MEMORIU AMICUS CURIAE PENTRU CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (PL-X NR. 522/2025)

MEMORIU AMICUS CURIAE PENTRU CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI 

Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită, prin prezenta, să fie încuviințată depunerea la dosar a următoarelor argumente ÎN LEGĂTURĂ CU OBIECȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE a dispozițiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025), formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4848AI/2025.

 PREAMBUL

Subscrisa Asociația Forumul Judecătorilor din România, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală și apolitică, asociație profesională a judecătorilor, cu personalitate juridică constatată prin încheierea nr. 671/08.06.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina, cunoaște faptul că, din punct de vedere procedural, nu are calitatea de intervenient (parte) în acest contencios constituțional.

Prin urmare, depune prezentul amicus curiae, instituție juridică distinctă de cea a intervenției și care este recunoscută ca atare de instanțele din sistemele de drept de tip common law, inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin amicus curiae se permite persoanelor calificate într-un anumit domeniu să participe la procedură, observațiile fiind de natură să sprijine soluționarea corectă a cauzei.

În jurisprudența Curții Constituționale, memoriile formulate în calitate de amicus curiae au fost primite, ele fiind examinate alături de cererile părților cauzei (spre exemplu: Decizia nr. 780 din 17 noiembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2016 – amicus curiae Asociația Română pentru Transparență; Decizia nr. 308 din 28 martie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. g) din Legea lustrației privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012 – amicus curiae Avocatul Poporului și Consiliul Director al Asociației Procurorilor din România; Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 ind.2, art. 38 ind.3 alin. (1), (3) și (5), art. 38 ind.9, art. 41 ind.1 și art. 41 ind.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum și ale art. II din Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 191 din 15 martie 2016 – amicus curiae Comisia Europeană; Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015 – amicus curiae Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, Emil Florin Dinca, Armin Marian Gherman, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex; Decizie nr. 56 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014 – amicus curiae Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki; Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) și (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015 – amicus curiae Asociația pentru Minți Pertinente AMPER din Târgu Mureș; Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) și art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.775 din 24 octombrie 2014 – amicus curiae Uniunea Națională a Barourilor din România; Decizia nr. 283 din 21 mai 2014 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (6), art. 42 alin. (1) și (10), art. 43 alin. (2), art. 48 alin. (1) și (8), art. 51 alin. (6), art. 57 alin. (6), art. 59 alin. (6), art. 62 alin. (2), art. 75 alin. (4), art. 77 alin. (4), art. 111 alin. (2) și art. 160 alin. (5) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și ale legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014 – amicus curiae Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România; Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013 – amicus curiae Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki).

Sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție conține suficiente temeiuri pentru a fi admisă, fiind amplu motivată.

Doar pentru a preciza anumite critici de neconstituționalitate, învederăm și următoarele aspecte:

1. Comisia de la Veneția a criticat creșterea vârstei de pensionare în condițiile în care magistrații în funcție nu se pot retrage în condițiile legii în vigoare, lege care urma a fi modificată în sensul creșterii vârstei de pensionare.

Astfel: „[…] În ceea ce privește vârsta de pensionare, Comisia de la Veneția a exprimat critici dure cu privire la reducerea vârstei de pensionare atunci când acest lucru se aplică judecătorilor în funcție, dar nu există nicio obiecție, în principiu, pentru creșterea vârstei de pensionare în cazul în care judecătorii în funcție își păstrează posibilitatea să se retragă conform regulilor actuale.” (CDL-AD(2018)028, Avizul privind aranjamentele constituționale și separarea puterilor și independența sistemului judiciar și de aplicare a legii din Malta, §42).

Comisia este recunoscută pe plan internațional drept o instanță de reflectare independentă și contribuie, în egală măsură, la diseminarea și dezvoltarea patrimoniului constituțional comun, jucând un rol unic în acordarea promptă a unor soluții constituționale pentru statele în tranziție, conform standardelor și bunelor practici în domeniu. Comisia de la Veneția își propune drept scop să difuzeze și să dezvolte justiția constituțională. Comisia poate emite avize la cererea Comitetului Miniștrilor, a Adunării Parlamentare, a Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa, a Secretarului General și la cererea unui stat, a unei organizații internaționale sau a unui organism internațional care participă la lucrările Comisiei.

Potrivit art.11 din Constituția României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. România a aderat la Consiliul Europei (CE), ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluția nr. 37/1993 a Comitetului de Miniștri al CE. Aderarea la Consiliul Europei, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

Amintim, de asemenea, că în raportul final emis în cadrul mecanismului de cooperare și verificare din 22 noiembrie 2022, Comisia Europeană a luat act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte, mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare (https://romania.representation.ec.europa.eu/news/romania-obiectivele-de-referinta-din-cadrul-mecanismului-de-cooperare-si-de-verificare-sunt-2022-11-22_ro). Or, în această chestiune ce privește statutul magistraților, respectiv vârsta de pensionare a judecătorilor în funcție, Comisia de la Veneția are deja un punct de vedere clar și precis formulat.

2. Încă din anul 1932, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţiuni Unite, prin Decizia nr. 36 din 26 mai 1932, a fixat repere solide pentru predicitibilitatea carierei unui judecător: ”Constituantul prevăzând prin art. 104, că: „judecătorii sunt inamovibili, în condiţiunile pe care legea le va fixa”, n’a înţeles prin cuvântul „condiţiuni”, decât normele sau dispoziţiunile, prin care legiuitorul ordinar reglementează starea de drept a inamovibilităţii, adică condiţiunile în care se dobândeşte, se menţine şi se pierde această stare de drept, iar nu şi acele norme sau condiţiuni care, lăsate la discreţia legiuitorului ordinar, ar avea de rezultat inevitabil ştirbirea sau anihilarea principiului în sine, cum este condiţiunea duratei funcţiunii. Când prin urmare, legiuitorul ordinar a fixat o limită de vârstă pentru o categorie de judecători, sau a majorat limita fixată anterior, el nu mai poate proceda la micşorarea ei, fără a viola principiul inamovibilităţii consacrat de Constituţie, căci prin jocul micşorării limitei de vârstă, legiuitorul ordinar nu reglementează şi nu aplică starea de drept, a inamovibilităţii creiată de Constituţie, ci creează el însuşi o altă stare de drept contrarie, potrivit căreia inamovibilitatea judecătorilor – cel puţin sub raportul duratei funcţiunii – rămâne la discreţiunea sa, ceea ce, într’o justă şi raţională interpretare a art. 104 din Constituţie, nu se poate admite.”

