Comisia de la Veneția privind modificările aduse legilor justiției vizând Consiliul Superior al Magistraturii

Forumul Judecătorilor din România a publicat traducerea în limba română a Avizului preliminar emis la 13 iulie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse legilor justiției.

 

În ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia de la Veneția a reţinut următoarele aspecte:

 

„132. Potrivit propunerii de modificare a Legii nr. 317/2004 (noile articole propuse 38, 40 și 41), luarea deciziilor cu privire la subiecte cu relevanță specifică pentru cele două profesii – judecători și procurori – se transferă de la plen la cele două secții ale CSM (pentru judecători și respectiv pentru procurori).[1]

  1. Acest transfer de competențe, ce are ca scop separarea clară a carierelor judecătorilor și procurorilor, a fost, potrivit autorităților române, solicitat în anul 2017 printr-o rezoluție a judecătorilor de la toate instanțele din țară, prin președinții acestora. Noua modalitate de luare a deciziilor ar conduce la consolidarea independenței judecătorilor, ceea ce nu este întrutotul posibil, atât timp cât deciziile privind carierele judecătorilor sunt luate și de procurori
  2. Comisia de la Veneția a afirmat în Raportul său privind parchetele sus-menționat: „Dacă consiliile procurorilor și ale judecătorilor sunt constituite într-un organism unic, trebuie stabilite mecanisme astfel încât judecătorii și procurorii să nu dețină mai multe voturi decât celălalt grup pe subiecte legate de numirile și procedurile disciplinare reciproce, întrucât este posibil ca procurorii, datorită specificului activității lor curente, să aibă o altă atitudine decât judecătorii cu privire la independența judiciară și mai ales procedurile disciplinare […].”[2] Comisia și-a reiterat poziția în anul 2014 în Avizul privind revizuirea Constituției României,[3] cu privire la propunerea de a încredința secției pentru judecători numirea judecătorilor și secției pentru procurori numirea procurorilor.
  3. Schimbarea propusă este, în principiu, binevenită, sub rezerva considerațiilor din secțiunea următoare. Chiar dacă judecătorii și procurorii sunt și unii și alții parte din autoritatea judecătorească și chiar dacă pot trece de la o carieră la alta, regulile diferă cu privire la multe aspecte și trebuie gestionate de organisme sau structuri diferite. Controlul ierarhic al procurorilor, care este principala diferență substanțială, are consecințe în domeniul managementului și disciplinei.
  4. Atât potrivit legii în vigoare, cât și propunerii de lege, reprezentanții societății civile membri ai CSM doar „participă”, fără drept de vot, la ședințele plenului. Propunerea de modificare stipulează clar că acești reprezentați „nu participă” la ședințele secțiilor și descrie în mod exhaustiv îndatoririle acestora: de a informa organizațiile din societatea civilă cu privire la activitatea CSM și de a le consulta în legătură demersurile care ar trebui întreprinse de CSM pentru îmbunătățirea funcționării instituțiilor judiciare; de a monitoriza respectarea de către CSM a obligațiilor de transparență, acces la informații de interes public și soluționarea petițiilor de la societatea civilă (alineatul 6 al noului articol 54 al Legii nr.317/2004). Ceea ce înseamnă că practic reprezentanții societății civile nu pot vota nicio decizie a Consiliului.
  5. După cum a menționat Comisia de la Veneția în numeroase ocazii,[4] pentru a evita percepția de corporatism cu privire la consiliile judiciare, este important ca aceste consilii să includă în lucrările lor persoane din afara sistemului judiciar. În avizul său din anul 2014 referitor la România și consecventă cu opinia sa, Comisia a afirmat:

„un consiliu judiciar autonom care garantează independența justiției nu înseamnă că judecătorii se pot auto-guverna. Gestionarea organizării administrative a sistemului judiciar nu trebuie neapărat să aparțină în întregime judecătorilor. În fapt, de regulă, în componența Consiliului este preconizată prezența unor membri care nu fac parte din sistemul judiciar, care reprezintă alte puteri ale statului sau segmentele academice sau profesionale ale societății. Această reprezentare este justificată întrucât obiectivele Consiliului sunt legate nu numai de interesele membrilor sistemului judiciar, ci în special de interesul general. Controlul calității și imparțialității justiției este un rol care depășește interesele unui judecător sau altul. Calitatea acestui control exercitat de Consiliu va duce la creșterea încrederii cetățenilor în justiție’’

