- Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5) și art.147 alin.(4) din Constituție, sub aspectul afectării principiului independenței justiției în substanța sa, ca urmare a privării unor categorii de magistrați la dreptul la pensia de serviciu, după ce acest drept le-a fost garantat, prin introducerea unor elemente noi, precum vechimea în muncă de 35 de ani.
Pentru a nu ajunge în această situație, persoanele care doresc să acceadă în profesia de magistrat trebuie să o facă până la vârsta de 30 de ani, ca auditori de justiție, inclusiv pentru a beneficia de dreptul la pensia de serviciu.
Matematic, persoana care nu a fost angajată în câmpul muncii anterior împlinirii vârstei de 31 de ani (spre exemplu, din cauza unor situații de școlarizare prelungită, dizabilități etc.) va atinge vârsta standard de pensionare înainte de a împlini stadiul minim de cotizare impus de modificările legislative.
O asemenea reglementare reprezintă o intervenție disproporționată și intolerabilă care aduce atingere substanței însăși a dreptului la pensie de serviciu, ca parte a principiului independenței justiției.
Deși instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pensiile de serviciu ale magistraților par a fi eliminate pentru persoanele care intră în profesie la vârsta de peste 31 de ani, fără a fi avut anterior vechime în muncă, inclusiv unii dintre ei fiind, la data intrării în vigoare a legii, cu vechimi îndelungate ca judecători și procurori (nici măcar o diminuare a unor astfel de pensii nu este avută în vedere în asemenea cazuri).
În prezent, singura situație în care un fost magistrat nu poate beneficia de pensia de serviciu este cea în care a fost exclus din magistratură, ceea ce conduce la concluzia că în oricare dintre cele două situații, fie că și-a îndeplinit activitatea cu onoare și demnitate, fie că a fost exclus, fostul magistrat nu va beneficia de pensie de serviciu.
Prin Decizia nr. 467/2023 a Curții Constituționale, s-a reținut că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură în care apără celelalte garanţii ale acestui principiu.
Statutul constituţional al magistraţilor impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din Constituție (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, paragraful 124, Decizia nr.873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.50 din 15 ianuarie 2021, și Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000).
Cu privire la pensia de serviciu, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că aceasta se acordă unor categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal (a se vedea Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016). Pe de altă parte, în considerarea situaţiei specifice a unor categorii socio-profesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 455 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 22 iunie 2006, sau Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 16 aprilie 2007).
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor legale, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură.
Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).
- Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5) și art.147 alin.(4) din Constituție, sub aspectul afectării principiului independenței justiției în substanța sa, ca urmare a nerespectării previzibilității statutului judecătorilor și procurorilor prin modificarea condițiilor de pensie din nou, după nici doi ani de la precedenta reglementare
Statutul judecătorilor și procurorilor trebuie să fie unul previzibil, iar nu modificat de zeci de ori în câțiva ani, în scopuri electorale sau pentru a determina crize de personal și părăsirea sistemului judiciar de mii de judecători.
Ca efect al Deciziei nr.724 din 19 decembrie 2024 a Curții Constituționale, nu există informații potrivit cărora Comisia Europeană ar fi solicitat Guvernului României să mărească din nou vârsta și vechimea de pensionare, iar pensia de serviciu să se stabilească într-un cuantum de 55% (redus de la 80%) din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, pentru că este cert că acest aspecte sunt neconstituționale, așa cum reiese și din Decizia nr.467 din 2 august 2023 a Curții Constituționale.
Din jurisprudența Curții Constituționale se deduce că, în privința pensiilor de serviciu din sistemul justiției, constantele sunt vechimea efectivă în funcție și baza de calcul.
