Procedură disciplinară împotriva unui magistrat. Obiectul procesului, dezbătut pe larg în mediile publice, era de natură a stârni un amplu interes în cadrul opiniei publice, fiind oportună asigurarea unei publicităţi corecte şi complete a dezbaterilor. Mai mult, în lumina funcţiei publice a reclamantului, precum şi a acuzaţiilor privind politizarea acţiunii disciplinare, era atât în interesul său, cât şi al opiniei publice, să se asigure o publicitate reală a dezbaterilor

CEDO, cauza Olujić c. Croaţiei, hotărârea din 5 februarie 2009, cererea nr. 22330/05

Situația de fapt

În anul 2006, împotriva reclamantului, judecător şi preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Croaţiei şi membru al Consiliului Naţional Judiciar (CNJ) al Croaţiei, a fost formulată de Guvernul Croaţiei o cerere la CNJ prin care se solicita cercetarea disciplinară a acestuia pentru săvârşirea a două presupuse abateri disciplinare. Reclamantul era acuzat că în decursul anului 1996 ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor şi că, începând cu anul 1995, ar fi protejat interesele şi activităţile financiare a două persoane cunoscute pentru activităţi infracţionale.

Guvernul a solicitat aplicarea unei sancţiuni disciplinare severe, mergând până la excluderea din profesie a magistratului şi destituirea sa din funcţia de preşedinte a Curţii Supreme de Justiţie. Totodată, s-a solicitat și excluderea provizorie din profesie a magistratului, până la finalizarea cercetărilor.

În data de 21.11.1996 a fost demarată procedura de cercetare disciplinară a reclamantului în faţa CNJ, iar pe 05.12.1996, reclamantul a solicitat retragerea din completul disciplinar a trei membri ai CNJ care şi-ar fi exprimat opinii privind vinovăţia sa prin mijloacele de informare în masă.

Pe data de 09.01.1997, cererea reclamantului a fost respinsă, dezbaterile desfăşurându-se fără public, deşi reclamantul solicitase formal participarea publicului la dezbateri. Cererea reclamantului de permitere a accesului publicului la dezbateri a fost respinsa pe motiv că prin absenţa publicului s-ar asigura atât protecţia intereselor reclamantului cât şi protecţia imaginii justiţiei.

La data de 14.01.1997, prin decizie a CNJ, se constată săvârşirea unei abateri disciplinare de către reclamant, prin apariţia în public a magistratului cu două persoane condamnate pentru diverse infracţiuni şi pentru folosirea funcţiei sale în vederea protejării intereselor celor două persoane între 1995 şi 1996.

Prin aceeaşi decizie, CNJ a respins restul acuzaţiilor împotriva magistratului ca nefondate, aplicându-i acestuia sancţiunea revocării din funcţie şi excluderii din profesie.

În martie 1997, reclamantul a sesizat Curtea Constituţională a Croaţiei pentru inechitatea procedurilor desfăşurate împotriva sa în fata CNJ şi pentru încălcarea dreptului la respectarea  corespondenţei în cadrul acestor proceduri.

La data de 17.04.1998, Curtea Constituţională desfiinţează decizia de sancţionare a CNJ, pe motiv că interceptările telefonice si mărturia unui membru al CNJ ce a făcut parte din completul disciplinar nu au fost obţinute şi administrate conform legii. Cauza a fost retrimisă CNJ.

La 23.09.1998 s-a reluat cercetarea disciplinară în faţa CNJ, iar reclamantul a solicitat retragerea din completul disciplinar a patru membri ai CNJ. Dintre cei patru, o persoană vizată s-a retras din complet de bună voie, iar pentru ceilalţi trei cererea a fost respinsă. Totodată, reclamantul a cerut să fie permis accesul publicului la dezbateri. Cererea sa a fost respinsă cu motivarea sumară că prin absenţa publicului de la dezbateri se urmăreşte protejarea intereselor reclamantului.

În cadrul acestei reluări a cercetării disciplinare, Guvernul şi-a retras toate acuzaţiile împotriva reclamantului, în afară de cea privind socializarea în public cu cele două persoane cunoscute a fi fost condamnate pentru diferite infracţiuni.

Guvernul a solicitat ascultarea a 5 martori în vederea dovedirii acuzaţiilor sale, iar completul a aprobat ascultarea a 4 dintre aceştia, adăugând încă 3 martori din oficiu.

La termenul din 01.10.1998 s-a aprobat prezenţa în sala a reprezentanţilor OSCE şi UNHCR, care au fost însă avertizaţi să nu dezvăluie nici o informaţie privind derularea dezbaterilor, sub ameninţarea sancţiunilor penale.

