe Apa Cepii, cei zice şi Hartagelu până unde toarnă în apa Hartagului, în jos înspre soare apune pe apa Harsagului în jos până unde toarnă Hartagul în apa Buzăului, unde se închei tot ocolul trupului de moşie, aleasă pe seama dumnealui T.C.L.”.

            „Trupurile de moşie numite dintre râuri şi Spidişul Arsele, care au fost alese pentru dumnealui T.C.L., ca zestre şi să le stăpânească fără nici un fel de amestec din partea obştilor Buzeşti şi Cârstieneşti , şi fără nici un fel de schimbare”.

            În anul 1910, apare Codul Silvic, o nouă formă de organizare a munţilor din mare moşie Pătârlagele – Lereşti .

            Până la acea dată existau sun diverse forme un număr de 40 de cete de moşneni, fie provenite din cetele arătate în Cartea de Alegere de la 1805. fie constituite după Actul de Aşezământ şi Împărţeală din 1866.

            Începând cu anul 1910, aceste cete de moşneni se organizează în obşti . Din întregul perimetrul devălmaş al moşiei Pătârlagele – Lerescu, obştile ocupau doar o porţiune mică (23.029 ha) în apropiata limită a intravilanului localităţilor unde aceştia locuiau, restul aparţinea moşnenilor Buzoieni şi Cârstieneşti, care aveau ¼ . iar T.C.L. 2/3.

            Se reţine că prin actul de vânzare cumpărare autentificat la data de 13 septembrie 1912, prin care T.C.L. a vândut fiului Constantin Crăciun Lupu (C.T. Alan Delasiriu ) toate drepturile asupra munţilor, luncilor şi altor locuri din Judeţul Buzău, din cuprinsul vechi – Comuna Păltineni, Nehoiu, Nehoiaşi, Bâsca, Gura Teghii, Mlăjet şi pe care vânzătorul le avea din actele descrise la fila 1 din acest contract, pe care le-a transmis cumpărătorului.

            Act de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 2802 din data de 19 iunie 1912, prin care T.C.L., vinde fiului său Constantin T.C.L., munţi şi locuiri cuprinse în cele 7 acte prin care le descrie în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare actele nr. 6 şi 7 fiind chiar vizate de Tribunalul Ilfov- Secţia a II –a la 4 octombrie 1874.

            Act de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.4575 şi transcris sub nr. 5880, prin care T.C.L., a vândut fiului Constantin T.C.L. (C.T. Alan Delasiriu ) la data de 4 decembrie 1915 prin care a vândut terenurile descrise în preambulul contractului de vânzare cumpărare, vânzătorul având aceste drepturi asupra terenurilor de la autorii săi Lupu Cârstienescu şi bunica sa.

            Se reţine şi că existenţa dreptului de proprietate al autorilor petentului este dovedită şi întrucât prin procesele pe care aceştia îşi apără dreptul de proprietate împotriva terţilor, astfel în anul 1915 T.C.L., împreună cu fiul său Constantin T.C.L. (C.T.Alan Delasiriu ) au chemat în judecată Familia Maican, fiind acuzată de uzurparea Munţilor din Masivul Penteleu, primit în mod expres de către C.T.Alan Delasiriu, de la Prinţul Ghica, conform Daniei din 1848 şi confirmată prin Actul de Aşezământ şi Împărţeală din 1866. Moartea lui C.T.Alan Delasiriu în anul 1947, precum şi procesul naţionalizării au condus la nesoluţionare cauzei procesului, început în anul 1915-1916 şi continuat până în anul 1946, sentinţe care s-au referit la moşneni.

            La data de 02. mai 1925 C.T. Alan Delasiriu a formulat la Tribunalul Buzău, Secţia I acţiune împotriva moştenitorilor Maican, Soc.Groedel, Ministerului de Domenii şi Petre Sachelarie, ce făcea obiectul dosarului 1923/1915.

            De asemenea se reţine că o dovadă a dreptului de proprietate şi următoarea stare de fapt reţinută în considerentele sentinţei civile nr. 99/1945, pronunţate în dosarul nr. 2812/1944 al Tribunalului Buzău : „ Considerând că din examinarea tuturor acestor acte rezultă că la originea întregului domeniu, care cuprinde munţii Buzăului, singura porţiune în discuţie ca obiect al procesului de faţă, a fost un singur hotar, adică o moşie, care a fost dată în stăpânirea a două persoane, Sandu Buzescu şi Crăciun Cârstienescu, a căror spiţă de neam este trecută la finele documentului „ s-a desfăşurat într-o instanţă specială, iar nu instanţă de drept comun, hotărârea fiind recurată, însă neexistând dovada modului în care au fost soluţionate recursurile, însă neexistând dovada modului în care au fost soluţionate recursurile, cunoscându-se doar că judecata a fost amânată nejustificat, până la data apariţiei Constituţiei 1948, când pădurile au devenit proprietatea întregului popor.

            Existenţa lui Constantin T.C.L. (C.T.Alan Delasiriu ca parte, în cele trei dosare conexate prin cererea 2840/15.12.1915 aflate pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia I-a Civilă , în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Maiorul Rătescu, moşnenii Neohesani, rezultă din cuprinsul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa 99/1946, începute în 1915-„Concluziuni” – formulate de C.T.Alan Delasiriu şi avocaţii Hugo Friedman, C. Grigorian: „Statul deţine în Munţii Buzăului, pe teritoriul Comunei Nehoiaş, un teritoriu învecinat la apus cu apa Buzăului, la miază-noapte cu apa Giurca mare, la miază-zi cu apa Casauca, iar la răsărit cu o linie, ce trece prin Vârful Bertei, între Casaucute şi Vârful Ciobanului, linie prin care terenul de mai sus se desparte de porţiunea deţinută de D-na Paulina de Hasenstein, în privinţa căreia facem toate rezervele . Aceste terenuri se revendică de moşnenii Nehoeşani, de erezii defunctului maior Retescu şi de către subsemnatul C.T.Alan Delasiriu.

            La 25 aprilie 1915 intentează acţiune în revendicare şi C.A.Delasiriu, pentru acelaşi teren.

            Toate aceste trei acţiuni în revendicare au fost conexate prin jurnalul nr.7840/15.decembrie 1915 al tribunalului Buzău – Secţia 1 Civilă .

            Temeiul acţiunii lui C.A. Delasiriu a fost precizat, în contradictoriu cu Statul, cu Moşnenii şi cu erezii Retescu, prin concluziile orale puse în şedinţa de la 20 iunie 1922, când cerând şi admiţându-ni-se oareca probatorii , am arătat că Delasiriu revendica terenul dintre Giurca şi Casauca cu drepturile Cârstieneştilor, după tată şi ale Buzeştilor , după mamă şi ca din întinderea terenului revendică numai o porţiune indiviză de 540 din 600, iar restul se cuvine moşnenilor.

            Arătă că C.T. Alan Delasiriu (Constantin T.C.L. ) şi T.C.L. nu figurează cu vânzarea de pădure în Comunele Nehoiu, Nehoiaşu, Gura Teghii, Bâsca Chiojd, Cislău, Goideşti, Siriu, Cătina, Colţi, Pănătău şi Vipereşti în perioada 1936-1948. Depunem în acest sens adresa nr. 341/2009 comunicată d-lui N.T. şi SC, ********** S.R.L. de către Direcţia Judeţeană Buzău .

            Instanţa reţine că, în dovedirea dreptului de proprietate s-a depus la dosar copie certificată de către Arhivele Naţionale de pe „schiţă plan întocmită în luna iulie 1915 de către inginer hotarnic căpitan Cerbescu „ ce cuprinde suprafeţele de teren forestier aflate în proprietatea lui Constantin Alan Delasiriu în anul 1915, terenuri ce formau obiectul dosarelor civile menţionate în considerente .

            De asemenea prin expertiza extrajudiciară, precum şi prin anexele intitulate „plan de amplasament în delimitare”, întocmit de către expert Badea Emil , identifică individualizează şi delimitează terenurile proprietatea autorilor petentului, precum şi terenurile proprietatea altor persoane având ca temei actele de proprietate analizate în cele ce preced, expertul constatând că perimetrul domeniilor Păduri si Gloduri ce a aparţinut boierilor Sandu Buzescu si Crăciun Cârstinescu, este descris în amănunt Hrislovul Domnului Tării Româneşti Nicolae Alexandru Mavrocordat din 14 .octombrie 1723, astfel: hotarul acestei moşii Pătârlagele – Lerescul … din dreptul Gurii apei Bâsca Chiojdului, unde vărsa în apa Buzăului, apuca pe scursul apei Buzăului în jos spre soarele răsare, merge până în gura apei Bălăneşti, unde toarnă apa Bălănesei în apa Buzăului ;da acolo hotarul întoarce înspre amiază-noapte pe scursul apei Bălănesei, în sus până în gura izvorului Călugărului unde toarnă izvorul în apa Bălănesei ; de acolo hotarul moşiei merge tot spre amiază – noapte pa den jos pe poiana Piscului Mărului, de acolo prin pădure drept în Piscul Mortarului până în piatra secuiului ; de acolo hotarul merge puţin de acostişul pân pădure drept în sus, pă den sus de poiana muntelui Neharna; de acolo tot pân pădure înspre amiază noapte drept înainte pă dinsus de poiana Muşelor şi drept în vârful muntelui Giurgiului, până dinsus de poiana de unde se rup izvoarele; de acolo hotarul se întoarce înspre soare apune, tot pe hotarul unguresc până de-n sus de poiana Botelor, trece apa Buzăului şi merge drept în Gura Crasnei Siriului ; De acolo tot pe hotarul unguresc până la Curmătura Crasnei Siriului de unde merge drept în vârful muntelui Bocârna cei zice şi Tătaru ;de acolo hotarul se întoarnă înspre miazăzi apucând pe cursul apei izvorului Teleajenului mic de unde se rupe izvorul, merge pe cursul apei în jos prea amiază zi până la hotarul moşnenilor ceresari;de acolo hotarul merge înspre soare răsare pe hotarul moşnenilor cereşani ; de acolo hotarul merge înspre soare răsare pe hotarul moşenenilor cereşani şi poseşti şi tot înspre soare răsare merge spre cursul apei Zeletinului în jos până de toarnă în apa Zeletinului în apa Bâsca Chiojdului, merge spre scursul apei Bâsca Chiojdului, în josul până unde toarnă în apa Buzăului de acolo trece apa Buzăului,la Piatra Înşelată , unde se încheie tot ocolul acestui hotar”.

            La 12.02.1780 Domnitorul Alexandri Ipsilanti împarte muntele Siriu cu toate Subdiviziunile sale astfel : o parte Moşnenilor Starchiojdeni, o partea moşnenilor de Bâsca.

            Partea ce li se cuvine Moşenilor Starchiojdu de Prahova şi moşnenilor Chiojdu de Bâsca (Bâsca Chiojd) este egală cu 60 taleri din 600 taleri, cât măsura marea moşie Pătârlagele – Lerescu, după Mavrocordat adică : 540 taleri revenea neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti ; 21 taleri revene moşnenilor Starchiojdu; 21 taleri revenea moşnenilor Chiojdu de Bâsca şi 13 taleri revenea Moşnenilor Mercaneşti.

            La 14.02.1780, Ocolul Moşiei Sibicenilor se constituie astfel: .. den Gura Văii Sibiciului, unde toarnă apa Buzăului, dă acolo apucă pă cursul apei Buzăului în jos, înspre miază-zi până în dreptul Gurii Apii Bâsca Chiojdului şi tot pă cursul Apii Buzăului în jos până în Gura Apii Bălăneşti unde toarnă în apa Buzăului, dă acolo Hotarul apucă înspre miază noapte pe cursul apii Bălăneşti în sus până în Gura Izvorului Călugăru, unde toarnă în apa Bălăneşti ; dă acolo hotarul apucă spre soare apune drept în Fântâna lui Drăgan şi drept în fântâna Apii Văii Sibiciului ; dă acolo pă cursul Apii Sibiciuluji de Jos până unde toarnă în apa Buzăului, unde se încheie tot Ocolul Hotarului Pănătău, care din vechime se numea Mârzeasca sau Frigeasca.

