Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită factorilor responsabili adoptarea unor măsuri urgente pentru ocuparea locurilor de judecător vacante la nivelul judecătoriilor

Asociația Forumul Judecătorilor din România readuce în atenția Plenului CSM situația critică în ceea ce priveşte deficitul de personal existent la nivelul structurilor din cadrul sistemului de justiţie, aspect care ar putea avea grave repercusiuni asupra calităţii actului de justiţie, respectiv asupra termenelor rezonabile de soluționare a dosarelor.

Astfel, la data de 14.09.2020, pe site-ul CSM a fost publicată lista posturilor vacante, doar la nivelul judecătoriilor existând un număr de 413 posturi libere de judecător. Dintre acestea, 122 de posturi au fost ocupate de magistraţi care au promovat examenul de capacitate în acest an.

În consecință, au rămas neocupate 291 de posturi vacante la nivelul judecătoriilor din țară. Acestora li se adaugă locurile care figurează ca fiind ocupate, dar, în concret, sunt temporar blocate, judecătorii fiind în concediu pentru creșterea copilului, detașați, delegați sau suspendați din diferite motive.

Totodată, în luna august 2020, s-a declanșat concursul pentru promovarea judecătorilor în funcție de execuție, astfel încât o parte considerabilă a judecătorilor care activează în prezent la judecătorii vor promova la tribunale.

În acest moment, la nivelul judecătoriilor activează un număr de 130 judecători stagiari, care vor finaliza stagiul de un an la 01.01.2021, dar cu privire la care nu s-a stabilit un calendar al examenului de capacitate și care, în orice caz, nu ar putea suplini numărul locurilor vacante din sistem.

Toate acestea în condiţiile subdimensionării schemelor de personal, astfel încât, chiar în situaţia în care locurile vacante ar fi ocupate în întregime, acestea nu ar putea asigura un număr suficient de magistraţi şi de grefieri pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii.

Potrivit rapoartelor CSM, la nivelul judecătoriilor a fost înregistrat, în cursul anului 2019, un volum total de activitate de 2.040.732 cauze. Au fost înregistrate 5 instanțe ce au depășit bariera de 50.000 de dosare: Judecătoria Iași (57.391), Judecătoria Sectorul 1 București (57.072), Judecătoria Constanța (52.145), Judecătoria Craiova (50.498) și Judecătoria Timișoara (50.122).

În anul 2019, s-a înregistrat o încărcătură medie a cauzelor pe schemă de 883 cauze și o încărcătură pe judecător de 1.159 cauze. Multe judecătorii au înregistrat în anul 2019 o încărcătură excesivă pe judecător, spre exemplu: Judecătoria Năsăud (2950 dosare/judecător), Judecătoria Șimleul Silvaniei (2385 dosare/judecător), Judecătoria Urziceni (2210 dosare/judecător), Judecătoria Oltenița (2182 dosare/judecător), Judecătoria Vatra Dornei (2047 dosare/judecător), Judecătoria Marghita (2007 dosare/judecător) și Judecătoria Sebeș (1942 dosare/judecător).

În contextul în care ultimul concurs de admitere în magistratură s-a desfășurat în anul 2019, iar concursul prevăzut în calendarul estimativ pentru luna martie 2020 nu s-a mai desfășurat, sunt necesare măsuri urgente pentru organizarea examenelor de admitere în profesie, astfel încât activitatea de judecată să nu aibă şi mai mult de suferit în detrimentul justițiabililor.

În analiza situației prezentate trebuie luate în considerare și dificultăţile create de instituirea, în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, a stării de urgență, cu consecința suspendării de drept a soluționării tuturor cauzelor care nu aveau caracter urgent, respectiv de instituirea unor noi tipuri de cereri de competenţa materială a instanţelor de judecată, ca urmare a Deciziei nr. 152/2020 a Curții Constituționale ori a intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020 privind unele măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, aspecte care au condus la creșterea volumului de muncă și la aglomerarea, în special, a judecătoriilor, fără însă ca numărul magistraţilor care activează în cadrul acestora să fie suficient măcar pentru ocuparea schemelor actuale.

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

No related posts.

Lasă un comentariu


− one = 2