Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) – Recomandări privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varșovia) 2023

Introducere

Statele participante la OSCE au recunoscut independența judecătorilor și funcționarea imparțială a serviciului public al justiţiei ca fiind unul dintre elementele justiției esențiale pentru exprimarea deplină a demnității inerente și a drepturilor egale și inalienabile ale tuturor oamenilor (Copenhaga, 1990). Acestea s-au angajat în continuare să asigure că independența sistemului judiciar este garantată prin lege și respectată în practică (Moscova, 1991). Găsirea și menținerea unui echilibru între independența sistemului judiciar și răspunderea judecătorilor este un proces dinamic.

De la publicarea lor în anul 2010, Recomandările de la Kiev privind independența judiciară în Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală, elaborate de ODIHR împreună cu Institutul „Max Planck” pentru Drept Internațional Comparativ și Public (MPI), au contribuit la articularea respectării standardelor internaționale și a bunelor practici pentru reformele sistemului judiciar în regiunea OSCE. Acestea au fost utilizate pe scară largă de autoritățile naționale, societatea civilă, OSCE și alte organizații internaționale.

În anul 2019, ca răspuns la numeroase solicitări de orientări cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar care nu intră în domeniul de aplicare geografic și tematic al Recomandărilor de la Kiev, ODIHR a inițiat un proces consultativ cuprinzător și orientat către experți pentru a se asigura că Recomandările sale privind independența sistemului judiciar răspund în mod eficace provocărilor actuale. Un grup central de experți s-a reunit la Varșovia, urmând o evaluare aprofundată suplimentară a domeniilor tematice aflate în centrul atenției. Recomandările privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varșovia) sunt rezultatul acestui proces de revizuire.

Grupurile de lucru și consultative, alcătuite din experți locali și internaționali din întreaga regiune a OSCE, au oferit ODIHR orientări valoroase și feedback. În perioada 2020-2022, ODIHR a convocat o serie de zece ateliere regionale în întreaga regiune a OSCE pentru a cunoaşte opiniile și perspectivele unei game largi de experți. Peste 250 de specialiști în domeniul statului de drept – inclusiv judecători și membri ai asociațiilor de judecători, organisme de formare judiciară, autorități legislative și executive, avocați, membri ai organizațiilor societății civile, cadre universitare, membri ai personalului birourilor locale ale OSCE și membri ai personalului organizațiilor regionale și internaționale și ai organismelor științifice – au participat la procesul de revizuire a ODIHR în diferite puncte. O imagine detaliată a peisajului practic și normativ al independenței și responsabilității judiciare în regiunea OSCE a apărut lent.

În conformitate cu modul în care au fost dezvoltate și având în vedere mandatul ODIHR de a sprijini statele participante în respectarea angajamentelor lor legate de statul de drept, Recomandările privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varșovia) sunt menite să ofere un instrument practic pentru părțile interesate din regiunea OSCE care colaborează cu sistemele de justiție la toate punctele de contact. La fel ca și Recomandările de la Kiev, Recomandările de la Varșovia nu sunt exhaustive. Recomandările de la Varșovia urmăresc să completeze Recomandările de la Kiev prin elaborarea unor chestiuni neanalizate anterior și să răspundă evoluțiilor din 2010. Cele două documente trebuie citite împreună. Pentru toate aspectele care nu sunt abordate în Recomandările de la Varșovia, Recomandările de la Kiev rămân aplicabile. În unele aspecte, Recomandările de la Varșovia (RV) utilizează Recomandările de la Kiev (RK) ca puncte de plecare. În acest caz, trimiterile sunt menționate în paranteze în text; spre exemplu (a se vedea RK 1).

Partea I. Consiliile judiciare și organismele­ de autoguvernare

Independența și imparțialitatea consiliilor judiciare și a organismelor autonome

  1. Având în vedere rolul lor în protejarea independenței sistemului judiciar în ansamblu, consiliile judiciare și organismele autonome, în cazul în care sunt înființate, ar trebui să fie ele însele independente și imparțiale.