            La 16 august 1794, Domnul Alexandru Moruzii, întăreşte Ocolnica cu hotarele Moşiei Lereşti făcută de Paharnicu Racoviţă, Srdarul Alexandru Filipescu, Ioan Manu Vtori şi cei 24 Boierei Hotarnici .

La 28.04.1798 neamurile Cârstieneşti şi Buzeşti au încheiat un Aşezământ prin care se recunoaşte frăţia de moşie ce uşura apărarea proprietăţii de uzurpatori.

            La 12 iunie 1802, în vremea domnitorului Constantin Şutu Voievod, se întocmeşte Cartea de Alegere atât a drepturilor câr şi a spiţei neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti .

            Această Carte de Alegere s-a făcut cu acordul tuturor moşnenilor şi megieşilor: cetaşii lui Popa Moise din Mlăjet; cetaşii lui Popa Ion din Păltineni ; cetaşii lui Popa Stoica din Brăeşti, cetaşii lui Dumitru din Pătârlagele ; cetaşii lui Petre Codescu din Starchiojdu, cetaşii lui Dumitru Frige din Bătrâni, cetaşii lui Dorobanţu din Ceraşi .

            Aceasta ar fi prima atestare documentară a proprietăţii moşnenilor, a căror venituri şi stânjeni sunt luate după Foia Popii lui Dumitru, care stabileşte cu certitudine împărţeala între ei.

            Cele două neamuri Buzeşti şi Cârstieneşti, îşi iau venitul şi stânjenii după Puterea Hrisoavelor ce le au la mâna lor .

            La 14 mai 1805, cu prilejul judecării între moşneni, Cartea de Alegere din 1802 este întărită, tot de domnitorul Alexandru Ipsilanti, prin actul de Aşezământ, după raportul ispravnicilor din Sus Saac, privind cercetarea şi împăciuirea moşnenilor Chiojdeni din Bâsca, Srachiojdeni şi Lereşti Păltineni pentru moşiile şi munţii lor din Sus Saac, unde se păstrează în continuare proporţia de 60 din 600, astfel : 60 taleri revine cetelor de moşneni ;540 taleri revine neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti .

            Spiţa neamurilor Cârstieneşti şi Buzeşti, după Cartea de alegere din 1802, întărită de domnitorul Constantin Alexandru Ipsilanti -14 mai 1805.- Preda Buzescu – fără urmaşi .

            I .Stanciu Buzescu – Stroe Buzescu- fără urmaşi

                                               – Radu Burescu – Dumitru – fără urmaşi

                                                                        - Nan Stoica Sandu

                                                                        - Stan Ion Smaranda

            II. Sinu Cârstienescu – Oprea Cârstienescu – fără urmaşi

-          Aldimir – fără urmaşi

-          Cârstean Cârstienescu

 

            Stanislav – Cârstienas – Crăciun –Lupu – Toma Crăciun Lupu .

 

            T.C.L. descendent după tată (Crăciun Lupu Cârstienescu ) se căsătoreşte cu Smaranda Buzescu, descendenţa după tată (Ion Stan Sandu Buzescu) drept pentru care se întocmeşte „Actul de zestre” Încheiat la data de 03.01.1864.

Actul de Aşezământ şi împărţeală, întocmit de către Iorgu Scipion, hotarnic şi inginer, la data de 21 decembrie 1866 se bazează pe hotărârea Înaltei Curţi nr. 93 din anul 1855 şi adusă la îndeplinire prin : actul de executare nr. 1153/1859; hotărniceasca lucrare a celor 24 boieri hotarnici ; precum şi celelalte acte de aşezăminte, prezentate anterior anului 1866, hrisoavele ; donaţiile de acte de zestre din anii 1864, respectiv 1865, din care rezultă că neamurile Cârstieneştilor şi Buzeştilor au fost din vechime –fraţi de moşie, care au stăpânit această mare moşie, care au stăpânit această mare moşie, în devălmăşie.

            Actul de Aşezământ şi Împărţeală din 1866 realizează o aşezare şi o delimitare mai clară a ariei de proprietate, o evidenţă a proprietarilor, o formă mai clară decât aceea de devălmăşie :

            Moşia Cârstieneştilor este aşezată „în partea despre soare apune a apii Buzăului, începând din gura apii Bâsca Chiojdului, unde toarnă în apa Buzăului, de acolo apucă pe cursul apei Bâsca Chiojdului în susu până unde se întâlneşte cu Apa Bâsca Fără Cale ; de acolo hotarul apucă spre miază noapte dreptu în Vadurile Siretului, de acolo pe parcursul apei Siriului în josu, înspre soare răsare, până unde toarnă Siriul în Apa Buzăului în josu şi merge până în Gura Apii Bâsca Chiojdului, unde se încheie tot ocolul.

            Moşia Buzeştilor, este aşezată în partea dinspre soare răsare a Apii Buzăului, începând din Gura Văii Sibiciului unde toarnă în apa Buzăului, pă cursul apii Sibiciului de susu înspre soare răsare dreptu în Fântâna lui Drăgan şi dreptu în Gura Isvorului Călugăru, unde toarnă în apa Bălănesei, de acolo hotarul apucă miază noapte în Poiana Piscul Mărului, pân Plaiul Mortatului drept în piatra Secului ; de acolo Hotarul apucă înspre soare apune pe cursul Apii Isvoru Săcuiului până unde toarnă în Apa Bâsca Mică; apucă pe Apa Bâsca Mică în jos până în Gura Apii Păltinişului unde toarnă Păltinişu în Apa Bâsca Rusalii, de acolo hotarul apucă înspre miază noapte pa Apa Păltiniuşului unde toarnă Păltinişu în Apa Bâsca Rusalii, de acolo hotarul apucă înspre miază noapte pa Apa Plătinişului în susu până în obârşia acestui izvor ; de acolo hotarul merge totu înspre miază noapte peste muchie şi dreptu în Fântâna Isvorului Prunci; de acolo pa cursul isvorului pruncii în jos până unde toarnă în Apa Crasnei, de acolo pe cursul apei Sasaucii în susu înspre miază noapte dreptu în poiana cu Fântâna Cepii pe isvorul Cepii, ce zice şi Harţagelu în jos până unde toarnă în apa Harţagului ; de acolo apucă pe apa Harţagului înspre soare apune în jos până unde toarnă în Apa Buzău, de acolo hotarul apucă pă cursul Apii Buzăului în josu înspre miază zi şi merge până în Gura Văii Sibiciului ; unde se încheie ocolul trupului de moşie.

            T.C.L. „ prin puterea drepturilor ce am, prin actul de aşezământ zestre şi donaţie .. am primit să iau moşia cuprinsă intracescu oclou începând hotarul, din Gura Apii Siriului înspre soare apune în susu până în vânturile Sirrlor, de acolo hotarul se întoarce spre miazăzi în linie dreaptă şi da în Gura Apii Bâsca Frăcă Cale, care toarnă în Bâsca Chiojdului, unde coboară în jos, până în Gura Apei Zeletinului ; de acolo hotarul se întoarce spre soare apună pa cursul apii Zeletinului, până la obârşie, de acolo pe Hotarul moşnenilor din Comunele: Poseşti, Râncezi, Ceraşi, Slon, până ce dă în Apa Teleajenul Mic; de acolo hotarul apucă pă cursul apii Teleajenului Mic însusu spre miazănoapte până în Vârful Boncutei, de aici pe hotarul unguresc, până în vârful Giurgiului ; de acolo hotarul apusă înspre miazăzi, pe hotarul moşnenilor vrânceni, până în piatra Secuiului, de acolo pe cursul Apii Secuiului în jos până unde toarnă în apa Bâsca Mică, trece apa Bâsca Mică, coboară pe cursul apii Bâsca Mică în josu, până în Gura Apii Păltinisilor, unde toarnă în apa Bâsca Rusilei, de acolo hotarul apucă înspre miazp noapte pe apa Păltinişului în sus până în obârşia acestui izvor.

            De acolo Merge spre miază noapte peste muchie şi drept în Fântâna Izvorul Pruncii, de acolo pe isvorul Pruncii în jos până unde toarnă în apa Caşocii, pă cursul apeii Caşocii în sus, până în Poiana Apa Cepii; de acolo apucă pe Apa Cepii, cei zice şi Hartagelu până unde toarnă în apa Hartagului, în jos înspre soare apune pe apa Harsagului în jos până unde toarnă Hartagul în apa Buzăului, unde se închei tot ocolul trupului de moşie, aleasă pe seama dumnealui T.C.L.”.

            „Trupurile de moşie numite dintre râuri şi Spidişul Arsele, care au fost alese pentru dumnealui T.C.L., ca zestre şi să le stăpânească fără nici un fel de amestec din partea obştilor Buzeşti şi Cârstieneşti , şi fără nici un fel de schimbare”.

            În anul 1910, apare Codul Silvic, o nouă formă de organizare a munţilor din mare moşie Pătârlagele – Lereşti .

            Până la acea dată existau sun diverse forme un număr de 40 de cete de moşneni, fie provenite din cetele arătate în Cartea de Alegere de la 1805. fie constituite după Actul de Aşezământ şi Împărţeală din 1866.

      Începând cu anul 1910, aceste cete de moşneni se organizează în obşti, legal constituite cum ar fi : pe malul stâng al râului Buzău – Obşea Tehărău =2527 ha, Obştea Moşnenilor Buzoieni =6705 ha, în Caşoca; pe malul drept al râului Buzău – Obştea Pâslîreasa, Nehoiu, Nehoiaşu, Pâslari , Albinari =3.142 ha ; Obştea Cătiaşu Poieniţele 117 ha; Obştea Monteioru =809 ha; obştea Jariştea = 759 ha în Monteoru şi 816 ha în Nehoiaşu; Obştea Starchiojd =3069 ha ; Obştea Siriu, Chiojdu =2240 ha; Obştile Râbei, Minculeşti şi Cheia Buzăului = 2845 ha. Total =23.09 ha.

            Din întregul perimetrul devălmaş al moşiei Pătârlagele – Lerescu, obştile ocupau doar o porţiune mică (23.029 ha) în apropiata limită a intravilanului localităţilor unde aceştia locuiau, restul aparţinea moşnenilor Buzoieni şi Cârstieneşti, care aveau ¼ . iar T.C.L. 2/3.

            După apariţia Codului Silvic se înfiinţează M.U.F. urile şi C.A.P.S-urile stabilindu-se domeniile SUSAAC (judeţul Buzău, parte din judeţele Prahova, Braşov şi Covasna)

            Conform Codului Silvic în acea perioadă funcţionau trei ocoale : Ocolul Silvic Cislău, Ocolul Silvic Nehoiaşu şi Ocolul Silvic Gura Teghii .

    Conform C.A.P.S. Ocolul Silvic Nehoiaşu deţinea: -2260,00 ha –U.P. V Harţagu, luată de la Ioniţă Păltineanu în 1887

- 368,61 ha – U.P Giurca Mare

- 352,25 ha-U.P. II Monteoru, luată în 1946

- 267,51 Ha –U-P- III Siriu

- 522,50 Ha –Spitalul Civic Eforie, Bucureşti, în Pădurea Cătiaşului.

—————————————————

-          3770,87 Ha – Total

-          Restul până la 10827 Ha ce aparţine statului conform CAPS-ului, se află în afara perimetrului revendicat al proprietăţii lui T.C.L..

-          În anul 1915 T.C.L. împreună cu fiul său Constantin Toma Alan Delasiriu, cheamă în judecată pe Familia Maican fiind acuzaţi de uzurparea Munţilor din masivul Penteleu primind în mod expres de reclamant de la prinţul Ghica, conform Daniei din 1848 si confirmată prin actul de „ Actul de aşezământ si împărţeala din 1866”.

-          În anul 1927 vin în proces ca parte intervenienţi şi obştile, legal constituite (Nehoiaşu, Nehoiu şi Păltineni), reprezentante la acea vreme de CD Vasilescu, însuşindu-şi condiţiile impuse de reclamanţi Toma Crăciun Lupu si C.T. Alan Delasiriu.