La acest termen, au fost audiaţi martorii propuși, care au afirmat că într-adevăr, în anumite ocazii, reclamantul a fost văzut în public în compania celor două persoane cu antecedente penale. Cele două persoane în cauză, ascultate la acelaşi termen, au afirmat că nu au relaţii apropiate cu reclamantul şi că s-au întâlnit cu anumite ocazii cu reclamantul, însă numai în public şi numai în prezenţa altor persoane.

Reclamantul a solicitat martori în vederea dovedirii relaţiilor sale reale cu cele două persoane în cauza, însă CNJ respinge cererea de administrare a probelor pe motiv că obiectul probei ar fi fost deja clarificat în cauză, şi că lămuriri suplimentare nu sunt necesare.

La termenul din 07.10.1998, reclamantul declară că procedura disciplinară demarată împotriva sa este motivată politic, datorită opoziţiei sale faţă de înalţi oficiali ai statului, în ce priveşte conceptul de putere judecătorească şi că în anul 1996 a fost sfătuit să demisioneze din funcţia sa, fiindu-i oferit în schimb un post de ambasador.

Prin decizia din 07.10.1998, CNJ afirmă că reclamantul a săvârşit o abatere disciplinară gravă prin aceea că s-a întâlnit în public cu cele două persoane cunoscute cu antecedente penale şi prin aceasta a prejudiciat grav imaginea justiţiei. Pentru aceasta, a fost exclus din magistratură şi revocat din funcţia de preşedinte a Curţii Supreme de Justiţie din Croaţia.

Contestaţia reclamantului împotriva deciziei formulată pe rolul Curții Constituţionale a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În perioada situată între prima decizie a CNJ şi cea emisă după rejudecarea cauzei, cei trei membri ai CNJ, a căror recuzare din complet a fost solicitata de petent, au exprimat opinii clare în sensul vinovăţiei reclamantului, inclusiv prin intermediul mijloacelor de informare în masă.

Asupra art. 6 par. 1 din Convenţie

Reclamantul a invocat încălcarea art. 6 din Convenție prin lipsa de imparţialitate a celor trei membri CNJ a căror revocare a fost solicitată, lipsa nejustificată a publicului de la dezbateri, lipsa imparţialităţii procedurii desfăşurate împotriva sa şi durata excesivă a procedurii.

Cu privire la admisibilitatea cererii

Guvernul a invocat inadmisibilitatea cererii, motivând că funcţia de Preşedinte a Curţii Supreme de Justiţie este o demnitate publică ce implică în mare măsură exercitarea puterii de stat, iar în cadrul procedurii privind desemnarea sau revocarea acestuia, art. 6 din Convenție nu îşi găseşte aplicarea, nefiind vorba de o procedură judiciară. Totodată, Guvernul a afirmat că în cazul răspunderii disciplinare a judecătorilor, în calitatea lor de funcţionari ai statului, revocarea acestora constituie atribut suveran al statului, nesupus cenzurii Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai ales că legea naţională interzice în aceasta situaţie accesul la o instanţă naţională.

Curtea recunoaşte argumentele Guvernului privind importanţa funcţiei reclamantului dar constată că, atâta timp cât în cauză a fost vorba şi de excluderea reclamantului din magistratură, aceste argumente nu pot fi acceptate. Totodată, Curtea afirmă că este de acord că în materia disputelor dintre stat şi funcţionarii săi, a căror funcţie implică exercitarea puterii de stat, art. 6, în principiu, nu este aplicabilă , atâta timp cât statele menţin putere suverană în sfera administraţiei interne. Aceste constatări au fost cuprinse şi in cauza Pellegrin c. Franţei.

Curtea a exprimat deja opinia că, deşi sistemul judiciar nu face parte în mod direct din administraţia publică, totuşi se observă că faţă de specificul exercitării activităţii jurisdicţionale, implică exerciţiul puterii de stat şi parţial, argumentele guvernului sunt pertinente (cauza Pitkevitch c. Rusiei).

Cu toate acestea, prin decizia în cauza Eskelinen c. Finlandei, Curtea atestă o extindere a criteriilor de apreciere privind aplicabilitatea art. 6 în cazul concedierii unor funcţionari ai statului şi atestă aplicabilitatea art. 6 în cazul îndepărtării funcţionarilor publici, cu excepţia cazului în care legea internă prevede expres interdicţia contestării deciziei în instanţă.

Sub acest aspect, în cauză se observă că legislaţia internă prevede accesul reclamantului la Curtea Constituţională, pentru aceleaşi motive ca acele invocate in fata Curţii, iar în cazul admiterii plângerii de către Curtea Constituţională, decizia CNJ este casată.

