Principii privind pensiile de serviciu ale magistraților decurgând din decizii ale curților constituționale

1). Curtea Constituțională a României, Decizia nr.873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art.125 – pentru judecători şi în art.132 – pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III “Autorităţile publice”, cap.VI “Autoritatea judecătorească”, secţiunea 1 “Instanţele judecătoreşti” (art.124-130), secţiunea a 2-a “Ministerul Public” (art.131 şi 132) şi secţiunea a 3-a “Consiliul Superior al Magistraturii” (art.133 şi 134). Potrivit art.125 din Legea fundamentală, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Potrivit art.132 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr.303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii, iar magistraţii-asistenţi se bucură de stabilitate. Cap. II din Legea nr.303/2004 stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători şi procurori, care se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi, cum ar fi: judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome, să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic; judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic; judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice; judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul; judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat etc. Potrivit art.66 din Legea nr.303/2004, atât incompatibilităţile şi interdicţiile, cât şi formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi.

Pe de altă parte, distinct de statutul judecătorilor şi procurorilor, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este reglementat la nivel constituţional în art.144 “Incompatibilităţi” şi art.145 “Independenţa şi inamovibilitatea” din titlul V “Curtea Constituţională”, potrivit cărora funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. La nivel infraconstituţional, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este reglementat în cap.VI din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 16 iulie 2004.

Analizând toate aceste statute speciale, reglementate atât la nivel constituţional, cât şi la nivel legal, şi ţinând cont de faptul că art.124 alin.(3) din Constituţie nu conţine expressis verbis o obligaţie a existenţei pensiei de serviciu a magistraţilor, Curtea urmează să analizeze conţinutul acestui principiu constituţional.

Astfel, Curtea reţine că atât independenţa justiţiei – componenta instituţională (conceptul “independenţei judecătorilor” nereferindu-se exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecătorului – componenta individuală, implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc.

Este indubitabil faptul că principiul independenţei justiţiei nu poate fi restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât salariul, cât şi pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.

În concluzie, Curtea constată că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu.

Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei.

Astfel, prin Decizia nr.20/2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art.41 alin.(2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art.198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, Curtea a statuat că pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi “nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii”. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor “obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii.”

Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga art.103 din Legea nr.92/1992, republicată, Curtea Constituţională a observat totodată că “această abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept. A mai reţinut Curtea că “Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii”, adoptate de cel de-al VII – lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august – 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art.11 că “durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege”. În mod asemănător, “Recomandarea nr.R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor”, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a “Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii”, anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea “de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă”. De asemenea, art.6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998, prevede că “În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

De asemenea, Curtea a constatat că în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art.11 şi 20 din Constituţie.

Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că raţiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se află în convergenţă cu dispoziţiile art.124 alin.(3) din Constituţie, conform cărora “Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Într-adevăr, “aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art.1 alin.(3) din Constituţie“. Aşa fiind, Curtea a decis că abrogarea dispoziţiilor de lege referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor contravine şi principiului stabilit prin art.124 alin.(3) din Constituţie.

Curtea Constituţională din Letonia, prin Hotărârea din 18 ianuarie 2010, a declarat neconstituţionale şi inaplicabile anumite prevederi din Legea referitoare la puterea judiciară, constatând că acestea contravin principiului independenţei judecătorilor, consacrat prin art.83 din Constituţia letonă. Parlamentul – ţinând cont de situaţia financiară a Letoniei şi de angajamentele externe ale ţării – a decis recalcularea salariilor judecătorilor, ceea ce ar fi condus la o scădere a cuantumului remuneraţiei acestora. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că noţiunea de independenţă a judecătorilor include o remuneraţie adecvată, comparabilă cu prestigiul profesiei şi cu scopul responsabilităţii lor. Luând în considerare statutul judecătorului, scopul remuneraţiei judecătorilor este atât de a asigura independenţa, cât şi de a compensa în mod parţial restricţiile impuse prin lege. Totodată, cerinţa asigurării unei remuneraţii adecvate pentru judecători este nu numai în conexiune cu principiul independenţei judecătorilor, dar şi cu cerinţele de calificare şi competenţă stabilite şi cu interdicţiile impuse acestora.