Procesul a continuat până în anul 1946, când la 14 martie se dă Sentinţa 99 care cunoaşte Proprietatea reclamanţilor.

În acelaşi an în luna octombrie se dă Sentinţa 298, care respinge recursul Fam Maican împotriva sentinţei 99, aceasta din urma rămânând definitiva, punând practic în posesie pe reclamanţi.

Totodată procesul de Naţionalizare a împiedicat si împărţirea conform cererii de intervenţie a Moşnenilor din anul 1927 care-şi însuşesc concluziile din dosarul aflat pe rol din 1915 aşa cum au fost puse si cerute de C.T. Alan Delasiriu, ca urmare a decesului lui T.C.L. din 1926.

CONCLUZII:

1. Moşia Patârlagele – Lerescu în suprafaţă totală de 154700 ha, după Hrislovul lui Constantin Mavrocordat din 14 octombrie 1723, este conturat, conform Planului de Aplasament si Delimitare ( Anexa 1) de punctele : -1 Bălăneasa,-2 Faţa lui Nan, -3 Izvorul Călugărului, – 4 Poiana Piscului Mărului, -5 Vîrful Mortarului, -6 Poiana Neharna, -7 Piatra Secuiului, -8 Poiana Muşelor, -9 Vârful Giurgiului, -10 Hotarul Unguresc,-11 Genunea Puturoasă, -12 Poiana Botelor, -13 Gura Crasnei, -14 ( Vf Tătarului) Bocârna, -15 Teleajului Mic, -16 Ceraşu, 17 Zeletin, -18 Bâsca Chiojd, -19 Gura Bâstii.

2. La 14 februarie 1780 Ocolul mosiei Sibicienilor se desprinde din Mosia Patârlagele –Lerescu cu suprafaţa de 22,655 ha. Acest perimetru ce s-a desprins este conturat de următoarele puncte: -20 Gura Bâscii,de-a lungul râului Buzau, în jos până la 1 Bălăneasa, -2 Faţa lui Nan, 3.Izvorul Călugărului, -23 Ivăneţu-24.Colţi-25.Sibiciu de Jos.

3. La 21-decembrie 1866 prin Actul de Aşezământ si împărţeală, întocmit de Iorgu Scipion, ing. hotarnic Moşia Pătârlagele –Lerescu se împarte în:

-Moşia Cârstieneştilor, în suprafaţa de 22 388 ha;

-Moşia Buzeşti, în suprafaţă de 13500 ha;

Moşia lui T.C.L., în suprafaţă de 63757 ha în judetul Buzau si 5560 Ha în judetul Prahova.

4. În perioada 1910-1947 cetele de moşneni totaliza o suprafaţă de 23029 ha, iar Statul, conform M.U.F.-urilor si C.A.P.S.-urilor deţinea o suprafaţă de 3771 ha.

5 Spiţa neamului lui T.C.L..

Lisaveta Năstase (fiică şi sora lui Alan Delasiriu ) – Ion Năstase (fiu) şi Teodor Năstase ( nepot din fiu).

Teodor Năstase este unicul moştenitor legal la a patra spiţă după C.T. Alan Delasiriu, respectiv Lisaveta Năstase sora lui Alan de la Siriu şi are dreptul legal ca în baza legii 247/2005, să i se retrocedeze suprafaţa de 63.757 ha, conturate în Planul de Amplasament şi delimitare pe aliniamentele : a) aripa stângă a râului Buzău : – 39 Pasul Buzăului ; 12 – Poiana Botelor – 40 Vârful Fântâniţei; 11- Genunea Puturoasă ;41 Poiana Corâilor ; 42 – Poiana Hergheliei ; 10 Hotarul Unguresc ; 9 – Vârful Giurgiului ; 8 – poiana Muşelor; 7- Piatra Secuiului ; 43 Secuiu : 44 – Bâsca Mică ; 45- Genunea Dracului ; 44- Platoul Corbului ;47 – Fundul Vineţişului ; Vârful Între Râuri ;- Groşetu; 50 Caşoca; 51 – Seciu Lupului ;52 – Podul Strigoaiei ; – 53 – Giurca ; 54 – Hărţăgelu ; -38 Râul Buzău . Suprafaţa =46.555 ha

b)     Aripa dreaptă a râului Buzău : 13 – Gura Crasnei ; 27 – Faţa Crasnei ; 14 – Bocârnea ; 28 – Tabla Buţii ; 29 – Vârful Mălâia ;30 – Dealul Porcului ; 31 – Lacul Bâsca ;32 – Plaiul Zmeuretului ; 33- Poalele Plasei ; 34 – Răstoaca ; 35 – Poiana Bâsculiţiei ; 36 – Poalele şoimului ; 37 – Tehărău, 38 – Râul Buzău ; 39 – Pasul Buzăului . Suprafaţa = 17.202 ha. Suprafaţa totală = 63757 ha.

            Moşia Pătârlagele – Lereşti în suprafaţa totală de 154.700, începând din anul 1723 până în anul 1947 , când a început procesul de naţionalizare s-a divizat în loturi aparţinând următorilor proprietari de drept de la acea vreme astfel :

            Lotul 1 – Obştea Sibicienilor Pănătău – 22.655 ha .

            Lotul 2- Obştile Moşnenilor 23.029 ha

            Lotul 3 – Statul Român -3771 ha

            Lotul 4 – Moşia Cârstieneştilor -22.388 ha

            Lotul 5 – Moşia Buzeştilor – 13.540 ha

            Lotul 6 – T.C.L., în judeţul Prahova 5560 ha .

            Lotul 7 – T.C.L., judeţul Buzău 63.757 ha

            Total = 154700 ha

            Practic, punerea în posesie a reclamanţilor , nu s-a mai putut realiza, deoarece executarea sentinţei a fost oprită de procesul de naţionalizare din 1947-1949.

            Moartea lui C.T. Alan Delasiriu, în mai 1947, precum şi procesul de Naţionalizare au condus la nesoluţionarea cauzei procesului, început în 1915-1916 şi terminat în anul 1946 conform Hotărârilor nr. 99 şi 298 şi care clauză prevedea împărţirea suprafeţei Maicanilor conform ultimei intervenţii în proces a obştilor Nehoiaş, Nehoiu şi Păltineni (azi Obştea Moşnenilor zişi de pe Buzău) reprezentaţi de avocat C. Vasilescu Popa . Acestei Obşti a Moşnenilor să-i revină conform „foaiei lui Popa Dumitru „ adică 60 taleri din 600 şi lui Roma Crăciun Lupu, C.T. Alan Delasiriu şi Lisavetei Năstase să-i revină 540 taleri din 600 conform documentelor anexate raportului de expertiză.

            Toate aceste terenuri sunt individualizate fizic în planşele de amplasament, de către expert .

            Ulterior la termenul din 02.11.2009, se depune la dosar o completare la raportul de expertiză extrajudiciară la întocmirea sa expertul reţinând şi situaţia juridică actuală a unor terenuri care, de la data întocmirii primei expertize s-a modificat în sensul că au devenit parţial proprietatea unor Obşti sau au fost atribuite conform hotărârii judecătoreşti pronunţate în alte dosar Fundaţiei Patrimoniu a Academiei Române .

            Se constată că moşia Patârlagele.Lerescu, în suprafaţă totală de 154 700 ha, după Hrisovul lui Constantin Mavrocordat din 14 octombrie 1723, este conturat, conform Planului de Amplasament si delimitare ( Anexa1) de punctele : -1 Bălăneasa,-2 Faţa lui Nan, -3 Izvorul Călugărului, – 4 Poiana Piscului Mărului, -5 Mortarului, -6 Poiana Neharna, -7 Piatra Secuiului, -8 Poiana Muşelor, -9 Vârful Giurgiului, -10 Hotarul unguresc,-11 Genunea Puturoasă, -12 Poiana Botelor, -13 Gura Crasnei, -14 ( Vf Tătarului) Bocârna, -15 Teleajului Mic, -16 Ceraşu, 17 Zeletin, -18 Bâsca Chiojd, -19 Gura Bâstii.

La 14 februarie 1780, ocolul moşiei Sibicienilor, se desprinde din Mosia Patârlagele-Lerescu, cu suprafata de 22, 655 ha.

Acest perimetru ce s-a desprins este conturat de următoarele puncte: -20 Gura-Bâscii, de-a lungul râului Buzau, în jos până la 1 Bălăneasa,-2 Faţa lui Nan, -3 Izvorul Călugărului, -23. Ivăneţu, -24 .Colţi, – 25. Sibiciu de Jos.

La 21 decembrie 1866 prin Actul de Aşezământ si împărţeală, întocmit de Iorgu Scipion, ing. hotarnic, si aprobat de Alexandru Ipsilanti Voievod, Moşia Patârlagele-Lerescu se împarte în Obştea Teherău, în suprafaţa de 2,568 ha, Mosia Cârstieneştelor, în suprafaţă de 22 3878ha,, Moşia Buzeşti, în suprafaţă de 13.540 ha; Moşia lui T.C.L., în suprafaţă de 63 757 ha şi cele 40 de cete de moşneni cu suprafaţa de 23.029 ha.

La anul 1910 odată cu apariţia codului Silvic, cetele de moşneni totaliza o suprafaţă de 23 870 H- Statul, conform M.U.F-urile si CAPS –urile, deţinea o suprafaţă de 3.771 ha.

Având în vedere faptul ca la dosar au fost depuse noi documente si în cauză au fost chemate în calitate de pârâte următoarele Comisii Locale (Nehoiu, Gura-Teghii, Chiojdu, Pănătău, Colţi, Viperesti, Cislău si Cătina) expertul aduce la expertiza depusă în vol.I al Dosarului 2120/277/2007 unele completări;

În anul 1915 C.A. Delasiriu devine proprietar al întregii moşii a lui T.C.L., prin actele de vânzare-cumpărare nr.3990/1912 si 4575/1915, iar averea ce-i revenea de la Smaranda Buzescu, o primeşte ca moştenirea.

Această moşie respectă hotarele conform Hrisoavelor vremii ce Toma crăciun Lulu le-a stăpânit de la înaintaşii săi, aşa cum au fost ele prezentate în raportul iniţial.

Am întocmit Planurile de amplasament pentru fiecare comună în parte si tabelul centralizator:

Nunele comunei	SuprafaţaHa	RomsilvaHa	Suprafaţa revendicatăHa	Observaţii
Bozioru	1844	1384	700	Pd.Băleanca
Brăieşti	2135	1781	1397
Cozieni			733
Colti			882
Cislău			600	Lunca Cislăului
Catina	1687	756	752
Chiojdu	7869	2266	2266
Gura Teghii	39011	23350	23350
Nehoiu		705	705	200 Lunca Mare
Patârlagele		2146	2146
Pănătău		728	728
Pârscov		745	745
Siriu	18620	8116	8116
Vipereşti			498

TOTAL…………………………………………………………………….43618

Restul de 20139 ha se află în perimetrul Obştilor constituite, Cursele 322,5 ha; Siriu 998 ha, Gura-teghii 1700 ha.Pîslăreasa 1284,2 ha, Ploscăreasa 238,5 ha, precum si în perimetrul revendicat de Fundaţia patrimoniu a Academiei Române, ( 12203, 9 ha – comuna Gura-Teghii; 714, 3 ha –oraş Nehoiu- 5101,1 ha Comuna Siriu).

            Această situaţie de fapt reţinută urmează a corobora cu faptul că niciuna dintre Comisiile pârâte nu deţine registre agricole sau alte evidenţe cu privire la situaţia juridică a terenurilor forestiere.

            Urmează a se constata în conformitate cu situaţia de fapt reţinută, că petentul îndeplineşte condiţiile legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate respectând aşa cum s-a arătat dispoziţiile legale privind procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi fiind, conform considerentelor ce preced şi persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate.

            Urmează a se constata şi că probele administrate sunt în concordanţă cu disp. Art. 6 din Legea nr. 1/2000 privind pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora, aşa cum s-a arătat pe larg în cele ce preced.

