Instanțele de proximitate din Franța îndeplinesc, în principiu, condițiile pentru a fi considerate drept “tribunale”, în sensul art.6 par.1 din Convenție

CEDO, cauza Kotoujansky c. Franței, decizia de inadmisibilitate din 25 septembrie 2008, cererea nr. 16157/07

Situația de fapt

La data de 4 aprilie 2005, reclamanta Georgette Kotouansky, născută în 1952 și având domiciliul în Starsbourg, a fost sancționată contravențional de instanța de proximitate din Illkirch-Graffenstaden pentru depășirea vitezei legale, cu amendă, iar la data de 16 martie 2006, printr-o hotărâre a instanței locale din Ostwald, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 135 de euro, conform Codului rutier aflat la acea perioadă în vigoare. Contravenția primită se încadra în clasa a patra de contravenții.

La 23 martie 2006, reclamanta a formulat recurs la Curtea de Casație, sub forma unui memoriu personal, pentru ca, ulterior, la 21 august 2006, procurorul general să-l informeze pe avocatul reclamantei cu privire la respingerea recursului.

La 28 august 2006, reclamanta a formulat observații suplimentare, iar la data de 3 octombrie 2006, Curtea de Casație a decis, în baza art. 567 alin. 1 par.1 din Codul de procedură penală, respingerea observațiior și a căii de atac, pe motiv că nu există certitudini temeinice de admitere.

Aceasta s-a plâns cu privire la sancționarea din prima instanță, deoarece magistratul nu era unul profesionist, ci doar un avocat angajat pe această funcție pentru o perioadă determinată. De asemenea, reclamanta s-a mai plâns pentru lipsa motivării deciziei instanței de proximitate.

Reclamanta susține în continuare că, atât art. 567 alin. 1 din Codul de procedură penală, cât și ordonanța din 8 iunie 2006 nu sunt în concordanță cu prevederile Convenției, precum și faptul că decizia luată nu a fost motivată. Recursul său a fost examinat în detaliu înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței din 8 iunie 2006.

În cele din urmă, reclamanta invocă încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 adițional la Convenție, deoarece singura sa cale de atac internă împotriva hotărârii instanței locale a fost recursul, astfel fiind privată de cel de-al doilea grad de jurisdicție în materie penală.

Asupra art. 6 par. 1 din Convenție

Reclamanta pretinde faptul că hotărârea din prima instanță nu a fost pronunțată de un judecător profesionist și a invocat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție.

Curtea reiterează faptul că un organism judiciar este considerat ca fiind un “tribunal” în sensul art.6 din Convenție, dacă are funcția de a “soluționa, pe baza normelor de drept și în urma unei proceduri organizate, orice problemă aflată în cadrul jurisdicției sale” (spre exemplu, Sramek c. Austriei, hotărârea din 22 octombrie 1984, par. 36). În plus, pentru a îndeplini cerințele art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea include în noțiunea de organ judiciar faptul că acesta trebuie să fie “stabilit prin lege” dar și “independent și imparțial, permițând cetățenilor să obțină decizii definitive motivate în cazul unor dispute”.

În primul rând, Curtea constată competența de soluționare a contravențiilor din clasa a patra ca fiind expres prevăzută prin lege. Tot Curtea notează că Legea organică nr. 2003-153 din 26 februarie 2003 privind instanțele locale, care a modificat Ordonanța nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958, privind statutul sistemului judiciar, definește în mod expres competențele necesare unei instante de judecată pentru o bună desfășurare a activității. Se observă, în special, condițiile referitoare la competențe și experiența necesară pentru numirea acestor judecători sunt stabilite prin lege și au fost specificate de decizia Consiliului Constituțional din 20 februarie 2003 (nr. 2003-466) pentru asigurarea și respectarea independenței și imparțialității acestora. Această lege subliniază, de asemenea, faptul că instanțele respective fac parte din sistemul judiciar național.

Prin urmare, având în vedere toate aceste legi și reglementări referitoare la jurisdicții locale, Curtea consideră că aceste instanțe de proximitate îndeplinesc, în principiu, condițiile pentru a fi considerate drept “tribunale”, în sensul art.6 par.1 din Convenție. Astfel, la acest capat de cerere, plângerea trebuie respinsă ca nefondată, în conformitate cu art. 35 par.3 si 4 din Convenție.

De asemenea, reclamanta s-a plans și referitor la nemotivarea deciziei instanței în sensul art. 6 par. 1 al Convenției, însă Curtea a observat că recurenta nu a ridicat această problemă în fața Curții de Casație, prin urmare, cererea trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs.

Asupra art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție

Reclamanta invocă faptul că a fost lipsită de dreptul la un recurs în materie penală.

Curtea statuează că reclamanta a fost condamnată pentru o contravenție din clasa a patra de contravenții, iar singura cale de atac oferită de sistemul de justiție francez împotriva hotărârilor judecătorești de proximitate este recursul la Curtea de Casație. Cu toate acestea, Curtea reamintește că, în temeiul art. 2 al Protocolului 7, statele părți la Convenție își păstrează dreptul de a decide asupra modificării sferei de aplicare a recursurilor atâta timp cât există un fundament juridic (a se vedea hotărârile din 30 mai 2000 și 2 iunie 2000, Loewenguth c. Franței și Deperrois c. Franței, cererile nr. 53183/99 și nr. 48203/99).

Prin urmare, Curtea consideră că posibilitatea oferită reclamantului de a formula recurs împotriva hotărârii din 16 martie 2006, la instanța locală, îndeplinește cerințele prevăzute la art. 2 din Protocolul nr. 7. În orice caz, Curtea constată că contravenția în cauză este de clasa a patra. Prin urmare, se aplică al doilea paragraf al art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și că trebuie respins în conformitate cu art. 35 par. 3 și 4 din Convenție.

Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


two + = 10

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)