Curtea Constituţională din Lituania, prin Hotărârea din 12 iulie 2001, a statuat că în statele democratice este acceptat faptul că judecătorul care trebuie să soluţioneze litigiile din societate, inclusiv acelea între persoane fizice sau juridice şi stat nu trebuie să aibă numai o înaltă calificare profesională şi o reputaţie perfectă, dar trebuie să fie independent din punct de vedere material şi trebuie să aibă un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorilor astfel încât să compenseze statutul, funcţiile şi responsabilităţile acestora, iar menţinerea remuneraţiei judecătorilor este una dintre garanţiile independenţei judecătorilor.

Curtea Constituţională din Cehia, prin Hotărârea din 14 iulie 2005, a reţinut că în statele democratice securitatea financiară este recunoscută în mod clar ca unul dintre elementele esenţiale care asigură independenţa judecătorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat în mod expres asupra împrejurării dacă reducerea sau eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor ar contraveni principiului independenţei judecătorului, însă, pornind de la prevederile art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un tribunal independent şi imparţial, în Cauza Cooper contra Regatului Unit, 2003, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că, pentru a stabili dacă un tribunal este independent, trebuie să fie luaţi în considerare următorii factori: modul de desemnare şi durata mandatului membrilor ce-l compun; existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare; posibilitatea de a se verifica dacă el prezintă sau nu aparenţa de independenţă.

Cu privire la susţinerea autorului sesizării de neconstituţionalitate, potrivit căreia reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi, deci, şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în legislaţia europeană, şi anume Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996, Curtea observă că acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional să stabilească pentru acesta un regim profesional de securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. Or, criticile aduse Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, ceea ce ar contraveni principiului independenţei justiţiei, iar nu la o eventuală diferenţă de tratament între femei şi bărbaţi, şi, deci, o discriminare, în ceea ce priveşte acordarea pensiei sau vârsta de pensionare.

Pe de altă parte, în expunerea de motive a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Guvernul arată că “apariţia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratamente favorabile unor categorii profesionale a condus la crearea unui decalaj uriaş între cea mai mare şi cea mai mică pensie plătită de stat” şi că existenţa unor acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent “îngreunează în mod evident funcţionarea sistemului de pensii”.

Curtea reţine că aspectele de ordin financiar din expunerea de motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul constituţionalităţii dispoziţiilor legii criticate, însă pot reprezenta un punct de plecare în analizarea de către legiuitor a oportunităţii eliminării dreptului persoanelor asimilate de a beneficia de pensia de serviciu a magistraţilor, în măsura în care nu li se impune respectarea aceluiaşi statut restrictiv de drepturi. Pe de altă parte, referitor la decalajul uriaş dintre cea mai mică şi cea mai mare pensie plătită de stat – având în vedere că pensia de serviciu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării – se poate analiza de către legiuitor necesitatea luării unor măsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare nejustificată a unor drepturi salariale suplimentare în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în scopul măririi substanţiale a bazei de calcul a pensiei de serviciu.

Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor, Curtea constată că statutul constituţional al magistraţilor – statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii – impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.

Aşadar, obiecţia de neconstituţionalitate a legii criticate, raportată la principiul independenţei justiţiei, este întemeiată şi, prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor – prin care se elimină “pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale” – sunt neconstituţionale.

 

2). Curtea Constituțională a Republicii Moldova, Hotărârea nr.25 din 27.07.2017 pentru controlul constituţionalităţii Art. II din Legea nr.290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (pensia specială a judecătorilor)

Curtea reține că principiul constituțional al independenței judecătorului își găsește consfințirea în actele legislative infraconstituționale. În acest sens, Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului cuprinde un sistem de garanţii ale independenţei judecătorului, care se asigură prin procedura de înfăptuire a justiţiei, prin interzicerea oricărei imixtiuni în activitatea de înfăptuire a justiţiei, prin procedeul de numire şi încetare a calităţii de judecător, prin declararea principiului inviolabilităţii judecătorului, prin asigurarea materială şi socială a judecătorului.