Componența consiliilor judiciare

  1. În cazul în care se instituie un consiliu judiciar, acesta ar trebui să fie compus în majoritate relativă din membrii judecători aleși de colegii lor. Judecătorii din consiliile judiciare ar trebui să reprezinte sistemul judiciar în general, inclusiv pe judecătorii de la instanțele de primă instanţă. Consiliile judiciare nu ar trebui să fie dominate de judecători din instanțe de apel sau de la alte instanțe superioare. În cazul în care președintele unei instanțe este numit în consiliul judiciar, acesta trebuie să demisioneze din funcția de președinte de instanță. Pentru a promova incluziunea și transparența, consiliile judiciare ar trebui să aibă o componență pluralistă, cu o reprezentare diversă a profesioniștilor din domeniul dreptului, inclusiv a profesorilor de drept, a reprezentanților baroului, precum și a membrilor cu experiență și respectați ai societății civile, cu o carieră îndelungată și demonstrată de promovare a independenței și a răspunderii în sistemul judiciar. Pentru a promova independența sistemului judiciar, în cazul în care procurorii nu aparțin aceluiași corp judiciar ca judecătorii, aceștia ar trebui să fie excluși din consiliile judiciare. (A se vedea RK 7).
  2. Nu ar trebui să existe membri ai puterilor executivă sau legislativă în consiliile judiciare. În cazul în care există deja astfel de membri, aceștia nu ar trebui să aibă dreptul de a vota sau de a participa la procesele­ decizionale privind aspecte legate de independența sistemului judiciar, inclusiv în ceea ce privește răspunderea disciplinară, evaluarea, transferul, selecția sau numirea judecătorilor. Normele privind componența consiliilor judiciare și alegerea/numirea membrilor acestora ar trebui să fie concepute astfel încât să asigure echilibrul de gen și diversitatea. (A se vedea RK 7).

Repartizarea competențelor în administrarea judiciară

  1. Uneori, pentru a evita concentrarea excesivă a puterii într-un singur organism judiciar și percepția corporatismului, competențele sunt împărțite între organismele judiciare autonome, iar organismelor separate li se încredințează atribuții specifice ale administrației judiciare, cum ar fi selecția, promovarea și formarea judecătorilor, disciplina, evaluarea performanței și bugetul. (A se vedea RK 2). În aceste condiții: a) Toate aceste organisme ar trebui să fie independente de puterile executivă și legislativă, precum și să fie libere de orice presiune externă nejustificată. Membrii lor ar trebui să beneficieze de garanții de independență similare cu cele ale judecătorilor; b) Astfel de organisme nu ar trebui utilizate pentru a submina independența altor organisme judiciare autonome; c) Compunerea fiecărui organism ar trebui să reflecte exigențele funcției sale; d) Activitatea acestor organisme ar trebui să fie reglementată prin lege, iar nu prin decret al puterii executive; și e) Eficiența și eficacitatea acestor organisme ar trebui să fie luate în considerare în mod corespunzător și reevaluate periodic.

Alegerea membrilor judecătorilor în consiliile judiciare și în organele autonome

  1. Procedura de alegere a membrilor judecători ai consiliilor judiciare de către colegii lor ar trebui să fie lipsită de ingerințe din partea puterilor executivă și legislativă sau a autorităților judiciare externe consiliului judiciar. Rezultatele alegerilor ar trebui considerate obligatorii pentru autoritățile executive, legislative și judiciare (fără a aduce atingere procesului de control judiciar), iar implicarea acestora în procedura electorală nu ar trebui să modifice voința alegătorilor.

Alegerea membrilor nejudiciari în consiliile judiciare și în organele autonome

  1. Membrii consiliilor judiciare care nu sunt judecători ar trebui desemnați de entități care sunt autonome de puterile executivă, legislativă sau judiciară, cum ar fi universitățile și barourile. În cazul în care astfel de entități nu există sau nu reprezintă interesele categoriei de membri care nu sunt judecători aleși în consiliul judiciar, aceşti membri care nu sunt judecători, cum ar fi persoanele din organizațiile societății civile, pot fi numiți de colegii lor. Membrii care nu sunt judecători ar trebui să fie aleși cu majoritate calificată de legislativ, necesitând un consens larg în Parlament. Până când se ajunge la un compromis, membrii care nu sunt judecători ar trebui să continue să ocupe pozițiile lor.

Integritatea membrilor consiliilor judiciare și a organismelor autonome

  1. Integritatea candidaților pentru consiliile judiciare și alte organisme autonome (atât judiciare, cât și extrajudiciare) poate fi evaluată de organisme formate din persoane de înaltă calitate morală, inclusiv experți internaționali, printr-o procedură prevăzută de lege. (A se vedea RK 22 pentru o descriere a principiilor care ar trebui aplicate în cazul în care se efectuează verificări ale antecedentelor în contextul evaluării integrității candidaților la consiliile judiciare.) Deciziile acestor organisme ar trebui să facă obiectul controlului judiciar. Supravegherea independentă și imparțială a numirii și alegerii membrilor consiliilor judiciare poate promova responsabilitatea și transparența.

