Direcţionarea impozitului pe venit de 2% către RFJ

ImpozitRevista Forumul Judecătorilor reprezintă singura revistă a judecătorilor din România, având ca scop promovarea valorilor legate de profesia de judecător, a ideilor şi opiniilor privind starea justiţiei şi reforma sistemului judiciar, a studiilor juridice bazate pe experienţa acumulată în activitatea desfăşurată. 

Revista Forumul Judecătorilor reprezintă o publicaţie serială înregistrată la Centrul Naţional ISSN cu codul ISSN 2065-8745, iar Editura Universitară este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (C.N.C.S.I.S. ). 

Dacă doriţi să sprijiniţi această revistă, puteţi direcţiona 2% din impozitul pe venit, aşa cum veţi vedea mai jos, completând formularul ataşat.

  

Ce este prevederea 2%?

În conformitate cu prevederile art. 57 alin. (4) din Codul fiscal (Legea 571 din 2003 cu modificările şi completările ulterioare), prin intermediul prevederii 2%, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o organizaţie neguvernamentală (asociaţie sau fundaţie).

Practic dumneavoastră spuneţi Statului modul în care să fie cheltuită o parte din impozitul pe care îl plătiţi.

Ce nu este prevederea 2%?

Nu reprezintă un cost suplimentar pentru dumneavoastră.

Nu vi se diminuează veniturile.

De ce să redirecţionez 2%?

• Contribuiţi la rezolvarea problemelor sociale care afectează viaţa comunităţii, deci şi pe a dumneavoastră.

• Contribuiţi la eficientizarea cheltuirii banului public care provine din impozitul pe care îl plătiţi.

• Contribuiţi la implicarea sectorului financiar – economic în rezolvarea problemelor sociale ale cetăţenilor. 

Ce trebuie să fac? 

Pasul 1 Completaţi Formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual” de la Administraţia fiscală după cum urmează:

1. în secţiunea A datele dumneavoastră de identificare

2. în secţiunea B datele de identificare fiscală a Asociaţiei Forumul judecătorilor din România

Cod fiscal 22194633

Cont bancar Raiffeisen Bank – Sucursala Slatina – RO29 RZBR 0000 0600 0944 3500.

Nu vă faceţi probleme dacă nu cunoaşteţi suma corespunzătoare a 2% din impozitul pe venit pe care îl datoraţi statului. Va fi calculată de către Administraţia fiscală. Puteţi lăsa căsuţa necompletată. 

Pasul 2 Depuneţi personal sau trimiteţi prin scrisoare recomandată Formularul 230 Administraţiei fiscale de domiciliu (formularul 200 pentru cei ce au obţinut venituri şi din alte surse). 

TERMENUL LIMITA ESTE 15 MAI 2011.   

Vã mulţumim pentru încredere!    

No related posts.

Lasă un comentariu


3 + = ten