Este indubitabil faptul că principiul independenței justiției nu poate fi restrâns numai la cuantumul remunerației (cuprinzând atât salariul, cât și pensia) judecătorilor, acest principiu implicând o serie de garanții, cum ar fi: statutul (condițiile de acces, procedura de numire, garanții solide care să asigure transparența procedurilor prin care sunt numiți judecătorii, promovarea și transferul, suspendarea și încetarea funcției), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanțiile financiare, independența administrativă, precum și independența puterii judecătorești față de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independența justiției include securitatea financiară a judecătorilor, care presupune și asigurarea unei garanții sociale cum este pensia specială a judecătorilor.

Prin urmare, Curtea menționează că principiul independenței justiției apără pensia specială a judecătorilor, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu.

(…)

Prin urmare, Curtea constată că, în rezultatul modificărilor operate prin Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016 la art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorilor, începând cu 1 ianuarie 2018, va fi eliminată pensia specială a judecătorilor, aceștia fiind incluși în categoria generală de pensionare potrivit Legii privind sistemul public de pensii, ceea ce va determina și o diminuare a mărimii pensiei.

Potrivit Guvernului, această modificare a fost determinată de necesitatea reechilibrării sistemului de pensii, eliminării inechităților existente în sistem și de situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.

Curtea observă că, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, autoritățile raportează pentru anul 2016 o creștere cu 4,1% a produsului intern brut (BIP) în raport cu anul 2015, iar pentru primul trimestru al anului 2017 o creștere de 3,1% în raport cu perioada similară a anului precedent.

De asemenea, în timp ce pensia specială a judecătorilor a fost exclusă, autoritățile au majorat salariile altor categorii de angajați, precum și a menținut pensiile speciale pentru alte categorii de angajați.

În acest context, Curtea nu poate reține argumentele Guvernului, deoarece nu este constatată o criză economico-financiară obiectiv existentă şi recunoscută la nivel oficial, condiție indispensabilă statuată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa referitoare la diminuarea garanțiilor sociale, potrivit principiului solidarităţii (Hotărârea Curții Constituționale nr. 25 din 6 noiembrie 2014).

Mai mult, Curtea reamintește că, şi în aceste condiţii, legislativul este obligat să nu piardă din vedere specificul şi importanţa sistemului judiciar, astfel încât să nu afecteze principiul independenţei judecătorilor.

În jurisprudența sa Curtea a reținut că elaborarea politicii economice şi sociale a statului şi realizarea ei este prerogativa autorităţilor legislativă şi executivă. Legiuitorul este în drept să opteze pentru diverse soluţii în vederea realizării scopurilor propuse, inclusiv în vederea elaborării şi concretizării conţinutului drepturilor sociale şi economice. La elaborarea unor asemenea soluţii legiuitorul este obligat însă să ia în calcul şi să realizeze principiile şi normele constituţionale stabilite (HCC nr. 19 din 1999).

În acest sens, Curtea statuează că dispoziţiile constituţionale conform cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii nu au caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin articolul 1 alin.(3) din Constituţie.

Curtea reiterează că remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de societate. Numai menţinerea acestui echilibru permite justiţiabililor de a manifesta încredere în competenţa, independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

Curtea menționează că deși prevederile constituționale nu garantează expressis verbis o obligație a existenței pensiei speciale a judecătorului, aceasta constituie un element al principiului independenței judecătorului. Or, stabilitatea financiară a judecătorilor reprezintă una din garanțiile independenței justiției.

Curtea reține că pensia specială a judecătorilor a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Instituirea pensiei speciale pentru judecători nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând judecătorilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii.

Prin urmare, pensia specială a judecătorilor reprezintă o compensaţie a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale. Or, potrivit articolului 116 alin.(7) din Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu excepţia activității didactice și științifice. Acestor incompatibilităţi constituționale li se adaugă incompatibilităţile și interdicţiile prevăzute de articolul 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului.

