Trimiterile preliminare ale instantelor din Romania la CJUE. Culegere adnotata de jurisprudenta (2007-2013), vol. 1, Editura Universitară, 2014

Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin (coord.)

Volumul „Trimiterile preliminare ale instanţelor din România la CJUE. Culegere adnotată de jurisprudenţă (2007-2013), vol. 1”  reuneşte primele 24 de cauze trimise de instanţele române, cu următoarea metodologie: s-a urmărit reunirea tuturor actelor de procedură de pe întregul parcurs din soluţionarea unei trimiteri preliminare, de la formularea trimiterii preliminare până la hotărârea instanţei naţionale (după pronunţarea Curţii de Justiţie).

Volumul este un ghid adresat în primul rând practicienilor (judecători şi avocaţi) pentru a conştientiza şi evalua răspunderea privind o trimitere preliminară. În aceaşi măsură volumul se adresează tuturor celor interesaţi de integrarea europeană, raporturile jurisdicţionale între instanţele române şi cele ale Uniunii Europene.

Coodonatorii acestui volum consideră scurtele note necesare pentru a evidenţia problemele ridicate atât din punctul de vedere al procedurii cât şi al dreptului material. Seria de volume va continua prin realizarea unei colecţii a tuturor trimiterilor preliminare formulate de instanţe din România (atât a acelora finalizate în întreg ciclul procedural), dar şi a celor pendinte (prin republicare ulterioară a unor ediţii „definitive”).

Cauzele volumului I: cauza C-33/07, Jipa (libera circulaţie a persoanelor); cauza C-402/09, Tatu (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-102/10, Bejan (asigurare facultativă de răspundere civilã auto); cauzele conexate C-136/10 şi C-178/10, Obreja şi Darmi (taxã pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-258/10, Grigore (timpul de lucru); cauza C-263/10, Nisipeanu (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-264/10, Kita (mandatul european de arestare şi transferarea unei persoane condamnate); cauza C-283/10, Circul Globus Bucureşti (drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor); cauza C-310/10, Agafiţei şi alţii (discriminare privind drepturile salariale ale magistraţilor); cauza C-335/10, Vijulan (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-336/10, Ijac (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-377/10, Băilă (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-438/10, Druţu (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-439/10, DRA SPEED (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-440/10, SEMTEX (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-441/10, Anghel (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C- 573/10, Micşa (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-602/10, SC Volksbank România (contracte de credit pentru consumatori); cauzele conexate C-29/11 şi C-30/11, Sfichi şi Ilaş (taxă pe poluare cu ocazia primei înmatriculări); cauza C-47/11, SC Volksbank România (contracte de credit pentru consumatori); cauza C-248/11, Nilaş şi alţii (pieţe reglementate de instrumente financiare); cauza C-257/11, Gran Via Moineşti (taxă pe valoarea adăugată).

Trimiterile preliminare ale instanţelor din România la CJUE. Culegere adnotată de jurisprudenţă (2007-2013), vol. 1

No related posts.

Lasă un comentariu


one + 5 =