CEDO. Cauza Alparslan Altan c. Turciei. Detenția unui judecător al Curții Constituționale din Turcia a fost ilegală și a încălcat Convenția

În hotărârea din cauza Alparslan Altan c. Turciei (cererea nr. 12778/17), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, cu majoritate, că a fost încălcat art. 5 par.1 (dreptul la libertate și securitate) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din cauza nelegalității detenției inițiale a reclamantului și din cauza lipsei unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune, în momentul detenției inițiale a reclamantului.

Cauza viza detenția unui judecător al Curții Constituționale din Turcia, ca urmare a tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Domnul Altan a fost privat de libertate, în primul rând, pe baza suspiciunii de apartenență la o organizație teroristă armată, FETÖ/PDY. Curtea Constituțională a constatat că aceasta a constituit baza factuală și legală în caz de flagrant delict. Printr-o hotărâre adoptată la 10 octombrie 2017, Curtea de Casație a decis că descoperirea infracțiunii săvârșite în flagrant delict a apărut în momentul arestării unui judecător în legătură cu suspiciunea de apartenență la o organizație armată. Curtea a constatat că această extindere de instanțe a sferei de aplicare a noțiunii de flagrant delict însemna că domnul Altan nu putea să știe că faptul de a fi bănuit de apartenența la o organizație criminală a fost suficient pentru a-l priva de garanțiile procedurale acordate membrilor Curții Constituționale.

În ceea ce privește ordinul privind arestarea preventivă a domnului Altan, la 20 iulie 2016, Curtea a constatat că probele care i-au fost prezentate nu au susținut concluzia existenței unei suspiciuni rezonabile în momentul detenției sale inițiale. În consecință, suspiciunea împotriva sa la acel moment nu a atins nivelul minim de ”rezonabilitate” prevăzut la art.5 par.1 lit.c. Deși a fost pus sub supraveghere judiciară, ordinul de detenție se bazase pe o simplă suspiciune de apartenență la o organizație criminală, independent de orice procedură penală în curs. Un asemenea grad de suspiciune nu ar putea fi suficient pentru a justifica un ordin de detenție a unui judecător care își desfășoară activitatea la instanță de nivel înalt, în acest caz Curtea Constituțională. De asemenea, Curtea a observat că măsurile luate împotriva reclamantului nu puteau fi considerate ca fiind strict impuse de exigențele situației, în sensul articolului 15 al Convenției (derogare pe perioadă de urgență).

Reclamantul, Alparslan Altan, fost membru al Curții Constituționale din Turcia, este un cetățean turc care s-a născut în 1968 și locuiește în Ankara (Turcia). În prezent, este reținut. În noaptea de 15-16 iulie 2016, un grup de membri ai forțelor armate turcești care se denumesc ”Consiliul pentru pace acasă” au încercat să dea o lovitură militară menită să răstoarne Parlamentul, Guvernul și Președintele Turciei. La o zi după încercarea de lovitură de stat, autoritățile naționale au acuzat rețeaua legată de Fetullah Gülen, cetățean turc care trăiește în Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) și care era considerat lider al unei organizații cunoscute sub numele de ”Organizația Teroristă Gülenistă/Structura Statului Paralel”. Mai multe anchete penale au fost inițiate ulterior de organele competente de urmărire penală în ceea ce privește membrii suspecți ai acestei organizații.

La 20 iulie 2016, guvernul a declarat starea de urgență. La 21 iulie 2016, autoritățile turcești au notificat Secretarului General al Consiliului Europei derogarea de la Convenție în temeiul articolului 15.

Guvernul a arătat că, în timpul și după încercarea de lovitură de stat, organele de urmărire penală au inițiat anchete penale cu privire la persoanele implicate în tentativă și alte persoane care aveau legături cu organizația FETÖ/PDY, inclusiv cu membrii sistemului judiciar. La 16 iulie 2016, aproximativ 3.000 de judecători și procurori, inclusiv doi judecători ai Curții Constituționale și mai mult de 160 de judecători ai Curții de Casație și ai Curții Administrative Supreme, au fost luați în custodia poliției și, ulterior, au fost plasați în arest preventiv. În plus, au fost emise mandate pentru arestarea a 30 de judecători ai celor mai înalte instanțe, care au fost considerați fugari. Starea de urgență a fost ridicată la 18 iulie 2018.