Astfel fiind, Curtea apreciază că în cauză a existat acces la o instanţa internă pentru reclamant, fiind aplicabil astfel şi art. 6 din Convenție, şi observă, totodată, că inclusiv instanţa disciplinară din cadrul CNJ îndeplineşte condiţiile unui tribunal imparţial stabilit de lege, astfel că aplicabilitatea garanţiilor art. 6 nu este limitată la procedurile desfăşurate în faţa unei instanţe integrate in sistemul judiciar al statului.

În ceea ce priveşte calitatea unui anumit organism de „tribunal independent”, se observă că una dintre condiţiile esenţiale priveşte imparţialitatea şi independenţa membrilor săi. În ceea ce priveşte componenţa CNJ, se observă că membrii acestui organ sunt independenţi faţă de executiv atât în privinţa atribuţiilor lor legale cât şi financiar, prin aceea că, deşi bugetul este stabilit de Parlament, repartiţia şi execuţia bugetară este dată exclusiv în sarcina preşedintelui CNJ.

În concluzie, se consideră că reclamantul a avut acces la un tribunal în privinţa excluderii sale din magistratură, art. 6 fiind aplicabil atât în privinţa procedurii desfăşurate în faţa CNJ cât şi în privinţa celei desfăşurate în faţa Curţii Constituţionale.

Apărările Guvernului împotriva susţinerilor reclamantului.

Guvernul a arătat că, având în vedere specificul cauzei, imparţialitatea completă a membrilor CNJ nu putea fi asigurată, mai ales că însuşi reclamantul era un membru CNJ şi avea relaţii personale cu membrii acestui organism. De asemenea, publicul este de principiu exclus de la lucrările CNJ, iar CNJ a hotărât să nu facă o excepţie nici în cazul reclamantului pentru a proteja interesele acestuia cât şi interesele justiţiei..

Cu privire la imparţialitatea celor trei membri ai CNJ

În vederea analizării imparţialităţii unui judecător, Curtea consideră că este de o importanţă fundamentală analiza încrederii pe care judecătorul o prezintă în faţa societăţii în general şi în faţa justiţiabilului in special (vezi cauza Padovani c. Italiei).

Pentru a determina dacă  un anumit judecător a judecat în mod imparţial, se vor aplica două criterii de analiză, urmărindu-se un demers subiectiv, în cadrul căruia se analizează convingerea personală sau interesele judecătorului într-o cauză dată şi un demers obiectiv, în cadrul căruia se analizează garanţiile exterioare oferite de judecător în privinţa imparţialităţii sale.

În ceea ce priveşte primul criteriu, Curtea a afirmat deja că în această privinţă există o prezumţie de imparţialitate a judecătorului până la proba contrarie (cauza Hauschildt c. Danemarcei), motiv pentru care analiza se va axa în principal asupra criteriului obiectiv.

Cu toate acestea, Curtea, analizând din punct de vedere subiectiv imparţialitatea judecătorilor din prezenta cauza, observă că judecătorii au datoria de a păstra discreţia absolută asupra cauzei, deoarece, în cazul emiterii unor opinii publice privind cauza şi vinovăţia persoanei cercetate, se poate crea în conştiinţa publică aparenţa imparţialităţii lor (cauza Buscemi c. Italiei). În cauza de faţă, declaraţiile în presă ale judecătorilor privind vinovăţia reclamantului au creat, în special în conştiinţa reclamantului, temeri privind lipsa imparţialităţii judecătorilor.

În privinţa analizei criteriului obiectiv, Curtea observă, aşa cum a mai afirmat (cauza DeCubber c. Belgiei) că aparenţa imparţialităţii joacă un rol important din punctul de vedere al criteriului obiectiv. În cauza citată, Curtea a afirmat că „nu este suficient ca justiţia să fie înfăptuită ci este necesar să se şi vadă înfăptuirea justiţiei”. În cauza de faţă, prin afirmaţiile publice făcute de judecători, aceştia au manifestat o  lipsă de imparţialitate faţă de reclamant, existând astfel o încălcare a art. 6.

Cu privire la publicitatea şedinţelor CNJ

Curtea observă, în primul rând, că legea internă exclude, de principiu, participarea publicului la şedinţele CNJ. Nu este sarcina Curţii analizarea legislaţiei naţionale in abstracto, ci aceasta trebuie să analizeze doar aspectele concrete ale cauzei deduse judecăţii.