Cu privire la acestea, s-a mai arătat (par. 125) că ,,introducerea unui criteriu de vârstă și, pe de altă parte, impunerea unei vârste standard de pensionare ridicate față de situația normativă existentă în prezent sunt motive suficiente pentru a determina o obligație corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluție legislativă rațională care să permită trecerea treptată și firească la noul sistem, fără să fie afectate securitatea juridică și previzibilitatea normativă. Această obligație derivă din principiul securității juridice, principiu de rang constituțional prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție. De altfel, ori de câte ori legiuitorul a crescut vârsta de pensionare în domeniul pensiilor a făcut-o într-un răstimp suficient de lung, astfel încât să nu afecteze securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare (spre exemplu, creșterea într-un interval temporal de 15 ani a vârstei standard de pensionare pentru bărbați cu 3 ani, respectiv creșterea într-un interval temporal de 20 ani a vârstei standard de pensionare pentru femei cu 5 ani). 126. Astfel, norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcție, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creșterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani și să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creștere trebuie să se raporteze invers proporțional la vechimea efectivă în funcție(în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție) a persoanelor prevăzute la art.I pct.1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie deserviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de grație care să permită tranziția rațională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta)’’
Pentru atingerea acestui deziderat, s-a adoptat deja Legea nr. 282/2023 de modificare a Legii nr. 202/2022, care prevede creșterea vârstei de pensionare la 60 de ani, în mod etapizat și concret, conform Anexelor la aceasta.
Conform art. IV din Legea antereferită, magistrații se pot pensiona și pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiția de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcții, precum și condiția de vârstă de cel puțin 47 de ani și 4 luni. Această vârstă de pensionare crește cu câte 4 luni în fiecare an calendaristic, până la atingerea vârstei de pensionare de 60 de ani prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege. La calculul acestei vechimi se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. II.
Facem referire și la Decizia nr. 467/2023 a Curții Constituționale, prin care s-a admis obiecția de necontituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art.I-IV, art.XIII alin.(5) și (6) și art.XV din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și anexele nr.1-3 la aceasta sunt neconstituționale.
Prin această decizie jurisprudențială cu caracter obligatoriu pentru destinatarii săi, Curtea Constituțională a arătat că principala problemă ridicată vizează lipsa unei etapizări reale a modificărilor operate cu privire la condițiile de pensionare, care să se realizeze într-un interval de timp gradual și predictibil (par. 101).
Așadar, apare nejustificată măsura modificării din nou, după doar doi ani, a vârstei de pensionare și a vechimii în muncă, în condițiile în care dezechilibrele care au condus la adoptarea Legii nr. 282/2023 au fost reglementate și corectate.
În ceea ce priveşte propunerile Guvernului României din data de 29.07.2025 pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul justiţiei, deşi se impun corecţiile fiscale, în aşa fel încât pensiile aflate în plată, stabilite în acest mod până la 31.12.2023, să nu fie mai mari decât salariul magistraţilor în activitate (cum se întâmplă deja pentru acele pensii stabilite începând cu 01.01.2024), în mod inexplicabil acest lucru nu este abordat, ci se avansează din nou modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării pe viitor a magistraților, ceea ce reprezintă o afectare a independenței și a încrederii legitime a persoanelor în cauză (judecători sau procurori) în exercițiu la data modificării acestor dispoziții și care ar putea determina pensionarea sau demisia imediată a peste 1.000 de magistrați, în special acei judecători și procurori care au apărat independența justiției în ultimii ani, în fața unor atacuri nemaiîntâlnite.
De altfel, judecătorii care se pensionează la vârste reduse provin masiv de la instanțele cu deficit cronic de personal, determinat de peste 1.000 de posturi vacante, care nu se ocupă din cauza refuzului de organizare a concursurilor de admitere, deoarece nu ar exista resurse bugetare în acest sens, deși Asociația Forumul Judecătorilor din România (AFJR) a făcut multiple apeluri publice în acest scop.
Singura marjă de apreciere lăsată de Curtea Constituțională a României vizează acele pensii ale unor magistrați stabilite anterior anului 2024, al căror calcul a condus la venituri mult mai mari decât ultima remunerație primită (aproximativ 4.500 din peste 5.000 de pensionari), diferențe asupra cărora Comisia Europeană a indicat că ar fi generatoare de inechități și asupra cărora însuși Consiliul Superior al Magistraturii a propus impozitarea, prin avizul negativ dat proiectului de lege pentru modificarea pensiilor magistraților aflat în Parlament de câteva luni, o atare soluție aducând imediat sute de milioane de lei la buget.
Propunerea legislativă prezentată la 29.07.2025 nu generează imediat vreo economie bugetară, scopul afirmat de inițiatori nefiind atins prin modificările legislative avansate.
Efectul principal va fi acela că magistrații pensionați după intrarea în vigoare a noii legii vor avea pensia de două ori mai mică decât magistrații cu pensia stabilită până la 31.12.2023, ale căror pensii duble rămân intacte în plată, generând o discriminare istorică.
- Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) și art.148 alin.(2) din Constituție cu referire la art.147 alin.(4) din Constituție și cu privire la baza de calcul, deoarece aceasta trebuie să reflecte un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției.
Atunci când Curtea Constituțională a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat” și a făcut referire la actele internaționale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remunerații (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul, din contră, indiferent de modul său de stabilire – respectiv de mijlocul utilizat –, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susțină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate.
Or, stabilirea unei baze de calcul prin raportare la media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor permanente din ultimele 60 de luni (5 ani) anterioare pensionării, precum și diminuarea procentului la 55% din baza de calcul, dar nu mai mult de 70% din venitul net din ultima lună, înfrâng art. 124 alin. (3) din Constituție și nesocotesc și deciziile anterioare ale Curții Constituționale.
În realitate, prin dispoziția modificatoare se urmărește o modalitate de reducere a bazei de calcul care nu poate conduce la un cuantum al pensiei cât mai apropiat de cel al venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat.
În acest sens, subliniem că, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 5 iunie 2025 din cauza C-762/23, Curtea de Apel București, obligatorie erga omnes, instanța europeană a stabilit un nou principiu propriu, respectiv garantarea unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, reiterând principiile similare ale Consiliului Europei: ”38 Este necesar să se menționeze, în această privință, punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010, potrivit căruia „[trebuie să existe garanții pentru […] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exercițiu”. De asemenea, din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, menționată la punctul 16 din prezenta hotărâre, reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului „care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat‑o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională”.”
Mai mult, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024, a criticat tocmai faptul că legiuitorul nu a respectat principiul independenței justiției, sub aspectul securității financiare a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale fixează un obiectiv primordial, respectiv faptul că valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații primite, ceea ce înseamnă că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat, respectiv a funcției, gradului profesional și vechimii avute.
Reiterăm că deciziile Curții Constituționale a României nu s-au născut din neant, ci au urmat tot aceste principii europene, România fiind stat membru al Consiliului Europei și al Uniunii Europene.
De asemenea, în mod asemănător, Codul Statelor Unite ale Americii, Capitolul 28, Secțiunea § 371, stabilește clar că un judecător, dacă alege să se pensioneze, „va primi, pe tot parcursul vieții sale, o anuitate egală cu salariul pe care îl primea la momentul pensionării” (spre exemplu, pentru anul 2025, salariul pentru judecătorii de la curțile de apel din SUA a fost de 262.300 USD, sumă care va constitui și cuantumul pensiei lor anuale, în caz de eliberare din funcție prin pensionare).
Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024, a criticat tocmai faptul că legiuitorul nu a respectat principiul independenței justiției, sub aspectul securității financiare a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale nu sunt contrazise nici de zvonuri legate de includerea în baza de calcul a vreunor sume primite prin hotărâri judecătorești în ultima lună de activitate, alimentate de diverși formatori de opinie, pentru că astfel de ipoteze nu mai sunt posibile de peste 15 ani, ca urmare a modificării legislației în anul 2008.
De asemenea, prin Decizia nr. 467/2023, Curtea Constituțională a indicat că baza de calcul trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării.
”117. Cu privire la vechimea efectivă în funcție, Curtea observă că aceasta este dimensionată la un nivel de 25 de ani de noua reglementare, realizând o îndreptare a unei soluții legislative cuprinse în reglementarea în vigoare și racordând-o la cerințele stabilite în Decizia Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020. Ca atare, indiferent de vechimea juridică a persoanei în cauză, aceasta, pentru a beneficia de pensie de serviciu, trebuie să fi activat cel puțin 25 de ani în funcțiile prevăzute de art. I pct. 1 [cu referire la art. 221 alin. (1)] din legea criticată. Desigur, această obligație constituțională a legiuitorului trebuie realizată în timp și treptat în funcție de criterii raționale, ținându-se seama în mod tranzitoriu – ca vechime asimilată – de vechimea necesară stabilită de lege la data la care s-a realizat accesul în funcțiile prevăzute de art. I pct. 1 [cu referire la art. 221 alin. (1)] din legea criticată. Ca atare, norma analizată sub aspectul stabilirii unei vechimi efective în funcție de 25 de ani (fără perioade asimilate) nu contravine componentei instituționale a independenței justiției, dar lipsa reglementării unor norme tranzitorii raționale care să conducă treptat la finalitatea urmărită, corelată cu pierderea iremediabilă a perioadei asimilate antereferite, conduce la încălcarea componentei instituționale a independenței justiției, cu referire directă la condițiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu.