La 16 iulie 2016, în cursul unei anchete penale deschise de Parchetul din Ankara, domnul Altan a fost arestat și luat în custodia poliției, fiind descris ca membru al organizației FETÖ/PDY și a cerut să fie arestat preventiv.

La 20 iulie 2016, domnul Altan, alături de alți 13 suspecți, a fost adus în fața unui judecător, acuzat fiind de încercarea de a răsturna ordinea constituțională și de a fi membru al organizației FETÖ/PDY. Dl. Altan a negat toate acuzațiile formulate împotriva sa. În aceeași zi, magistratul a ordonat detenția preventivă a domnului Altan și a celorlalți suspecți. Dl Altan a formulat imediat o contestație împotriva hotărârii privind arestarea sa preventivă, argumentând că nu există dovezi concrete care să o justifice și că o astfel de măsură nu respectă legea națională. A solicitat aplicarea unor măsuri preventive alternative, pe motiv că fiul său era grav invalid și dependent de asistența sa personală.

La 4 august 2016, Curtea Constituțională, reunită în plen, l-a demis pe domnul Altan din funcția de judecător. S-a reținut, în temeiul articolului 3 din Decretul-lege nr. 667, că ”informațiile din mediul social” și ”opinia comună apărută în timp” printre membrii Curții Constituționale sugerează faptul că acesta are legături cu organizația în cauză și că nu mai este capabil să-și exercite profesia.

La 9 august 2016, instanța a respins contestația formulată de domnul Altan împotriva hotărârii prin care s-a dispus arestarea. Dl. Altan a formulat mai multe cereri de liberare pe cauțiune, care au fost respinse de instanțe. În mai multe rânduri, Secția Penală a Curții de Casație a analizat dacă era necesară sau nu menținerea arestării preventive și a decis prelungirea acestei măsuri.

La 7 septembrie 2016, dl. Altan a depus o plângere individuală la Curtea Constituțională.

La 11 ianuarie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre, constatând că acuzația se baza pe declarațiile martorilor anonimi și ale unui suspect, mesaje schimbate prin serviciul de mesagerie ByLock și semnale de telefonie mobilă. Cu privire la legalitatea detenției inițiale a domnului Altan, s-a considerat că această problemă ar trebui examinată în temeiul articolului 15 din Constituție, potrivit căruia, în situații de urgență, exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ar putea fi suspendată parțial sau total sau ar putea fi luate măsuri de derogare de la garanțiile stabilite în Constituție pentru aceste drepturi. În ceea ce privește fondul plângerii, s-a constatat că presupusa infracțiune – calitatea de membru al unei organizații teroriste armate – era o infracțiune obișnuită, pedepsită grav și care se încadra în jurisdicția instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională a observat, de asemenea, că, având în vedere circumstanțele foarte specifice ale tentativei de lovitură de stat și măsura în care FETÖ/PDY s-au infiltrat în autoritățile administrative și judiciare, hotărârea pentru arestarea preventivă a domnului Altan ar putea fi considerată proporțională și bazată pe motive justificate.

La 15 ianuarie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Casație l-a trimis în judecată pe dl. Altan, acesta fiind acuzat, în special, în temeiul articolului 314 din Codul penal, că este membru al unei organizații teroriste armate, și anume FETÖ/PDY.

Printr-o hotărâre din 6 martie 2019, Secția a IX-a penală a Curții de Casație l-a condamnat pe dl. Altan la 11 ani și trei luni de închisoare pentru că ar fi membru al unei organizații teroriste armate. Încă două cereri individuale depuse de domnul Altan la Curtea Constituțională se află în prezent pe rol.

Reclamantul s-a plâns că a fost plasat în mod arbitrar în arest preventiv, încălcând dreptul intern, respectiv Legea nr. 6216. El a susținut că nu au existat dovezi specifice care să conducă la o suspiciune rezonabilă că ar fi comis o infracțiune care necesita măsura arestului preventiv. A susținut că instanțele naționale au motivat insuficient hotărârile referitoare la arestare. S-a plâns de încălcarea articolului 5 al Convenției, fără a preciza dispozițiile exacte pe care se bazează. Curtea a considerat oportun să examineze aceste plângeri în temeiul art.5 par.1 și 3 (dreptul la libertate și securitate) al Convenției.