Partea a II-a. Răspunderea consiliilor judiciare și a organismelor autonome

Principiile generale ale responsabilității

  1. În beneficiul persoanelor fizice, societatea încredințează consiliilor judiciare și altor organisme competențe de autoguvernare a sistemului judiciar pentru a facilita și a proteja independența judecătorilor în soluționarea cauzelor. Consiliile judiciare și alte organisme autonome trebuie să-și asume responsabilitatea față de societate. În calitate de organisme cărora li s-au încredințat largi competenţe, acestea au, în mod corespunzător, obligaţia clară de a răspunde.
  2. În scopul de a câștiga și menține încrederea societății, consiliile judiciare și alte organisme de autoguvernare ar trebui să dezvolte o cultură a responsabilității, ceea ce înseamnă că acestea ar trebui să analizeze acțiunile lor, chiar și fără obligația legală de a realiza acest lucru. Esența acestei culturi ar trebui să fie aceea de a explica acțiunile lor, cu excepția cazului în care există motive legitime pentru a nu face acest lucru. Decizia unui consiliu judiciar sau a unui alt organism autonom de a nu lua în considerare un anumit aspect ar trebui luată numai în situațiile în care acest lucru poate pune în pericol sau poate fi considerat ca aducând atingere independenței sistemului judiciar.

Măsuri de asumare a răspunderii

  1. Consiliile judiciare și organismele autonome ar trebui să utilizeze o varietate de instrumente pentru a garanta răsunderea. Acestea ar trebui să facă publică o gamă cât mai largă de informații, inclusiv rapoartele lor anuale, deciziile motivate publicate, contactele de presă, procedurile consiliului, nivelul de remunerare și cheltuielile de deplasare, precum și alte cheltuieli oficiale ale membrilor consiliului, averile membrilor consiliului, disponibilitatea și utilizarea resurselor oficiale, cum ar fi vehiculele și apartamentele care sunt administrate de consiliu. Aceste informații ar trebui să fie disponibile în formate diferite și accesibile, inclusiv pentru persoanele cu handicap și în limbi care nu sunt majoritare.

Comunicarea cu alte organe de stat și cu publicul

  1. Consiliile judiciare ar trebui să se angajeze într-un dialog regulat cu alte organe de stat, inclusiv cu puterile executivă și legislativă, pentru a asigura funcționarea eficientă a organelor judiciare. Pentru a spori încrederea publicului prin intensificarea controlului și a responsabilității activităților lor, consiliile judiciare ar trebui, de asemenea, să se angajeze într-un dialog frecvent și regulat cu societatea civilă, cu mass-media și cu publicul larg și ar trebui să ia măsuri precum introducerea unor proceduri de depunere a plângerilor, efectuarea de sondaje privind gradul de satisfacție al utilizatorilor și activități de informare.

Limitele răspunderii

  1. Consiliile judiciare nu ar trebui să furnizeze informații sau să se angajeze într-un dialog cu privire la cazuri individuale de natură a le afecta negativ. Acestea nu ar trebui să furnizeze informații și nici să se angajeze într-un dialog cu privire la performanța judecătorilor luaţi individual. Consiliile judiciare ar trebui să se participe la un dialog în Parlament sau în faţa altor organisme în mod voluntar și apoi să ia în considerare chestiuni de politici publice, legislație, tipuri de cauze și alte chestiuni legate de funcționarea sistemului judiciar în sens larg, mai degrabă decât în ceea ce privește cauzele individuale sau judecătorii. Membrii consiliilor judiciare nu ar trebui să fie demiși de puterea executivă sau puterea legislativă înainte de expirarea mandatului lor, cu excepția cazului în care sunt găsiți vinovați pentru abateri disciplinare sau infracţiuni grave.

