Forumul Judecătorilor din România și Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii să apere independența sistemului judiciar în raport cu declarațiile recente ale domnilor Raed Arafat și Adrian Streinu-Cercel

Instituirea stării de urgență nu înseamnă și stabilirea unei stări de impunitate față de faptele de corupție sau alte fapte penale în legătură cu achizițiile de echipamente medicale.

Comisia de la Veneția a statuat constant că „și în cele mai deosebite stări de urgență, domnia legii trebuie să prevaleze”.[1]

De asemenea, Declarația de la Geneva, adoptată de Congresul Mondial al Comisiei Internaționale a Juriștilor, a constatat că „rolul justiției și al profesiilor juridice este esențial în salvgardarea drepturilor omului și a statului de drept în perioade de criză, inclusiv atunci când se declară stare de urgență. Sistemul judiciar are un rol esențial în controlul celorlalte puteri ale statului și se asigură că orice legi și măsuri adoptate în perioada de criză respectă statul de drept, drepturile omului și, dacă este cazul, dreptul umanitar internațional. În perioadele de criză, principiul controlului judecătoresc asupra celorlalte puteri ale statului este indispensabil funcționării efective a statului de drept. Judecătorii trebuie să îşi menţină autoritatea în scopul exercitării competenței lor, în calitate de arbitri finali, de a asigura aplicarea legii. Însuși sistemul judiciar trebuie să aibă singur capacitatea de a decide asupra atributului jurisdicţional și a competenței de a se pronunța într-o cauză” (pct. 1 al Declaraţiei).

În același registru, GRECO (Grupul de state împotriva corupţiei) a avertizat, la 21.04.2020, asupra riscurilor crescute de corupţie în contextul urgenţei sanitare provocate de pandemia de COVID-19, arătând că sectorul sănătății este expus îndeosebi din cauza urgenței necesităților imediate de echipamente medicale și a simplificării regulilor referitoare la achizițiile publice, a serviciilor medicale supraîncărcate și a personalului medical surmenat, corupția putând exista sub diverse forme: mită în serviciile conexe sectorului medical, conflicte de interese, rolul lobby-ului în cercetarea și dezvoltarea unor noi produse, dar și comercializarea produselor medicale contrafăcute.

GRECO a invitat autoritățile centrale, regionale și locale la maximum de transparență în deciziile lor (”nu trebuie să permitem COVID-19 să compromită valorile și standardele noastre, inclusiv transparența și responsabilitatea”), amintind că deciziile trebuie să poată fi supuse controlului și să fie responsabile.[2]

În acest context, declarațiile unor reprezentanți oficiali ai statului român sau ai entităților publice implicate în demersurile de combatere a actualei pandemii, de natură a pune presiune asupra activității procurorilor în aspecte vizând eventuale cercetări judiciare asupra achizițiilor publice realizate în această perioadă, precum și a judecătorilor, cu ocazia soluționării unor asemenea dosare, sunt nepotrivite și pot afecta independența sistemului judiciar (dl Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București: „După ce se termină bolâșnița asta, pandemia, or sa vină alții să ne tragă de mânecă: dar cum ați realizat voi achizițiile? Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor”[3]; dl Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne: ”Cine a ocolit birocrația acum pentru achiziții sanitare să nu fie pedepsit! (…) Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede, ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă. Nimeni n-o să mai facă nimic pe viitor. Sunt două aspecte – pentru aspectele reale de corupție nu ai ce zice, dar dacă pentru depășirea unor aspecte birocratice cineva a încălcat o procedură, o regulă, luând în considerare că azi discutam de măști și peste două ore nu mai erau și trebuia să te miști foarte rapid.”)[4].

Judecătorul este independent de celelalte puteri ale statului, subordonându-se doar Constituției și legii. Procurorul, în limitele legii, este independent în activitatea de efectuare a urmăririi penale, neprimind ordine sau dispoziții din partea niciunei alte persoane sau entități. Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.

În baza art.30 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Legea nr.234/2018, secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligația corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea sau independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Într-un asemenea context, Forumul Judecătorilor din România și Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii să apere independența sistemului judiciar în raport cu declarațiile recente ale domnilor Raed Arafat și Adrian Streinu-Cercel.

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

 

Asociația Inițiativa pentru Justiție

procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte

procuror Sorin Lia, co-președinte

[1] A se vedea Avizul nr.359/2005, CDL-AD(2006)015-e – asupra protejării drepturilor omului în situații de urgență, disponibil la pagina web https://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2006)015-e [accesată ultima dată la 21.04.2020].

[2] A se vedea pagina web https://www.coe.int/en/web/greco/-/covid-19-pandemic-greco-warns-about-corruption-risks [accesată ultima dată la 21.04.2020].

[3] A se vedea pagina web https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23756688-adrian-streinu-cercel-achizitii-nimeni-nu-are-voie-atinga-noi.htm [accesată ultima dată la 21.04.2020].

[4] A se vedea pagina web https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/arafat-cine-a-ocolit-birocratia-acum-pentru-achizitii-sanitare-sa-nu-fie-pedepsit-daca-se-va-uita-in-ce-am-fost-avem-o-mare-problema-1293806 [accesată ultima dată la 21.04.2020].

No related posts.

Lasă un comentariu


three − = 0