Palatul Justiţiei – Legea prin care se reduce limita de vârstă a membrilor Casaţiei este neconstituţională (preluare din ziarul Dimineaţa, 29 mai 1932, anul 28, nr. 9131)

”Secţiunile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie au declarat neconstituţională dispoziţia introdusă în legea organizării judecătoreşti la 2 aprilie 1931, prin care se reduce limita de vârstă a membrilor Înaltei Curţi de la 70 de ani la 68 de ani. Cu acest prilej, suprema instanţă a stabilit o jurisprudenţă de extraordinară importanţă in fixarea noţiunii principiului de inamovibilitate a magistraturii, înscrisă în art. 108 din Constituţie.

Chestiunea a fost adusă in faţa justiţiei prin acţiunea în Contencios introdusă de d. T. Brăiloi, unul din consilierii Înaltei Curţi de Casaţie, scos la pensie la vârsta de 68 de ani în virtutea dispoziţiunii de lege modificatoare, mai sus arătate.

Acţiunea împotriva decretului regal de scoatere la pensie se întemeia pe consideraţiunea că noua dispoziţie nu s’ar aplica magistraţilor aflaţi în funcţie la data promulgării nouei legi, cari, au căpătat un drept câştigat în ce priveşte termenul de scoatere la pensie (urmând să se aplice numai magistraţilor cari devin membri ai Înaltei Curţi după promulgarea nouei legi) aceasta în baza principiului neretroactivităţii legilor.

Acţiunea se mai întemeia pe consideraţiunea că dispoziţiunea de reducere a limitei de vârstă aduce atingere principiului însuşi al inamovibilităţii magistraturii, care fiind înscris în Constituţie, face ca orice lege care direct sau piezis ştirbeşte acest principiu, sa fie de lege neconstituţională.

Alte motive de neconstituţionalitate ar fi că, consilierul de la Casaţie, care a obţinut această demnitate sub imperiul legii de organizare din 1928 ce prevedea limita de vârstă la 70 de ani, a câştigat acest drept care a intrat în patrimoniul său, aşa că reducerea limitei constitue o atingere a dreptului de proprietate garantat prin art. 17 din Constituţie.

Atât Curtea de Apel, cât şi Secţia III-a Curţii de Casaţie au respins acţiunea d-lui Brăiloiu ca nefondată, faţă cu noua lege. Aceste instanţe au judecat în limitele acestei legi, pe cari nu puteau de cât s’o aplice, ele neavând căderea să se ocupe de constituţionalitatea ei (cădere care constitue atributul esclusiv al Secţiunilor Unite ale Casaţiei).

DESBATERILE DE ERI

Desbaterile s’au desfăşurat priin faţa supremului for, sub preşidenţia d-lui Volanski prim preşedinte asistat de toţi preşedinţii de secţie. Ele au luat o amploare neobişnuită, fiind in discuţie o chestiune primordială ca aceea a inamovibilitaţii magistraturii şi în deosebi a membrilor celei mai înalte instanţe, care are rolul preponderent şi covârşitor în stat, de a cenzura toate celelalte puteri constituite (executiva şi legiuitoarea), şi de a judeca pe miniştrii ţării. Din partea d-lui Brăiloi au desvoltat pe larg recursul, d-nii Valeriu Roman şi Vălimărescu. In numele ministerului de justiţie a pledat d. av. Ulise Vasilescu, combătând recursul cu susţinerea că din moment ce Constituţia a declarat magistratura inamovibilă „in condiţiunile ce se vor stabili prin lege”, urmează ca s’a dat delegaţie legiuitorului ordinar să stabilească limita de vârstă a funcţiunii magistraţilor. Când deci o lege ordinară fixează o nouă limită, mărind-o sau micşorând-o, nu depăşeşte puterile ei şi nu calcă nici o dispoziţie a Constituţiei“. Dar d-sa a relevat că legea de organizare din 1924, întocmită imediat după promulgarea actualei Constituţii, a fixat limita de vârstă pentru membrii Casaţiei, la 68 de ani, iar mai târziu, în 1928 s’a modificat legea, mărindu-se limita până la 70 de ani. Astfel că legea din 1931, n’a făcut decât să revină la termenul fixat prin legea din 1924 împotriva căreia nu s’a putut aduce nici o încriminare de neconstituţionalitate.

