Curtea de Apel Ploieşti a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la procedura de promovare efectivă a judecătorilor

Dosar nr. 714/42/2019

ASOCIAŢIA „FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA” Reclamant
DÎRZEANU IULIAN Reclamant
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII Pârât

16.02.2021

Soluția pe scurt: Admite cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la pronunţarea unei hotărâri preliminare (în procedura accelerată)

În temeiul art.267 TFUE sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare (în procedura accelerată), cu privire la următoarele întrebări:

1) Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), instituit potrivit deciziei nr.2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul art.267 TFUE, care poate fi supus întrebării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene? Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a MCV, instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgare şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxembourg la 25 aprilie 2005? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul MCV au caracter obligatoriu pentru statul român?

2) Poate fi interpretat principiul independenţei judecătorilor, consacrat de art.19 par.1 al doilea alineat din TUE şi art.47 din Carta drepturilor fundamentale, precum şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu referire la art.2 din TUE în sensul că priveşte şi procedurile privind promovarea judecătorilor în funcţie?

3) Se aduce atingere acestui principiu, prin instituirea unui sistem de promovare la instanţa superioară bazat exclusiv pe o evaluare sumară a activităţii şi a conduitei realizată de o comisie compusă din preşedintele instanţei de control judiciar şi de judecători ai acesteia, care realizează, separat, pe lângă evaluarea periodică a judecătorilor, atât evaluarea judecătorilor pentru promovare, cât şi controlul judiciar al hotărârilor pronunţate de aceştia?

4) Se aduce atingere principiului independenţei judecătorilor consacrat de art.19 par.1 al doilea alineat din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale, precum şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu referire la art.2 din TUE, în situaţia în care statul român nesocoteşte predictibilitatea şi securitatea juridică a dreptului U.E. acceptând MCV şi rapoartele sale şi conformându-se acestora vreme de peste 10 ani, iar apoi schimbând inopinat procedura de promovare a judecătorilor în funcţie de execuţie, împotriva recomandărilor MCV?

Suspendă judecata cauzei în baza disp. art.412 alin.1 pct.7 C.p.civ.

Cu recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Ploieşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2021.

Document: Încheiere sesizare CJUE    16.02.2021

No related posts.

Lasă un comentariu


2 + = three