            Atât în motivarea hotărârilor proprii cât şi în susţinerile din instanţă, intimatele au susţinut că nu sunt întrunite disp. Art. 6 din legea nr. 1/2000, dar nu au indicat nici un criteriu nici un element concret din care să rezulte cum s-a ajuns la concluzia că înscrisurile depuse de petent nu sunt clare, pertinente sau verosimile .Se invocă doar „vechimea actelor” fără a se dovedi că un text de lege anume stabileşte care anume acte sunt „ vechi „ şi care acte sunt „noi”, şi fără a dovedi existenţa unui act normativ care să excludă din categoria actelor depuse conform art. 6 din legea nr. 1/2000 şi art. 11 din legea 18/1991 republicată, „ actele vechi”.

            Instanţa urmează a constata, dimpotrivă că actele doveditoare sunt pertinente, concludente, verosimile, toate înscrisurile depuse dovedind cert originea dreptului de proprietate al autorilor petentului asupra terenurilor, evoluţia sa în timp modul în care dreptul de proprietate asupra terenurilor a intrat în patrimoniul autorilor petentului, toate înscrisurile doveditoare fiind emise în respectarea hrisoavelor domneşti ale domnitorilor Alexandru Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, etc , toate fiind acte oficiale eliberate conform legislaţiei momentelor în care au apărut „aşezămintele, cărţile de împărţeală „ etc. fiind efectuate de către persoane autorizate (inginer tehnic Iorgu Scipion) şi în baza actelor de executare şi de hotărnicească lucrare a 24 de boieri hotarnici, a hrisoavelor, actelor de donaţie, etc.

            Celelalte înscrisuri care dovedesc transmiterea dreptului de proprietate către Constantin T.C.L. (C.T. Alan Delasiriu) sunt acte autentice aşa cum s-a arătat când s-au analizat actele respective în cele ce preced .Şi acestea împreună cu înscrisurile ce atestă existenţa unor procese prin care Toma Crăciun Lupu şi C.T. Alan Delasiriu îşi apără dreptul de proprietate asupra acestor terenuri şi cu concluzia trasă din în S.C. 99/1946 a Tribunalului Buzău (ce recunoaşte existenţa unei singure moşii stăpânită de Sandu Buzescu şi Crăciun Cârstienescu ) dovedesc existenţa dreptului de proprietate asupra terenurilor a autorilor petentului până în anul 1945.

            Toate aceste înscrisuri sunt completate de către „palanul de amplasament „ executat în 1915 care este practic o hartă a munţilor Buzău în care sunt delimitate mari suprafeţe de terenuri, proprietate autorului petentului .

            Sunt completate, de asemenea de expertiza extrajudiciară,de şi completarea la acesta.

În felul acesta, nu s-au administrat dar probe istorice, juridice, etc, ci si probe ce dovedesc existenţa în concret, în amplasamentul geografic a terenurilor.

Un alt motiv invocat de către intimatele comisii de aplicare a legilor fondului funciar este acela ca petentul nu a dovedit existenta in patrimoniul autorului săi a terenului până în momentul deposedării si că nu a dovedit nici ca a fost deposedat de aceste terenuri.

Urmează a se constata ca, aşa cum s-a arătat mai sus,existenta dreptului de proprietate a fost dovedit până in anul 1945 prin probele analizate anterior.

Pentru perioada 1945-1948, petentul a dovedit prin adresa nr. 341/2009 emisa de către Arhivele Naţionale Prahova ( judeţ in care a locuit C.T. Alan Delasiriu) că autorii săi nu figurează înscrişi cu vânzare de pădure in comunele Nehoiu, Nehoiasu,Gura-Teghii, Basca Chiojd, Cislău, Goidesti, Siriu, Cătina, Colti, Panatau, Viperesti în perioada 1936-1948.In ce priveste deposedarea autorilor petentului de terenuri forestiere, urmează a se constata ca prin cererea nr.1353/2008 depusa la dosar petentul a solicitat Arhivelor Naţionale să-i comunice daca există înscrisuri care sa dovedească o ieşire din patrimoniul autorilor săi a terenurilor forestiere, anterioara anului 1948. La aceasta solicitare s-a răspuns ca pădurile au trecut in patrimoniul statului ca bunuri ale poporului- art.6 din Constituţia din 1948.

S-a dovedit astfel de către petenţi si deposedarea autorilor săi de aceste terenuri si preluarea lor de către stat.

Urmează a se constata si ca potrivit tuturor actelor de proprietate depuse la dosar, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara si completării la acesta al cărui conţinut integral a fost expus în cele ce preced suprafaţa totala de teren forestier ce a fost proprietatea autorilor defunctului este de 63757 hectare ( în judeţul Buzau), in timp ce suprafaţa totala de terenuri forestiere din amplasamentul „Pătârlagele –Lereşti” amplasament in care se găseşte si suprafaţa de 63,757 ha este de 154700 hectare, diferenţa dintre aceste suprafeţe fiind proprietatea obştilor, a statului si a intimatelor, toate fiind individualizate in rapoartele de expertiza.

Apare astfel, ca neîntemeiata afirmaţia unor intimate inclusiv Comisia Siriu, potrivit căruia cererea petentului de reconstituire a dreptului de proprietate a terenurilor în litigiu ar fi neîntemeiata întrucât pe terenul acestor localităţi nu exista terenuri care sa fie aparţinut autorului petentului. Cu privire la dovedirea dreptului de proprietate a autorilor săi asupra terenurilor in litigiu instanţa urmează a constata ca este incontestabil ca, formulând acţiune, reclamantul s-a conformat potrivit art.1169 Codul civil potrivit cărora lui îi revine sarcina probei depunând la dosar înscrisuri ( care au fost prezentate si analizate in detaliu in considerentele ce preced) cu care dovedeşte existenta in patrimoniul autorilor săi a terenurilor pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

De asemenea s-a dovedit conservarea dreptului de proprietate până în anul 1948, când cu efect al art.6 din Constituţia din anul 1948, terenurile au trecut in proprietatea statului.

Urmează a se constata, de asemenea, ca, deşi nu avea obligaţia sa facă o dovada negativă (in sensul ca autorii săi au înstrăinat terenul pana in anul 1948) petentul a făcut si acesta dovada. Dovada negativă înseamnă a demonstra un fapt pozitiv contrar-înstrăinarea care incumba intimatelor, iar acestea nu au făcut o asemnea demonstraţie.

Urmează a se constata si faptul ca potrivit dispozitivul art.6 alin1 indice 4 din Legea 1/2000, orice proba dovedind dreptul de proprietate al autorilor petentului poate fi înlăturată numai printr-o proba de aceiaşi forţă probanta.

In speţa, cu excepţia intimatei Comisia Căneşti celelalte intimate nu au administrat probe conform dispoziţiilor acestui text de lege nedovedind in nici un fel o situaţie de fapt contrară celei susţinute si dovedite de către petent.

 In acest sens sunt si dispoziţiile Deciziei civile nr. 7218/17.12.2004 al ICCJ prin care s-a soluţionat un recurs in anulare.

Concluzionând, urmează a se constata ca plângerea petentului este întemeiata, ca acesta este persoana îndreptăţita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa 38294 ha teren forestier, pe vechiul amplasament în perimetrul comunelor Braiesti, Colti, Cislau, Catina, Chiojd, Gura-Teghii, Nehoiu, Panatau, Siriu, Viperesti, conform suprafeţelor identificate ca fiind libere in fiecare din aceste localităţi prin raportul de expertiza si completarea la acesta.

Urmează a se constata ca, deşi prin raportul de expertiza si completarea sa, s-au individualizat 43618 ha teren liber, instanţa admite reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament doar pentru 38294 ha teren întrucât diferenţa de 4324 ha teren a fost identificata ca fiind pe raza localităţilor Bozioru (700 ha), Cozieni (733 ha) Pătârlagele ( 2146 ha), Pârscov (745 ha), localităţi care nu au fost chemate in judecata de către petent si deci nu au fost parte in prezentul dosar. Deşi petentul nu a chemat in judecata aceste comisii, totuşi , după încheierea dezbaterilor, când s-a dat cuvântul pe fond s-a cerut reconstituirea dreptului de proprietate si pentru terenurile situate pe raza acestor comisii, astfel ca instanţa trebuie sa se pronunţe si pe acest capăt de cerere si in consecinţa sa se respingă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile situate in aceste localitati.

Pentru diferenţa de 24463 ha teren pentru care potrivit raportului de expertiza nu este posibila reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, se va reconstituii dreptul de proprietate pe terenuri aflate la dispoziţia Comisiilor comunale Braiesti, Colti, Cislau, Catina, Chiojdu, Gura-Teghii, Nehoiu, Panatau, Siriu, Viperesti sau în lipa rezervelor de terenuri prin despăgubire.

Urmează a se constata ca prin raportul de expertiza si completarea la acesta nu s-au identificat terenuri din proprietatea autorilor petentului amplasate pe terenul comunei Căneşti, judeţul Buzau astfel ca, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenuri din aceasta comuna urmează a fi respinsa.

În ce priveste cererile de intervenţie al cărui conţinut a fost descris in cele ce preced, urmează se constate următoarele :

Prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat cu nr. 1185/31.07.2007 ( filele 314 -320 în volumul I al dosarului) petentul a cesionat intervenientei 50% din drepturile litigioase cu privire la terenul a cărui reconstituire a dreptului de proprietate s-a cerut prin prezenta acţiune astfel ca cererea intervenientei este întemeiata, urmând a fi admisa si a se dispune ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce fac obiectul prezentei cauze nominalizate si cele ce preced sa se facă in favoarea petentului si a intervenientei SC ***** SRL in indiviziune, in proporţie de 50 % pentru petent si 50% interevenienta.

Cererile de intervenţie formulate de câtre intervenientele Obştea Moşnenilor Buzoieni zişi de pa Buzau, Obştea Moşnenilor Buzoieni Nehoiu, Obştea Moşnenilor Buzau-Siriu, Asoţiatia Obştea Moşnenilor valea Nehoiului, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, întrucât prin raportul de expertiza s-au identificat terenurile ce aparţin acestora si aceste terenuri nu sunt incluse in suprafeţe de teren pentru care petentului si intervenientei li s-a u reconstituit dreptul de proprietate deci prin reconstituirea dreptului de proprietate acestora nu se vatămă nici un drept al acestor intervenienti.

 In ce priveste cererile de intervenţie formulate de către N.E., N.T.-Ş., P.M., urmează a se constata ca nici una dintre acestea nu au formulat nici o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce fac obiectul prezentei cauze, nemanifestându-si in nici un fel voinţa de a solicita comisiilor locale sau judeţene reconstituirea vreunui drept de proprietate ci au stat in pasivitate, pana când au introdus in instanţa cerere de intervenţie.

Urmează a se constata ca această stare de fapt face ca sa nu fie îndeplinite cerinţele art.49 Cod procedura civila, interesul cerut de acest text de lege nefiind in cazul intervenietelor născut, actual legitim, si, in consecinţa cererile de intervenţie urmează a fi respinse.

In ce priveste excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii, lipsa calităţi procesuale active a petentului, lipsa calităţi procesuale pasive a intimatelor, prematuritatea sau tardivitatea introducerii plângerii, excepţii ridicate de către comisiile intimate din proces, atât in nume propriu cit si in susţinerea reciproca a excepţiilor, instanţa urmează a constata următoarele:In ce preced, s-a analizat in amănunt şi s-a reţinut de către instanţa că: petentul are calitate de moştenitor al autorilor săi, ca este in sensul legii, persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate. Acţionând in aceasta calitate in realizarea dreptului sau, petentul beneficiar al dreptului de acces liber si neîngrădit la justiţie are calitate procesuala activa. S-a analizat in amănunţit si s-a reţinut de către instanţa ca si prin plângeri adresate direct intimatelor si prin plângerea adresata direct Comisiei Judeţene Buzau si remisa apoi de către aceasta comisie spre soluţionare comisiilor locale, petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri ce se întind pe teritoriul multor localităţi si mai multor ocoale silvice. Cum comisiile intimate au avizat negativ ( sau nu s-au pronunţat in nici un fel ) cererea petentului si cum comisia judeţeană a respins cererea petentului.

