Încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, ca urmare a faptul că instanțelor interne poloneze le-au trebuit peste patru ani pentru a decide asupra unei cereri în despăgubire, întemeiată pe reducerea pensiei reclamantului, fost judecător

CEDO, cauza Styranowski c. Poloniei, hotărârea din 30 octombrie 1998, cererea nr. 28616/95

Situația de fapt

Reclamantul, un judecător pensionat în mai 1991, s-a născut în 1923 și locuiește în Olsztyn, Polonia. Cuantumul pensiei sale a fost calculat de Consiliul de Securitate Socială, o instituție publică responsabilă, inter alia, de administrarea pensiilor pentru limită de vârstă. Pensia reclamantului a fost calculată în conformitate cu dispozițiile relevante ale Legii privind pensiile pentru limită de vârstă din 1972, în funcție de contribuțiile sale la sistemul de pensii și cuantumul salariului la momentul pensionării, echivalentul a 314 procente din salariul mediu.

La 1 decembrie 1991, Consiliul de Securitate Socială a emis o nouă decizie privind pensia reclamantului. Această decizie s-a întemeiat pe legea de modificare a Legii din 1972 privind pensiile pentru limită de vârstă, adoptată la 17 octombrie 1991 și prin care pensia reclamantului a fost redusă cu 1.075.600 zloţi vechi. Reducerea  a rezultat dintr-o prevedere a  legii de modificare, care a impus un plafon pentru salariul utilizat pentru calcularea pensiei. Plafonul a fost echivalentul a 250 de procente din salariul mediu, indiferent de valoarea reală a salariului la momentul pensionării.

La 17 decembrie 1991, reclamantul a formulat recurs împotriva acestei decizii la Tribunalul Regional din Olsztyn. El a susținut că plafonul de 250 de procente, introdus prin acel amendament, l-a privat de o parte din pensie.

La 25 mai 1992, Curtea de Apel Varşovia a aprobat cererea depusă de judecătorii de la Tribunalul Regional Olsztyn prin care au cerut ca dosarul reclamantului să fie examinat de o altă instanță, având în vedere faptul că acesta a fost superiorul lor pentru mai mulți ani. Cauza a fost ulterior transferată pe rolul Tribunalului Regional din Varșovia.

La 8 septembrie 1992, Tribunalul Regional din Varșovia, în urma unei ședințe publice, a respins recursul reclamantului declarat împotriva deciziei din 1 decembrie 1991. Aceasta a considerat că decizia contestată a fost conformă cu dispozițiile relevante prevăzute prin amendamentele aduse Legii privind pensiile pentru limită de vârstă.

Ulterior, la 9 februarie 1993, Consiliul de Securitate Socială a luat o altă decizie privind pensia reclamantului, invocând anumite documente noi, care indică faptul că salariul reclamantului, la momentul pensionării sale, a fost de fapt mai mare decât suma care a fost folosită ca bază a deciziei adoptate la 1 decembrie 1991. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii, repetând plângerile sale anterioare, și anume că baza pentru recalcularea pensiei sale nu ar fi trebuit limitată la 250 de procente din salariul mediu. La 14 mai 1993, Tribunalul Regional din Varșovia a admis recursul reclamantului în parte în ceea ce privește perioada de până la 1 ianuarie 1992, însă a respins, în măsura în care se referă la perioada de după acea dată, adică după intrarea în vigoare a modificării din 17 octombrie 1991.

La 17 decembrie 1991, reclamantul a depus, de asemenea, la Judecătoria Olsztyn, o cerere de despăgubire împotriva Consiliului de Securitate Socială. El s-a plâns de faptul că pensia sa a fost recalculată și redusă în conformitate cu legislația în vigoare și cu desconsiderarea faptul că salariul său la momentul retragerii era echivalentul a 314 la sută din salariul mediu. Mai mult, reclamantul a susținut că Consiliul de Securitate Socială, bazându-se pe Legea din 1991 privind impunerea unui plafon de 250 la sută din salariul mediu pe suma utilizată pentru calcularea unei pensii, nu a reușit să își respecte obligațiile față de el. Aceste obligații proveneau din plata contribuțiilor reclamantului la sistemul de securitate socială în ce privește pensia pentru limită de vârstă, pe o perioadă de 44 de ani. În toată această perioadă, nicio prevedere legală nu a făcut referire vreodată la existența unui plafon privind suma pensiei. Reclamantul a susținut că acțiunile Consiliului de Securitate Socială au fost nelegale și Consiliul este responsabil delictual.