Rolul consiliilor judiciare și al organismelor autonome în selecţia judecătorilor

  1. Pentru a promova responsabilitatea și transparența, organismele de selecţie ar trebui să fie obligate prin lege să emită decizii motivate. Deși rezultatele procesului de selecție ar trebui făcute publice, motivarea deciziilor ar trebui să rămână confidențială și să nu fie publicată. Organismele de selecţie ar trebui să întocmească un rezumat suficient al justificării soluţiei majoritare, indicând motivele pentru clasificarea candidaților și pentru nominalizare în funcții, în raport de criteriile prestabilite. Acest document ar trebui să fie pus la dispoziția candidaților, la cerere, după finalizarea procesului de nominalizare. Deciziile de selecție ar trebui să facă obiectul unui control jurisdicțional de către un organism independent și imparțial. În cazul în care un candidat inițiază un control jurisdicțional, se poate avea în vedere o excepție de la regula confidențialităţii. Acest lucru ar putea permite instanței să aibă acces la informații cu privire la evaluarea candidatului și la punctajele celorlalți candidați, impunând în același timp părților obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor. Consiliile judiciare ar trebui să elaboreze norme etice clare pentru comportamentul membrilor lor în ceea ce privește selecția și numirea judecătorilor. Consiliul judiciar ar trebui să elaboreze criterii obiective pentru numirile discreționare, în special pentru posturile de conducere, respectând în același timp criteriile și procedurile de selecție judiciară menționate. (Pentru procesul de selecție în general, a se vedea RK 3, 4 și 21-23).

Proceduri disciplinare pentru membrii consiliilor judiciare

  1. Procedurile disciplinare privind pe membrii consiliilor judiciare ar trebui să fie desfășurate de organisme care nu au în componență membri ai consiliului judiciar. Aceste organisme pot fi constituite în mod special prin lege, iar deciziile lor ar trebui să fie motivate și supuse controlului jurisdicțional. Membrii consiliilor judiciare care fac obiectul procedurilor disciplinare ar trebui să dispună de aceleași garanții procedurale ca și restul judecătorilor care fac obiectul unor astfel de proceduri (a se vedea RV 19 de mai jos).

Imunitatea funcțională a membrilor consiliilor judiciare

  1. Membrii consiliilor judiciare ar trebui să beneficieze doar de imunitate funcțională, inclusiv în ceea ce privește opiniile, discursurile și voturile exprimate public. Membrii consiliilor judiciare care săvârşesc infracțiuni în exercitarea firească a atribuțiilor lor nu ar trebui să beneficieze de imunitate de urmărire penală (a se vedea RV 16 de mai jos).

Partea a III-a. Organe și proceduri disciplinare

Relația dintre procedurile disciplinare și imunitatea judiciară

  1. Procedurile disciplinare au ca scop tragerea la răspundere a judecătorilor pentru comportamentul lor, în timp ce imunitatea judiciară îi protejează de urmărirea penală nejustificată pentru exercitarea conform legii a funcțiilor lor judiciare. Judecătorii pot răspunde penal sau civil ca orice alte persoane, atunci când nu exercită funcții judiciare. Judecătorii care săvârşesc o infracțiune în exercitarea funcției lor nu ar trebui să beneficieze de imunitate penală.

Calitatea de membru al organismelor disciplinare

  1. Organele care decid cu privire la abaterile disciplinare nu ar trebui să fie controlate de puterea executivă și nici nu ar trebui să existe vreo influență politică legată de răspunderea disciplinară a judecătorilor. Trebuie evitat orice fel de control din partea puterii executive asupra organismelor însărcinate cu răspunderea disciplinară a judecătorilor. Organismele competente să audieze un caz disciplinar și să ia o decizie cu privire la măsurile disciplinare ar trebui să fie independente și să nu includă membri în serviciu ai puterii executive sau puterii legislative. Organismele care se pronunță în privinţa răspunderii disciplinare a judecătorilor nu ar trebui să aibă în compunere membri care au competența de a iniția procedurile respective. Organele disciplinare ar trebui să fie compuse dintr-o majoritate formată din judecători, aleși de colegii lor, și să includă şi membri din afara magistraturii, inclusiv membri cu experiență și respectați ai organizațiilor societății civile, cu o activitate demonstrată de lungă ­durată de promovare a independenței și a răspunderii judiciare. (A se vedea RK 9. A se vedea, de asemenea, RK 1, 25-26). Judecătorii membri ai organelor disciplinare nu ar trebui să participe la selecția sau numirea judecătorilor și nici nu ar trebui să îndeplinească alte funcții legate de administrarea judiciară. Normele privind componența organelor disciplinare și selectarea și numirea membrilor acestora ar trebui să fie concepute astfel încât să asigure echilibrul de gen și diversitatea.

Instanțele judecătorești în calitate de organisme disciplinare

  1. Printre diversele modele de sistem disciplinar în magistratură, în anumite contexte, procedurile disciplinare împotriva judecătorilor pot fi soluționate în primă instanță chiar de instanțe.