Aceasta stare de fapt le conferă comisiilor intimate calitatea procesuala pasiva, alături de Comisia Judeţeană Buzau.

Este adevărat ca in speţa Comisiile comunale Viperesti, Căneşti, Colti, Panatau, Braiesti, Catina au fost introduse in cauza la termenul din 05.11.2007 dar s-a făcut aceasta întrucât din raportul de expertiza extrajudiciara depusa la dosar acest termen, rezulta ca terenuri forestiere ) proprietatea autorilor petentului se aflau si pe teritoriul acestori localitati.

In cererea adresata Comisiei Judeţene Buzau petentul a cerut reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile amplasate in Ocolul Silvic Cislau, Nehoiu, Nehoiasu, Gura-Teghii, necunoscând in momentul acela si toate localităţile din raza acestor ocoale silvine pe care se afla terenurile in litigiu.

Astfel, cererea adresata Comisiei Judeţene Buzau îşi produce efecte si asupra acestor comisii comunale, care dobândesc astfel calitatea procesuala pasiva, cu atât mai mult cu cit petentul nu are nici o culpa pentru ca după primirea cererii, Comisia Judeţeana Buzau nu a înaintat copii de pe aceasta tuturor localităţilor aflate in raza ocoalelor silvice.

Urmează deci a se constata ca toate comisiile intimate au calitate procesuala pasiva, astfel ca excepţia privind lipsa acestei capacitaţi urmează a fi considerata ca neîntemeiata, în condiţiile in care, potrivit disp art.33 indice 2 din Legea nr.1/2000 cererile pot fi depuse si la alte comisii decât cele competente, potrivit legii, iar aceste comisii au obligaţia de a trimite din oficiu cererea comisiilor competente. Ori Comisia Judeţeana Buzau a trimis aceste cereri numai unora dintre comisiile competente potrivit legii aşa cum s-a arătat.

Cum petentul nu are a răspunde pentru culpa Comisiei Judeţene Buzau, instanţa urmează a constatat ca petentul a depus cerere in termen tuturor Comisiilor locale din raza de activitate a ocoalelor silvice menţionate.

Petru aceleaşi motive apare ca neîntemeiata si excepţia de tardivitate introducerii cererii.

In ce priveste excepţia privind prematuritatea introducerii plângerii la instanţa.

Se invoca faptul ca, petentul s-a adresat instanţei direct fără a respecta procedura premergătoare privind depunerea cererilor, eventuala contestaţie la măsurătorile comisiilor locale, si, numai după ce aceste contestaţii au fost respinse prin hotărârea Comisiei Judeţene, urmând a se formula plângere in instanţa.

Urmează a se constat ca potrivit celor reţinute mai sus petentul a depus cerere la Comisia Judeţeana Buzau. Fără a mai relua demonstraţia de mai sus, instanţa urmează a constata ca prin nerespectarea dispoziţiilor arătate şi netrimiterea cererii sale câtre toate comisiile competente, Comisia Judeţeana Buzau se afla in culpa, petentul nefiind ţinut a răspunde de culpa acestei comisii. Astfel comisiile locale si cea judeţeana nu au rezolvat cererea petentului intr-un termen rezonabil, astfel ca, acesta fost nevoit sa se adreseze direct instanţei, prin prezenta acţiune. Pentru aceste motive, urmează a fi respinsa si excepţia privind prematuritatea introducerii plângerii la instanţa.

In ce priveste excepţia potrivit autoritatea de lucru judecat, prin aceasta se cere respingerea plângerii întrucât cauza a fost soluţionata prin sentinţa civila nr. 826/21.06.2007 a Judecătoriei Pătârlagele.

Urmează a se constata ca motivul invocat in fapt in susţinerea excepţiei este acela ca, prin sentinţa de mai sus menţionata s-a reconstituit dreptul de proprietate unei persoane juridice „ Asociaţia Patrimoniu a Academiei Romane „ pentru o suprafaţa de teren si ca terenurile pentru care se cere reconstituirea dreptului de proprietate prin prezentul dosar se suprapune cu cele pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţa civila 826/21.06.2007.

Urmează a se constata ca in cauza nu sunt întrunite cerinţele legale privind existenta autorităţii de lucru judecat, intre cele doua cauze neexistând identitate de parţi si de obiect.

Astfel o parte din dosarul soluţionat prin sentinţa civila nr.826/21.06.2007 nu este parte in prezentul dosar, obiectul acelui dosar ( reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea Asociaţiei Patrimoniu a Academiei Romane) este diferit de cel al prezentului dosar iar Asociaţiei Patrimoniu a Academiei Române nu este parte in prezentul dosar.

De asemenea nu s-a propus si administarea nici unei dovezi din care sa rezulte existenta vreunei suprapuneri intre terenurile menţionate in excepţie.

Urmează deci a se respinge si aceasta excepţie.

In consecinţă, in baza textelor de lege menţionate in cele ce preced, urmează a se admite plângerea conform considerentelor, a se respinge cererile de intervenţie si excepţiile.

Urmează a se respinge cererile privind plata cheltuielilor de judecata, conform art.274 Cod procedura civila, întrucât intimatele au căzut in pretenţii, petentul si intervenientul SC ******* SRL nu au dovedit efectuarea unor astfel de cheltuieli, ori nu au solicitat plata acestora, iar celelalte interveniente „au căzut în pretenţie” .

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

 

Admite în parte plângerea formulată de petentul N.T., domiciliat *******, în contradictoriu cu intimatele Comisia locală Siriu, Comisia locală Gura Teghii, Comisia locală Cislău, Comisia orăşenească Nehoiu, Comisia locală Chiojdu, Comisia locală Cătina, Comisia locală Vipereşti, Comisia locală Colţi, Comisia locală, Comisia locală Pănătău, Comisia locală Brăeşti şi Comisia judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aşa cum a fost precizată la data de 16.02.2007(fila 110 în dosar) la alte termene, precum şi la termenul din 02.11.2009.

Admis în parte cererea de intervenţie aşa cum a fost precizată ulterior (02.11.2009) formulată de către intervenienta S.C.***** SRL, cu sediul în *********

Anulează hotărârea nr. 354/2006 pronunţată de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în parte în ce priveşte petentul.

Reconstituie în favoarea petentului şi a intervenientei SC ***** SRL dreptul de proprietate (în indiviziune, în proporţie de câte 50% pentru fiecare dintre aceste părţi conform contractului autentic nr. 1185 din 31.07.2007 la B.N.P. Enache Amalia Florina) pe vechiul amplasament, pentru suprafaţa de 38294 hectare teren cu vegetaţie forestieră .

Amplasamentul este individualizat (stabilit) prin : raport de expertiză extrajudiciară; completare la raport de expertiză judiciară, hărţi şi planuri anexe la acestea, toate întocmite de către expert Badea Emil.

 Respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru: 700 ha teren situat în comuna Bozioru, judeţul Buzău ; 733 ha teren situat în comuna Cozieni, judeţul Buzău ; 2146 ha teren situat în comuna Pătârlagele, judeţul Buzău; 745 ha teren situat în comuna Pârscov, judeţul Buzău .

Reconstituie în favoarea petentului şi intervenientei SC ***** SRL (în indiviziune în proporţie de 50% pentru fiecare) dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 24463 ha teren cu vegetaţie forestieră pe terenurile aflate în rezerva intimatelor Comisii de aplicare a legilor fondului funciar : Brăeşti, Colţi, Cislău, Cătina, Chiojdu, Gura Teghii, Nehoiu, Pănătău, Siriu, Vipereşti, sau în lipsa rezervelor prin despăgubire.

Respinge ca neîntemeiată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe teritoriul comunei Căneşti, judeţul Buzău .

Respinge ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate de către : Obştea Moşnenilor Buzoieni zişi de pe Buzău, cu sediul în ******; Obştea Moşnenilor Buzoieni Nehoiu, cu sediul în *******; Obştea Moşnenilor Buzoieni Siriu, cu sediul *******; Asociaţia Obştea Moşnenilor Valea Nehoiului (Obştea Pâslărească, Obştea Jariştea, Obştea Ploscărească ) cu sediul în ****** ; N.E., N.T.-Ş., domiciliate în ******, P:M., domiciliată în ********.

Respinge ca neîntemeiate excepţiile privind: inadmisibilitatea actiunii; privind lipsa calităţii procesuale active a petentului şi a intervenienţilor; lipsa calităţii procesuale pasive a intimatelor comisii locale pentru aplicarea legilor fondului funciar; prematuritatea introducerii plângerii; tardivitatea introducerii plângerii; autoritatea de lucru judecat, excepţiile ridicate de către intimate.

Obligă pe intimatele : Comisia Nehoiu, Comisia Gura-Teghii, Comisia Brăesti, Comisia Colti, Comisia Cislău, Comisia Chiojd, Comisia Cătina, Comisia Gura-Teghii, Comisia Nehoiu, Comisia Pănătău, Comisia Siriu, Comisia Vipereşti, să pună în posesie petentul si intervenienta SC ********** SRL, conform dispoziţiilor prezentei şi să întocmească actele necesare eliberării titlului de proprietate.

Respinge cerere de obligare a intimatei Comisia Căneşti de punere în posesie si la întocmirea actelor necesare pentru eliberarea titlului de proprietate.

Obligă pe intimata Comisia Judeţeană Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să elibereze titlul de proprietate conform prezentei.

 Respinge cererile privitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, la 19.11.2009.

            PRESEDINTE,                                                                      GREFIER,

Editorial “Magistratura română. Quo vadis?”

MAGISTRATURA ROMÂNĂ. QUO VADIS?

 judecător Dragoş Călin,

Curtea de Apel  Bucureşti

 

În magistratura română, ultimul an a fost atât de agitat cât nu au fost toţi ceilalţi nouăsprezece ani de firavă democraţie, scurşi din decembrie 1989.

Judecătorii şi procurorii s-au revoltat, în special din cauza posibilităţii scăderii remuneraţiilor magistraţilor, ce-i drept într-o situaţie extraordinară a României, pe care guvernanţii nu au fost capabili să o gestioneze rezonabil, fapt care a determinat un protest nemaiîntâlnit, care a blocat aproape total sistemul justiţiei în luna septembrie 2009.

Prin adoptarea legii unice de salarizare, în forma finală[1], în care categoriei magistraţilor i s-au prezervat veniturile, cel puţin pe hârtie, protestul a devenit nesustenabil, în forma sa cea mai dură.

S-a depăşit orice limită rezonabilă a libertăţii de exprimare, magistraţii ajungând, în imaginea publică, un soi de mineri, pe fondul dezorganizării protestului, neimplicării Consiliului Superior al Magistraturii şi ignoranţei manifestate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Un ziarist[2] afirma chiar că ”toată justiţia a devenit un uriaş sindicat, unde competiţia internă trage totul în jos: nu cei mai drepţi, nu cei mai buni, nu cei mai oneşti ies în faţă, ci cei mai gregari şi cei mai hulpavi”.

Au fost asemuiţi cu o turmă condusă de cvasi-politicieni, mereu aceiaşi, care vor cât mai multă putere în sistem.

S-a concluzionat că şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii au fost transformate în stadion[3].

Alt jurnalist[4] spunea că ”judecătorilor le pasă doar de lefurile lor mari, se leagă cu lanţuri şi fac revoluţie doar atunci când se atinge cineva de privilegiile lor”.

După bălăcăreli reciproce, autointitulaţii reprezentanţi ai judecătorilor au cerut preşedintelui statului, cu nimic mai prejos în atitudine, să medieze conflictul.

Protestul a fost acceptat ca un gest de solidaritate extraordinară, de majoritatea magistraţilor, care au crezut că este ultima şansă în rezolvarea problemelor de sistem, degrevarea de volumul excesiv de muncă, prin proceduri alternative, una dintre acestea fiind medierea, ideea normării muncii, dimensionarea optimă a schemelor de personal, asigurarea unui cadru legal coerent, introducerea unor norme de procedură care să asigure celeritatea actului de justiţie, asigurarea unei legături coerente între nivelul instanţelor şi complexitatea cauzelor care le revin spre soluţionare, noi reguli de organizare judiciară, care să permită soluţionarea unui număr rezonabil de cauze într-un interval de timp determinat, un mod de administrare eficient, inclusiv de ordin financiar, care să asigure o marjă de autonomie şi independenţă instanţelor.