Pe de altă parte, stabilirea pensiei speciale a judecătorului ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia.

Curtea reține că cerința unei asigurări materiale adecvate a judecătorului este consfințită și de instrumentele internaționale care garantează independența acestuia. Astfel, Rezoluţia Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 stabilește că:

„[…] având în vedere că judecătorii sunt încredinţaţi cu decizia finală asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi proprietăţii cetăţenilor,

[…] Mandatul funcţiei judecătorilor, independenţa lor, securitatea, remunerarea adecvată, condiţiile serviciului, pensiile şi vârsta pensionării vor fi asigurate în mod adecvat de lege“.

Prevederi corespondente conţin standardele în domeniu, elaborate sub egida Consiliului Europei, precum Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, potrivit căreia:

„[…] nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel încât să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterându-le astfel independenţa şi imparţialitatea.

[…] cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fie cât de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări.

[…] statele-membre ale Consiliului Europei trebuie să tindă spre sporirea garanţiilor sociale ale judecătorului şi în nici un caz nu se admite reducerea garanţiilor sociale deja admise prin lege.”

De asemenea, potrivit Recomandării CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaţilor miniştri):

„Regulile principale ale regimului de remunerare pentru judecători profesionişti trebuie stabilite prin lege.

Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Trebuie să existe garanţii pentru menţinerea unei remuneraţii rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum şi pentru plata unei pensii pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu. Trebuie introduse dispoziţii legale specifice care să instituie o măsură de protecţie împotriva unei reduceri a remuneraţiei care ar viza în mod specific judecătorii.”

În acelaşi sens, Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor prevede, în concluziile sale, că „remunerarea judecătorilor trebuie să fie corespunzătoare cu rolul şi responsabilităţile acestora şi trebuie să asigure în mod adecvat plata concediilor medicale şi a pensiei. Ea trebuie protejată prin prevederi legale specifice împotriva diminuărilor şi trebuie să existe prevederi privind mărirea salariilor în raport cu creşterea preţurilor”.

În acelaşi timp, în Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 Curtea a subliniat că într-o democraţie autentică atât guvernanţii, cât şi poporul trebuie să fie conștienți de faptul că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lângă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel, încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită, iar menţinerea remuneraţiei este una dintre garanţiile independenţei judecătorului.

Prin urmare, în hotărârea menţionată Curtea a subliniat că măsurile prin care se diminuează asigurarea materială şi socială a judecătorilor sunt interpretate de Curte ca ingerinţe în independenţa judecătorilor.

Curtea menționează că stabilirea unor garanţii materiale ale independenţei judecătorului rezidă, în primul rând, în faptul că ele trebuie să reflecte înaltul statut al judecătorului. De aceea garanţiile materiale ale independenţei judecătorului, stabilite de stat, trebuie să fie asigurate şi să se respecte necondiţionat. Este absolut inadmisibil de a diminua protecţia juridică a statutului judecătorului în procesul adoptării unor legi noi. Statutul judecătorului nu trebuie raportat sau asimilat cu cel al altor autorități publice, indiferent de ierarhia acestora în stat.

În acest sens, sintetizând cele reliefate supra, Curtea reține că excluderea prevederilor speciale care reglementează pensia specială a judecătorilor afectează principiul independenței judecătorului, consfințit de articolul 116 din Constituție.

 

 

3). The Constitutional Court of the Republic of Lithuania, 29 June 2010, Ruling on the compliance of articles 5 and 6 of the Republic of Lithuania Law on the State Pensions of Judges (…) with the Constitution of the Republic of Lithuania, Case No. 06/2008-18/2008-24/2010

 

3.4. The Constitutional Court has noted more than once that the independence of the judge and courts is not a privilege, but one of the most important obligations of judges and courts, which stems from the right of the person, who believes that his rights or freedoms guaranteed in the Constitution are violated, to an impartial arbiter of the dispute who would solve the emerged legal dispute under the Constitution and laws in essence (Constitutional Court rulings of 6 December 1995, 21 December 1999, 12 July 2001, 9 May 2006, and 22 October 2007). The independence of the judge is inter alia ensured by consolidating self-governance of the judiciary, meaning that the judiciary is full-fledged power, and its financial and technical provision, and by establishing the inviolability of the term of powers of the judge (whereby one seeks to ensure that the judge, irrespective of the political forces in power, would remain independent and would not be forced to adjust according to the possible changes of political forces) and the inviolability of the person of the judge, as well as by establishing the social (material) guarantees of the judge (Constitutional Court ruling of 22 October 2007).