- Cu privire la baza de calcul, se constată că aceasta trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării. Atunci când Curtea a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat“ și a făcut referire la actele internaționale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remunerații (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul, din contră, indiferent de modul său de stabilire – respectiv de mijlocul utilizat -, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susțină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate. Însă adunarea cuantumului indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor cu caracter permanent din cei 25 de ani necesari pensionării și împărțirea sumei rezultate la 300 pentru a determina baza de calcul constituie un aspect lipsit de raționalitate în stabilirea unei pensii de serviciu pentru că, în realitate, reprezintă o modalitate de reducere a bazei de calcul, care nu poate conduce, în mod obiectiv, la un cuantum al pensiei cât mai apropiat de cel al venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat. Categoric, jurisprudența Curții Constituționale nu obligă la stabilirea bazei de calcul ca fiind venitul aferent ultimei luni anterioare pensionării, dar exclude posibilitatea ca baza de calcul să fie stabilită prin raportare la media veniturilor persoanei dintr-un interval de 25 de ani, interval în care aceasta a avut diferite funcții, grade, vechimi care nu corespund cu un moment contemporan cu cel al ieșirii la pensie. Astfel, în stabilirea bazei de calcul poate fi luată în discuție o formulă care să dea expresie veniturilor funcției/gradului/vechimii avute la timpul pensionării, permițând ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații primite.
- Toate aceste aspecte conduc la încălcarea componentei instituționale a independenței justiției, cu referire directă la stabilirea cuantumului pensiei de serviciu, contrar art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5), precum și art. 147 alin. (4) din Constituție.”
- Dispozițiile legale criticate încalcă art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi
Față de cele expuse anterior, apreciem că, prin instituirea unui stagiu de cotizare de 35 de ani (vechimea în muncă), se creează o discrepanță majoră între cei intrați în profesie anterior împlinirii vârstei de 31 de ani și cei intrați în profesie ulterior, mai ales în cazul în care aceștia fac parte din aceeași generație și s-au născut în același an.
Totodată, prin etapizarea aparentă, cei intrați în profesie la o vârstă mai înaintată se pot pensiona mai repede, spre deosebire de cei care intră în profesie la vârsta de 23 de ani, cei din urmă reprezentând regula.
Potrivit art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Astfel cum prevede art. 1 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, acest act normativ are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.
În cauza C-258/17 (E.B. împotriva Versicherungsanstalt öffentlich Bediensteter BVA), paragrafele 44-46, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut următoarele:
„(44) … pentru a aprecia dacă o pensie … intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78, este necesar să se amintească faptul că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că acest domeniu de aplicare trebuie înțeles, în lumina articolului 3 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) din directiva menționată coroborat cu considerentul (13) al acesteia, în sensul că nu acoperă sistemele de securitate socială și de protecție socială ale căror beneficii nu sunt asimilate unei remunerații …
(45) În această privință, poate avea un caracter determinant numai criteriul dedus din constatarea că pensia îi este plătită lucrătorului în temeiul raportului de muncă ce îl leagă de fostul său angajator, și anume criteriul încadrării în muncă …
(46) În acest context, intră în domeniul de aplicare al acestui articol pensia care interesează numai o categorie specifică de lucrători, care depinde în mod direct de perioada lucrată și al cărei cuantum este calculat pe baza ultimului salariu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 aprilie 2008, Maruko, C‑267/06, EU:C:2008:179, punctele 47 și 48, precum și Hotărârea din 24 noiembrie 2016, Parris, C‑443/15, EU:C:2016:897, punctul 35).”
Aplicând criteriile stabilite de CJUE în cauza C-257/17, rezultă că pensia de serviciu reglementată de art. 211 alin. 1 din Legea nr. 303/2022 este o remuneraţie în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) din Directiva 2000/78/CE.
Prin urmare, beneficiarii acestei pensii de serviciu (remuneraţii în sensul art. 3 alin. 1 lit. c din Directiva 2000/78/CE) nu pot fi supuşi vreunei discriminări.