Garanții procedurale în cadrul procedurilor disciplinare

  1. Organismele competente să soluţioneze un dosar disciplinar și să ia o decizie privind măsurile disciplinare ar trebui să ofere garanții procedurale judecătorilor care fac obiectul unor proceduri disciplinare. Acestea ar trebui să includă dreptul la o instanță imparțială și independentă, dreptul de a fi informat pe deplin cu privire la acuzațiile formulate împotriva lor, precum și dreptul de a fi audiat și de a obține o hotărâre într-un termen rezonabil.
  2. În plus, organismele care decid cu privire la cauzele disciplinare privind pe magistraţi ar trebui să respecte principiul egalității armelor, inclusiv acordarea dreptului judecătorului acuzat la reprezentare, la asistarea de un avocat ales de acesta, precum și dreptul de a prezenta o apărare, inclusiv dreptul de a avea acces la probe. Transparența ar trebui să fie regula şedinţelor disciplinare. Audierile ar trebui să fie deschise publicului, cu excepția cazului în care judecătorul acuzat cere şedinţă nepublică. Şedinţele nepublice nu ar trebui să fie luate automat la cererea judecătorului; mai degrabă, astfel de cereri ar trebui să fie luate în considerare în mod corespunzător, de la caz la caz, prin care o instanță competentă ar trebui să decidă dacă cererea este sau nu justificată. (A se vedea RK 26).
  3. În cursul fazei de cercetare disciplinară, judecătorul acuzat poate fi suspendat numai ca măsură temporară, în circumstanțe excepționale și cu plata indemnizaţiei. Toate deciziile privind suspendarea temporară a unui judecător în cursul unei anchete disciplinare trebuie să includă o decizie motivată care să demonstreze impactul negativ asupra administrării justiției care ar exista în cazul în care judecătorul și-ar continua activitatea.
  4. Deciziile în cadrul procedurilor disciplinare ar trebui să fie bine motivate și să indice constatările esențiale, probele și raționamentul juridic. Acestea pot fi atacate în fața unei instanțe competente, a cărei decizie ar trebui să fie obligatorie pentru consiliile și organismele judiciare care decid cu privire la cauzele disciplinare referitoare la magistrați. Deciziile finale privind măsurile disciplinare ar trebui publicate. (A se vedea RK 26). În cazul în care procedura disciplinară împotriva unui judecător este închisă de organul care decide cu privire la procedurilor disciplinare împotriva magistraţilor, competența de a decide cu privire la această chestiune nu ar trebui extinsă la alte organisme, inclusiv instanțe.

Inițierea procedurilor disciplinare

  1. Membrii organelor care inițiază proceduri disciplinare nu ar trebui să fie identici cu acei care pronunță o decizie în cadrul unei astfel de proceduri. Pentru a asigura o examinare independentă și obiectivă a plângerii, președinții de instanță nu ar trebui să aibă competența de a iniția proceduri disciplinare sau de a adopta o sancţiune disciplinară. (A se vedea RK 14). Cu toate acestea, președinții de instanță pot depune o plângere la un organism care este competent să primească plângeri și să efectueze investigații disciplinare. Organismele care inițiază proceduri disciplinare ar trebui să adopte o procedură sumară pentru a respinge plângerile vexatorii formulate împotriva judecătorilor, fără a se dovedi prima facie existența unei abateri disciplinare.

Definirea abaterilor disciplinare

  1. Pentru a promova principiul previzibilității și pentru a atenua riscul de abuz în procedurile disciplinare, acțiunile sau inacţiunile care constituie abateri disciplinare ar trebui definite în mod clar prin lege. Sancțiunea disciplinară ar trebui să fie proporțională cu abaterea disciplinară respectivă.

Relația dintre abaterile disciplinare și codurile deontologice

  1. Legile și statutele care definesc abaterile disciplinare și sancțiunile emise în temeiul acestora ar trebui diferențiate în mod clar de codurile deontologice. În ciuda interacțiunii dintre acestea, normele deontologice nu ar trebui să fie utilizate ca temei pentru procedurile disciplinare, iar organismele care supraveghează încălcările normelor deontologice ar trebui să fie separate de cele competente să judece cauzele disciplinare.