Redăm un articol de presă care însoțește decizia invocată – ”Palatul Justiţiei – Legea prin care se reduce limita de vârstă a membrilor Casaţiei este neconstituţională” (preluare din ziarul Dimineaţa, 29 mai 1932):

”Secţiunile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie au declarat neconstituţională dispoziţia introdusă în legea organizării judecătoreşti la 2 aprilie 1931, prin care se reduce limita de vârstă a membrilor Înaltei Curţi de la 70 de ani la 68 de ani. Cu acest prilej, suprema instanţă a stabilit o jurisprudenţă de extraordinară importanţă in fixarea noţiunii principiului de inamovibilitate a magistraturii, înscrisă în art. 108 din Constituţie.

Chestiunea a fost adusă in faţa justiţiei prin acţiunea în Contencios introdusă de d. T. Brăiloi, unul din consilierii Înaltei Curţi de Casaţie, scos la pensie la vârsta de 68 de ani în virtutea dispoziţiunii de lege modificatoare, mai sus arătate.

Acţiunea împotriva decretului regal de scoatere la pensie se întemeia pe consideraţiunea că noua dispoziţie nu s’ar aplica magistraţilor aflaţi în funcţie la data promulgării nouei legi, cari, au căpătat un drept câştigat în ce priveşte termenul de scoatere la pensie (urmând să se aplice numai magistraţilor cari devin membri ai Înaltei Curţi după promulgarea nouei legi) aceasta în baza principiului neretroactivităţii legilor.

Acţiunea se mai întemeia pe consideraţiunea că dispoziţiunea de reducere a limitei de vârstă aduce atingere principiului însuşi al inamovibilităţii magistraturii, care fiind înscris în Constituţie, face ca orice lege care direct sau piezis ştirbeşte acest principiu, sa fie de lege neconstituţională.

Alte motive de neconstituţionalitate ar fi că, consilierul de la Casaţie, care a obţinut această demnitate sub imperiul legii de organizare din 1928 ce prevedea limita de vârstă la 70 de ani, a câştigat acest drept care a intrat în patrimoniul său, aşa că reducerea limitei constitue o atingere a dreptului de proprietate garantat prin art. 17 din Constituţie.

Atât Curtea de Apel, cât şi Secţia III-a Curţii de Casaţie au respins acţiunea d-lui Brăiloiu ca nefondată, faţă cu noua lege. Aceste instanţe au judecat în limitele acestei legi, pe cari nu puteau de cât s’o aplice, ele neavând căderea să se ocupe de constituţionalitatea ei (cădere care constitue atributul esclusiv al Secţiunilor Unite ale Casaţiei).

DESBATERILE DE ERI

Desbaterile s’au desfăşurat priin faţa supremului for, sub preşidenţia d-lui Volanski prim preşedinte asistat de toţi preşedinţii de secţie. Ele au luat o amploare neobişnuită, fiind in discuţie o chestiune primordială ca aceea a inamovibilitaţii magistraturii şi în deosebi a membrilor celei mai înalte instanţe, care are rolul preponderent şi covârşitor în stat, de a cenzura toate celelalte puteri constituite (executiva şi legiuitoarea), şi de a judeca pe miniştrii ţării. Din partea d-lui Brăiloi au desvoltat pe larg recursul, d-nii Valeriu Roman şi Vălimărescu. In numele ministerului de justiţie a pledat d. av. Ulise Vasilescu, combătând recursul cu susţinerea că din moment ce Constituţia a declarat magistratura inamovibilă „in condiţiunile ce se vor stabili prin lege”, urmează ca s’a dat delegaţie legiuitorului ordinar să stabilească limita de vârstă a funcţiunii magistraţilor. Când deci o lege ordinară fixează o nouă limită, mărind-o sau micşorând-o, nu depăşeşte puterile ei şi nu calcă nici o dispoziţie a Constituţiei“.

Dar d-sa a relevat că legea de organizare din 1924, întocmită imediat după promulgarea actualei Constituţii, a fixat limita de vârstă pentru membrii Casaţiei, la 68 de ani, iar mai târziu, în 1928 s’a modificat legea, mărindu-se limita până la 70 de ani. Astfel că legea din 1931, n’a făcut decât să revină la termenul fixat prin legea din 1924 împotriva căreia nu s’a putut aduce nici o încriminare de neconstituţionalitate.

CONCLUZIILE PROCURORULUI

Interesant a fost că procurorul general, d. Viforeanu, care a ţinut să releve că situaţia Înaltei Curţi este cam delicată deoarece are să judece oarecum în propria ei cauză,a pus concluziuni în acelaşi sens ca şi ale reclamantului, argumentând că dispoziţia din legea de la 1931 este neconstituţională. A susţinut că limita de vârstă este un element esenţial al inamovibilităţii, căci dacă s’ar putea scădea mereu prin legi ordinare, s’ar ajunge la distrugerea ei, care constitue garanţia justiţiei însăşi, împrejurarea că înainte de legea de la 1928 care urcase limita de vârstă la 70 ani, a fost cea din 1924 și că legea din 1931 n’a făcut decât să revină la primul termen, — a fost tratată de procurorul general in felul următor : o lege care urmărește limita nu face decât să Intărească principiul și vederile Constituţiei asupra inamovibilităţii magistraturii, aşa că nu se mai poate reveni prin altă lege asupra termenului din legea cea atât de constituţională, fiindcă micşorându-se termenul se isbeşte în inamovibilitatea statornicită în spiritul Constituţiei prin ea.