3.5. In this context it also needs to be noted that the judge, who is obligated to consider conflicts arising in society, as well as those between a person and the state, must be not only highly professionally qualified and of impeccable reputation, but also materially independent and feel secure as to his future (Constitutional Court rulings of 12 July 2001 and 22 October 2007). The constitutional imperative of the constitutional protection of remuneration and other social (material) guarantees of judges arises from the principle of the independence of the judge and courts established in the Constitution (inter alia Article 109 thereof). By this principle one attempts to protect the judges administering justice from any influence of the legislative and executive power as well as from that of other state establishments and officials, political and public organisations, commercial economic structures, and other legal and natural persons. In its rulings of 12 July 2001 and 22 October 2007, the Constitutional Court also noted that the state has a duty to establish such remuneration for judges which would be in conformity with the status of the judiciary and the judge, with the functions exercised by them and their responsibility.

3.6. The social (material) guarantees of the principle of the independence of the judge that stem from the Constitution (which are actually consolidated in law of other democratic states, as well as in various international acts) mean that the state has a duty to ensure such social (material) maintenance for the judge which would be in conformity with his status while being in office as well as upon expiry of his term of office (Constitutional Court rulings of 21 December 1999 and 22 October 2007). Under the Constitution, the material and social guarantees established to judges must be such so that they would be in line with the constitutional status of the judge and his dignity (Constitutional Court decision of 8 August 2006 and ruling of 22 October 2007).

It needs to be noted that the legislator must establish such legal regulation which would ensure the independence of the judge and courts, inter alia the social (material) guarantees of the judge, not only when he is in office, but also upon expiry of his powers; while doing so, the legislator must heed the norms and principles of the Constitution; upon expiry of powers of the judge, the social (material) guarantees of the judge may be varied ones, inter alia the payments paid periodically, as well as one-time payments, etc.; the constitutional base of establishment of such guarantees is an exceptional constitutional status of the judge which is determined by the function of administration of justice, therefore, they may depend only upon the circumstances which are related with the constitutional status of a judge, but they may not be considered as replacing other social (material) guarantees that must be ensured to the former judge on different bases, including those which are common to all the working persons; the social (material) guarantees of the judge, upon expiry of his powers, must be real and not only nominal (Constitutional Court ruling of 22 October 2007).

The Constitutional Court has held that if the legislator enshrines such a social (material) guarantee of the judge upon expiry of his powers as the pension of the judge, this guarantee is defended not only under Article 109 of the Constitution, but also under Article 52 thereof (Constitutional Court ruling of 22 October 2007).

3.7. In the context of the constitutional justice case at issue it needs to be noted that the legislator, while regulating the relations connected with the state pension of judges, must establish, by means of a law, the grounds and conditions for granting this pension. The legislator may establish, by means of a law, the maximum size of the state pension of judges as well as entrench various ways for establishment of the maximum size of such a pension. While doing so, the legislator must not violate the norms and principles of the Constitution. In this context it needs to be noted that the legislator, while entrenching, by means of a law, the maximum size of the pension as well as ways for establishment of this size, must heed inter alia the fact that the state pension of judges is a social (material) guarantee of the judge upon expiry of his powers, stemming from the Constitution, which is defended not only under Article 109 of the Constitution, but also under Article 52 thereof, that this social (material) guarantee must be in line with the constitutional status of the judge and his dignity, and that such a constitutional social (material) guarantee of the judge must be real and not only nominal. Otherwise, one would deny the essence and purpose of the state pension of judges as a social (material) guarantee of the judge upon expiry of his powers, stemming from the Constitution, and thereby would create preconditions to deviate from the requirements arising from the Constitution, inter alia Paragraph 2 of Article 109 thereof, as well as from the constitutional principle of a state under the rule of law.

