În anumite cazuri, o campanie de presă virulentă poate afecta în mod negativ caracterul echitabil al unui proces și poate atrage răspunderea statului. Acest lucru poate afecta atât imparțialitatea instanței, în temeiul art. 6 par. 1, cât și prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 6 par. 2. Cu toate acestea, în prezenta cauză, mass-media nu a lansat o campanie virulentă de presă cu scopul de a împiedica caracterul echitabil al procesului și nici nu există vreun indiciu că interesul mass-media în această problemă a fost declanșat de procuror

CEDO, cauza Shuvalov c. Estoniei, hotărârea din 29 mai 2012, cererile nr.39820/08 și nr.14942/09

Situația de fapt

Reclamantul este un cetățean estonian, născut în 1964, care locuiește în Tallinn, Estonia. În 2006, în timp ce îndeplinea funcția de judecător într-o cauză penală care implica diverși oameni de afaceri, domnul Shuvalov a fost acuzat că a solicitat mită în schimbul favorizării unuia dintre inculpați. În zilele și lunile care au urmat, respectiv în timpul desfășurării procedurilor penale deschise împotriva judecătorului, Parchetul, prin reprezentanții acestuia, a lansat comunicate de presă, și a făcut o serie de declarații publice în ziare și la televizor care îl încriminau pe judecător.

La data de 9 aprilie 2006, a fost publicat un comunicat de presă pe pagina web a Parchetului sub titlul “Un judecător suspectat că a acceptat mită”. În termen de câteva zile identitatea judecătorului suspectat că ar fi acceptat mită a devenit publică iar procurorul V., care se ocupa de caz, a fost ulterior citat, direct și indirect, pronunțându-se cu privire la respectiva cauză, pe mai multe programe de televiziune și în mai multe articole din ziare.

În cadrul ședinței din 23 noiembrie 2006, reclamantul a solicitat înlocuirea procurorului V., susținând că acesta s-a angajat într-o campanie ostilă împotriva reclamantului și a prezentat publicului o versiune detaliată cu privire la circumstanțele cauzei, precum și la starea de vinovăție. Instanța a respins cererea. Aceasta a examinat articolele de ziar prezentate de reclamant și a constatat că acestea conțineau informații primite de la procuror. Cu toate acestea, instanța a constatat că articolele nu indică faptul că procurorul l-a prezentat pe reclamant ca fiind vinovat. Mai mult decât atât, instanța a considerat că aceste informații erau de interes public, având în vedere faptul că suspectul era un judecător, interesul sporit fiind astfel  justificat.

În cadrul ședinței din 15 august 2007, reclamantul a solicitat din nou înlocuirea procurorului, din motive similare cu cele invocate anterior. Curtea a refuzat să examineze cererea, constatând că a respins deja o cerere similară și nu au fost invocate noi argumente.

În ianuarie 2008, domnul Șuvalov a fost găsit vinovat de tentativă la luarea de mită și a fost condamnat la pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare.

Anterior, în decembrie 2006, reclamantul a depus o cerere de despăgubire pentru prejudiciul moral creat, împotriva Parchetului, la instanța de contencios administrativ din Tallinn. Referindu-se la comunicate de presă, articole de ziar și  programe de televiziune, el a susținut că declarațiile procurorului făcute în cursul urmăririi penale nu au respectat prezumția de nevinovăție și că dreptul său la respectarea vieții private a fost încălcat. Reclamantul a susținut că procurorul, fiind o sursă de autoritate, s-a antepronunțat cu privire la faptul că reclamantul ar fi săvârșit o infracțiune. Procurorul V. a abordat anumite aspecte, cum ar fi clasificarea și gravitatea infracțiunii, și și-a prezentat in mod public opinia cu privire la aceste chestiuni. Reclamantul a fost nemulțumit de faptul că, în interviuri acordate în aprilie 2006, procurorul a lăsat impresia că procedurile penale au fost finalizate cu succes și situația este clară. Astfel, procurorul a convins publicul că reclamantul a fost cel care a cerut mită și a dezvăluit sumele în cauză. Procurorul V. a dat, de asemenea, o serie de interviuri, după începerea procedurii judiciare, din care s-ar putea înțelege că întreaga chestiune a fost o poveste extrem de simplă și de clară.