Căci dacă s’ar admite contrariul, că adică se poate scădea sub 70 de ani limita de vârstă, din jocul acesta ar rezulta că sunt două feluri de inamovibilităţi: una garantată de Constituţie şi alta negarantată. In interesul justiţiei (nu al consilierilor de la Casaţie — a adaugat d. procuror general Viforeanu), — a conchis cerând să fie declarată de neconstituţională legea, spre a face puterea executivă (!) să ştie odată pentru totdeauna că inamovibilitatea magistraturii — şi a celei mai înalte magistraturi — este un patrimoniu naţional, este temelia însăşi a justiţiei, de care nu se poate atinge. Suprema Curte s’a retras în camera de chibzuire, spre a decide asupra unei chestiuni de principiu, care printr’un curios joc al mecanicei împrejurărilor punea pe membrii înaltei Curţi In postura — în care nu era deci cu nimic vinovată, — de a hotărî implicit de soarta fiecăruia din membri (fiindcă de hotărirea luată asupra principiului, depindea dacă dânşii vor eşi la pensie la 68 sau la 70 de ani), înalţii magistraţi au fost însă reconfortaţi de cuvintele procurorului general cum că această excepţională şi nedorită postură nu trebue să le provoace nici o jenă, nici turburare a conştiinţelor, ci ridicându-se cu toţii pe un plan superior să rezolve fără şovăire chestiunea,in lumina principiilor şi al interesului general, cu conştiinţa datoriei împlinite în mod curajos. Justiţia trebue servită de preoţi cari n’au a se teme de nimic“ — şi aceasta nu se poate fără ca garanţia inamovibilităţii să fie reală.

După o oră de deliberare, Suprema Curte s’a pronunţat, admiţând recursul d-lui Brăiloi şi declarând legea de reducerea limitei de vârstă a consilierilor Casaţiei, ca neconstituţională, deci neaplicabilă. Recursul în fond fost trimes la secţia Ill-a a Casaţiei, care nemai ţinând seama de această lege, va admite acţiunea în Contencios ad-lui Brăiloi şi va anula decretul de scoatere a d-sale la pensie.

Acţiunile intentate de ceilalţi membrii ai Casaţiei —pensionaţi în aceleaşi condiţii, dintre cari şi aceea a d-lui Em. Miclescu fost preşedinte al secţiei I a Înaltei Curţi, vor primi aceeaşi rezolvare.”

Mai jos, redăm câteva aspecte punctuale:

• Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5) și art.147 alin.(4) din Constituție, sub aspectul afectării principiului independenței justiției în substanța sa, ca urmare a privării unor categorii de magistrați la dreptul la pensia de serviciu, după ce acest drept le-a fost garantat, prin introducerea unor elemente noi, precum vechimea în muncă de 35 de ani.

Pentru a nu ajunge în această situație, persoanele care doresc să acceadă în profesia de magistrat trebuie să o facă până la vârsta de 30 de ani, ca auditori de justiție, inclusiv pentru a beneficia de dreptul la pensia de serviciu.

Matematic, persoana care nu a fost angajată în câmpul muncii anterior împlinirii vârstei de 31 de ani (spre exemplu, din cauza unor situații de școlarizare prelungită, dizabilități etc.) va atinge vârsta standard de pensionare înainte de a împlini stadiul minim de cotizare impus de modificările legislative.

O asemenea reglementare reprezintă o intervenție disproporționată și intolerabilă care aduce atingere substanței însăși a dreptului la pensie de serviciu, ca parte a principiului independenței justiției.

Astfel, pentru generațiile viitoare de magistrați care intră în profesie fără vechime anterioară în muncă, pensia de serviciu devine inaccesibilă sau chiar inferioară pensiei din sistemul public – o situație calificată de ÎCCJ drept „eliminare de facto a pensiei de serviciu” pentru magistrați, singura categorie cu protecție constituțională expresă prin art. 124 alin. (3) din Constituţie.

Deși instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pensiile de serviciu ale magistraților par a fi eliminate pentru persoanele care intră în profesie la vârsta de peste 31 de ani, fără a fi avut anterior vechime în muncă, inclusiv unii dintre ei fiind, la data intrării în vigoare a legii, cu vechimi îndelungate ca judecători și procurori (nici măcar o diminuare a unor astfel de pensii nu este avută în vedere în asemenea cazuri).

În prezent, singura situație în care un fost magistrat nu poate beneficia de pensia de serviciu este cea în care a fost exclus din magistratură, ceea ce conduce la concluzia că în oricare dintre cele două situații, fie că și-a îndeplinit activitatea cu onoare și demnitate, fie că a fost exclus, fostul magistrat nu va beneficia de pensie de serviciu.

Prin Decizia nr. 467/2023 a Curții Constituționale, s-a reținut că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură în care apără celelalte garanţii ale acestui principiu.

Statutul constituţional al magistraţilor impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din Constituție (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, paragraful 124, Decizia nr.873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.50 din 15 ianuarie 2021, și Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000).

Cu privire la pensia de serviciu, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că aceasta se acordă unor categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal (a se vedea Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016). Pe de altă parte, în considerarea situaţiei specifice a unor categorii socio-profesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 455 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 22 iunie 2006, sau Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 16 aprilie 2007).

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor legale, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură.

Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).

• Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5) și art.147 alin.(4) din Constituție, sub aspectul afectării principiului independenței justiției în substanța sa, ca urmare a nerespectării previzibilității statutului judecătorilor și procurorilor prin modificarea condițiilor de pensie din nou, după nici doi ani de la precedenta reglementare

Statutul judecătorilor și procurorilor trebuie să fie unul previzibil, iar nu modificat de zeci de ori în câțiva ani, în scopuri electorale sau pentru a determina crize de personal și părăsirea sistemului judiciar de mii de judecători.