3.8. It has been mentioned that the guarantees of social (material) nature of judges, inter alia the social guarantees upon expiry of powers of the judge, may be differentiated according to the duration of a person’s work as a judge. In the context of the constitutional justice case at issue it needs to be noted that the size of the social (material) guarantees upon expiry of powers of the judge may be differentiated according to the duration of a person’s work as a judge as well. However, the legal regulation under which the size of the social (material) guarantees of judges upon expiry of their powers is differentiated according to the duration of a person’s work as a judge must not deviate from the constitutional concept of this social (material) guarantee of judges. In this context it needs to be noted that such legal regulation, under which the size of the said social (material) guarantee of the judges would be the same or similar for the judges who received the remuneration of equal or similar amount, but whose duration of work in courts differs considerably, or the size of the said social (material) guarantee would differ considerably for the judges who received the remuneration of equal or similar amount, but whose duration of work in courts differs little, would not be in conformity with the constitutional concept of the social (material) guarantee of judges upon expiry of powers of the judge, inter alia the requirements of Paragraph 2 of Article 109 of the Constitution, as well as the imperatives of justice, proportionality, and reasonableness that stem from the constitutional principle of a state under the rule of law.

3.9. The attribution of courts (which arises from the Constitution) not to one but to several (at the moment—three) systems of courts, as well as the division of the system of courts of general jurisdiction and specialised courts established under Paragraph 2 of Article 111 of the Constitution, as a system of institutions, into levels imply that the legislator has the powers to differentiate the social (material) guarantees of judges (remunerations, as well as the guarantees which are established (applied) to judges upon expiry of their powers). It needs to be noted that the judiciary is formed on the professional basis. It is universally recognized (not only in Lithuania) that the dominant principle of formation of the corps of judges of courts of a higher level is the principle of professional career of judges, under which judges are promoted after they have been dismissed from previous office and appointed as judges of courts of a higher level (even though this principle may not be made absolute so that one would not create preconditions for the system of courts to become too closed, to become subjected to the routine, etc.) (Constitutional Court rulings of 9 May 2006, 22 October 2007, and 20 February 2008). The professional career of judges is inseparably related to the institute of promotion of judges which is consolidated in Paragraph 4 of Article 112 of the Constitution. While deciding on the promotion of judges, one assesses inter alia their qualification—professional preparation (Constitutional Court rulings of 9 May 2006 and 22 October 2007). Thus, implementation of the principle of the professional career of judges (as mentioned, without making it absolute) is one of the conditions permitting to ensure that the persons of as high professional qualification as possible would be appointed as judges of courts of higher levels, thus, also to ensure that justice would be administered in the way it is provided for in the Constitution, that the human rights and freedoms, other constitutional values would be protected and defended properly, and that the law expressed in the Constitution and in the laws and other legal acts which are not in conflict with the Constitution would be implemented. Therefore, judges must also have material incentives to seek the professional career. Thus, the legislator not only may but also must differentiate the social (material) guarantees of judges, when establishing such guarantees, according to the court system and the court level where the judge works; the constitutional concept of the judiciary, as the state power formed on the professional basis, implies inter alia that if the remuneration of judges of courts of different levels, as well as the guarantees which are established (applied) to judges upon expiry of their powers would be made totally equal, one would not only disregard the fact that, under the Constitution, courts are attributed not to one, but to several (at the moment—three) systems of courts, in addition, that the system of courts of general jurisdiction, as a system of institutions, is comprised of four-level courts, and that specialised courts (at present—administrative courts), established under Paragraph 2 of Article 111 of the Constitution, may be also divided into levels, but also there would be no material incentives (even if there were other incentives) for judges to seek the professional career (Constitutional Court ruling of 22 October 2007).