Raportul dintre procedurile disciplinare și evaluarea judecătorilor

  1. Procedurile disciplinare și evaluările periodice ale judecătorilor ar trebui să facă obiectul unor proceduri clar diferențiate, desfășurate de organisme separate, în conformitate cu standardele bine definite, promulgate prin lege. Evaluarea periodică a judecătorilor nu ar trebui să fie utilizată pentru demiterea sau sancționarea acestora într-un mod similar sancțiunilor disciplinare. Evaluările pot fi utilizate pentru a ajuta judecătorii să identifice aspectele activității lor pe care ar dori să le îmbunătățească și în scopul unei posibile promovări. (A se vedea KR 28).

Partea a IV-a. Libertatea de exprimare și libertatea de asociere a judecătorilor

Libertatea de exprimare

  1. Libertatea de exprimare este un drept internațional garantat judecătorilor ca indivizi. Această libertate poate fi delimitată și supusă restricțiilor care pot fi necesare pentru a proteja onoarea și demnitatea funcției judiciare, precum și imparțialitatea și independența sistemului judiciar, în cazul în care autoritățile executive, legislative și/sau judiciare pot demonstra că restricția acestei libertăți este prevăzută de lege, are un scop legitim și este necesară și proporțională.
  2. Judecătorii ar trebui să își poată exercita această libertate pentru a contribui la discursul public privind chestiuni care afectează statul de drept și exercitarea drepturilor omului, inclusiv, dar fără a se limita la dezbateri privind legislația, politicile publice care pot afecta independența justiției și subiectele care ridică probleme fundamentale într-o societate democratică. Judecătorii au, de asemenea, datoria de a se exprima pentru apărarea statului de drept și a independenței sistemului judiciar în situațiile în care aceste valori sunt amenințate.
  3. Cu toate acestea, judecătorii ar trebui să dea dovadă de prudență deosebită în exercitarea acestui drept atunci când utilizează platformele de comunicare socială și dau declaraţii presei, ținând seama de necesitatea menționată mai sus de a proteja onoarea și demnitatea funcției lor, precum și de necesitatea de a se abține de la comentarii care ar putea aduce atingere percepției imparțialității judiciare în examinarea cauzelor repartizate lor.

Libertatea de asociere

  1. Libertatea de asociere este un drept internațional garantat judecătorilor ca indivizi. Acest drept poate fi utilizat de judecători, fără nicio distincție, pentru a înfiinţa și a se alătura asociațiilor judecătorilor și altor organizații, inclusiv sindicatelor, pentru a promova interesele și principiile independenței și răspunderii judiciare. Judecătorii își pot exercita, de asemenea, acest drept de a înfiinţa și de a se alătura societății civile și organizațiilor non-profit, cum ar fi organizațiile de caritate, cu condiția ca obiectivele lor să nu fie de natură politică. Cu toate acestea, acest drept poate fi limitat și supus restricțiilor care pot fi necesare în cazul în care constituirea sau aderarea la o asociație ar intra în conflict cu îndatoririle publice și/sau ar pune în pericol imparțialitatea judecătorilor. Obligativitatea divulgării calității de membru în asociații și publicarea acestor informații poate restrânge în mod nejustificat dreptul judecătorilor la libertatea de asociere.

Partea a V-a. Inamovibilitatea și transferul judecătorilor

Inamovibilitatea și limitele sale

  1. Inamovibilitatea judecătorilor este o condiție prealabilă esențială pentru independența sistemului judiciar. Cu posibila excepție a numirilor pe durată determinată ale judecătorilor curților constituționale și ale organismelor echivalente, judecătorii nu ar trebui să fie numiți pentru mandate limitate, deoarece acest lucru le pune în pericol independența și imparțialitatea. Judecătorii ar trebui, de preferință, să nu fie numiți pentru perioade de probă, cu excepția unor circumstanțe extraordinare, și aceasta numai pentru o perioadă scurtă, care să nu poată fi prelungită.

Transferurile, securitatea mandatului și inamovibilitatea judecătorilor

  1. Inamovibilitatea judecătorilor este un aspect esențial al independenței lor. Judecătorii nu trebuie să fie amenințați cu transferul de la o instanță la alta, deoarece acest lucru poate fi folosit pentru a exercita presiuni asupra lor și pentru a le afecta independența. Judecătorii ar trebui transferați numai cu consimțământul lor liber, cu excepția unor circumstanțe excepționale. O lipsă de echitate și transparență percepută sau reală în practicile legate de transferurile judiciare poate slăbi independența internă a sistemului judiciar și poate submina garanțiile privind securitatea și inamovibilitatea judecătorilor.