Prin cumularea celor trei condiții noi (vârstă eșalonată + vechime 25 ani în magistratură + vechime totală 35 ani), 45 % dintre magistrații în funcție în decembrie 2025 vor avea vârsta de pensionare crescută brusc la 65 ani, iar alți 21 % la 60–64 ani – o modificare abruptă, fără tranziție reală, contrar Deciziei CCR nr. 467/2023.

Ca efect al Deciziei nr.724 din 19 decembrie 2024 a Curții Constituționale, nu există informații potrivit cărora Comisia Europeană ar fi solicitat Guvernului României să mărească din nou vârsta și vechimea de pensionare, iar pensia de serviciu să se stabilească într-un cuantum de 55% (redus de la 80%) din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, pentru că este cert că acest aspecte sunt neconstituționale, așa cum reiese și din Decizia nr.467 din 2 august 2023 a Curții Constituționale.

Din jurisprudența Curții Constituționale se deduce că, în privința pensiilor de serviciu din sistemul justiției, constantele sunt vechimea efectivă în funcție și baza de calcul.

Cu privire la acestea, s-a mai arătat (par. 125) că ,,introducerea unui criteriu de vârstă și, pe de altă parte, impunerea unei vârste standard de pensionare ridicate față de situația normativă existentă în prezent sunt motive suficiente pentru a determina o obligație corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluție legislativă rațională care să permită trecerea treptată și firească la noul sistem, fără să fie afectate securitatea juridică și previzibilitatea normativă. Această obligație derivă din principiul securității juridice, principiu de rang constituțional prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție. De altfel, ori de câte ori legiuitorul a crescut vârsta de pensionare în domeniul pensiilor a făcut-o într-un răstimp suficient de lung, astfel încât să nu afecteze securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare (spre exemplu, creșterea într-un interval temporal de 15 ani a vârstei standard de pensionare pentru bărbați cu 3 ani, respectiv creșterea într-un interval temporal de 20 ani a vârstei standard de pensionare pentru femei cu 5 ani).

126. Astfel, norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcție, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creșterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani și să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creștere trebuie să se raporteze invers proporțional la vechimea efectivă în funcție(în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție) a persoanelor prevăzute la art.I pct.1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie deserviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcție (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcție). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de grație care să permită tranziția rațională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta)’’

Pentru atingerea acestui deziderat, s-a adoptat deja Legea nr. 282/2023 de modificare a Legii nr. 202/2022, care prevede creșterea vârstei de pensionare la 60 de ani, în mod etapizat și concret, conform Anexelor la aceasta.

Conform art. IV din Legea antereferită, magistrații se pot pensiona și pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiția de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcții, precum și condiția de vârstă de cel puțin 47 de ani și 4 luni. Această vârstă de pensionare crește cu câte 4 luni în fiecare an calendaristic, până la atingerea vârstei de pensionare de 60 de ani prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege. La calculul acestei vechimi se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. II.

Facem referire și la Decizia nr. 467/2023 a Curții Constituționale, prin care s-a admis obiecția de necontituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art.I-IV, art.XIII alin.(5) și (6) și art.XV din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și anexele nr.1-3 la aceasta sunt neconstituționale.

Prin această decizie jurisprudențială cu caracter obligatoriu pentru destinatarii săi, Curtea Constituțională a arătat că principala problemă ridicată vizează lipsa unei etapizări reale a modificărilor operate cu privire la condițiile de pensionare, care să se realizeze într-un interval de timp gradual și predictibil (par. 101).

Așadar, apare nejustificată măsura modificării din nou, după doar doi ani, a vârstei de pensionare și a vechimii în muncă, în condițiile în care dezechilibrele care au condus la adoptarea Legii nr. 282/2023 au fost reglementate și corectate.

În ceea ce priveşte propunerile Guvernului României pentru modificarea legislaţiei privind pensiile de serviciu din domeniul justiţiei, deşi se impun corecţiile fiscale, în aşa fel încât pensiile aflate în plată, stabilite în acest mod până la 31.12.2023, să nu fie mai mari decât salariul magistraţilor în activitate (cum se întâmplă deja pentru acele pensii stabilite începând cu 01.01.2024), în mod inexplicabil acest lucru nu este abordat, ci se avansează din nou modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării pe viitor a magistraților, ceea ce reprezintă o afectare a independenței și a încrederii legitime a persoanelor în cauză (judecători sau procurori) în exercițiu la data modificării acestor dispoziții și care ar putea determina pensionarea sau demisia imediată a peste 1.000 de magistrați, în special acei judecători și procurori care au apărat independența justiției în ultimii ani, în fața unor atacuri nemaiîntâlnite.

De altfel, judecătorii care se pensionează la vârste reduse provin masiv de la instanțele cu deficit cronic de personal, determinat de peste 1.000 de posturi vacante, care nu se ocupă din cauza refuzului de organizare a concursurilor de admitere, deoarece nu ar exista resurse bugetare în acest sens, deși Asociația Forumul Judecătorilor din România (AFJR) a făcut multiple apeluri publice în acest scop.

Singura marjă de apreciere lăsată de Curtea Constituțională a României vizează acele pensii ale unor magistrați stabilite anterior anului 2024, al căror calcul a condus la venituri mult mai mari decât ultima remunerație primită (aproximativ 4.500 din peste 5.000 de pensionari), diferențe asupra cărora Comisia Europeană a indicat că ar fi generatoare de inechități și asupra cărora însuși Consiliul Superior al Magistraturii a propus impozitarea, prin avizul negativ dat proiectului de lege pentru modificarea pensiilor magistraților aflat în Parlament de câteva luni, o atare soluție aducând imediat sute de milioane de lei la buget.

Propunerea legislativă prezentată nu generează imediat vreo economie bugetară, scopul afirmat de inițiatori nefiind atins prin modificările legislative avansate.