Instanța de judecată a respins cererea domnului Șuvalov, neconsiderând comunicatele de presă emise de parchet ca pe o măsură ce nu a putut leza în vreun fel ancheta și considerând că declarațiile procurorului au avut scopul de a informa cu privire la un caz de interes public.

La data de 24 septembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a refuzat să examineze recursul reclamantului.

Asupra art. 6 par. 1 și 2 din Convenție

Făcând referire la art. 6 par. 1 (dreptul la un proces echitabil) și art. 6 par. 2 (prezumția de nevinovăție), dl. Șuvalov a susținut că declarațiile procurorului V. au încălcat dreptul său de a fi prezumat nevinovat și au transformat procesul său într-unul nedrept. Reprezentanții statului au contestat aceste argumente. Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar să examineze plângerea prin prisma celui de-al doilea paragraf al art. 6, care este un aspect specific al dreptului la un proces echitabil consacrat în primul paragraf din mai sus menționatul articol.

Domeniul de aplicare al cauzei și admisibilitatea

Curtea notează la început plângerile reclamantului cu privire la divulgarea de către Parchet a informațiilor referitoare la suspiciunile și acuzațiile aduse împotriva lui și cu privire la declarațiile procurorului V. publicate în presă, referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție, ingerință în dreptul său la un proces echitabil (art. 6 par. 1 și 2), precum și plângerea referitoare la o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private (art. 8). Cu toate acestea, în ceea ce privește art. 8 din Convenție, plângerea a fost declarată inadmisibilă. Astfel, examinarea de Curte, în etapa respectivă, este limitată la o presupusă încălcare a art. 6 par. 1 și 2 din Convenție.

În ceea ce privește argumentul Guvernului că plângerea este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, Curtea observă că, spre deosebire de cazul A. c. Norvegiei, menționată de către statul pârât, în speță, reclamantul a fost acuzat și condamnat pentru o infracțiune. Prin urmare, art. 6 par. 1 și 2 se aplică în acest caz și obiecția reprezentanților Guvernului trebuie să fie respinsă. În ceea ce privește argumentul reprezentanților statului că reclamantul ar fi putut introduce o acțiune civilă împotriva editorilor ce au divulgat si publicat informațiile respective, Curtea reține că reclamantul a solicitat în mai multe rânduri înlăturarea procurorului și a inițiat o acțiune la instanța de contencios administrativ referitoare la divulgarea de informații de către procuror în timpul procedurii penale. Având în vedere că pretențiile reclamantului au fost îndreptate împotriva procurorului și nu împotriva mass-media, Curtea consideră că reclamantul nu a avut obligația de a formula o acțiune civilă împotriva editorilor. Cu toate acestea, Curtea a decis să limiteze examinarea cauzei la declarațiile atribuite procurorului sau Parchetului, fără a se extinde la contextul în care aceste declarații au fost plasate de mass-media. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.35 par. 3 lit. a) din Convenție.