Indicăm și omisiunea posibilității de pensionare anticipată, cu toate stagiile complete, în condițiile în care pe contributivitate este reglementată o atare posibilitate, eventual cu reducerea pensiei cu 2% pentru fiecare an până la împlinirea vârstei standard de 65 ani.
- Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) și art.148 alin.(2) din Constituție cu referire la art.147 alin.(4) din Constituție și cu privire la necesitatea actualizării tuturor pensiilor de serviciu, iar nu doar pentru destinatarii care îndeplineau condițiile până la 01.10.2025, deoarece aceasta trebuie să reflecte un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției.
Actualul proiect de lege prin care se doreşte a se legifera din nou asupra pensiei magistratului pune în discuţie respectarea hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C- 762/23, deoarece astfel cum explicit o spune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pensia magistratului trebuie să aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu pe care magistratul l-a încasat atunci când se afla în activitate. Or, pensia propusă de Guvernul României, aflată în relaţie cu ultimii 5 ani de activitate ai magistratului, nu reprezintă o pensie raportată la „ultima remuneraţie primită” de magistrat. În ultimii 5 ani de activitate la care se propune a se raporta pensia magistratului, acesta a evoluat în carieră, dobândind o vechime mai mare în profesie sau promovând la o instanţă superioară în grad. Astfel, pensia propusă s-ar raporta la un salariu de nivelul tribunalului sau al judecătoriei, câtă vreme magistratul, de pildă, a lucrat în ultimii ani la o curte de apel sau la un tribunal, având cu totul un alt nivel al „ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.
Un alt principiu care trebuie respectat este acela că pensia magistratului se va actualiza periodic în raport cu creşterile salariale ale magistraţilor în activitate, deoarece Curtea de Justiţie a U.E. a statuat că pensia magistratului va trebui raportată la nivelul de remunerare al judecătorilor în exercițiu.
- Dispozițiile legale criticate încalcă art.16 din Constituție și art. 1 alin. (5) din Constituție
Art. V alin. 3 din proiect permite ca, în calcului vechimii de 25 de ani în funcția de magistrat, necesară pentru pensionare, să se ia în considerare, eșalonat, și o perioadă de maxim 5 ani în care magistratul a îndeplinit anterior anumite profesii juridice.
Această normă interesează un număr foarte mare de magistrați, întrucât art. 31 alin. 1 din forma inițială a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a condiționat una din modalitățile de intrare în magistratură, respectiv cea care nu presupune formarea în cadrul Insitutului Național al Magistraturii, de dovedirea unei vechimi de 5 ani în astfel de profesii; această prevedere se regăsește în prezent în art. 63 alin. 1 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Însă art. V alin. 3 din proiect nu se poate aplica, în realitate, niciunei persoane.
- Scurt istoric al reglementării
Legea nr. 303/2004 a prevăzut, în art. 85 din forma sa inițială, asimilarea integrală, în vederea îndeplinirii condițiilor de pensionare, a vechimii din alte profesii juridice, iar această prevedere a fost preluată în art. 211 alin. 1 din Legea nr. 303/2022.
Prin art. II din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – legea actualmente în vigoare – s-a limitat perioada care poate fi asimilată la 5 ani, care se reduc treptat cu câte 1 an, în tranșe de câte 8 ani, respectiv 7 ani:
“Art. II — Prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, pentru judecătorul, procurorul, judecătorul de la Curtea Constituțională, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională sau personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege, aflat în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, la calculul vechimii de cel puțin 25 de ani se poate lua în considerare, eșalonat, în funcție de anul pensionării, și o perioadă maximă de 5 ani în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent ori personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege a îndeplinit funcțiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, după cum urmează: a) în perioada 1 ianuarie 2024—31 decembrie 2031, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcții; b) în perioada 1 ianuarie 2032—31 decembrie 2039, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcții; c) în perioada 1 ianuarie 2040—31 decembrie 2047, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcții; d) în perioada 1 ianuarie 2048—31 decembrie 2054, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcții; e) în perioada 1 ianuarie 2055—31 decembrie 2061, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcții.”