Efectul principal va fi acela că magistrații pensionați după intrarea în vigoare a noii legii vor avea pensia de două ori mai mică decât magistrații cu pensia stabilită până la 31.12.2023, ale căror pensii duble rămân intacte în plată, generând o discriminare istorică.

• Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) și art.148 alin.(2) din Constituție cu referire la art.147 alin.(4) din Constituție și cu privire la baza de calcul, deoarece aceasta trebuie să reflecte un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției.

Noua bază de calcul (media brută a ultimilor 60 de luni + procent de 55 % + plafonare la 70 % din venitul net) este net inferioară tuturor celorlalte categorii de pensii de serviciu (militari 65–85 %, diplomați 65 %, judecători CCR 80 %) și încalcă flagrant principiul enunțat de CJUE în cauza C-762/23 (5 iunie 2025) și de CCR în deciziile 900/2020, 467/2023 și 724/2024: pensia magistratului trebuie să fie „cât mai apropiată posibil de ultima remunerație primită pentru activitatea jurisdicțională”.

Atunci când Curtea Constituțională a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat” și a făcut referire la actele internaționale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remunerații (Decizia nr.900 din 15 decembrie 2020, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul, din contră, indiferent de modul său de stabilire – respectiv de mijlocul utilizat –, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susțină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate.

Or, stabilirea unei baze de calcul prin raportare la media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor permanente din ultimele 60 de luni (5 ani) anterioare pensionării, precum și diminuarea procentului la 55% din baza de calcul, dar nu mai mult de 70% din venitul net din ultima lună, înfrâng art. 124 alin. (3) din Constituție și nesocotesc și deciziile anterioare ale Curții Constituționale.

În realitate, prin dispoziția modificatoare se urmărește o modalitate de reducere a bazei de calcul care nu poate conduce la un cuantum al pensiei cât mai apropiat de cel al venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat.

În acest sens, subliniem că, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 5 iunie 2025 din cauza C-762/23, Curtea de Apel București, obligatorie erga omnes, instanța europeană a stabilit un nou principiu propriu, respectiv garantarea unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, reiterând principiile similare ale Consiliului Europei: ”38 Este necesar să se menționeze, în această privință, punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010, potrivit căruia „[trebuie să existe garanții pentru […] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exercițiu”. De asemenea, din articolul 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, menționată la punctul 16 din prezenta hotărâre, reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului „care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat‑o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională”.”

Mai mult, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024, a criticat tocmai faptul că legiuitorul nu a respectat principiul independenței justiției, sub aspectul securității financiare a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale fixează un obiectiv primordial, respectiv faptul că valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații primite, ceea ce înseamnă că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat, respectiv a funcției, gradului profesional și vechimii avute.

Reiterăm că deciziile Curții Constituționale a României nu s-au născut din neant, ci au urmat tot aceste principii europene, România fiind stat membru al Consiliului Europei și al Uniunii Europene.

De asemenea, în mod asemănător, Codul Statelor Unite ale Americii, Capitolul 28, Secțiunea § 371, stabilește clar că un judecător, dacă alege să se pensioneze, „va primi, pe tot parcursul vieții sale, o anuitate egală cu salariul pe care îl primea la momentul pensionării” (spre exemplu, pentru anul 2025, salariul pentru judecătorii de la curțile de apel din SUA a fost de 262.300 USD, sumă care va constitui și cuantumul pensiei lor anuale, în caz de eliberare din funcție prin pensionare).

Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024, a criticat tocmai faptul că legiuitorul nu a respectat principiul independenței justiției, sub aspectul securității financiare a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale nu sunt contrazise nici de zvonuri legate de includerea în baza de calcul a vreunor sume primite prin hotărâri judecătorești în ultima lună de activitate, alimentate de diverși formatori de opinie, pentru că astfel de ipoteze nu mai sunt posibile de peste 15 ani, ca urmare a modificării legislației în anul 2008.

De asemenea, prin Decizia nr. 467/2023, Curtea Constituțională a indicat că baza de calcul trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării.

”117. Cu privire la vechimea efectivă în funcție, Curtea observă că aceasta este dimensionată la un nivel de 25 de ani de noua reglementare, realizând o îndreptare a unei soluții legislative cuprinse în reglementarea în vigoare și racordând-o la cerințele stabilite în Decizia Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020. Ca atare, indiferent de vechimea juridică a persoanei în cauză, aceasta, pentru a beneficia de pensie de serviciu, trebuie să fi activat cel puțin 25 de ani în funcțiile prevăzute de art. I pct. 1 [cu referire la art. 221 alin. (1)] din legea criticată. Desigur, această obligație constituțională a legiuitorului trebuie realizată în timp și treptat în funcție de criterii raționale, ținându-se seama în mod tranzitoriu – ca vechime asimilată – de vechimea necesară stabilită de lege la data la care s-a realizat accesul în funcțiile prevăzute de art. I pct. 1 [cu referire la art. 221 alin. (1)] din legea criticată. Ca atare, norma analizată sub aspectul stabilirii unei vechimi efective în funcție de 25 de ani (fără perioade asimilate) nu contravine componentei instituționale a independenței justiției, dar lipsa reglementării unor norme tranzitorii raționale care să conducă treptat la finalitatea urmărită, corelată cu pierderea iremediabilă a perioadei asimilate antereferite, conduce la încălcarea componentei instituționale a independenței justiției, cu referire directă la condițiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu.