Asupra încălcării articolului 5 par. 1 și 3 din Convenție

Legalitatea detenției preventive a reclamantului

Curtea a observat că nu s-a susținut că domnul Altan fusese arestat preventiv în momentul săvârșirii a unei infracțiuni legate de tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, deși Parchetul din Ankara, în cererile sale din 16 iulie 2016, menționase, de asemenea, infracțiunea de încercare de a răsturna ordinea constituțională. Această din urmă infracțiune nu a fost luată în considerare de magistratul care l-a audiat ulterior pe domnul Altan și a dispus arestarea preventivă.

Prin urmare, reclamantul a fost privat de libertate, în primul rând, pe baza suspiciunii de apartenență la FETÖ/PDY, considerată de autoritățile de investigare și de instanțele turcești ca fiind o organizație teroristă armată care a planificat tentativa de lovitură de stat.

Curtea Constituțională a constatat că aceasta a constituit baza factuală și legală pentru constatarea de organele de investigare a faptului că a existat un caz de descoperire în flagrant delict.

Curtea a remarcat că, în hotărârea sa adoptată la 10 octombrie 2017, Curtea de Casație a constatat că situația de descoperire în delict flagrant a apărut atunci când judecătorul a fost arestat în legătură cu suspiciunea de infracțiune de membru al unei organizații armate. Hotărârea pronunțată a indicat că, în cazurile în care se presupunea săvârșirea unei infracțiuni de un membru al unei organizații criminale, era suficient ca toate condițiile prevăzute la articolul 100 din Codul de procedură penală (CPP) să fie îndeplinite pentru ca un suspect care era membru al unei organizații criminale să fie plasat în arest preventiv pe motiv că a fost prins în flagrant delict.

Curtea a subliniat, totuși, că articolul 2 al CPP oferea o definiție convențională a conceptului de flagrant delict, legat de descoperirea unei infracțiuni în timpul comiterii sale sau imediat după aceasta. Cu toate acestea, în conformitate cu precedentul menționat mai sus al Curții de Casație, suspiciunea de apartenență la o organizație criminală ar putea fi suficientă pentru a caracteriza un caz de descoperire în flagrant delict, fără a fi nevoie să se stabilească vreun element factual actual sau orice altă indicație a unui infracțiuni aflate în desfășurare. Mai mult, din hotărârea Curții de Casație din 10 octombrie 2017 nu reiese clar modul în care jurisprudența constantă a acestei instanțe privind conceptul de infracțiune continuă ar fi putut justifica extinderea domeniului de aplicare al noțiunii de descoperire în flagrant delict, care se lega de existența unui infracțiuni, în conformitate cu articolul 2 al CPP. În opinia Curții, extinderea domeniului de aplicare al acestei noțiuni de instanțele naționale și aplicarea sa în dreptul intern în cauza de față nu au fost problematice doar din punct de vedere al principiului securității juridice, ci ele păreau vădit nerezonabile.

În consecință, detenția reclamantului, dispusă în temeiul articolului 100 al CPP, în condițiile care-l priveau de garanțiile procedurale acordate membrilor Curții Constituționale, nu a fost conformă cu procedura prevăzută de lege, potrivit art.5 par.1 din Convenție.

Curtea a constatat că interpretarea extinsă a conceptului de flagrant delict nu ar putea fi considerată în mod clar un răspuns adecvat la starea de urgență. O astfel de interpretare, care, în plus, nu a fost adoptată ca răspuns la exigențele stării de urgență, nu era numai problematică în ceea ce privește principiul securității juridice, ci nega și garanțiile procedurale acordate membrilor sistemului judiciar pentru a-i proteja de interferența executivului. Ea a avut consecințe juridice care au depășit cu mult starea de urgență și nu au fost în niciun fel justificate de circumstanțele speciale apărute în acest context.

Curtea a concluzionat că decizia de a-l plasa pe reclamant în arest preventiv, care nu a fost luată ”în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”, nu putea fi considerată ca fiind strict impusă de exigențele situației.

Prin urmare, a fost încălcat art.5 par.1 din cauza nelegalității detenției preventive a reclamantului.