CONCLUZIILE PROCURORULUI

Interesant a fost că procurorul general, d. Viforeanu, care a ţinut să releve că situaţia Înaltei Curţi este cam delicată deoarece are să judece oarecum în propria ei cauză,a pus concluziuni în acelaşi sens ca şi ale reclamantului, argumentând că dispoziţia din legea de la 1931 este neconstituţională. A susţinut că limita de vârstă este un element esenţial al inamovibilităţii, căci dacă s’ar putea scădea mereu prin legi ordinare, s’ar ajunge la distrugerea ei, care constitue garanţia justiţiei însăşi, împrejurarea că înainte de legea de la 1928 care urcase limita de vârstă la 70 ani, a fost cea din 1924 și că legea din 1931 n’a făcut decât să revină la primul termen, — a fost tratată de procurorul general in felul următor : o lege care urmărește limita nu face decât să Intărească principiul și vederile Constituţiei asupra inamovibilităţii magistraturii, aşa că nu se mai poate reveni prin altă lege asupra termenului din legea cea atât de constituţională, fiindcă micşorându-se termenul se isbeşte în inamovibilitatea statornicită în spiritul Constituţiei prin ea.

Căci dacă s’ar admite contrariul, că adică se poate scădea sub 70 de ani limita de vârstă, din jocul acesta ar rezulta că sunt două feluri de inamovibilităţi: una garantată de Constituţie şi alta negarantată. In interesul justiţiei (nu al consilierilor de la Casaţie — a adaugat d. procuror general Viforeanu), — a conchis cerând să fie declarată de neconstituţională legea, spre a face puterea executivă (!) să ştie odată pentru totdeauna că inamovibilitatea magistraturii — şi a celei mai înalte magistraturi — este un patrimoniu naţional, este temelia însăşi a justiţiei, de care nu se poate atinge. Suprema Curte s’a retras în camera de chibzuire, spre a decide asupra unei chestiuni de principiu, care printr’un curios joc al mecanicei împrejurărilor punea pe membrii înaltei Curţi In postura — în care nu era deci cu nimic vinovată, — de a hotărî implicit de soarta fiecăruia din membri (fiindcă de hotărirea luată asupra principiului, depindea dacă dânşii vor eşi la pensie la 68 sau la 70 de ani), înalţii magistraţi au fost însă reconfortaţi de cuvintele procurorului general cum că această excepţională şi nedorită postură nu trebue să le provoace nici o jenă, nici turburare a conştiinţelor, ci ridicându-se cu toţii pe un plan superior să rezolve fără şovăire chestiunea,in lumina principiilor şi al interesului general, cu conştiinţa datoriei împlinite în mod curajos. Justiţia trebue servită de preoţi cari n’au a se teme de nimic“ — şi aceasta nu se poate fără ca garanţia inamovibilităţii să fie reală.

După o oră de deliberare, Suprema Curte s’a pronunţat, admiţând recursul d-lui Brăiloi şi declarând legea de reducerea limitei de vârstă a consilierilor Casaţiei, ca neconstituţională, deci neaplicabilă. Recursul în fond fost trimes la secţia Ill-a a Casaţiei, care nemai ţinând seama de această lege, va admite acţiunea în Contencios ad-lui Brăiloi şi va anula decretul de scoatere a d-sale la pensie.

Acţiunile intentate de ceilalţi membrii ai Casaţiei —pensionaţi în aceleaşi condiţii, dintre cari şi aceea a d-lui Em. Miclescu fost preşedinte al secţiei I a Înaltei Curţi, vor primi aceeaşi rezolvare.”

No related posts.

Lasă un comentariu


six − 2 =