118. Cu privire la baza de calcul, se constată că aceasta trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării. Atunci când Curtea a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat“ și a făcut referire la actele internaționale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remunerații (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul, din contră, indiferent de modul său de stabilire – respectiv de mijlocul utilizat -, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susțină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate. Însă adunarea cuantumului indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor cu caracter permanent din cei 25 de ani necesari pensionării și împărțirea sumei rezultate la 300 pentru a determina baza de calcul constituie un aspect lipsit de raționalitate în stabilirea unei pensii de serviciu pentru că, în realitate, reprezintă o modalitate de reducere a bazei de calcul, care nu poate conduce, în mod obiectiv, la un cuantum al pensiei cât mai apropiat de cel al venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat. Categoric, jurisprudența Curții Constituționale nu obligă la stabilirea bazei de calcul ca fiind venitul aferent ultimei luni anterioare pensionării, dar exclude posibilitatea ca baza de calcul să fie stabilită prin raportare la media veniturilor persoanei dintr-un interval de 25 de ani, interval în care aceasta a avut diferite funcții, grade, vechimi care nu corespund cu un moment contemporan cu cel al ieșirii la pensie. Astfel, în stabilirea bazei de calcul poate fi luată în discuție o formulă care să dea expresie veniturilor funcției/gradului/vechimii avute la timpul pensionării, permițând ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații primite.
119. Toate aceste aspecte conduc la încălcarea componentei instituționale a independenței justiției, cu referire directă la stabilirea cuantumului pensiei de serviciu, contrar art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) și (5), precum și art. 147 alin. (4) din Constituție.”

• Dispozițiile legale criticate încalcă art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi

Față de cele expuse anterior, apreciem că, prin instituirea unui stagiu de cotizare de 35 de ani (vechimea în muncă), se creează o discrepanță majoră între cei intrați în profesie anterior împlinirii vârstei de 31 de ani și cei intrați în profesie ulterior, mai ales în cazul în care aceștia fac parte din aceeași generație și s-au născut în același an.

Totodată, prin etapizarea aparentă, cei intrați în profesie la o vârstă mai înaintată se pot pensiona mai repede, spre deosebire de cei care intră în profesie la vârsta de 23 de ani, cei din urmă reprezentând regula.

Mai mult, doar magistrații sunt supuși unui regim triplu condiționat și la o plafonare drastică (70 % din net), în timp ce militarii, diplomații, funcționarii parlamentari, auditorii Curții de Conturi beneficiază de cuantum minim 65 % din brut și plafoane superioare sau inexistente. De asemenea, penalizarea pentru lipsa vechimii de 25 ani este dublă (2 % pe an) față de militari (1 %).

Potrivit art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Astfel cum prevede art. 1 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, acest act normativ are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.

În cauza C-258/17 (E.B. împotriva Versicherungsanstalt öffentlich Bediensteter BVA), paragrafele 44-46, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut următoarele:

„(44) … pentru a aprecia dacă o pensie … intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78, este necesar să se amintească faptul că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că acest domeniu de aplicare trebuie înțeles, în lumina articolului 3 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) din directiva menționată coroborat cu considerentul (13) al acesteia, în sensul că nu acoperă sistemele de securitate socială și de protecție socială ale căror beneficii nu sunt asimilate unei remunerații …

(45) În această privință, poate avea un caracter determinant numai criteriul dedus din constatarea că pensia îi este plătită lucrătorului în temeiul raportului de muncă ce îl leagă de fostul său angajator, și anume criteriul încadrării în muncă …

(46) În acest context, intră în domeniul de aplicare al acestui articol pensia care interesează numai o categorie specifică de lucrători, care depinde în mod direct de perioada lucrată și al cărei cuantum este calculat pe baza ultimului salariu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 aprilie 2008, Maruko, C‑267/06, EU:C:2008:179, punctele 47 și 48, precum și Hotărârea din 24 noiembrie 2016, Parris, C‑443/15, EU:C:2016:897, punctul 35).”

Aplicând criteriile stabilite de CJUE în cauza C-257/17, rezultă că pensia de serviciu reglementată de art. 211 alin. 1 din Legea nr. 303/2022 este o remuneraţie în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) din Directiva 2000/78/CE.

Prin urmare, beneficiarii acestei pensii de serviciu (remuneraţii în sensul art. 3 alin. 1 lit. c din Directiva 2000/78/CE) nu pot fi supuşi vreunei discriminări.

Indicăm și omisiunea posibilității de pensionare anticipată, cu toate stagiile complete, în condițiile în care pe contributivitate este reglementată o atare posibilitate, eventual cu reducerea pensiei cu 2% pentru fiecare an până la împlinirea vârstei standard de 65 ani.

Conform proiectului de lege, după al. 3 al art. 211 se introduce un nou alineat, al. 3¹ conform căruia persoanele care au o vechime de cel puţin 35 de nai realizată numai în funcţiile enumerate la al. 1 (Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1)) se pot pensiona indiferent de vârstă, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în legislaţia care reglementează sistemul public de pensii.

Considerăm că aceste dispoziţii normative încalcă prevederile art. 16 din Constituţie din perspectiva discriminării pe criterii de vârstă între beneficiarii legii.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Totodată, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului [a se vedea Decizia nr. 467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 august 2023, paragraful 134 şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23].

Plecând de la premisa că pensia de serviciu a fost instituită pentru stimularea stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură, soluţia legislativă anterior menţionată este profund discriminatorie, instituind un regim mult mai server pentru accederea la pensia de serviciu pentru magistraţii de carieră care şi-au început activitatea la o vârstă fragedă de 25 de ani faţă de cei care au acces în funcţie mai târziu, exercitând alte profesii juridice sau non-juridice.

Astfel, pentru aceste din urmă persoane, pentru a beneficia de pensie de serviciu în cuantum complet este necesară o vechime de 25 de ani în funcţiile enumerate de art. 211 al. 1 din Legea nr. 303/2022 şi o vechime de 35 de ani în muncă (profesii juridice sau non-juridice). Cu alte cuvinte, o persoană care şi-a început cariera de magistrat la 40 de ani beneficiază de un cuantum complet al pensiei de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare.

În cazul magistraţilor care şi-au început cariera la vârsta de 25 de ani, vechimea în muncă echivalează cu vechimea în magistratură. Pentru această categorie, stagiul de cotizare de 35 de ani se încheie la vârsta de 60 de ani, însă nu va beneficia de o pensie de serviciu în cuantum complet, aceasta fiind diminuată, conform legii, cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Pentru ca aceştia să beneficieze de pensie de serviciu în cuantum complet, se instituie practic un stagiu de cotizare de 40 de ani.

