CEDO, cauza Deli c. Republicii Moldova. Imparțialitatea judecătorului moldovean în conflictul cu un avocat

Prin hotărârea din cauza Deli c. Republicii Moldova (cererea nr. 42010/06) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că au avut loc două încălcări ale art.6 par.1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Speţa se referea, pe de o parte, la o presupusă dispută între un avocat și un judecător în timpul unei audieri în instanță și temerile ulterioare ale avocatului în legătură cu lipsa de imparțialitatea față de sine și clientul său și, pe de altă parte, afirmația judecătorului că acesta încerca să păstreze ordinea în instanță față de comportamentul perturbator al avocatului. Avocatul, reclamantul în acest caz, a înaintat acțiuni în fața instanțelor naționale pentru a reclama condamnarea sa pentru sfidarea instanței și lipsa de imparțialitate a judecătorului, dar fără succes.

Curtea a constatat, în special, că, pentru un observator independent, imparțialitatea judecătorului ridica preocupări legitime. Instanțele naționale respinseseră acuzațiile reclamantului privind lipsa de imparțialitate în ansamblu, fără nicio analiză sau verificare reală a faptelor. În plus, existaseră deficiențe procedurale deoarece judecătorul își însușise atât rolul de procuror, cât și de judecător, atunci când a constatat că reclamantul a sfidat instanța.

Curtea a reținut, de asemenea, că instanța de apel care a examinat cazul de sfidare a instanței nu convocase reclamantul în mod corespunzător, având în vedere că natura infracțiunii sale și a acuzațiilor împotriva judecătorului impuneau ca instanța să îl audieze în persoană.

Reclamantul Teodor Deli este un cetățean moldovean care s-a născut în anul 1960 și locuiește în Chișinău.

La data de 15 iunie 2006, dl. Deli a reprezentat o parte (X.) într-un litigiu civil. Conform dlui Deli, judecătorul B., care soluţiona în complet de unic cauza, a permis avocatului părții adverse să îi hărțuiască clientul și, în momentul în care acesta a încercat să intervină, judecătorul s-a comportat abuziv, a devenit amenințător și, în cele din urmă, a declarat că sfidează instanța. Înregistrarea audierii a arătat că dl Deli a insultat pe avocatul părții adverse și a perturbat ordinea. Dl Deli a contestat înregistrarea, afirmând că aceasta nu era exactă și că judecătorul ordonase asistentului judiciar să nu înregistreze disputa lor. Acesta nu a primit niciodată un răspuns la aceste obiecții sau o hotărâre judecătorească în privința acestora.

Pe parcursul audierii, dl. Deli a cerut recuzarea judecătorului. Un alt judecător a respins solicitarea în aceeași zi, constatând că motivele invocate nu corespundeau niciunui motiv de recuzare a unui judecător prevăzut de legea națională. Dl. Deli a depus apoi o cerere de casare care a fost respinsă de Curtea de Apel Chișinău. Curtea de apel, menționând că dl. Deli fusese convocat la audierea cu privire la speţă, a confirmat constatarea instanței inferioare, fără a oferi alte detalii.

Invocând art.6 par.1 (dreptul la un proces echitabil), dl. Deli s-a plâns că judecătorul B. nu fusese imparțial și că a favorizat partea adversă. Acesta a afirmat, de asemenea, că nici Curtea de Apel Chișinău nu îl convocase în mod corespunzător sau nu oferise suficiente motive pentru respingerea apelului său.

În motivare, în primul rând, Curtea a reiterat faptul că, într-o societate democratică, este esențial ca instanțele să inspire încredere. Astfel, dacă există orice motive legitime de teamă că un judecător nu a fost imparțial într-un caz, atunci acel judecător ar trebui să se abţină.

Curtea a menționat că are în vedere atât un test subiectiv, cât și unul obiectiv pentru lipsa de imparțialitate. În acest caz, reclamantul a susținut că judecătorul B. a fost părtinitor din cauza disputei lor (punct de vedere subiectiv) și deoarece, în mod simultan, acesta a adus acuzații reclamantului și a decis asupra rezultatului acuzațiilor (punct de vedere obiectiv).

