Comisia de la Veneția referitor la imposibilitatea de a utiliza anumite mijloace de probă (Codul de procedură penală)

 

Forumul Judecătorilor din România a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse codurilor penale.

 

În ceea ce privește imposibilitatea de a utiliza anumite mijloace de probă, Comisia de la Veneția a reținut următoarele aspecte:

 

”145. Unele dintre modificările aduse CPP se referă la utilizarea anumitor mijloace de probe în cursul procedurii penale. Două categorii de modificări pot fi discutate în această privință:

a. modificări care necesită un mandat nou / completarea mandatului (judiciar) înainte ca probele să fie admise în dosarul penal (spre ex., articolul 143 privind interceptarea convorbirilor și articolul 168 privind percheziția unui sistem informatic; același lucru este valabil, în mare măsură, pentru articolul 153 privind obținerea de date privind situaţia financiară a unei persoane);

b. modificări care exclud utilizarea anumitor mijloace de probă (spre ex., articolul 139).

Modificări care necesită un mandat nou / completarea mandatului (judiciar)

  1. În prima categorie, noul alineat 41 al articolului 143 elimină posibilitatea ca organele de urmărire penală să utilizeze convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate și înregistrate care au fost obținute în mod legal ca probă a altor infracțiuni. În conformitate cu noul alineat 151adăugat la articolul 168, datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală şi pentru care a fost autorizată percheziţia în acea cauză nu pot fi folosite în alte cauze penale şi pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandat de percheziţie. Pentru a utiliza aceste probe pentru alte infracțiuni sau în alte cazuri, „poate fi cerută completarea mandatului și cu privire la acele infracțiuni” (articolul 143) sau „se poate solicita mandat de percheziţie informatică şi în legătură cu acele fapte sau persoane.” (articolul 168). În plus, se prevede că, după soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, ”încheindu-se în acest sens un proces-verbal, dacă nu s-a obţinut mandat de interceptare şi pentru restul convorbirilor” (articolul 143).
  1. În principiu, nu există obiecții împotriva introducerii cerinței unui mandat nou sau o completare a sa. În numeroase ocazii, CEDO a constatat o încălcare a CEDO, deoarece mandatul judiciar a fost elaborat într-o manieră foarte generală.[1] Pe baza jurisprudenței CEDO, se poate concluziona astfel că, ca atare, cerința de a solicita o completare a mandatului / un nou mandat este în conformitate cu standardele elaborate de CEDO. În România se fac afirmații credibile privind utilizarea excesivă a ascultării convorbirilor telefonice, inclusiv în cadrul protocoalelor de cooperare dintre serviciile de informații și instanțe sau parchete,[2] lucru care justifică adoptarea unor dispoziții mai restrictive privind utilizarea acestora.
  1. Deși introducerea acestui mandat nou sau completarea sa nu poate fi pusă în discuție în principiu, normele aplicabile acestui nou instrument trebuie să fie clare și precise, pentru a evita consecințele negative neintenționate pentru anchetele penale. În prezent, noțiunea de „completare” a mandatului (domeniul de aplicare al mandatului) este neclară. Nu se indică dacă mandatul completat (sau noul mandat) s-ar aplica retroactiv (o aprobare judiciară retroactivă a interceptării comunicărilor / datelor obținute cu privire la infracțiunile care nu au fost descrise în mandatul inițial)[3] sau dacă s-ar aplica doar în viitor. În cursul dialogului cu delegația Comisiei de la Veneția, unii interlocutori și-au exprimat opinia față de delegație că mandatul completat nu s-ar aplica niciodată retroactiv și ar fi aplicabil numai pentru viitor. Acest lucru ar însemna că, în cazul în care interceptarea convorbirilor telefonice a fost autorizată pentru un scop diferit, referirea la o infracțiune gravă, cum ar fi omorul, nu ar putea fi folosită în scopul urmăririi penale (a se vedea și articolul 142 alineatul 5 CPP și articolul 5 CPP). Acest lucru nu este, în mod clar, în interesul întregii societăți.
  1. Interlocutorii români ai Comisiei au subliniat o lipsă de claritate a dispozițiilor în alte privințe. Spre exemplu, dispoziția modificată nu precizează dacă un nou mandat ar trebui să fie solicitat în cadrul aceluiași dosar sau va fi necesar să se întocmească un nou dosar. În plus, nu există nicio indicație cu privire la procedura prin care mandatul poate fi completat: cine poate solicita prelungirea / noul mandat; care este instanța competentă să decidă; care este termenul în care poate fi depusă cererea.[4]
  1. O modificare a articolului 153 (noul alineat 11) prevede că datele cu privire la situația financiară a unei persoane obținute de la o instituție de credit pot fi utilizate numai împotriva persoanelor indicate în cerere, iar nu ca probe împotriva altor persoane. Totuși, în acest articol nu se face nicio referire la posibilitatea obținerii unei noi aprobări sau completări din partea judecătorului, așa cum este cazul articolelor 143 și 168 CPP.