Din păcate, cei ce trebuiau să reprezinte aceste deziderate au răspuns imediat unor facilităţi personale: delegări în funcţii de conducere[5], delegare a soţiei în funcţia de preşedinte de secţie în instanţa unde soţul este preşedinte[6], promovări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie[7]. Alţii şi-au schimbat radical discursul avut ani de zile în faţa magistaţilor[8].

Toate acestea, pe fondul alegerii unei noi componenţe a Consiliului Superior al Magistraturii, la sfârşitul anului 2010[9].

În discursul reprezentanţilor, judecătorii au ajuns o putere care îşi închipuia că negociază cu celelalte puteri prin petiţii online[10]…  O putere reprezentată de o reţea – grup de discuţii, denumită Reţeaua Naţională a Adunărilor Generale.

Principiile Pactului pentru Justiţie, soluţia salvatoare găsită de aceştia, în căutare de parteneri de discuţie din mediul politic, au fost semnate de magistraţi şi partidele politice, unul dintre candidaţii pentru Cotroceni aducându-şi întreaga participare[11]. 

Pactul era oricum inutil, pentru că Hotărârea Guvernului nr. 1346/2007[12] privind aprobarea Planului de acţiune pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, în vigoare, detalia toate aspectele în cauză, obligatorii pentru Guvern.

Comisia specială parlamentară pentru Pactul pe Justiţie a decis formarea a două subcomisii, care urmau să elaboreze câte un raport, supus dezbaterii şi analizei plenului comisiei speciale. Până astăzi, celebra comisie nu a realizat nici un rezultat, dimpotrivă, lucrările sale au folosit exclusiv campaniei electorale politice.

Unii dintre reprezentanţi susţineau chiar sindicalizarea judecătorilor[13], arătând că, după ce poliţiştii, funcţionarii publici, vameşii, angajaţii penitenciarelor s-au organizat în sindicate, judecătorii au rămas singura categorie bugetară nereprezentată la acest nivel.

Din fericire, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.364 din 27 octombrie 2009[14] a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 din Legea sindicatelor nr.54/2003, teza referitoare la magistraţi[15].

În argumentarea deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că “art. 40 alin. 1 din Constituţie prevede dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. Acest drept fundamental, social-politic, care nu este însă un drept absolut, se exercită prin participare la constituirea asociaţiilor sau prin aderare la asociaţii existente.

Prevăzând posibilitatea constituirii mai multor tipuri de asociaţii, nedeterminate în mod limitativ, art.40 alin.1 din Legea fundamentală are în vedere şi posibilitatea limitării sferei persoanelor care pot constitui ori pot adera la diferite tipuri de asociaţii, în funcţie de obiectul de activitate şi de scopul asociaţiilor respective, limitare ce se concretizează prin lege, ţinându-se seama de situaţia obiectiv diferită a anumitor categorii de persoane, fără a se aduce atingere, prin aceasta, principiului egalităţii în drepturi, consacrat la art.16 alin.(1) din Constituţie.

Înseşi prevederile constituţionale stabilesc anumite limite ale dreptului de asociere, care privesc trei aspecte: a) scopurile şi activitatea; b) membrii; c) caracterul asociaţiei, rezultând din modul său de constituire. [...] Legea poate institui anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor, inclusiv categoriile de persoane care pot face parte din diferite asociaţii, de la care statutele lor nu pot deroga. Categoriile de persoane care nu pot constitui ori nu pot adera la anumite tipuri de asociaţii pot face parte din alte tipuri de asociaţie, dreptul lor la liberă asociere nefiind atins”.

Argumentele de drept comparat invocate de autorul excepţiei au fost considerate nerelevante, întrucât, chiar dacă în Franţa există un aşa-numit sindicat al magistraţilor, în Spania, art.127 alin.1 din Constituţie interzice expres acestora asocierea în sindicate, iar în Belgia, magistraţii sunt constituiţi în asociaţii ale magistraţilor care urmează regimul juridic al asociaţiilor şi fundaţiilor. Prin urmare, este evident că statul are o marjă de apreciere în acest domeniu şi nu i se pot impune formule cu caracter axiomatic.

Marele pericol al sindicalizării ar fi fost faptul că magistraţii erau reduşi la orice categorie de bugetari, salariaţi în baza unui contract individual de muncă. Este imposibil ca o putere a statului să negocieze de pe poziţii de angajaţi cu celelalte puteri, inclusiv angajatorii.

Sigur, în acelaşi context, s-a imaginat şi o faimoasă acţiune introdusă de un tribunal împotriva Ministerului Justiţiei, cu obiect recunoaşterea dreptului de a fi finanţat corespun­zător, astfel încât activitatea să nu fie blocată din cauza subfinanţării. 

Care este moştenirea protestului?

O imagine publică lamentabilă, sute de plângeri ale magistraţilor şi personalului auxiliar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o finanţare a sistemului judiciar de pe o zi pe alta, lipsa oricărui partener de discuţii, pe fondul unei crize politice prelungite.

În plus, soluţii imprevizibile şi fără rezultat, spre exemplu, cererea recentă de suspendare a executării Decretului Preşedintelui României nr. 1644 din 5 noiembrie 2009 pentru promulgarea Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional[16].

În urmă cu aproape 200 de ani, Napoleon Bonaparte rostea o frază memorabilă: ”Am terminat romanul Revoluţiei, trebuie să începem istoria şi să vedem ce este real şi ce este posibil în aplicarea principiilor, nu ceea ce este speculativ şi ipotetic. A urma o altă cale înseamnă a filosofa, iar nu a guverna”.

Din păcate, romanul revoluţiei nu pare încheiat, sute de magistraţi sunt dezamăgiţi, se simt folosiţi şi atraşi într-o desfăşurare fără rezultat.

Protestul a fost aruncat la coşul istoriei, prin semnarea unei hârtii fără valoare cu oamenii politici.

Singurul câştig palpabil al său a fost anulat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care a hotărât că reglementarea aspectelor privind normarea muncii în instanţe este de competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind exclusă competenţa altor organisme, inclusiv a colegiilor de conducere ale instanţelor.  

Ca atare, judecătorul nu poate să limiteze numărul de dosare pe care apreciază că le poate soluţiona pe şedinţă sau să amâne judecarea unor dosare, acordând termene care nu răspund cerinţelor de judecare într-un termen rezonabil[17].

Ca un făcut, nicio asociaţie profesională nu a reacţionat, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România având o conducere formată aproape exclusiv din şefi de instanţe, iar Asociaţia Magistraţilor din România aflându-se sub impresia promovării propriului şef la instanţa supremă.

Majoritatea magistraţilor suferă în tăcere.

Arătam în vară că sistemul judiciar nu a beneficiat de nici o strategie privind direcţii de acţiune sau măsuri pentru a asigura o funcţionare eficientă, devenind subiect de campanie electorală al unei clase politice care nu doreşte reformarea acestuia[18].

Din păcate, se pare că exact campania electorală a ucis orice perspectivă de reformare a acestui sistem. Rebelii au devenit, peste noapte, şefi, controlabili şi aliniaţi, sute de magistraţi s-au pensionat sau au părăsit din alte motive sistemul, la orizont nu răsare vreo rază de soare.

Justiţia n-a condamnat definitiv nici măcar un singur om politic trimis în judecată. Teama că justiţia va deveni o adevărată putere provoacă un zâmbet amar. În epoca delegărilor la preşedinţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a interimatului la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, e nevoie de mai mult decât de raţiune.     

Soluţia poate fi în interiorul magistraturii, asociată eforturilor viitorului Guvern, în planul iniţiativei legislative. Recunoaşterea justiţiei drept domeniu strategic, diminuarea volumului extrem de mare de muncă pe judecător, ce duce la epuizare, lipsă de timp, act de justiţie în detrimentul justiţiabilului, stabilirea unui management corect al şedinţei de judecată şi al dosarelor, reorganizarea instanţelor judecatoreşti pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor sunt câteva pârghii care pot ameliora actualul dezastru.

E nevoie ca magistraţii să priceapă că statutul lor nu se reduce la remunerare, iar reprezentanţii legali ai acestora, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, să acţioneze în al doisprezecelea ceas în folosul magistraturii româneşti, fiind evident că acel ce administrează haosul, în fapt, nu administrează nimic. 

---

[1] Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din 9 noiembrie 2009

[2]http://www.romanialibera.ro/a164912/dincolo-de-magistrati-nu-poate-exista-nimic.html, Cristian Ghinea, Dincolo de magistraţi nu poate exista nimic?

[3] http://stiri.juridice.ro/83141/sedinta-plenului-csm-din-10-septembrie-2009-discutiile-aprinse.html

[4]http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6335816-diavolul-din-detaliile-unei-numiri.htm, Dan Tapalagă, Diavolul din detaliile unei numiri

[5] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/18_09_2009__26487_ro.htm, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 17 septembrie 2009, delegare în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Târgu Mureş; http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/15_10_2009__27390_ro.htm Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 1 octombrie 2009, delegare în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Oradea

[6] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/15_10_2009__27390_ro.htm Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 15 octombrie 2009, delegare în funcţia de preşedinte al Secţiei civile a Tribunalului Vrancea

[7] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/02_12_2009__28689_ro.htm

[8]http://cristidanilet.wordpress.com/2006/10/18/grevele-din-justitie-si-independenta-acesteia/

“Greva magistraţilor (determinată de introducerea de către Parlament a unor dispoziţii de accentuare a răspunderii lor materiale şi disciplinare în caz de aplicare  a legii cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă) a fost ilegală pentru că o interzice legea conflictelor de muncă în mod expres. A fost şi imorală, întrucât demnitatea funcţiilor ocupate de magistraţi este incompatibilă cu asemenea manifestări. Mă întreb ce am spune dacă Guvernul României ar face grevă şi ar întrerupe brusc legăturile internaţionale, sau dacă Parlamentul ar face grevă şi ar întrerupe activitatea legislativă. Totul s-ar transforma, evident, în haos. De aceea, calitatea de putere publică pe care o au cele trei segmente ale societăţii impune răspunderea lor în faţa cetăţeanului şi exclude afectarea acestuia prin blocarea activităţii.”

[9] Desigur, nu suntem în situația biblicului Adam, care avea o singură variantă, Eva, nici în aceea a alegerilor pentru președintele României.

[10] http://cristidanilet.wordpress.com/2009/09/15/petitie-solidaritate-puteri/

[11]http://www.ziare.com/articole/semnare+pact-x11, http://stiri.juridice.ro/83410/pactul-national-pentru-justitie.html

[12] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 765 din 12.11.2007

[13] http://www.adrianneacsu.jurindex.ro/?p=207

[14] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.836 din 04.12.2009

[15] Autorul excepţiei susţinea că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art.11 alin. 1 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art.16 alin.1 privind egalitatea în drepturi, ale art.20 alin.2 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art.21 privind accesul liber la justiţie, ale art.40 privind dreptul de asociere, ale art.53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, s-au invocat şi prevederile art.11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art.22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.87/1948, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, Recomandarea Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei R (94) 12 privind independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor, Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară, adoptată sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite (2002), şi Avizul nr.3 al Consiliului consultativ al judecătorilor europeni (Strasbourg, 2002).

 

[16] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 09 noiembrie 2009

[17]http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/03_12_2009__28819_ro.htm, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii din 03 decembrie 2009

[18] http://stiri.juridice.ro/41201/unjr-demnitate-prin-reforma-in-sistemul-judiciar.html

Conferinţa “Normarea muncii în instanţe. Necesitate, reglementare, consecinţe”

Revista Forumul Judecătorilor, Societatea de Ştiinţe Juridice, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Editura Universitară

 

vă adresează invitaţia de a participa la Conferinţa

 “Normarea muncii în instanţe. Necesitate, reglementare, consecinţe”

 Aula Institutului Naţional al Magistraturii,

Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 53, sector 5

- vineri, 29 ianuarie 2010, orele 15.00 -

 

Dezbaterea îşi propune realizarea unui schimb de opinii, atât din perspectiva  judecătorilor din instanţe, cât şi, sperăm noi, a membrilor grupului de lucru organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea realizării proiectului prin care se va stabili volumul optim de muncă şi asigurarea calităţii activităţii în instanţe.