Transferurile și reorganizarea instanțelor judecătorești

  1. Transferul judecătorilor sau alte măsuri echivalente pot fi, în principiu, justificate în cazuri excepționale de reorganizare instituțională legitimă, având ca rezultat, în general, închiderea unei instanțe sau reducerea competenței materiale sau a competenței sale teritoriale într-o asemenea măsură încât prezența unui judecător nu mai este posibilă sau justificată. O astfel de restructurare judiciară ar trebui inițiată prin decizia sau recomandarea unui organism judiciar independent. În cazurile extraordinare în care o instanță este desființată sau restructurată în mod substanțial, toți membrii în funcție ai instanței respective ar trebui, în principiu, să fie numiți la instanța de înlocuire (dacă este cazul) sau să fie numiți într-o altă funcție judiciară cu statut și funcție echivalente. Dacă nu este posibil, judecătorul în cauză ar trebui să primească o despăgubire integrală pentru pierderea mandatului. În plus, în astfel de cazuri, numirea într-un alt post trebuie să facă obiectul unei căi de atac în fața unei instanțe și/sau a unei alte autorități independente, care va evalua legitimitatea transferului. Transferul judecătorilor în contextul reorganizării instanțelor nu ar trebui să servească drept mecanism de ingerință al puterii executive sau legislative în privinţa independenței sistemului judiciar. Transferurile judiciare efectuate în contextul reorganizării instanțelor ar trebui să respecte, în cea mai mare măsură posibilă, principiile generale ale consimțământului, echității și transparenței (a se vedea RV 35 de mai jos).

Transferurile și sancțiunile disciplinare

  1. Ca regulă generală, transferurile nu ar trebui utilizate ca sancțiune disciplinară formală sau informală. În jurisdicțiile în care există posibilitatea transferului judiciar ca formă de sancțiune disciplinară, legea ar trebui să specifice în mod clar în ce circumstanțe și în funcție de procedurile pe care le poate aplica, iar acestea ar trebui să existe în contextul procedurilor disciplinare ordinare. Condițiile și procedurile pentru transferul judiciar ar trebui să fie reglementate în dreptul primar pentru a proteja judecătorii împotriva utilizării transferului ca formă de sancțiune ascunsă sau informală.

Echitatea și transparența transferurilor judiciare

  1. Judecătorii ar trebui transferați numai cu consimțământul lor liber, cu excepția detașărilor temporare, care ar trebui să fie utilizate numai în circumstanțe excepționale. Pentru a preveni percepția nepotismului, a corupției sau a altor influențe necuvenite, transferurile judecătorilor în cadrul secţiilor unei instanţe sau între instanțe ar trebui efectuate printr-un proces în care sunt stabilite în mod explicit criteriile de transfer și în care organismul responsabil cu luarea deciziilor cu privire la transferuri oferă o justificare clară și întemeiată legal pentru transferul sau refuzul acestuia. Aceasta include transferurile de judecători în scopul gestionării resurselor umane. Posturile vacante pentru transfer ar trebui să fie întotdeauna date publicităţii. Transferurile în scopul avansării și/sau promovării în carieră ar trebui efectuate în conformitate cu procedurile obișnuite instituite în acest scop. Legea ar trebui să prevadă în mod explicit dreptul la un control jurisdicțional complet al procedurii și aspectelor de fond ale tuturor deciziilor privind transferul judiciar. Delegările sau detașările judecătorilor la alte instanțe sau instituții ar trebui să se facă pentru o perioadă fixă și limitată, dar nu mai mult de șase luni.

Transferurile și rolul președinților instanțelor

  1. Deși președinții instanțelor ar trebui să aibă flexibilitatea de a transfera judecătorii între secții, aceștia trebuie să facă acest lucru în mod legal, echitabil și transparent. Orice astfel de transfer ar trebui efectuat numai cu acordul scris al judecătorului transferat. (A se vedea R 35 de mai sus).

Transferurile și rolul consiliilor judiciare

  1. Ar trebui să existe norme și proceduri clare pentru orice rol al consiliilor judiciare sau al altor organisme autonome în ceea ce privește chestiunea transferului judecătorilor. (A se vedea Partea I și II de mai sus).

Transferurile și evaluarea performanței judecătorilor

  1. Evaluarea performanței poate fi utilizată ca instrument obiectiv în cadrul unui concurs pentru transferul judecătorilor.