Totuşi, Curtea reaminteşte că în lumina art. 6 din Convenţie, garantarea principiului publicităţii desfăşurării şedinţelor de judecată pentru fiecare persoană este una din garanţiile importante oferite de Convenţie. Cu toate acestea, este permis instanţelor interne să interzică, în cazuri excepţionale, accesul publicului la dezbateri, în vederea asigurării intereselor minorilor, a intimităţii persoanelor sau în vederea asigurării bunului mers al justiţiei.

În cauza de faţă, se observă că în pofida cererii petentului, CNJ a interzis accesul publicului la dezbateri şi, deşi s-a permis accesul reprezentanţilor OSCE şi UNHCR, aceasta nu a asigurat în nici o măsură respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6, atâta timp cât aceşti reprezentanţi au fost avertizaţi să nu dezvăluie conţinutul dezbaterilor.

În privinţa motivelor prin care s-a justificat măsura interzicerii accesului publicului, Curtea observă că în cauză, obiectul procesului era unul dezbătut pe larg în mediile publice, stârnind un amplu interes în cadrul opiniei publice, fiind oportună asigurarea unei publicităţi corecte şi complete a dezbaterilor. Mai mult, în lumina funcţiei publice a reclamantului, precum şi a acuzaţiilor privind politizarea acţiunii disciplinare, era atât în interesul reclamantului cât şi în interesul opiniei publice să se asigure o publicitate reală a dezbaterilor.

Lipsa de publicitate nu a fost remediată nici în faţa Curţii Constituţionale deoarece nici aceasta nu a asigurat dezbateri publice.

Cu privire la principiul egalităţii armelor

Reclamantul a pretins prin cerere că probele propuse de el în cadrul procedurii disciplinare nu au fost admise, încălcându-i-se astfel garanţiile oferite de art. 6.

Curtea afirmă că, deşi nu este rolul Curţii de a aprecia asupra regulilor impuse pentru admisibilitatea probelor în proceduri interne (cauza Sheck c. Elveţiei) şi nici nu îşi substituie interpretarea sa despre legile interne, interpretării instanţelor interne, Curtea este totuşi chemată să aprecieze dacă modalitatea generală de propunere şi administrare a probelor a fost în concordanţă cu garanţiile unui proces echitabil (cauza Dombo Beheer B.V. c. Olandei).

Sub acest aspect, se remarcă faptul că motivarea instanţei interne privind inadmisibilitatea probelor pe argumentul că aspectele ce urmau a fi stabilite prin probele reclamantului erau deja stabilite şi că nu erau necesare clarificări suplimentare nu sunt suficiente, mai ales în lumina afirmaţiilor petentului şi ale celor două persoane cu care a fost acuzat de a fi socializat, potrivit cărora relaţiile lor nu erau unele apropiate.

Mai mult, observându-se că, deşi nu este rolul Curţii să aprecieze asupra temeiniciei acuzaţiilor formulate împotriva reclamantului, este rolul acesteia să aprecieze dacă reclamantului  i-au fost asigurate garanţiile prevăzute de art. 6, Curtea concluzionează că refuzarea administrării probelor solicitate de reclamant, coroborată cu admiterea tuturor probelor solicitate de către guvern, reprezintă o încălcare principiului „egalităţii armelor”.

Cu privire la durata procedurii

Curtea observă că din cele două faze ale procedurii desfăşurate împotriva reclamantului, prima fază, încheiată cu casarea deciziei iniţiale a CNJ de către Curtea Constituţională, a fost finalizată într-un termen foarte scurt, iar în cea de a doua fază a procedurii, procedura desfăşurată în faţa CNJ privind rejudecarea cererii, a fost de asemenea finalizată într-un termen foarte scurt.

Cu toate acestea, judecarea contestaţiei reclamantului împotriva celei de a doua decizii CNJ la Curtea Constituţionala, începută în decembrie 1998 şi finalizată în decembrie 2004 a fost excesiv de lungă şi, deşi se recunoaşte rolul deosebit al Curţii Constituţionale în cadrul sistemului de drept, constată că a existat o încălcare a art. 6 şi sub aspectul termenului rezonabil.

Asupra art. 13 din Convenție

Reclamantul a afirmat că nu a beneficiat de un remediu efectiv la o instanţă internă, prin care să invoce lipsa imparţialităţii procedurii desfăşurate împotriva sa. Curtea a observat că plângerea nu conţine nici un indiciu privind vreo încălcare a art. 13 şi va respinge aceste susţineri ca vădit neîntemeiate, conform art. 35 alin (3) si (4) din Convenţie.

Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4

No related posts.

Lasă un comentariu


− 1 = four