Prin actualul proiect s-a menținut limitarea perioadei care poate fi asimilată la 5 ani, care se reduc treptat cu câte 1 an, însă tranșele au devenit de doar 1 an, respectiv 3 luni:
“Art. V alin. 3 – Prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru judecătorul, procurorul, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistratul-asistent de la Curtea Constituţională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege, aflat în funcţie la data de 1 octombrie 2025, la calculul vechimii de cel puţin 25 de ani se poate lua în considerare, eşalonat, în funcţie de data pensionării, şi o perioadă maximă de 5 ani în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent ori personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege a îndeplinit funcţiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, după cum urmează:a) în perioada 1 octombrie 2025 – 31 decembrie 2025, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcţii;b) în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcţii;c) în perioada 1 ianuarie 2027 – 31 decembrie 2027, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcţii;d) în perioada 1 ianuarie 2028 – 31 decembrie 2028, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcţii;e) în perioada 1 ianuarie 2029 – 31 decembrie 2029, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcţii.”
- Deficiențele art. V alin. 3 din proiect
Potrivit acestui text, pentru a beneficia de asimilarea vechimii din alte profesii:
a) pentru tranșa 1 octombrie-31 decembrie 2025 o persoană ar trebui să fi intrat în magistratură în anul 2000 pentru a împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2025, și ar beneficia de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, deci ar îndeplini condițiile de pensonare în anul 2020;
b) pentru tranșa 1 ianuarie-31 decembrie 2026 o persoană ar trebui să fi intrat în magistratură în anul 2001 pentru a împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2026, și ar beneficia de asimilarea a 4 ani din alte profesii juridice, deci ar îndeplini condițiile de pensionare în anul 2022;
– pentru tranșa 1 ianuarie-31 decembrie 2027 o persoană ar trebui să fi intrat în magistratură în anul 2002 pentru a împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2027, și ar beneficia de asimilarea a 3 ani din alte profesii juridice, deci ar îndeplini condițiile de pensionare în anul 2024;
– pentru tranșa 1 ianuarie-31 decembrie 2028 o persoană ar trebui să fi intrat în magistratură în anul 2003 pentru a împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2028, și ar beneficia de asimilarea a 2 ani din alte profesii juridice, deci ar îndeplini condițiile de pensionare în anul 2026;
– pentru tranșa 1 ianuarie-31 decembrie 2029 o persoană ar trebui să fi intrat în magistratură în anul 2004 pentru a împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2029, și ar beneficia de asimilarea a 1 an din alte profesii juridice, deci ar îndeplini condițiile de pensionare în anul 2028.
Prin urmare, de această prevedere ar beneficia persoanele care au intrat în magistratură în anii 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004.
Însă aceste persoane îndeplinesc deja condițiile de pensionare în temeiul legii în vigoare.
Astfel, potrivit art. II lit. a) din Legea nr. 282/2023, anterior reprodus, persoanele care împlinesc (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în intervalul 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2031 beneficiază de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, astfel că:
– o persoană care a intrat în magistratură în anul 2000 ar împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2025 și beneficiază de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, deci s-a putut pensiona în anul 2020;
– o persoană care a intrat în magistratură în anul 2001 ar împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2026 și beneficiază de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, deci s-a putut pensiona în anul 2021;
– o persoană care a intrat în magistratură în anul 2002 ar împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2027 și beneficiază de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, deci s-a putut pensiona în anul 2022;
– o persoană care a intrat în magistratură în anul 2003 ar împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2028 și beneficiază de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, deci s-a putut pensiona în anul 2023;
– o persoană care a intrat în magistratură în anul 2004 ar împlini (teoretic) vechimea de 25 de ani doar în magistratură în anul 2029 și beneficiază de asimilarea a 5 ani din alte profesii juridice, deci s-a putut pensiona în anul 2024.
Or, persoanelor care au îndeplinit condițiile de pensionare în anii 2020, 2021, 2022, 2023 și 2024, dacă nu s-au pensionat deja, li se va aplica art. V alin. 2 din proiect, potrivit căruia persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare anterior datei de 1 octombrie 2025 se consideră că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu.
În schimb, o persoană care a intrat în magistratură după data de 1 octombrie 2005, și care ar urma să îndeplinească condițiile de pensionare prevăzute de legea actualmente în vigoare după data de 1 octombrie 2025, nu va mai beneficia de această lege întrucât își va înceta aplicarea la 1 octombrie 2025, și nu va beneficia nici de normele tranzitorii din legea nouă, întrucât nu se va încadra în niciuna din tranșe.