Presupusa lipsă de suspiciune rezonabilă că reclamantul ar fi săvârșit o infracțiune

Curtea a trebuit să țină seama de toate circumstanțele relevante pentru a determina dacă au existat informații obiective care să constate că suspiciunea împotriva reclamantului era ”rezonabilă” în momentul detenției inițiale.

Curtea a constatat că și contextul foarte specific al cauzei a solicitat un nivel ridicat de verificare a faptelor. A luat în considerare dificultățile cu care se confruntă Turcia în urma tentativei de lovitură militară și a acceptat că tentativa de lovitură de stat a reprezentat o amenințare majoră pentru democrație în Turcia. Guvernul a subliniat caracterul atipic al organizației în cauză – considerată de instanțele turcești că ar fi premeditat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016 – și a susținut că aceasta a infiltrat instituțiile de stat influente și sistemul judiciar, sub masca legalității. În opinia Curții, astfel de circumstanțe presupuse ar putea însemna că ”rezonabilitatea” suspiciunii care justifică detenția nu ar putea fi judecată în conformitate cu aceleași standarde ca acele aplicate în tratarea infracțiunilor obișnuite.

Cu toate acestea, exigențele de combatere a crimei organizate nu au putut justifica extinderea noțiunii de ”rezonabilitate” până la punctul în care s-a anulat esența protecției garantate de art.5 par.1 lit.c al Convenției. În această cauză, sarcina Curții era de a verifica dacă au existat elemente obiective suficiente în momentul detenției inițiale a domnului Altan pentru a satisface un observator obiectiv că ar fi putut săvârși infracțiunea de care a fost acuzat de organele de urmărire penală. Astfel, ar fi trebuit să aprecieze dacă măsura în cauză fusese justificată pe baza faptelor și a informațiilor disponibile la momentul relevant care fuseseră supuse controlului autorităților judiciare care dispuneau măsura.

Curtea a constatat că, după descrierea caracteristicilor organizației FETÖ/PDY și a structurii sale ascunse din cadrul sistemului judiciar, Curtea Constituțională a consultat: declarațiile a doi martori anonimi; declarațiile unui fost raportor al Curții Constituționale acuzat de apartenența la FETÖ/PDY; mesaje schimbate prin intermediul ByLock între alte persoane; informații despre liniile telefonice; înregistrările călătoriilor în străinătate. Aceste dovezi au fost adunate la mult timp după arestarea inițială a reclamantului. Prima dovadă care urma să fie obținută a fost înregistrată la 4 august 2016, la mai mult de două săptămâni după ce reclamantul a fost plasat în arest preventiv. Celelalte declarații și dovezi au fost obținute ulterior, după o perioadă considerabilă. Reclamantul a atras în mod repetat atenția instanțelor naționale asupra acestui fapt, argumentând, în special, că nu existau dovezi concrete care să-i justifice detenția. Cu toate acestea, în raționamentul care a condus la respingerea cererii domnului Altan, Curtea Constituțională nu a abordat acest argument. De asemenea, Guvernul nu a mai precizat nimic despre acest aspect.

În consecință, spre deosebire de Curtea Constituțională, Curtea nu a considerat necesar să examineze aceste elemente de probă, obținute la mult timp după detenția inițială a reclamantului, pentru a verifica dacă suspiciunea care a motivat hotărârea de arestare era ”rezonabilă”. Trebuia să se țină seama de faptul că sarcina Curții era de a examina dacă detenția inițială a domnului Altan la 20 iulie 2016 s-a întemeiat pe o suspiciune rezonabilă și nu dacă o astfel de suspiciune a persistat pe timpul detenției sale.

În orice caz, Curtea a considerat că strângerea ulterioară de probe nu a eliberat autoritățile naționale de obligația lor de a furniza o bază factuală suficientă care să justifice detenția reclamantului. Pentru a concluziona altfel, s-ar încălca scopul articolului 5 al Convenției, și anume prevenirea privării arbitrare sau nejustificate de libertate.

Curtea a constatat că domnul Altan nu era în mod evident suspectat că ar fi fost implicat în evenimentele din 15 iulie 2016. La 16 iulie 2016, Parchetul din Ankara a emis rechizitoriu care îl descriu ca membru al organizației teroriste FETÖ/PDY și a solicitat arestarea sa preventivă; cu toate acestea, Guvernul nu a prezentat niciun fel de fapte sau informații care ar putea servi ca bază factuală pentru rechizitoriul procurorului.