Fondul pretinsei încălcări

Curtea reiterează că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 par. 2 al Convenției este unul dintre elementele fundamentale ale unui proces penal echitabil impus de art. 6 par. 1. Acesta va fi încălcat în cazul în care o declarație a unui reprezentant al statului, cu privire la o persoană acuzată de o infracțiune penală, reflectă opinia că aceasta este vinovată înainte de a fi dovedită ca vinovată, potrivit legii. Curtea a subliniat importanța alegerii precaute a cuvintelor de către oficialii statului în declarațiile pe care le susțin cu referire la o persoană acuzată de o infracțiune, înainte ca acea persoană să fie găsită vinovată de instanța competentă (a se vedea Daktaras c. Lituaniei, nr. 42095/98, par. 41). Mai mult, principiul prezumției de nevinovăție poate fi încălcat nu numai de un judecător sau de o instanță judecătorească, dar și de către alte autorități publice, inclusiv procurori (a se vedea Daktaras, par. 42, Konstas c. Greciei, nr. 53466/07, par.32, 24 mai 2011). Analiza asupra aspectului dacă o declarație a unui funcționar public este o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție trebuie să înglobeze și o analiză a contextului circumstanțelor speciale în care a fost făcută declarația contestată (a se vedea Daktaras, citată mai sus, par. 43).

Revenind la cauza de față, Curtea examinează în primul rând dacă principiul prezumției de nevinovăție a fost încălcat prin declarațiile făcute în comunicatele de presă emise de Parchet la data de 9 aprilie 2006 și la data de 6 octombrie 2006. Ulterior, va analiza declarațiile din mass-media care pot fi atribuite procurorului.

În ceea ce privește comunicatul de presă din 9 aprilie 2006, Curtea reține că reclamantul nu a fost numit explicit. Comunicatul a făcut referire doar la un judecător de la Tribunalul Districtual Harju. Mai mult decât atât, chiar dacă anumite elemente au fost menționate în comunicatul de presă ca fapte stabilite (“judecător suspectat de luare de mită a acceptat o parte din sumă”), nu poate fi trecut cu vederea faptul că fraza în cauză a implicat o referință clară la suspiciune (“judecător suspectat de”) și nu la certitudine.

În ceea ce privește comunicatul de presă din 6 octombrie 2006, Curtea observă că acesta a inclus fraze în mod clar referitoare la suspiciuni și acuzări. Formulări precum “[reclamantul] … este acuzat”, “faptele constatate … motivează acuzarea [reclamantului]”, “[ofițerii de poliție] au arestat [reclamantul] … suspectat”, “în cazul în care el este condamnat” au fost utilizate. Pe de altă parte, fraze fără nici o legătură cu statutul solicitantului ca o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni au fost folosite la fel de bine: “judecător a vrut să primească bani”, “judecătorul a acceptat 200.000 de coroane în numerar”, “[reclamantul], un judecător, a făcut uz de poziția sa oficială și a încălcat un principiu important al statului de drept, în conformitate cu care justiția este realizată de către un tribunal independent, imparțial și onest”.

Curtea notează, în acest context, că informația conținută în comunicatul de presă din 6 octombrie 2006 și cele mai multe dintre formulările folosite în ea s-au bazat direct pe rechizitoriul întocmit și prezentat Curții de Parchet. În consecință, comunicatul de presă a servit scopului de informare publică.

Curtea consideră că modul de redactare a unora dintre formulările menționate mai sus, în special prin evaluarea lor separată, poate duce la înțelegerea că infracțiunile de care este acuzat reclamantul sunt deja stabilite ca fapte. Cu toate acestea, aceste formulări au fost introduse și interconectate prin expresii care au stabilit clar că reclamantul a fost doar acuzat de infracțiunea în cauză (a se vedea Gaforov c. Rusiei, nr. 25404/09, 21 octombrie 2010). Această interpretare este susținută de faptul că acest comunicat de presă, provenit de la Parchet, poate fi înțeles ca o modalitate de informare publică. Curtea notează că nu a fost indicat în mod explicit în comunicatul de presă faptul că acel comunicat se baza pe rechizitoriu. Cu toate acestea, trebuie să fi fost clar că materialul de presă emis de Parchet, începând prin formula: “procurorul [V] a înaintat un dosar penal în instanța de judecată în care [reclamantul] este acuzat că a cerut mită”, a reprezentat poziția oficială a procurorului în cadrul procedurii penale. Astfel, cu toate că formularea utilizată în comunicatul de presă al Parchetului ar fi putut fi mai atent selectată, având în vedere importanța principiului prezumției de nevinovăție, Curtea nu este în măsură să concluzioneze că acest comunicat, analizat în ansamblul său, a dat impresia că reclamantul a fost considerat vinovat înainte de a fi dovedit astfel, potrivit legii.