În consecință, dacă proiectul ar fi aprobat în forma actuală:
– nicio persoană la care se referă art. V alin. 3 nu va intra, în fapt, sub incidența acestui text, și
– nicio persoană care nu a îndeplinit condițiile de pensionare în temeiul legii vechi nu va putea beneficia de vechime asimilată, deși, declarativ, art. V alin. 3 urmărește să asigure tocmai acest lucru.
Este, astfel, evident că proiectul a fost elaborat nu doar fără a fi precedat de un studiu de impact, ci și fără a i se verifica viabilitatea. Un test simplu, precum cel prezentat anterior, ar fi permis să se observe că textul art. V alin. 3 nu reglementează, în realitate, nimic.
III. Această manieră defectuoasă de reglementare are antecedente care au fost sancționate de Curtea Constituțională
Este vorba despre Decizia nr. 467/2023, ce a privit proiectul de modificare a condițiilor de pensionare a magistraților, proiect care a devenit, după ce a fost modificat pentru a fi pus în acord cu decizia Curții, Legea nr. 282/2023.
În acel proiect creșterea vârstei de pensionare a fost eșalonată tot în tranșe de 1 an, ceea ce făcea ca pentru persoanele născute după anul 1976 vârsta de pensionare să crească brusc iar eșalonarea să fie pur formală, iar Curtea a stabilit următoarele:
“124. Analizând eșalonarea creșterii vârstei de pensionare stabilită în anexa nr.2 la lege, Curtea constată că, în realitate, această eșalonare, pe de o parte, pornește de la o vârstă de pensionare care nu își găsește susținerea în normele existente (ipotetic, vârsta de pensionare în sistem începe de la 47 de ani, și nu 50), operând din start cu o ficțiune juridică lipsită de raționalitate [a se vedea și 23 Decizia nr.283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.488 din 6 iunie 2023, paragraful 95], și că, pe de altă parte, nu cuprinde reglementări care să conducă la atingerea treptată a obiectivului urmărit, ci, prin modul defectuos de redactare, se realizează o creștere bruscă și intempestivă a vârstei de pensionare cu 10 ani pentru persoanele născute începând cu anul 1976.
Astfel, pentru aceste persoane are loc nu numai o creștere intempestivă a vârstei de pensionare cu 10 ani, față de cele născute în anul 1975 sau anterior acestuia, care se pensionează la 50 de ani, ci și o creștere cu 13 ani față de sistemul actual de pensionare, care valorifică doar vechimea în funcție, nu și vârsta de pensionare. Se creează astfel o falie între generații determinată de criteriul vârstei, ceea ce înseamnă că eșalonarea creșterii vârstei de pensionare stabilită în anexa nr. 2 la lege este doar proclamată, pentru că, în realitate, reglementează – în mod implicit – că pentru persoanele născute începând cu anul 1976 vârsta standard de pensionare este de 60 de ani.
- Or, pe de o parte, introducerea unui criteriu de vârstă și, pe de altă parte, impunerea unei vârste standard de pensionare ridicate față de situația normativă existentă în prezent sunt motive suficiente pentru a determina o obligație corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluție legislativă rațională care să permită trecerea treptată și firească la noul sistem, fără să fie afectate securitatea juridică și previzibilitatea normativă. Această obligație derivă din principiul securității juridice, principiu de rang constituțional prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție. De altfel, ori de câte ori legiuitorul a crescut vârsta de pensionare în domeniul pensiilor a făcut-o într-un răstimp suficient de lung, astfel încât să nu afecteze securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare (spre exemplu, creșterea într-un interval temporal de 15 ani a vârstei standard de pensionare pentru bărbați cu 3 ani, respectiv creșterea într-un interval temporal de 20 ani a vârstei standard de pensionare pentru femei cu 5 ani).
- Astfel, norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcție, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creșterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani și să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creștere trebuie să se raporteze invers proporțional la vechimea efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție) a persoanelor prevăzute la art.I pct.1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie de serviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de grație care să permită tranziția rațională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta).