În special, Curtea a constatat că din hotărârea instanței privind detenția reclamantului nu rezultă că această măsură se întemeia pe orice elemente de fapt care indică existența unei suspiciuni puternice, cum ar fi declarațiile martorilor sau orice alt fapt ori informații care să suspecteze că reclamantul a comis infracțiunea în cauză. În opinia Curții, referințele vagi și generale ale magistratului la textul articolului 100 al CPP și la probele din dosar nu au putut fi considerate ca fiind suficiente pentru a justifica ”rezonabilitatea” suspiciunii pe care se presupunea că hotărârea de arestare a fost întemeiată, în lipsa unei evaluări specifice a elementelor individuale de probă din dosar sau a oricărei informații care ar fi putut justifica suspiciunea împotriva reclamantului sau a oricărui alt tip de material sau fapte verificabile.

Astfel, Curtea a constatat că faptele sau informațiile specifice care au dat naștere la o suspiciune care să justifice detenția domnului Altan au fost menționate sau prezentate în cursul procedurii inițiale, care s-a finalizat totuși cu hotărârea de arestare preventivă.

Pe baza analizei de mai sus, Curtea a considerat că dovezile din fața sa nu au fost suficiente pentru a susține concluzia existenței unei suspiciuni rezonabile împotriva reclamantului în momentul arestării sale inițiale. Aceasta a constatat că explicațiile Guvernului nu au respectat cerințele art.5 par.1 lit.c privind caracterul rezonabil al unei suspiciuni care justifică arestarea persoanei.

În ceea ce privește noțiunea de ”rezonabilitate” a suspiciunii în legătură cu care arestarea sau detenția trebuiau să se bazeze în timpul stării de urgență, Curtea a observat că dificultățile cu care se confrunta Turcia în urma încercării de lovitură militară din 15 iulie 2016 au fost fără îndoială un factor contextual care trebuia luat în considerare integral în interpretarea și aplicarea articolului 5 al Convenției în prezenta cauză. Acest lucru nu a însemnat totuși că autoritățile aveau cale liberă, în temeiul articolului 5, de a dispune arestarea unei persoane în timpul stării de urgență, fără probe sau informații verificabile sau fără o bază factuală suficientă care să satisfacă cerințele minime prevăzute la art.5 par.1 lit.c cu privire la rezonabilitatea unei suspiciuni. La urma urmei, “rezonabilitatea” suspiciunii pe care trebuie să se bazeze privarea de libertate constituia o parte esențială a protecției prevăzute art.5 par.1 lit.c.

În ceea ce privește hotărârea privind arestarea preventivă a reclamantului de la 20 iulie 2016, Curtea a constatat că s-a bazat doar pe o suspiciune de apartenență la o organizație criminală, deși a fost impusă supravegherea judiciară. Un asemenea grad de suspiciune nu ar putea fi suficient pentru a justifica o hotărâre de arestare a unei persoane. În astfel de circumstanțe, măsura în cauză nu putea fi considerată ca fiind strict impusă de exigențele situației. Pentru a concluziona altfel, ar fi negate cerințele minime de la art.5 par.1 lit.c cu privire la caracterul rezonabil al unei suspiciuni justificând privarea de libertate și ar fi contrar scopului articolului 5 al Convenției. În plus, Curtea a considerat că aceste considerații sunt deosebit de importante în cauza de față, având în vedere că aceasta implică detenția unui judecător care își desfășoară activitatea la o instanță de nivel înalt, și anume Curtea Constituțională.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a articolului 5 par.1 din cauza lipsei unei suspiciuni rezonabile, în momentul arestării inițiale a reclamantului, că a comis infracțiunea în cauză. Având în vedere această constatare, Curtea a considerat că nu este necesar să se examineze dacă autoritățile au îndeplinit cerința de a oferi motive relevante și suficiente pentru a-l priva pe reclamant de libertate.

Curtea a stabilit ca Turcia să plătească reclamantului 10.000 de euro pentru prejudiciul moral.

Rezumat realizat de Dragoș Călin. Traducere Mirela Popescu, traducător autorizat.

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ five = 11

Biannual Publication of the Universitara Publishing House (accredited by CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)