La 20 mai 1992, Curtea de Apel Varşovia a admis cererea depusă de toți judecătorii de la Tribunalul Regional Olsztyn ca dosarul de despăgubire al reclamantului să fie examinat de o altă instanță. Această cerere s-a întemeiat pe faptul că reclamantul a fost vicepreședinte al Tribunalului Regional Olsztyn. S-a dispus ca dosarul în recurs să fie transferat la Tribunalul Regional Ostrołęka, care a primit dosarul la 19 iunie 1992. La 26 iunie 1992, Tribunalul Regional Ostrołęka a fost de acord ca cererea depusă de către toți judecătorii de la Judecătoria Olsztyn să fie examinată în primă instanță de către o altă instanță și a decis că acest caz ar trebui să fie judecat de către Judecătoria Szczytno. La 29 septembrie 1992, Tribunalul Regional Ostrołęka, la cererea judecătorilor de la Judecătoria Szczytno, a decis că acest caz ar trebui să fie examinat în primă instanță de către Judecătoria Przasnysz.

Prima ședinţă publică în fața Judecătoriei Przasnysz a fost stabilită pentru 9 noiembrie 1992. Cu toate acestea, instanța de judecată a amânat ședința pentru că nu a primit o confirmare din partea pârâtului, și anume Consiliul de Securitate Socială, că acesta a primit citația. La 17 noiembrie 1992, reclamantul a informat Judecătoria Przasnysz că și-a menținut cererea și a solicitat să fie audiat un martor. Judecătoria Przasnysz a cerut Judecătoriei Olsztyn să audieze acest martor. Audierea în fața Judecătoriei Olsztyn a fost stabilită pentru 24 noiembrie 1992, dar a fost amânată pe motiv că martorul solicitat de către reclamant nu s-a prezentat. Data audierii în fața Judecătoriei Olsztyn a fost apoi stabilită pe 30 decembrie 1992. Reclamantul a solicitat ca această audiere să fie amânată. Judecătoria Olsztyn a stabilit o nouă audiere în data de 14 ianuarie 1993 și a audiat martorul solicitat de reclamant la acea dată.

La 19 ianuarie 1993, reclamantul a solicitat Judecătoriei Olsztyn rectificarea procesului-verbal de la audierea din 14 ianuarie 1993. Judecătoria Olsztyn a respectat această cerere la data de 15 aprilie 1993. Următoarea audiere în fața Judecătoriei Przasnysz a fost programată pentru 18 mai 1993, dar a fost amânată, deoarece Curtea nu a primit o confirmare din partea pârâtului că a primit citația. La 17 septembrie 1993, reclamantul a depus o plângere la Judecătoria Przasnysz cu privire la durata procedurilor de despăgubire și a solicitat să se stabilească data următoarei ședințe. El a solicitat, de asemenea, ca fostul prim-ministru să fie audiat în calitate de martor pentru a-i susține afirmația, și anume, că în trecut, contribuțiile sale la asigurările sociale au fost utilizate de stat în alte scopuri decât plata prestațiilor de securitate socială.

La 20 septembrie 1993, reclamantul a solicitat ca data următoarei ședințe să fie stabilită fără întârziere. La aceeași dată, președintele completului a dispus ca reclamantul să fie informat că, din cauza gravelor dificultăți de personal, data audierii va fi stabilită într-o etapă ulterioară.

Următoarea audiere a fost stabilită pentru 25 ianuarie 1994. La 21 ianuarie 1994, reclamantul a informat Judecătoria Przasnysz că se afla în imposibilitatea de a participa la ședință, la care prezența sa nu era obligatorie. Și-a menținut plângerea și a făcut referire la hotărârea Curții Constituționale din 11 februarie 1992, care a constatat că anumite dispoziții din amendamentul din 17 octombrie 1991 adus la Legea pensiilor pentru limită de vârstă, sunt incompatibile cu Constituția. La 25 ianuarie 1994, audierea a fost amânată, deoarece părțile nu s-au prezentat.