Raţiunea instituirii pensiilor de serviciu ale magistraţilor o reprezintă stimularea stabilităţii în serviciu şi a formarea unei cariere în domeniu. Ea nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună magistraţii. Or, în cazul magistraţilor care şi-au început cariera la vârsta de 25 de ani, pentru a accede la o pensie de serviciu în cuantum complet se instituie un regim mai server din punct de vedere al duratei stagiului de cotizare decât în sistemul public de pensii (40 de ani faţă de 35 de ani cât reprezintă stagiul complet de cotizare conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii).

Curtea Constituţională, subliniind în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 152), importanţa vechimii în profesie pentru stabilirea pensiei de serviciu, a statuat că „Pensia de serviciu fiind inerentă «carierei în magistratură», condiţia vechimii de 25 de ani trebuie raportată la perioada de timp pe care persoana a dedicat-o efectiv acestei cariere, suportând în mod implicit incompatibilităţile, interdicţiile, responsabilităţile şi riscurile pe care le presupune exercitarea profesiei judiciare, iar nu şi perioada în care, spre exemplu, a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, astfel cum prevede legea în vigoare”.

Or, cu atât mai mult apare ca fiind discriminatorie soluţia legislativă propusă prin care se instituie condiţii mai severe de accedere la pensia de serviciu a unei categorii de magistraţi care s-au supus pe întreaga durată a stagiului de cotizare de 35 de ani inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special.

• Dispozițiile legale criticate încalcă art. 124 alin. (3) și art.148 alin.(2) din Constituție cu referire la art.147 alin.(4) din Constituție și cu privire la necesitatea actualizării tuturor pensiilor de serviciu, iar nu doar pentru destinatarii care îndeplineau condițiile până la 01.10.2025, deoarece aceasta trebuie să reflecte un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcției.

Actualizarea pensiei doar cu indicele de inflație (și nu cu creșterile salariale ale magistraților în activitate) încalcă direct principiul CJUE din cauza C-762/23: pensia trebuie menținută „în mod rezonabil raportată la nivelul de remunerare al judecătorilor în exercițiu”.

Actualul proiect de lege prin care se doreşte a se legifera din nou asupra pensiei magistratului pune în discuţie respectarea hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C- 762/23, deoarece astfel cum explicit o spune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pensia magistratului trebuie să aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu pe care magistratul l-a încasat atunci când se afla în activitate. Or, pensia propusă de Guvernul României, aflată în relaţie cu ultimii 5 ani de activitate ai magistratului, nu reprezintă o pensie raportată la „ultima remuneraţie primită” de magistrat. În ultimii 5 ani de activitate la care se propune a se raporta pensia magistratului, acesta a evoluat în carieră, dobândind o vechime mai mare în profesie sau promovând la o instanţă superioară în grad. Astfel, pensia propusă s-ar raporta la un salariu de nivelul tribunalului sau al judecătoriei, câtă vreme magistratul, de pildă, a lucrat în ultimii ani la o curte de apel sau la un tribunal, având cu totul un alt nivel al „ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

Un alt principiu care trebuie respectat este acela că pensia magistratului se va actualiza periodic în raport cu creşterile salariale ale magistraţilor în activitate, deoarece Curtea de Justiţie a U.E. a statuat că pensia magistratului va trebui raportată la nivelul de remunerare al judecătorilor în exercițiu.

• Dispozițiile legale criticate încalcă art.16 din Constituție și art. 1 alin. (5) din Constituție

Conform Art. V alin. 3 – ”Prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru judecătorul, procurorul, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv magistratul-asistent de la Curtea Constituţională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege, aflat în funcţie la data de 1 octombrie 2025, la calculul vechimii de cel puţin 25 de ani se poate lua în considerare, eşalonat, în funcţie de data pensionării, şi o perioadă maximă de 5 ani în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent ori personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeaşi lege a îndeplinit funcţiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, după cum urmează:

1. a) în perioada 1 octombrie 2025 – 31 decembrie 2026, poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani în aceste funcţii;
2. b) în perioada 1 ianuarie 2027 – 31 decembrie 2028, poate fi valorificată o vechime de cel mult 4 ani în aceste funcţii;
3. c) în perioada 1 ianuarie 2029 – 31 decembrie 2030, poate fi valorificată o vechime de cel mult 3 ani în aceste funcţii;
4. d) în perioada 1 ianuarie 2031 – 31 decembrie 2032, poate fi valorificată o vechime de cel mult 2 ani în aceste funcţii;
5. e) în perioada 1 ianuarie 2033 – 31 decembrie 2034, poate fi valorificată o vechime de cel mult un an în aceste funcţii.”

Acest text este redactat deficitar pentru mai multe motive, și anume:

1. nu indică cum se stabilește ”data pensionării” – care, potrivit textului, nu este data reală a pensionării ci o valoare ipotetică, de calcul, din moment ce din ea se scad cei maxim 5 ani care se valorifică –, permițând două variante de calcul.

Pentru exemplificare, pentru o persoană care a devenit judecător în anul 2007 după ce anterior a fost 5 ani avocat, sunt posibile variante de calcul:

1. dacă se consideră ”data pensionării” ca fiind data în care persoana împlinește vechimea minimă de 20 de ani pe care trebuie să o aibă doar ca judecător (care se obține prin scăderea din vehimea generală de 25 de ani a celor maxim 5 ani care se pot valorifica), atunci la anul 2007 se adaugă 20 de ani, rezultând că ”data pensionării” este 2027, și, întrucât acest an se încadrează la lit. b), această persoană valorifică 4 ani din avocatură, cu consecința că se va pensiona în anul 2028.
2. dacă se consideră ”data pensionării” ca fiind anul în care persoana împlinește vechimea generală de 25 de ani, atunci la anul 2007 se adaugă 25 de ani, rezultând că ”data pensionării” este 2032, și, întrucât acest an se încadrează la lit. d), persoana valorifică 2 ani din avocatură, cu consecința că se va pensiona în anul 2030;

În consecință, această persoană s-ar putea pensiona:

1. fie, în temeiul lit. b), în anul 2028, cu o vechime de 4 ani ca avocat și de 21 de ani doar ca judecător,
2. fie, în temeiul lit. d), în anul 2030, cu o vechime de 2 ani ca avocat și de 23 de ani doar ca judecător.

