Forumul Judecătorilor din România: Observații referitoare la neconstituționalitatea legii de modificare a Legii nr. 304/2004

Vineri, 22 decembrie 2017, Asociația Forumul Judecătorilor din România a transmis către jud. Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, o solicitare ca, în urma dezbaterilor ce vor avea loc cu ocazia Secţiilor Unite ael Înaltei Curți de Casație și Justiție, să adopte un punct de vedere de principiu al instanței supreme cu privire la remediile constituționale ce trebuie urmate cu privire la modificările aduse Legii nr. 304/2004: adresarea unei solicitări Președintelui României pentru trimitere spre reexaminare, sesizarea Curții Constituționale cu o obiecție de neconstituționalitate, sesizarea Comisiei de la Veneția pentru formularea unei opinii cu privire la chestiunile esențiale sau orice alt demers care să asigure respectarea statutului magistratului, respectiv să garanteze independența și imparțialitatea justiției.

Observatii FJR aspecte neconstitutionalitate lege modificare L304-2004 22 decembrie 2017

No related posts.

Leave a comment


nine − = 8