- Prin urmare, modul defectuos de realizare a eșalonării creșterii vârstei standard de pensionare este de natură să încalce art.1 alin.(5) din Constituție în componenta sa de securitate juridică corelat cu componenta instituțională a independenței justiției, cu referire directă la condițiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu. Se încalcă, astfel, art.1 alin.(3) și (5) cu referire la art.124 alin.(3) din Constituție.”
Astfel, potrivit Curții, modificarea condițiilor de pensionare a magistraților – în care se include și eliminarea vechimii asimilate – trebuie să se facă cu prevederea de dispozii tranzitorii care:
- să fie efective, adică să atingă obiectivul urmărit, și
- să privească o perioadă de timp suficient de lungă, pentru a nu afecta securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare.
- Varianta care ar răspunde cerințelor Curții Constituționale
Pornind de la cele două condiții stabilite de Curte, art. V alin. 3 din proiect trebuie să prevadă norme tranzitorii care:
- să fie efective – ceea ce presupune, așa cum s-a arătat, să privească persoanele care au intrat în magistratură începând cu anul 2005, cu consecința că prima tranșă, care permite asimilarea vechimii maxime de 5 ani, trebuie să înceapă din 1 octombrie 2030.
- să prevadă perioade suficient de lungi – ceea ce înseamnă că tranșele trebuie să fie mai lungi de 1 an.
Dacă ar fi tot de 1 an, respectiv 3 luni, ca în proiect, și ar începe din 1 octombrie 2030, așa cum s-a arătat mai sus că trebuie să fie, tranșele ar arăta astfel: a) în perioada 1 octombrie 2030 – 31 decembrie 2030, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcţii; b) în perioada 1 ianuarie 2031 – 31 decembrie 2031, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcţii; c) în perioada 1 ianuarie 2032 – 31 decembrie 2032, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcţii; d) în perioada 1 ianuarie 2033 – 31 decembrie 2033, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcţii; e) în perioada 1 ianuarie 2034 – 31 decembrie 2034, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcţii.”
Prin urmare, un text cu tranșe de 1 an, respectiv 3 luni, s-ar aplica astfel:
– în tranșa a) – persoanelor care au intrat în magistratură în anul 2005,
– în tranșa b) – persoanelor care au intrat în magistratură în anul 2006,
– în tranșa c) – persoanelor care au intrat în magistratură în anul 2007,
– în tranșa d) – persoanelor care au intrat în magistratură în anul 2008,
– în tranșa f) – persoanelor care au intrat în magistratură în anul 2009.
În schimb, de legea actualmente în vigoare, care prevede tranșe de 8 ani, respectiv 7 ani, beneficiază:
– în tranșa a) – persoanele care au intrat în magistratură între 1999 și 2006,
– în tranșa b) – persoanele care au intrat în magistratură între 2007 și 2014,
– în tranșa c) – persoanele care au intrat/vor intra în magistratură între 2015 și 2022,
– în tranșa d) – persoanele care vor intra în magistratură între 2023 și 2029,
– în tranșa e) – persoanele care vor intra în magistratură între 2023 și 2036.
Dacă, însă, s-ar stabili tranșe de 4 ani, respectiv 4 ani și 3 luni (prima tranșă), situația ar fi următoarea: a) în perioada 1 octombrie 2030 – 31 decembrie 2034, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcţii – s-ar aplica persoanelor intrate în magistratură între anii 2005 și 2009, b) în perioada 1 ianuarie 2035 – 31 decembrie 2038, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcţii – s-ar aplica persoanelor intrate în magistratură între anii 2010 și 2013, c) în perioada 1 ianuarie 2039 – 31 decembrie 2042, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcţii – s-ar aplica persoanelor intrate în magistratură între anii 2014 și 2017, d) în perioada 1 ianuarie 2043 – 31 decembrie 2046, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcţii – s-ar aplica persoanelor intrate în magistratură între anii 2018 și 2021, e) în perioada 1 ianuarie 2047 – 31 decembrie 2050, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcţii – s-ar aplica persoanelor intrate în magistratură între anii 2022 și 2026.
Această variantă ar avea, pe lângă avantajul de a respecta cerințele stabilite explicit de Curtea Constituțională, și pe acela de a se aplica tuturor persoanelor care au intrat în magistratură până la data intrării în vigoare a legii noi (anul 2025), și astfel de a nu discrimina pe nimeni.
Omisiunea de a reglementa norme tranzitorii efective, iar nu aparente, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție.
No related posts.