În aceste condiții, ar fi fost necesar ca textul să definească clar cum se stabilește ”data pensionării”.

1. Dacă s-ar aprecia că, din cele două variante de stabilire a ”datei pensionării”, corectă este varianta de la pct. 2, ar trebui să se constate și faptul că, în această variantă, persoanele care se încadrează în ipotezele de la lit. a), b) și parțial c) ale art. V alin. 3 îndeplinesc condițiile de pensionare în temeiul legii în vigoare.

Astfel, dacă considerăm că ”data pensionării” este anul în care se împlinește vechimea generală de 25 de ani:

1. a) în perioada 1 octombrie 2025 – 31 decembrie 2026 – pentru a împlini (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2025 respectiv 2026, persoana ar trebui să fi devenit magistrat în 2000 (după 1 octombrie) respectiv 2001, și, întrucât ar valorifica 5 ani, s-ar pensiona după 20 de ani, și anume în 2020 (după 1 octombrie) respectiv 2021;
2. b) în perioada 1 ianuarie 2027 – 31 decembrie 2028 – pentru a împlini (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2027 respectiv 2028, persoana ar trebui să fi devenit magistrat în 2002 respectiv 2003, și, întrucât ar valorifica 4 ani, s-ar pensiona după 21 de ani, și anume în 2023 respectiv 2024;
3. c) în anul 2029 – pentru a împlini (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2029, persoana ar trebui să fi devenit magistrat în 2004, și, întrucât ar valorifica 3 ani, s-ar pensiona după 22 de ani, și anume în 2026.

Prin urmare, de această prevedere ar beneficia persoanele care au devenit magistrat în anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004.

Însă persoanele care au intrat în magistratură în 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 (până la 1 octombrie) îndeplinesc deja condițiile de pensionare.

Astfel, potrivit art. II lit. a) din Legea nr. 282/2003, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2031 poate fi valorificată o vechime de cel mult 5 ani, astfel că:

– o persoană care a intrat în magistratură în 2000 a împlinit (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2025 și, întrucât a valorificat 5 ani, s-a putut pensiona după 20 de ani, respectiv în 2020;

– o persoană care a intrat în magistratură în 2001 a împlinit (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2026 și, întrucât a valorificat 5 ani, s-a putut pensiona după 20 de ani, respectiv în 2021;

– o persoană care a intrat în magistratură în 2002 a împlinit (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2027 și, întrucât a valorificat 5 ani, s-a putut pensiona după 20 de ani, respectiv în 2022;

– o persoană care a intrat în magistratură în 2003 a împlinit (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2028 și, întrucât a valorificat 5 ani, s-a putut pensiona după 20 de ani, respectiv în 2023;

– o persoană care a intrat în magistratură în 2004 a împlinit (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2029 și, întrucât a valorificat 5 ani, s-a putut pensiona după 20 de ani, respectiv în 2024;

– o persoană care a intrat în magistratură în 2005 (înainte de 1 octombrie) a împlinit (teoretic) vechimea generală de 25 de ani în 2030 și, întrucât a valorificat 5 ani, s-a putut pensiona după 20 de ani, respectiv în 2025 (înainte de 1 octombrie 2025).

Or, persoanele care au îndeplinit condițiile de pensionare în 2020, 2021, 2022, 2023, 2024 și 2025 (înainte de 1 octombrie) se consideră, în temeiul art. V alin. 1 și 2 din proiect, indiferent dacă li s-au emis sau nu decizii de pensionare, că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la momentul îndeplinirii condițiilor.

În consecință, în această variantă de stabilire a ”datei pensionării”, textul ar fi trebuit să privească doar persoanele care au intrat în magistratură începând cu 1 octombrie 2005, cu consecința că prima tranșă, care permite valorificarea a 5 ani, ar fi trebuit să înceapă în 1 octombrie 2030.

III. Textul stabilește tranșe de vechime foarte scurte, prima doar de 1 an și 3 luni iar următoarele de 2 ani, cu consecința ca se va aplica unui număr redus de magistrați, deși dovedirea unei vechimi de 5 ani în alte profesii juridice a fost și este încă o condiție pentru admiterea directă în magistratură.

Aceste tranșe se opresc la anul 2034, mai repede decât tranșele în care se eșalonează creșterea vârstei de pensionare, care se opresc la anul 2036, deși nu există niciun motiv pentru care eliminarea vechimii asimilate să fie tratată într-un mod mai defavorabil.

În concluzie, textul art. V alin. 3 din proiect este neconstituțional întrucât:

1. Nu indică modul în care se stabilește ”data pensionării” permițând, astfel, două variante de calculare a vechimii care poate fi valorificată,
2. În una din cele două variante de calcul textul este parțial inaplicabil, și

III. Perioada pentru care se eșalonează eliminarea vechimii asimilate e, nejustificat, mai scurtă decât cea în care se eșalonează creșterea vârstei de pensionare.

De altfel, Curtea Constituțională a stabilit deja, în Decizia nr. 467/2023, faptul că modificarea condițiilor de pensionare a magistraților – în care se include și eliminarea vechimii asimilate (para. 126) trebuie să se facă cu prevederea de dispozii tranzitorii care: 1. să fie efective, adică să atingă obiectivul urmărit, și 2. să privească o perioadă de timp suficient de lungă, pentru a nu afecta securitatea juridică și încrederea cetățenilor în actul de legiferare.

Omisiunea de a reglementa norme tranzitorii efective, iar nu aparente, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Cu deosebită considerație,

6 decembrie 2025

No related posts.