În ceea ce priveşte testul subiectiv, aceasta a menționat că, în ciuda faptului că reclamantul utilizase toate mijloacele aflate la dispoziția sa pentru a contesta lipsa de imparțialitate a judecătorului, niciunul nu funcționase în cauza de față.

Instanțele naționale respinseseră argumentele sale privind lipsa de imparțialitate per ansamblu, fără nicio analiză sau verificare reală a faptelor. În special, cererea reclamantului privind recuzarea judecătorului B. fusese respinsă de un alt judecător printr-o hotărâre care nu cuprindea nicio motivare cu privire la acuzațiile de lipsă de imparțialitate și nu explora fapte alternative. În plus, Curtea de Apel Chișinău confirmase pur și simplu hotărârea instanței inferioare, fără a intra în detalii. Pentru un observator independent, acea situație poate fi considerată a da naștere unor preocupări legitime privind posibilitatea de părtinire.

În ceea ce privește testul obiectiv, Curtea a constatat că, în cazul de sfidare a instanței împotriva reclamantului, judecătorul B își însușise atât rolul de procuror, cât și pe cel de judecător și că nu au existat suficiente garanții pentru a exclude temerile legitime privind impactul unei astfel de proceduri asupra imparțialității judecătorului. Niciuna dintre hotărârile ulterioare nu a remediat acea situație deoarece nu au cuprins motive.

Prin urmare, Curtea a reținut că a fost încălcat art.6 par.1 în ceea ce priveşte imparțialitatea judecătorului B.

Curtea constată că apelul formulat de reclamant se referea la condamnarea acestuia pentru sfidarea instanței pe baza presupusului său comportament în timpul unei audieri în instanță. Aceasta consideră că natura infracțiunii pentru care a fost condamnat și a afirmațiilor făcute împotriva judecătorului B. impuneau ca acesta să fie audiat în persoană de curtea de apel (a se vedea, mutatis mutandis, Russu c. Republicii Moldova, nr. 7413/05, par.27, 13 noiembrie 2008).

Curtea a analizat deja plângeri similare privind presupuse neconvocări ale reclamanților la audieri în cazuri anterioare privind Republica Moldova (a se vedea, spre exemplu, Russu, citată mai sus, par.19-28; Godorozea c. Republicii Moldova, nr. 17023/05, par.31, 6 octombrie 2009; și Rassohin c. Republicii Moldova, nr. 11373/05, par.34, 18 octombrie 2011). În toate aceste cazuri, a constatat, făcând referire și la interpretarea legislației naționale de Plenul Curţii Supreme de Justiție a Republicii Moldova (a se vedea Godorozea, citată mai sus, par.24), că „în practică, instanțele judecătorești naționale nu acceptă ca probă suficientă trimiterea unei scrisori de către o instanță și solicită dovada expedierii”.

În cauza de față, Guvernul a susținut că reclamantului îi fusese trimisă citația, lucru confirmat de extrasul din registrul instanței. Reclamantul a contestat primirea acestei citații. Curtea constată că, la fel ca în cazurile menționate la alineatul precedent, nu există nicio probă la dosar că reclamantul a primit efectiv citația, după cum prevede jurisprudența națională. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită de cea pronunțată în cazurile menționate mai sus. În acest sens, Curtea respinge argumentul Guvernului că faptul că reclamantul nu a formulat apel împotriva deciziei din 25 decembrie 2006 reflecta opinia acestuia că procedura fusese echitabilă.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a reținut, de asemenea, că nu a apărut nicio chestiune separată în baza art.6 par.1 în ceea ce priveşte plângerea reclamantului referitoare la presupusa lipsă de motive pentru respingerea apelului său.

Curtea a hotărât că Republica Moldova trebuie să plătească reclamantului 1.500 EUR daune morale și 17 EUR costuri și cheltuieli.

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 4 = nine

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)