Următoarea ședință a fost stabilită pentru data de 23 septembrie 1994. La 16 septembrie 1994, reclamantul a informat Judecătoria Przasnysz că se afla în imposibilitatea de a participa la audiere, la care prezența sa nu era obligatorie. El și-a menținut cererea și a solicitat din nou ca fostul prim-ministru să fie audiat.

La 23 septembrie 1994, ședința a fost amânată și de această dată, iar Judecătoria Przasnysz a cerut Consiliului de Securitate Socială să-i prezinte dosarul reclamantului. Acesta a ajuns la instanța de judecată la data de 27 octombrie 1994.

La 7 decembrie 1994, reclamantul s-a plâns Ministerului Justiției cu privire la durata procedurii și în special de faptul că audierile au fost amânate în numeroase ocazii, fără justificare.

Președintele Tribunalului Ostrołęka a răspuns, printr-o scrisoare din 10 ianuarie 1995, informându-l pe reclamant că dosarul său ar trebui luat în considerare privilegiat, însă, având în vedere faptul că Judecătoria Przasnysz se afla în insuficiență de personal, intervalele de timp dintre ședințele de judecată erau de natură să asigure progrese corespunzătoare în cadrul procedurii. De asemenea, acesta a subliniat că reclamantul nu a reușit să apară la toate aceste audieri și că următoarea ședință a fost stabilită pentru 7 februarie 1995 și că acest caz a fost pregătit pentru o soluție iminentă.

În răspunsul său din 11 ianuarie 1995, reclamantul a subliniat că a fost prezent la ședința din 14 ianuarie 1993 și a pledat pe larg cauza. Și, deși era adevărat că nu a fost prezent la alte audieri, a cerut ca acest caz să fie luat în considerare în absența sa. Mai mult, Curtea nu a solicitat participarea la unele audieri. A transmis mai multe scrisori instanței de judecată, explicând poziția sa în funcție de progresele realizate în acest caz. Acestea nu au reieșit din informațiile pe care le-a obținut la telefon după fiecare ședință, și anume că unele dintre audieri au fost amânate, fie din cauză că nu era prezent, fie că nu a reușit să prezinte documente sau probe solicitate de instanța de judecată. Într-o scrisoare către Judecătoria Przasnysz, din 2 februarie 1995, reclamantul a declarat că nu va putea să participe la audierea din 7 februarie 1995 și a subliniat că prezența lui nu era obligatorie. Și-a menținut cererea și a înaintat memorii scrise suplimentare pentru susținerea acesteia. La 7 februarie 1995, Judecătoria Przasnysz a respins cererea reclamantului, având în vedere aspectul că avea autoritate de lucru judecat. Aceasta a observat că problema plafonului impus pe pensie a fost deja decis în două seturi de proceduri, care au condus la hotărârile din 8 septembrie 1992 și 14 mai 1993. La 8 februarie 1995, reclamantul a solicitat o hotărâre motivată, care i-a fost prezentată la 3 aprilie 1995. La 5 martie 1995 a avut loc un incendiu în clădirea Judecătoriei Przasnysz. La 6 aprilie 1995, reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei din 7 februarie 1995.

La data de 13 iulie 1995, Tribunalul Ostrołęka a anulat decizia din 7 februarie 1995 și a dispus revenirea asupra acestui caz. Se observă că, în cadrul procedurii de recurs, singura problemă care a fost decisă era dacă calculul pensiei reclamantului a respectat prevederile legale relevante. Cu toate acestea, în procedura de despăgubire reclamantul a pretins diferențe pentru modificarea condițiilor contractului cu Consiliul de Securitate Socială și cererea sa se întemeia pe răspunderea delictuală a acestuia. Deoarece aceste două cereri nu au fost identice, cererea de despăgubire nu poate fi considerată ca având autoritate de lucru judecat.