În ceea ce privește declarațiile din presă care au fost atribuite procurorului, Curtea observă că acestea au fost limitate la citate scurte sau trimiteri, cea mai mare parte cuprinzând nu mai mult de una sau două propoziții neadăugând mult la cele ce au fost prezentate în comunicatele de presă ale Parchetului. Astfel, în articolele și interviurile publicate în aprilie 2006, s-a făcut referire la suspiciunea că reclamantul a acceptat mită, la faptul că dosarul penal a fost inițiat pe baza informațiilor primite de la persoana de la care reclamantul a cerut mită (așa cum a susținut persoana), la faptul că a fost organizat un flagrant și la faptul că cele mai multe dovezi considerate necesare în cadrul urmăririi penale au fost deja colectate. Presupusa afirmație a procurorului din 20 aprilie 2006, că reclamantul însuși ceruse banii, poate fi înțeleasă prin referire la elementul de suspiciune asupra acțiunii de a “cere” o mită. În plus, această afirmație nu a fost prezentată ca un citat direct în ziar. În articolul din 20 noiembrie 2006 s-a făcut referire, în fond, la informațiile deja prezentate în comunicatul de presă din 6 octombrie 2006 sau în rechizitoriu și, procurorul și-a exprimat părerea cum că nu a existat nici o provocare care să determine cererea mitei de către judecător. Curtea nu identifică nimic în conținutul declarațiilor procurorului sau în formulările alese de acesta, care ar echivala cu o încălcare a prezumției de nevinovăție a reclamantului. În ceea ce privește articolul din 23 noiembrie 2006, Curtea observă că, deși a fost bazat pe informațiile primite de la procuror, acesta nu conținea o părere formulată de către procuror în ceea ce privește vinovăția reclamantului. În cele din urmă, într-un interviu prezentat la 23 noiembrie 2006, procurorul a citat acuzațiile împotriva reclamantului și apoi, aparent, a răspuns la întrebarea unui jurnalist indicând numele persoanei de la care a fost cerută mită și suma de bani în cauză. Aceste informații sunt, de asemenea, prevăzute în rechizitoriu.

Curtea a avut, de asemenea, în vedere argumentul reclamantului cu privire la ceea ce a considerat a fi o virulentă campanie mass-media îndreptată împotriva sa de către procurorul V.. Curtea admite că, în anumite cazuri, o campanie de presă virulentă poate afecta în mod negativ caracterul echitabil al unui proces și poate să atragă răspunderea statului (a se vedea Jespers c.Belgiei, nr . 8403/78, decizia Comisiei din 15 octombrie 1980). Acest lucru poate afecta atât imparțialitatea instanței, în temeiul art. 6 par. 1, cât și prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 6 par. 2 (a se vedea Ninn – Hansen c. Danemarcei (dec.), nr. 28972/95 și Anguelov c. Bulgariei (dec.), nr. 45963/99, 14 decembrie 2004). Cu toate acestea, nu pare că mass-media, în prezenta cauză, ar fi lansat o campanie virulentă de presă cu scopul de a împiedica caracterul echitabil al procesului și nici nu există vreun indiciu că interesul mass-media în această problemă a fost declanșat de procuror. În opinia Curții, rolul mass-mediei în prezenta cauză nu se extinde dincolo de cel de informare a publicului cu privire la acuzațiile grave aduse împotriva unui judecător și stadiul urmăririi sale penale.

În concluzie, Curtea a considerat că dreptul reclamantului de a fi prezumat nevinovat nu a fost încălcată în cazul de față și că nu a existat o încălcare a art.6 par.1 și 2 din Convenție.

Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− one = 6

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)