Thus, the fact that the social (material) guarantees of judges may be differentiated (heeding the Constitution) according to the duration of a person’s work as a judge may not be construed as meaning that, purportedly, the criterion of the duration of a person’s work as a judge is the only criterion of the said differentiation. In the case of the remuneration of judges, as well as in the case of the social (material) guarantees of judges upon expiry of their powers (so, also in the case of the pensions of judges), one must take account of the fact that, under the Constitution, the courts are attributed not to one but to several (at the moment—three) systems of courts, as well as of the fact that the systems of courts of general jurisdiction and of specialised courts established under Paragraph 2 of Article 111 of the Constitution, as systems of institutions, are of several levels.

4). Czech Republic Constitutional Court, Judgment, 14 July 2005

Positions on the issue of guaranteeing judicial independence developed in parallel on the level of European institutions. The Committee of Ministers of the Council of Europe, in recommendation CM/Rec(2010)12 of 17 November 2010 on Judges enshrined the requirement that the remuneration of judges must reflect their role and responsibility and be a sufficient barrier to stimuli aimed at influencing their decisions; a guarantee of achieving this aim is considered to be a situation in which –among other things –judges’ pensions have a reasonable relationship to their previous salaries and in which there are special statutory provisions that prevent reducing judges’ salaries (Art. 54).

The background report to the draft of the contested Act describes the mechanism originally set by the legislature for determining the base salary of state representatives as “unrealistic” and one that requires, for judges, in view of the principle of independence, an “evolutionary method of correction”; the aim of the statutory amendment is: “in connection with the necessary cost-saving measures in the public budgets to find a solution that would permit decreasing the salaries of representatives of all three branches of state power that are paid from the state budget, but would not conflict with the principles of proportionality for the regulation of salaries for judges, who enjoy higher constitutional protection.”

The entire complex of changes in the proportions of material security of judges compared to public administration employees is described in the background report as “decreasing unjustified differences in the levels of salaries and for achieving proportionality in the expenditure of funds for salaries from the same source, that is, from the state budget. In no regard can the proposed solution be seen as a limitation of the dignity of judges or as an expression of constitutionally impermissible pressure by the legislative branch and the executive branch on the judicial branch, because judges’ salaries will be, even after implementation of the proposed measures, greatly above the standard and the proposed measure also affects, in a much higher degree, representatives of the legislative and executive branches.” Peripherally to the reasons for adopting § 3b par. 2 of the Salaries Act the background report states that it will “unlike [other state] representatives, the base salary for judges will return to approximately the level of 2007 to 2009.”

(…)

Thus, judges of general courts and judges of the Constitutional Court (and similarly, state prosecutors) remain the only civil “servants” who do not receive such remuneration, as well as social recognition for performance of their office. This deficit of Act no. 6/2002 Coll., on Courts, Judges, Trainee Judges and state Administration of Courts, and Amending Certain Other Acts (the Act on Courts and Judges), as amended by later regulations, of Act no. 182/1993 Coll., on the Constitutional Court, as amended by later regulations, as well as of Act no. 283/1993 Coll., on the State Prosecutor, as amended by later regulations, is non-accessory inequality; in relation to judges of general courts and judges of the Constitutional Court, from the viewpoint of the recommendation of the Committee of Ministers of the Council of Europe CM/Rec(2010)12 it is also a restriction of one of the guarantees of judicial independence (that the pensions of judges are to have a reasonable relationship to their previous salaries). This domestic disproportion also has its counterpart in an international disproportion (e.g., in relation to the status of judges of constitutional courts in central European countries comparable to the Czech Republic, Poland and Slovakia –see § 16a of the Act of the National Council of the Slovak Republic no. 38/1993 Coll., on the Organization of the Constitutional Court of the Slovak Republic, on Proceedings before It, and on the Status of its Judges, or Artykul 6 Ustawy o Trybunale Konstytucyjnym z 1 August 1997, Dziennik Ustaw Nr 102, poz. 643, z 2000 r. Nr 48, poz. 552 i Nr 53, poz. 638, z 2001 r. Nr 98, poz. 1070, z 2005 r. Nr 169, poz. 1417 oraz z 2009 r. Nr 56, poz. 459).

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


seven − = 6

Biannual Publication of the Universitara Publishing House (accredited by CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)