Următoarea audiere în fața Judecătoriei Przasnysz a avut loc la 3 octombrie 1995. Curtea a amânat pronunțarea hotărârii. Apoi, pronunțarea a avut loc la 17 octombrie 1995. La 29 octombrie 1995, reclamantul a solicitat o hotărâre motivată, care i-a fost prezentată la data de 5 decembrie 1995. La 13 decembrie 1995, reclamantul a formulat recurs la Tribunalul Ostrołęka, care l-a respins la 16 ianuarie 1996.

Procedurile din fața Comisiei

Dl. Styranowski s-a adresat Comisiei la 24 iulie 1995 și a invocat art. 6 din Convenție, plângându-se de durata procedurilor de despăgubire. De asemenea, s-a mai plâns că decizia de a-i reduce pensia l-a privat de drepturile pe care le-a dobândit în mod legal și aceasta a constituit o încălcare a art. 6 coroborat cu art. 17 din Convenție. De asemenea, reclamantul s-a plâns că deciziile privind reducerea pensiei sale au încălcat Convenția și împreună cu Legea pe care autoritățile naționale s-au fondat, erau incompatibile cu Constituția poloneză.

La 27 iunie 1996, Comisia (Camera a doua) a decis să amâne examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurilor de despăgubire și a respins celelalte capete de cerere (nr. 28616/95). La 15 aprilie 1997, Comisia a declarat admisibilă această plângere. În raportul său din 3 decembrie 1997 (art. 31), aceasta și-a exprimat opinia printr-un număr de voturi de zece la cinci, și anume că a existat o încălcare a art. 6 par.1 din Convenție.

Asupra art. 6 par. 1 din Convenție

Reclamantul a susținut că procedura de despăgubire în cauza sa, nu s-a desfășurat într-un termen rezonabil, contrar art. 6 par. 1 din Convenție

Perioada care trebuie luată în considerare

Curtea notează că perioada care trebuie luată în considerare nu a început la 17 decembrie 1991, când reclamantul a depus cererea de compensare la Judecătoria Olsztyn, ci la 1 mai 1993, când,  declarația prin care Polonia a recunoscut dreptul de recurs individual în sensul art. 25 din Convenție, a intrat în vigoare. Perioada s-a încheiat la 16 ianuarie 1996, când Tribunalul Ostrołęka a respins recursul reclamantului.

Cu toate acestea, în scopul de a determina caracterul rezonabil al duratei termenului în cauză, trebuie să se țină seama de situația dosarului la 1 mai 1993. În înțelegerea de mai sus, procedura a durat patru ani și o lună, din care doi ani, opt luni și șaisprezece zile sunt luate în considerare de către Curte (Proszak c. Poloniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, par. 31).

Caracterul rezonabil al duratei acestei proceduri

Curtea va evalua caracterul rezonabil al duratei procedurii în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru reclamant (Süßmann c. Germaniei, hotărârea din 16 septembrie 1996, par. 48).

Complexitatea cauzei

Comisia a subliniat că faptele cauzei nu au fost contestate de părțile procesului. Deși natura constituțională a argumentelor invocate de reclamant a introdus un element de complexitate, instanțelor le-a luat prea mult timp să respingă plângerea, după ce Judecătoria Przasnysz a decis la 7 februarie 1995 că există autoritate de lucru judecat.

Reclamantul a susținut raționamentul și concluzia Comisiei.

Guvernul a fost de acord cu Comisia, în sensul că faptele cauzei nu a fost contestate. Cu toate acestea, el a declarat că acest caz a fost unul complex, din pricina naturii juridice a celor două aspecte de fond și de procedură implicate, în special obiectul cererii reclamantului era neclar. A invocat legea din 17 octombrie 1991, care modifică legea pensiilor pentru limită de vârstă, pe constituționalitatea care a creat îndoieli, precum și pe anumite dispoziții complexe ale Codului civil. Mai mult, faptul că acest caz a trebuit transferat în mai multe rânduri către diferite instanțe, la cererile foștilor colegi ai reclamantului, de asemenea, a contribuit la complexitatea cauzei.

Curtea consideră că, deși cauza a implicat o măsură de complexitate procedurală, din cauza necesității de a transfera cazul către diferite instanțe, nu se poate spune că acest lucru în sine a justificat durata îndelungată a procedurilor de despăgubire. Aceasta consideră, de asemenea, că nici natura problemelor de fond ridicate în cererea reclamantului nu poate justifica durata îndelungată a procedurilor.