Proiectul vizează soluţionarea cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor implicate în derularea procedurilor judiciare în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în vederea optimizării activităţii judiciare.

Stabilirea unui standard anual în raport de numărul, complexitatea şi stadiul procesual al dosarelor, alocarea unui timp adecvat fiecărei cauze, evitarea riscurilor legate de afectarea randamentului profesional al judecătorilor sunt aspecte pe care echilibrarea volumului de muncă nu le poate ignora.

Sunt invitaţi să participe judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, auditori de justiţie.

Participarea este gratuită.

 Vă rugăm să confirmaţi participarea la adresele:  conferinta@ssj.ro, dragosdotcalin@yahoo.co.uk sau ionutmilitaru_ro@yahoo.com, până cel târziu joi 28 ianuarie 2010, orele 19:00.

 

judecător Dragoş Călin,

Director al Revistei Forumul judecătorilor

Editorial “Criza din justiţia română a anului 2009. Demnitatea magistraţilor”

CRIZA DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009.

DEMNITATEA MAGISTRAŢILOR

 

 judecător Roxana Maria Lăcătuşu,

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti 

În contextul unor dezechilibre economice, financiare şi politice, acutizate pe parcursul anului 2009, în toate domeniile de activitate, magistraţii români au dorit în acelaşi an să realizeze o abordare diferită a problemelor în care se zbat. Discuţiile din interiorul sistemului au fost demarate ca urmare a presiunilor realizate de asociaţiile profesionale ale magistraţilor, care au evidenţiat de câţiva ani problemele sistemului şi stagnarea în rezolvarea acestora. Pe lângă această presiune deloc neglijabilă, magistraţii au fost determinaţi să realizeze o abordare diferită ca urmare a decimării constante a aparenţei de încredere de care are nevoie justiţia, de către mass-media şi de către mediul politic, dar  şi ca urmare a reglementărilor propuse privind remunerarea, prin care statutul magistratului era redus la cel de funcţionar public.

În pofida semnalelor tot mai numeroase venite din partea magistraţilor şi adresate factorilor decidenţi în sensul aducerii la îndeplinire a unor măsuri cu rezultate efective care să schimbe tarele sistemului, nicio măsură nu a fost adusă la îndeplinire. Prinsă în imposibilitatea de a participa făţiş la discuţii privind însăşi reformarea ei, de a determina voinţa politicului, justiţia şi-a văzut zădărcinite eforturile de a atrage atenţia asupra situaţiei inacceptabile în care se află.

Sistemul judiciar a rămas de-a lungul a 20 de ani în proceduri ce nu mai permit respectarea standardelor minime privind administrarea probelor, termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor şi calitatea actului de justiţie. Refuzul identificării soluţiilor pentru o organizare administrativă eficientă a instanţelor şi a parchetelor a condus la imposibilitatea desfăşurării unui act de justiţie previzibil şi la un standard ridicat.

Justiţia nu poate şi nu trebuie confundată cu un serviciu public comun. Răspunzând nevoilor unei societăţi în permanentă schimbare, imobilizarea justiţiei în linii caracteristice funcţiei publice lipseşte statul de liantul necesar dezvoltării societăţii, raporturile juridice trebuind să beneficieze de o soluţionare flexibilă, actuală, modernă şi rapidă.

Departe de realizarea acestui deziderat, justiţia română s-a aflat în anul 2009 într-o criză fără precedent. Atacată de opinia publică prin mesaje dezaprobatoare privind practica judiciară şi de politicieni prin acuzaţii de corupţie, aceasta s-a văzut totodată lipsită de un organism reprezentativ puternic. Consiliul Superior al Magistraturii s-a arătat incapabil să iniţieze măsuri concrete de organizare a instanţelor şi parchetelor, preocupat mai degrabă de stabilirea unui cadru al răspunderii magistraţilor pentru abateri de la codul deontologic şi pentru stocarea acestor date în dosarele profesionale. În lipsa codurilor de procedură care să producă drept consecinţă degrevarea magistraţilor de volumul excesiv de muncă, prin proceduri alternative, în lipsa unei politici de promovare a medierii, ca una din aceste modalităţi de soluţionare a conflictelor dintre cetăţeni, Consiliul Superior al Magistraturii a avansat ideea normării muncii, proces desfăşurat greoi şi fără rezultat, asemenea propunerilor de dimensionare a schemelor de personal.

Iniţierea în final a adoptării unor noi coduri de procedură ca urmare a rapoartelor continue ale Comisiei Europene, a dat semnalul părut al unei schimbări mult dorite în sistemul peticit de modificări legislative haotice. Deşi mult aşteptată, reforma prin adoptarea de noi coduri nu s-a dovedit a fi cea preconizată. Incapacitatea legislatorilor de a adapta într-o modalitate flexibilă legislaţia existentă la schimbările cerute, neefectuarea unor studii prealabile de impact şi de organizare a instanţelor şi parchetelor pentru a susţine logistic schimbările profunde procedurale şi neluarea unor măsuri corespunzătoare pentru a asigura punerea în practică a noilor coduri vor constitui tot atâtea cauze de menţinere a situaţiei din justiţie.

Problema remunerării magistraţilor a constituit o altă sursă de nemulţumire atât din partea magistraţilor, cât şi din partea politicienilor şi cetăţenilor. Justificate de demararea unor acţiuni în justiţie ale unei părţi a magistraţilor, prin care aceştia solicitau aplicarea unor sporuri, nemulţumirile exprimate de politicieni şi de cetăţeni au fost conduse spre negarea statutului de independenţă a magistraţilor. Au fost emise idei de subordonare a justiţiei faţă de celelalte puteri prin discursuri ale politicienilor şi mass-mediei. Magistraţii au fost acuzaţi de acţiuni meschine, în dispreţul situaţiei  cetăţenilor, remuneraţiile magistraţilor fiind considerate la nivel exorbitant. Deşi răspunsul marii mase a magistraţilor a fost de negare a acuzaţiilor aduse prin prezentare de date reale şi concrete a decalajului major existent între remuneraţiile magistraţilor din instanţe şi parchete şi cele ale magistraţilor din structurile ierarhice cele mai înalte, mesajul nu a fost perceput drept credibil. A fost menţinută opinia întreţinută de politicieni, în ce priveşte dorinţa exclusivă a magistraţilor de a-şi asigura remuneraţii cât mai ridicate apelând la unicul mijloc ce nu trebuia utilizat în acest scop, acela al acţiunilor în justiţie, opinie care a fost folosită ca mijloc de promovare a scopurilor vădit politicianiste.

Fără a lua în seamă prevederile din majoritatea constituţiilor statelor europene prin care se interzice scăderea remuneraţiilor magistraţilor cu excepţia unei situaţii extraordinare, magistraţii au fost incluşi în proiectul legii unice a salarizării, prin ale cărui prevederi remuneraţiile magistraţilor au înregistrat scăderi majore. Declicul nemulţumirilor magistraţilor a fost astfel declanşat.

Aceştia au purces la discuţii ample în interiorul sistemului, iniţiate de asociaţiile profesionale şi au fost materializate acţiuni în cadrul cărora propuneri concrete de schimbare au fost supuse Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea adoptării. Parte din magistraţii membri ai asociaţiilor profesionale au înaintat Consiliului Superior al Magistraturii textul unei rezoluţii adoptate în adunările generale ale judecătorilor, rezoluţie care se axa pe măsuri de finanţare şi autonomie. Determinarea convocărilor adunărilor generale a avut ca punct de declanşare  eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante şi refuzul plăţii sporului de 50% de către Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care ceilalţi doi ordonatori principali de credite (CSM şi ÎCCJ) au anunţat asigurarea plăţii acestui spor din bugetul propriu. Deşi tendinţa dominantă a textului propus spre adoptare de adunările generale era aceea de promovare a autonomiei, textul a fost adoptat sensibil modificat, constituind o declaraţie de principii dorite a fi aduse la îndeplinire.

Ulterior, plata sporului de 50% a fost asigurată printr-un ordin al ministrului justiţiei, ce emitea mesaje oscilante fie de avertisment în ce priveşte lipsa resurselor bugetare şi limitare a posibilităţii de plată a sporului chiar a salariilor, fie de garanţie plăţii acestora, în funcţie de semnalele şi discuţiile cu omologul său de la Ministerul Finanţelor.

Sistarea după trei luni de plată a sporului de 50% a redeclanşat discuţiile din sistem, neepuizate. Problemele supuse discuţiei au variat de această dată pe o paletă largă, începând de la modalităţile de finanţare, descentralizarea organizării, resursele umane, condiţiile materiale, volumul de muncă, procedurile ce trebuie schimbate. Documentul amplu redactat, pe baza propunerilor din partea unui mare număr de magistraţi a primit titlul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor şi a făcut obiectul negocierilor prealabile unui protest total al magistraţilor.

Deşi Ministerul Justiţiei nu a declinat discuţiile, au fost începute acţiuni de protest constând în suspendarea pe timp de două-trei ore a şedinţelor de judecată, în luna iulie 2009. Refuzul continuării negocierilor şi lipsa unor semnale certe şi hotărâte în sensul rezolvării problemelor evidenţiate de magistraţi, fără concursul Consiliului Superior al Magistraturii, au grăbit declanşarea totală a protestului. La aceasta s-a adăugat agitarea masei magistraţilor de către membri din interiorul corpului profesional, astfel că în perioada 31.08.2009 – 14.09.2009  marea majoritate a instanţelor şi parchetelor au luat decizia încetării activităţii.

Reacţiile ce au urmat începerii protestului au fost caracterizate prin acuzaţii aduse magistraţilor în sensul urmăririi în mod imoral a unui statut privilegiat prin şantajarea autorităţilor executive şi în detrimentul cetăţenilor. Deşi documentul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor fusese supus discuţiei şi dat publicităţii, mass-media a formulat opinii separate faţă de protestul declanşat, în funcţie de interesele politice pe care le susţinea.

Magistraţii s-au văzut astfel prinşi în jocul meschin al politicii specifice româneşti. Deşi mesajul dorit a fi transmis a fost acela al imposibilităţii de continuare a activităţii, în situaţia actuală, marcată de subfinanţare, volum de muncă peste limitele umane, lipsă de resurse umane, condiţii mizere de muncă şi proceduri ce nu asigurau un act de justiţie de calitate, singurul semnal, în cele din urmă promovat şi evidenţiat, a fost acela al protestului declanşat de refuzul autorităţii executive de a asigura salarii exorbitante magistraţilor.

Prelungirea protestului dincolo de cadrul unui avertisment, respectiv peste o perioadă rezonabilă ce ar fi fost necesară reînceperii negocierilor, opoziţiile exprimate de membri ai corpului profesional ale căror tendinţe se îndreptau spre solicitări adresate parlamentarilor, au condus la alunecarea protestului spre panta decredibilizării.

În pofida acestui aspect, magistraţii au avut prilejul prezentării în mod hotărât a doleanţelor lor şi determinării unei angajări a executivului în realizarea unor linii minime directoare pentru schimbările solicitate. Prilejul l-a constituit participarea preşedintelui ţării şi a ministrului justiţiei la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 10  septembrie 2009, şedinţă la care problemele relevate au ţinut de acelaşi aspect al scăderii remuneraţiilor şi nerespectării pe această cale a independenţei magistraţilor.

Interesat în menţinerea protestului ca urmare a refuzului eliberării sumelor de bani corespunzătoare sporului de 50% de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Consiliul Superior al Magistraturii a manifestat o poziţie de sprijin a protestului în forma de încetare a activităţii. Agitaţiile întreţinute în corpul magistraţilor de membrii care militau pentru discuţii cu legislativul au dus la propunerea edictării unui pact pe marginea căruia au fost propuse întâlniri cu parlamentarii, ca ultimă soluţie la criza din justiţie.

