Conferinţa „Repere de drept comparat privind cariera judiciară”, Braşov, 21- 23 martie 2011

Universitatea Transilvania Braşov – Facultatea de Drept – în colaborare cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Curtea de Apel Braşov au organizat în perioada 21-23 martie 2011 Conferinţa extraordinară cu participare internaţională „Repere de drept comparat privind cariera judiciară”.

Au participat şi susţinut expuneri Onorabilul John McClellan Marshall, şef de promoţie al Institutul Militar din Virginia (1965), Juris Doctor la Southern Methodist University 1975, distins cu diploma onorară în drept Academia Mexicană de Drept Internaţional 1985, membru MENSA, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică 1999, judecător la Curtea Municipală Muenster, Texas 1976-1980, judecător în al XIV-lea District al Texas-ului 1981-2000, judecător pentru Dallas County 1986-2000, arbitru, mediator, lector pentru formarea profesională a practicienilor în drept din Polonia, autor premiat specializat în drept procedural şi Inspector General al Gărzii de Stat Texas (în rezervă) şi dl. judecător Tomasz Teodor Posluszny de la Curtea Districtuală – Secţia penală Lublin, Polonia, master în drept 1997 UMCS, Lublin, judecător la secţia penală a Curţii Districtuale Blala Podlaska în perioada 2000-2003, lector pentru formarea profesională a grefierilor şi judecătorilor polonezi, co-autor al proiectului de amendare al Codului de procedură penală trimis în Parlament în 2010, autor al lucrării “O instanţă pentru cetăţeni – idei pentru îmbunătăţirea sistemului polonez judiciar” 2009.

Dl. John McClellan Marshall a prezentat lucrările ”Calificarea, selecţia şi puterile inerente ale judecătorilor americani” şi “Dezvoltarea constituţională şi istorică a sistemului judiciar al Statelor Unite ale Americii”.

S-a arătat că dezvoltarea standardelor şi procedurilor pentru selecţia membrilor sistemului judecătoresc în Statele Unite sunt direct legate de evoluţia Constituţia de-a lungul istoriei ţării. Similar, există o relaţie între evoluţia şi conceptul de “proces echitabil” care au investit treptat judecătorii cu o gamă largă de “puteri inerente” pentru a se asigura că aplicarea dreptului nu este doar în conformitate cu litera legii, dar şi în sensul societăţii, dreaptă şi justă. Cu mulţi ani în urmă, judecătorul Benjamin Cardozo, de la Curtea Supremă de Justiţie a rezumat într-un faimos citat că, în calitate de judecători “trebuie nu doar să înfăptuim justiţia, trebuie să fim văzuţi realizând justiţia.”

Dl. judecător Tomasz Teodor Posluszny a prezentat temele ”Medierea în sistemul de drept polonez” şi „Răspunderea penală şi disciplinară a judecătorilor în Polonia”.

S-a evidenţiat faptul că judecătorii polonezi beneficiază de două tipuri de imunitate: formală şi substanţială. Imunitatea formală este garantată de Secţiunea 181 din Constituţia Republicii Polonia şi de Secţiunea 80 a Actului despre Structura Generală a Curţilor Jurisdicţionale, în cadrul cărora, fără permisiunea curţii disciplinare incidente, un judecător nu poate fi judecat pentru comiterea unei infracţiuni. Aceasta nu se aplică în reţinerea unui judecător prins în timpul comiterii unei infracţiuni (in flagrante delicto) dacă reţinerea este necesară pentru cursul corect al procedurilor. Preşedintele curţii de apel competente teritorial pentru reţinerea judecătorului trebuie sesizată despre această măsură. Poate dispune eliberarea imediată a judecătorului deţinut şi notifică de îndată Consiliul Judiciar Naţional şi Ministrul Justiţiei despre reţinere. O rezoluţie permiţând judecarea judecătorului poate fi dată numai când există suficientă justificare de a suspecta comiterea unei infracţiuni.

Fără îndoială, există o nevoie pentru popularizarea cunoştinţelor despre mediere şi aplicarea ei în faţa atât instanţelor civile cât şi penale. În multe ocazii, în timpul judecării dosarelor, de vreme ce informează părţile asupra medierii, duratei, consecinţelor, prima reacţie a acuzatului şi a părţilor este de confuzie şi neîncredere – cum de au ajuns la instanţă şi aceasta îi trimite către un mediator. După o vreme, într-un număr mare de cazuri curiozitatea îi determină să folosească această instituţie. La infracţiunile mai puţin grave, intenţia părţilor vătămate nu este atât de mult încât să ceară pedepsirea făptuitorului, cât o dorinţă de a primi scuze, să observe căinţă şi să primească declaraţiile de regret ale acuzatului. Acestea sunt în strânsă legătură cu speranţele referitoare la daune, un fel de satisfacţie, fie doar morală, sau un sentiment că justiţia este înfăptuită. O astfel de reacţie are loc într-o parte semnificativă din cauze; totuşi, au existat situaţii în care părţile au refuzat să participe în mediere. Cât despre conştientizarea instituţiei de către avocaţii din oficiu şi practica aplicării medierii în momentul procedurilor premergătoare, nu s-au întâlnit cazuri în care poliţia să transmită un dosar către mediere. Sunt puţine situaţii când procurorii fac trimitere către mediere. Aceasta este asociată cu faptul că procurorii sunt încărcaţi cu un număr mare de dosar şi, deşi termenul de mediere nu se calculează în procedurile premergătoare, în practică lungesc durata acestora – un termen pentru mediere include timpul pentru transmiterea materialelor către mediator şi întoarcerea lor către Parchet – aproximativ 3 săptămâni – motiv pentru care procurorii nu sunt dispuşi să transmită un caz către mediere.

No related posts.

Lasă un comentariu


six − 3 =