 

Modificări care exclud utilizarea anumitor mijloace de probe

  1. Articolul 139 alineatul (3) CPC modificat stabilește că numai acele înregistrări ale unei persoane efectuate de ea însăși pot fi folosite împotriva sa (în timp ce înregistrările terților cu privire la persoana respectivă nu pot fi folosite). Acest lucru înlocuiește regula anterioară, mai flexibilă prin care alte înregistrări pot fi utilizate, dacă nu sunt interzise prin lege. Noua regulă poate fi prea rigidă, iar consecințele acestei schimbări ar trebui evaluate cu atenție.
  1. Cu toate că Comisia de la Veneția susține intenția de a proteja mai bine persoanele împotriva intruziunilor în viața privată, recomandă revizuirea noilor reguli pentru a oferi o claritate suficientă pentru aplicarea lor și pentru a se asigura că acestea nu au consecințe nedorite, cum ar fi atunci când un suspect ar fi comis mai mult de o infracțiune[5].

 

Notă: Această traducere reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, fiind realizată la cererea sa. Orice preluare a textului se va efectua sub condiţia următoarei mențiuni: „Traducerea acestui aviz reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România”. Textul integral al traducerii poate fi accesat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Avizul-din-20-octombrie-2018-al-Comisiei-de-la-Venetia-cu-privire-la-codurile-penale-traducere-RO.pdf .

[1] CEDO, 9 decembrie 2004, Van Rossem împotriva Belgiei, cererea nr. 41872/98, par. 45; CEDO, 24 iulie 2008, André și alții împotriva Franței, cererea nr. 18603/03, par.45; sau CEDO, 22 decembrie 2008, Aleksanyan împotriva Rusiei, cererea nr. 46468/06, par. 217

[2] A se vedea Comisia de la Veneția, România – Aviz preliminar […], CDL-PI (2018) 007.

[3] A se vedea în acest sens doctrina „plain view” elaborată de Curtea Supremă a SUA, care sugerează că „obiectele aflate în raza vizuală clară a unui ofițer care are dreptul să fie în poziția de a avea această vedere fac obiectul confiscării și pot fi introduse ca probe”. (Harris împotriva SUA, 390 U.S. 234, 236 (1968), a se vedea de asemenea Coolidge împotriva New Hampshire, 403 U.S. 443 (1971), Texas împotriva Brown, 460 U.S. 730 (1982). A se vedea, de asemenea, Codul SUA § 2517 (5)): “Atunci când un ofițer de anchetă sau de aplicare a legii,  în timp ce interceptează comunicații telefonice, orale sau electronice în modul autorizat în cadrul prezentului document, interceptează comunicații telefonice, orale sau electronice referitoare la alte infracțiuni decât cele specificate în ordinul de autorizare sau aprobare, conținutul acestora și dovezile derivate din acestea pot fi dezvăluite sau utilizate conform prevederilor din subsecțiunile (1) și (2) ale prezentei secțiuni. Aceste conținuturi și orice probe derivate din acestea pot fi utilizate în conformitate cu subsecțiunea (3) din prezenta secțiune atunci când sunt autorizate sau aprobate de un judecător competent din jurisdicția în care judecătorul constată, la cererea ulterioară, că a fost interceptat conținutul în alt mod, în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol. Această cerere se va efectua de îndată ce va fi posibil” și jurisprudența conexă a instanțelor SUA care a confirmat constituționalitatea dispoziției sus-menționate din § 2517 (5) (Statele Unite împotriva Skarloff, 323 F. Supp. 296, 307 (S.D. Fla. 1971), aft’d, 506 F.2d 837 (5th Cir.), cert. denied, 423 U.S. 847 (1975); United States v. Escandar, 319 F. Supp. 295, 300-01 (S.D. Fla. 1970)

[4] Codul SUA prevede că „o astfel de cerere trebuie efectuată cât mai curând posibil”.  Tribunalele din SUA au interpretat această dispoziție destul de puțin. Spre exemplu, în cauza Statele Unite împotriva De Palma (461 F. Supp. 800 (S.D.N.Y. 1978), instanța a hotărât că interceptările în plină vedere au fost admisibile, chiar dacă anchetatorii nu au solicitat amendamentul § 2517 (5) decât la șase luni de la încetarea supravegherii în baza ordinului inițial.

[5] Potrivit DNA, spre exemplu, dacă se descoperă că o persoană anchetată pentru omor a fost interceptată telefonic într-un alt caz, de un alt organ judiciar, în momentul uciderii victimei, conform normelor modificate, aceste înregistrări nu pot fi folosite pentru a determina dacă făptuitorul a fost localizat în locul în care a fost săvârșit omorul. (DNA, comunicat de presă publicat la 22 iunie 2018). A se vedea, de asemenea, jurisprudența Instanțelor din SUA, în care o instanță a constatat: „dovada altor infracțiuni decât cele autorizate printr-un mandat de interceptare a convorbirilor sunt interceptate „incidental” atunci când acestea sunt un produs secundar al unei anchete cu bună-credință a infracțiunilor specificate într-un mandat valabil. Congresul nu a intenționat ca un suspect să fie izolat de probele uneia dintre activitățile sale ilegale adunate în cursul unei investigații cu bună-credință asupra altei activități ilegale, doar pentru că agenții de aplicare a legii sunt conștienți de portofoliul său infracțional diversificat.” (US împotriva McKinnon, F.2d 19 (1st Cir. 1983)).

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine − 2 =

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)