Cum durata îndelungată a procedurilor nu s-a datorat complexității problemelor implicate, Curtea va examina, din perspectiva comportamentului reclamantului și a autorităților naționale.

Comportamentul reclamantului

Curtea notează că este cert faptul că acest comportament al reclamantului nu a contribuit la durata îndelungată a efectuării procedurilor.

Comportamentul autorităților naționale

Comisia a observat faptul că Judecătoria sectorului Przasnysz a rămas pasivă cu privire la comportamentul Consiliului de securitate socială, un organism public, ceea ce a dus la întârzieri în procedură. În special, instanța nu a întrebat de două ori de ce nu a primit confirmarea faptul că Consiliul a fost citat. Acest eșec a dus la amânarea examinării cauzei. Mai mult, din moment ce dosarul reclamantului nu a fost distrus în incendiu de la Tribunalul din Przasnysz, acest incident nu a avut vreo influență asupra duratei procedurii. De asemenea, Comisia a observat faptul că nicio explicație convingătoare nu a fost furnizată pentru perioadele de inactivitate între 18 mai 1993 și 25 ianuarie 1994 și între 25 ianuarie 1994 și 23 septembrie 1994.

Reclamantul a susținut raționamentul și concluzia Comisiei.

Guvernul a fost de acord cu evaluarea Comisiei legată de comportamentul autorităților naționale. Trimiterea citațiilor era responsabilitatea Poștei, iar nu a instanțelor de judecată. Mai mult decât atât, chiar dacă Consiliul de securitate socială ar putea fi acuzat de unele întârzieri în cadrul procedurii, Guvernul ar putea să nu fie tras la răspundere pentru acțiunile sale. Mai mult, deși focul de la Tribunalul Przasnysz nu a distrus dosarul reclamantului, aceasta a afectat serios capacitatea instanței de a opera și, astfel, a contribuit la durata procedurilor. Guvernul a ajuns la concluzia că, deși cele două perioade de inactivitate au avut loc în cadrul procedurii, aceasta nu ar putea fi considerată excesivă, deoarece nicio diligență deosebită nu a fost necesară în acest caz, luându-se în considerare numărul de etape ale procedurii în ansamblu.

Curtea reține faptul că instanțelor le-au trebuit peste patru ani pentru a decide asupra unei cereri în despăgubire, întemeiată pe reducerea pensiei reclamantului. Lăsând la o parte întrebarea dacă statul pârât poate fi considerat responsabil pentru orice întârziere în acest caz, trebuie să se constate faptul că, după cum guvernul a recunoscut după 1 mai 1993, când Polonia a recunoscut dreptul la un recurs individual la CEDO, au existat două perioade de inactivitate: între 18 mai 1993 și 25 ianuarie 1994 și între 25 ianuarie 1994 și 23 septembrie 1994. Ele au dus la întârzieri în procedură de şapte luni și șase zile și aproape opt luni, respectiv – o perioadă totală de peste cincisprezece luni. Nicio explicație nu a fost oferită pentru aceste perioade de inactivitate a întârzierilor, care trebuie să fie atribuite autorităților naționale.

Concluzia

Complexitatea cauzei nu este în sine suficientă pentru a justifica durata îndelungată a procedurilor de despăgubire. În timp ce reclamantul, în cadrul procedurilor s-a comportat într-un mod diligent și în mai multe rânduri a cerut ca procedura să fie accelerată, trebuie, de asemenea, remarcat faptul că procedurile de despăgubire s-au întemeiat pe reducerea pensiei reclamantului. Având în vedere vârsta acestuia, procedurile au avut o importanță incontestabilă pentru el. În consecință, era nevoie de o soluție rapidă cu privire la cererea sa.

În concluzie, având în vedere circumstanțele din speță și durata totală a procedurilor, Curtea conchide faptul că a existat o întârziere nejustificată, în rezolvarea acestui caz.

Prin urmare, a fost încălcat art.6 par. 1, cu privire la cerința “termenului rezonabil”.

Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 − = four

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)