Pactul privind justiţia propus a prilejuit manifestarea unor interese ale membrilor din corpul profesional, intervenţia unor reprezentanţi ai ONG-urilor care şi-au asumat rolul de mediatori între puterea judiciară şi puterea legislativă şi executivă. Rezumarea problemelor magistraţilor la patru puncte esenţiale: un procent fix din PIB alocat justiţiei, rezervarea sumelor obţinute din taxele de timbru doar finanţării justiţiei, plata restanţelor salariale şi acordarea sporului de 50% au condus la transformarea protestului magistraţilor în monedă de schimb între grupurile de interese formate: magistraţii din structurile ierarhice înalte ce refuzau colaborarea cu executivul (C.S.M.) ori constituirea Biroului Electoral Central (Î.C.C.J.) şi magistraţii ce doreau adoptarea în forma impusă de ei a unei strategii vizând cele patru măsuri şi instituirea unei direcţii controlate de acţiune.

Spargerea blocului de rezistenţă astfel format a fost realizată prin anunţarea de către Î.C.C.J. a constituirii BEC, ulterior informaţia privind alocarea sumelor necesare plăţii sporului de 50% către magistraţii Înaltei Curţii fiind confirmată. Greva astfel începută s-a stins, fără a fi obţinut un program pe termene, deşi Ministerul Justiţiei elaborase şi trimisese către instanţe un program pe acelaşi model cu documentul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor, prevăzând inclusiv termene de realizare. Ulterior începerii discuţiilor cu reprezentanţi ai partidelor politice constituiţi într-o Comisie parlamentară formată în scopul analizei cauzelor crizei din justiţie, membrii marcanţi ai iniţierii acestui demers s-au înscris la numiri prin delegare în funcţii de conducere ale instanţelor.

Protestul a rămas astfel ca un semnal al unei crize majore a societăţii româneşti, percepută în final ca o problemă a cărei soluţionare depinde de voinţa arbitrară a politicului, iar nu de voinţa magistraţilor în liniile stabilite de aceştia şi în favoarea lor. În pofida problemelor acute ale sistemului evidenţiate în documentul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor, probleme ce trenează de 20 ani, acesta a rămas la stadiul de document programatic. Abordarea diferită caracterizată de participarea unui mare număr de magistraţi la elaborarea acestuia prin expunerea dorinţelor lor şi a modalităţii în care ar trebui să îşi desfăşoare activitatea, a marcat însă posibilitatea corpului de magistraţi de a participa la rezolvarea problemelor sistemului şi identificarea soluţiilor. Determinarea organismelor reprezentative legale de a se implica în demararea unor schimbări concrete, constituie însă problema perpetuă a justiţiei române. 

Nelegalităţi ale autorităţilor publice. Răspunsurile instituţionale în experienţa italiană

Nelegalităţi ale autorităţilor publice.

Răspunsurile instituţionale în experienţa italiană  

Vito Monetti,

Preşedinte MEDEL

Rezumat

Interceptările telefonice ale membrilor Serviciilor implicaţi în cazul Abu Omar au permis deschiderea paginilor a două afaceri ulterioare referitoare la nelegalităţi ale puterii.

Prima afacere a constituit-o un episod de deviere a competenţelor şi puterilor publice în interesul unui particular: descoperirea unor contacte între numărul doi din cadrul SISMI – Serviciul Militar de Inteligenţă şi Securitate – Servizio per le Informazioni e la Sicurezza Militare (şi alţii) cu serviciile de spionaj privat şi de securitate ale unui grup industrial, în urma cărora ofiţeri ai SISMI au furnizat o cantitate mare de date sensibile, dar utile Grupului economic vizat.

A doua afacere a fost crearea unui birou (de asemenea în cadrul intern al SISMI) a cărui sarcină, aproape exclusivă, o constituia de a identifica, a controla şi în perspectivă «de a demonta» persoanele, asociaţiile şi grupările pe care biroul din cadrul SISMI le identifica drept duşmani ai d-lui Berlusconi, pe atunci la cel de-al doilea mandat ca prim-ministru.

Ca întotdeauna, din nou, presa şi ziariştii consideraţi ostili au fost atenţionaţi, recurgându-se la strângerea de informaţii referitoare la ei. Din pricina altor ziarişti, ziarişti «prieteni», au fost create ştiri false, precum cazul unui articol care punea în sarcina d-lui Romano Prodi, pe atunci Preşedinte al Comisiei Europene, autorizarea zborurile ilegale referitoare la «extraordinary renditions»; s-a ajuns chiar şi la spionarea Medel.

Un funcţionar din cadrul SISMI a intrat ilegal pe site-ul mesajelor noastre electronice (care nu avea vreo parolă, dar în orice caz, nu era public ) şi conţinutul mesajelor noastre a fost introdus într-o bază de date (date «sensibile») în scopul de a se demonstra că în Europa există încă un fel de «Spectru 007», format din magistraţi care se dedică combaterii d-lui Berlusconi.

Referitor la aceste evenimente există în curs de desfăşurare, o procedură, la Roma; persoanele acuzate sunt de la directorul SISMI şi până la simpli funcţionari. Infracţiunile imputate pleacă de la deturnare de fonduri publice şi ajung la violarea corespundenţei şi crearea unei baze de date.

 

Les écoutes téléphoniques des membres des Services impliqués dans le cas Abu Omar à permit d’ouvrir la page, voire les page de deux ultérieures affaires de illégalisme du pouvoir.

Les contacts entre le n. 2 du Sismi (et d’autres) avec les services de espionnage privé et de sécurité d’un groupe industriel, auxquels les officiers du Sismi avaient remis des grandes quantités de données sensibles, mais utiles pour le Groupe économique concerné.

La deuxième affaire est la création d’un bureau (toujours interne au SISMI) avec la tâche presque exclusive de identifier, contrôler et en perspective «désarticuler» les personnes, les associations, les groupes que ce bureau du SISMI identifiait comme des ennemis de M. Berlusconi, alors à son deuxième mandat comme Premier Ministre.

Toujours et de nouveau, c’est la presse, les journalistes considérés hostiles qui sont attentionnés, on fait la collecte de informations les concernant ; grace à d’autres journalistes, journalistes « amis », on crée des fausses nouvelles (c’est le cas d’un article qui attribuait à M- Prodi, alors Président de la Commission européenne) d’avoir autorisé les vols illégaux des « extraordinary renditions » ; on est arrivé même à espionner MEDEL.

Une fonctionnaire du Sismi est entrée illégalement dans le site de notre mailing-list (qui n’avait pas de mos de protection, mais en tout cas n’était pas public) et les contenus de nos messages ont été insérés dans une base de données (données sensibles), à fin de démontrer que  en Europe existait une sorte de « Spectre de 007 », formée par des magistrats qui se dédiaient à combattre M. Berlusconi.

Par rapport à ces événements il y a une procédure en cours, à Rome; les personnes accusées vont du directeur du Sismi aux fonctionnaires ; les crimes contestés partent du péculat et arrivent au délit de violation de correspondance et création d’une base de données.

Forma integrală este disponibilă în numărul 2/2009 al revistei pe bază de comandă. 

Posibilitatea de implicare a corpului magistraţilor în adoptarea unei legislaţii coerente

Posibilitatea de implicare a corpului magistraţilor în adoptarea unei legislaţii coerente. Cadrul legal existent. Propunerile de lege ferenda şi rolul asociaţiilor profesionale. Experienţa  Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi (A.M.I.). 

                                   judecător Narcis-Violin Stoica,

vicepreşedinte al Tribunalului Iaşi

Rezumat

Analizându-se experienţa colegilor germani din Deutscher Richterbund se constată că, în cazul lor, ceea ce în sistemul românesc este consacrat legal, este deja funcţional.

Autorul se referă, în special, la existenţa unor consultări reale, efective şi constante ale decidenţilor în materia iniţerii de proiecte de acte normative cu asociaţiile de magistraţi, materializate în transmiterea reciprocă şi etapizată ale proiectelor, urmată de propuneri, sugestii, observaţii, avize (evident consultative), toate acestea în scopul adoptării unei legislaţii coerente. Pe de altă parte, trebuie remarcată şi buna organizare asociativă, inclusiv prin crearea unor mecanisme precise care să asigure elaborarea unor răspunsuri pertinente şi la timp, faţă de proiectele de acte normative cu privire la care se solicită consultarea.

Chiar dacă, în România, la nivel asociativ, într-o primă fază s-ar putea înregistra o serie de inconveninete, de dificultăţi – generate, probabil, de lipsa unei tradiţii în consultarea asociaţiilor, ceea ce înseamnă şi mecanisme interne ale unor asociaţii nedefinite încă foarte  bine – în a se asigura formularea unor răspunsuri/propuneri la solicitările de expunere a unor puncte de vedere cu privire la anumite proiecte de acte normative, totuşi, câtă vreme, există obligaţia legală în a se face asemenea consultări, ea trebuie respectată, eventualele neajunsuri inerente oricărui început urmând a fi surmontate în timp. Apreciez însă că se impun două precizări de esenţă:  1) consultările asociaţiilor de magistraţi şi ale corpului acestora, în general, ar trebui să vizeze doar acele acte normative care vizează sitemul judiciar ori care sunt de natură să influenţe celeritatea şi eficienţa justiţiei; 2) decidenţii in materie au obligaţia legală de a cere punctul de vedere al asociaţiilor profesionale, de a le consulta, ceea ce nu înseamnă însă şi obligaţia corelativă a acestora de a răspunde de fiecare dată şi, mai ales, în termenele stabilite de primii.

 

Analysing the experience of our German colleagues from the Deutscher Richterbund, it is established that, in their case, what in the Romanian system is provided in the law, it is already functioning.

The author is mentioning especially the genuine, effective and constant consultations held by the decision-makers with de magistrates’ associations concerning the draft bills promoted, embodied in a mutual and gradual sending of those drafts, followed by (consultative) proposals, opinions, remarks, aiming at adopting a coherent legislation. On the other hand, the well associative design, including the setting up of precise mechanisms in order to ensure sending of relevant and timely responses on the draft bills upon consultation must be emphasised.

Even if in Romania, in a first stage, some disruptions and difficulties, due, probably, to the lack of a consultation practice concerning the associations, implying also not so well defined internal mechanisms of the associations, concerning the formulations of answers/proposals upon requests to submit an opinion on some draft bills, may occur, nonetheless, as long as the legal duty to undertake such consultation does exist that have to be complied with, the shortcomings inherent in any beginning being likely to be solved in time. Two pivotal remarks are needed: 1) as a rule, the consultation procedure related to the magistrates’ associations and to their bodies shall concern only those draft bills aimed at regulating the judicial system or those that are liable to stimulate the justice promptness and effectiveness; 2) the decision-makers are under a legal obligation to ask the opinion of the legal practitioners’ associations, by consulting them, meaning there is a corresponding obligation of those to ask every time and, all the more, during the terms provided for.

Forma integrală este disponibilă în numărul 2/2009 al revistei pe bază de comandă.

Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie. O poveste despre justiţie şi servicii secrete

Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie.

O poveste despre justiţie şi servicii secrete

 

Judecător Dana Gîrbovan,

Curtea de Apel Cluj

Rezumat

Pentru o mai bună înţelegere a acestei poveşti – din nefericire, foarte asemănătoare cu realitatea -  studiul este împărţit în mai multe planuri: un scurt istoric al Serviciului Independent de Protecţie si Anticorupţie, cunoscut tuturor sub denumirea de SIPA; analiza pe scurt a elementelor de legendă ale acestei poveşti, o scurtă trecere în revistă a legislaţiei române aplicabile, precum şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia deţinerii de informaţii privind viaţă privată a persoanelor.

 

For a better understanding of this kind of story – unfortunatly, so similar with the reality – the study is divided into many plans: a short record of The Independent Service for Protection and Anticoruption, known to everyone under the naming of SIPA; a short analysis of the elements of legend of this story, a short review of the Romanian aplicable legislation, and also of the juridprudence of The European Court of Human Rights in the matter of holding informations regarding the private life of the persons.

Forma integrală este disponibilă în numărul 2/2009 al revistei pe bază de comandă.

Theme Copyright Revista Forumul Judecătorilor