Partea a VI-a. Egalitate, diversitate și nediscriminare

Reprezentarea bărbaților, femeilor și minorităților în sistemul judiciar

  1. Consiliile judiciare, alte organisme autonome (inclusiv consiliile de selecție și recrutare) și instanțele judecătorești superioare ar trebui să aibă o componență echilibrată din punctul de vedere al genului, dar și o reprezentare adecvată a minorităților. (A se vedea RV 2 și RV 17 de mai sus).
  2. Puterile executivă, legislativă și judiciară ar trebui să adopte măsuri pentru a asigura egalitatea de gen în organismele judiciare autonome și în posturile de conducere din sistemul judiciar. Acestea ar trebui să ia în considerare adoptarea unor măsuri similare pentru a asigura reprezentarea adecvată a minorităților. (A se vedea RK 24). Aceste autorități ar trebui să adopte indicatori și orientări suplimentare pentru determinarea egalității de gen și a reprezentării adecvate a minorităților în sistemul judiciar, dincolo de reprezentarea în aceste poziții. Acestea pot include reprezentarea femeilor și a minorităților în școlile de magistratură, rata de promovare a femeilor și a minorităților în funcții de conducere în momentul luării concediului pentru creșterea copilului, precum și politici care să asigure acordarea unei ponderi egale experienței profesionale în domenii de drept considerate stereotip ca fiind „feminine”, cum ar fi dreptul familiei și dreptul social. Acești indicatori ar trebui să fie calitativi și cantitativi și ar trebui să se concentreze asupra egalității de șanse și a realizărilor de facto, precum și de jure.

Politici de promovare a egalității de gen în sistemul judiciar

  1. Consiliile judiciare și alte organisme autonome ar trebui să promoveze în mod proactiv egalitatea de gen în contextul funcțiilor lor și în sistemul judiciar în general. Măsurile pot include determinarea periodică a reprezentării de gen și adoptarea unor planuri de integrare a perspectivei de gen, formare pentru judecători și personalul judiciar pentru a crește gradul de sensibilizare cu privire la egalitatea de gen și pentru a se asigura că aceștia tratează în mod egal judecătorii de sex feminin și formarea în materie de combatere a hărțuirii judecătorilor și a personalului judiciar pe motive de gen. În plus, consiliile judiciare și alte organisme autonome ar trebui să elaboreze criterii și proceduri de promovare care să ofere femeilor candidate șanse egale și care să atenueze prejudecățile conștiente sau inconștiente ale factorilor de decizie. Aceasta ar trebui să includă, de asemenea, asigurarea faptului că gestionarea resurselor umane în cadrul sistemului judiciar ia în considerare dimensiunea de gen și diversitatea, printre altele prin revizuirea politicilor privind resursele umane și accesul la beneficii sociale în lumina considerentelor de gen și diversitate și prin promovarea unui echilibru mai bun între muncă și familie pentru profesioniștii din sectorul justiției, în special prin reducerea disparității de gen în ceea ce privește accesul la concediul pentru creșterea copilului. Consiliile judiciare și alte organisme autonome ar trebui să se asigure de existența politicilor și procedurilor disciplinare eficiente și care să conțină dispoziții care interzic discriminarea sau hărțuirea pe motive de gen, orientare sexuală, identitate de gen sau alte motive, precum și hărțuirea de altă natură. Dispozițiile și procedurile ar trebui să includă un mecanism eficient de depunere a plângerilor pentru toți angajații din sistemului judiciar, garantând siguranța, confidențialitatea și oportunitatea procesului de depunere a plângerilor, împreună cu un proces de anchetă bine definit și independent.

Egalitate și nediscriminare

  1. Discriminarea directă (tratament diferențiat nejustificat) și discriminarea indirectă (în aparență, norme, reglementări sau proceduri neutre care cauzează tratament diferențiat nejustificat) în procesul de autoadministrare, selecție, numire, transfer și disciplinar trebuie interzise prin lege și ar fi necesar să fie instituite mecanisme eficiente pentru a asigura un răspuns adecvat în cazurile de discriminare. Mai precis, discriminarea prin asociere (atunci când o persoană este tratată diferit pe baza asocierii cu un anumit context sau a unei anumite caracteristici personale) în procesul de autoadministrare, selecție, numire, transfer și disciplină judiciară ar trebui să fie interzisă. Ar trebui luate măsuri active pentru a exclude prejudecățile și stereotipurile inconștiente, inclusiv pe criterii de gen, handicap sau alte caracteristici personale, de la deciziile în procesul de autoadministrare judiciară, selecție, numire, transfer și cele disciplinare.

No related posts.

Lasă un comentariu


9 − = one