  1. Această condiție nu poate fi considerată îndeplinită dacă legea prevede că membrii CSM care nu provin din sistemul judiciar (sunt doar doi dintr-un total de 19 membri) nu vor lua parte la adoptarea cel puțin a unei părți din decizii, de interes mai general, luate de CSM. Rolul limitat acordat reprezentanților societății civile în activitatea CSM nu pare a fi o soluție adecvată și ar trebui regândită.
  2. Potrivit modificărilor propuse (noul articol 55 (1)-(5) din Legea nr.317/2004), un membru ales al CSM poate fi revocat oricând dacă: a) nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a fi membru ales al CSM; b) persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, iar măsura a rămas definitivă; c) persoanei în cauză îi este retrasă încrederea de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcţionează efectiv la instanţele sau parchetele pe care aceasta le reprezintă. Aceste prevederi (care nu sunt o noutate completă) sunt problematice.[5]
  3. În privința primului motiv, nu este clar ce înseamnă exact că „persoana în cauză nu mai îndeplinește condițiile legale pentru fi membru ales al CSM”. Exceptând cazurile de excludere specifice (1/ cazuri de conflicte interese potențiale și 2/ cazuri de apartenență trecută sau actuală la serviciile de informații, cazuri pentru care se completează o declarație pe proprie răspundere privind interesele, respectiv, o declarație de non-apartenență), (propunerea de) legea nu prevede nicio altă condiție pentru a fi ales membru al CSM.
  4. Posibilitatea revocării unui membru al CSM pentru că i-a fost aplicată “o sancțiune disciplinară dintre cele prevăzute de lege pentru judecători și procurori” (articolul 55 (1) b) este de asemenea discutabilă întrucât permite revocarea membrului chiar și în cazul celei mai ușoare sancțiuni disciplinare. În plus, în acest caz apare și problema unei duble sancțiuni pentru aceeași încălcare.
  5. Cel de-al treilea motiv, care permite revocarea membrilor aleși ai CSM prin retragerea încrederii i.e. prin votul adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor (procedura este explicată în noul articol 55, paragraful (3)), este cel mai problematic.
  6. Comisia de la Veneția a obiectat în mod constant împotriva introducerii unui astfel de mecanism, întrucât implică o evaluare subiectivă și i-ar putea împiedica pe reprezentanții aleși să ia decizii în mod independent. [6]

Votul de încredere este mai degrabă specific instituțiilor politice și nu este potrivit unor instituții precum consiliile judiciare și, cu atât mai puțin, membrilor individuali ai acestor consilii. Comisia a afirmat în Avizul său din 2014 privind revizuirea Constituției României că “[…] o persoană aleasă într-o poziție importantă cum este cea de membru al unui consiliu judiciar nu ar trebui să facă obiectul revocării doar pentru că electoratul nu este de acord cu deciziile luate. Persoanele alese în astfel de funcții au datoria de a contribui cu propria judecată independentă la deciziile importante pe care CSM trebuie să le ia, fără a fi nevoite să ia în calcul o posibilă revocare. Mai mult, o astfel de regulă este dificil de conciliat cu atribuțiile disciplinare ale CSM. Revocarea în condiții foarte stricte, cum ar fi absența de la ședințe sau neglijarea în alt mod a îndatoririlor, ar putea fi prevăzută de legea privind organizarea și funcționarea CSM.” Comisia remarca în acel context că Curtea Constituțională a declarat acest mecanism neconstituțional.[7]

  1. Potrivit autorităților din România, la șase ani după decizia Curții Constituționale, a fost necesară completarea lacunei întrucât, în ciuda cererilor repetate formulate de judecători și procurori de a dispune de o astfel de posibilitate, nu exista niciun mecanism de administrare a responsabilității membrilor CSM. S-a mai explicat că procedura propusă cuprinde toate garanțiile necesare privind dreptul la apărare al membrilor CSM în cauză și pentru stabilitatea instituțională a CSM. Deși preocuparea legiuitorului pentru astfel de garanții este binevenită, obiecția de principiu se menține deoarece, dincolo de aspectele procedurale, un astfel de mecanism de revocare introduce fără îndoială o amenințare la adresa independenței și imparțialității membrilor aleși ai CSM în îndeplinirea îndatoririlor lor în cadrul CSM.
  2. La fel de problematic este alineatul 4 al noului articol 55, care prevede că retragerea încrederii poate fi decisă printr-o petiție semnată de majoritatea judecătorilor sau procurorilor de la instanțele ori parchetele pe care le reprezintă respectivul membru al CSM. Ceea ce înseamnă că revocarea poate fi decisă fără convocarea unei ședințe și fără ca membrul CSM în cauză să aibă posibilitatea să se adreseze judecătorilor sau procurorilor și să se apere/să își prezinte punctul de vedere, așa cum se întâmplă în cazul votului de retragere a încrederii (alineatul 3 (e) al noului articol 55).
  3. Interpelarea membrilor CSM (de către un anumit număr de judecători sau procurori sau de asociațiile profesionale, cu privire la activitatea pe care o desfășoară, modul în care își respectă angajamentele asumate cu ocazia alegerii – noul articol 551) poate fi considerată o noutate pozitivă în privința răspunderii membrilor CSM și a transparenței activității lor. În mod similar, regulile de publicitate propuse cu privire la ședințele plenului CSM, programe etc. sunt propuneri binevenite. Va fi important să se asigure că acest mecanism este folosit într-adevăr în slujba deschiderii și transparenței, dezbaterilor fructuoase și transparente cu membrii sistemului judiciar și nu ca o modalitate de exercitare a controlului sau influenței asupra membrilor CSM de către alegătorii lor.
  4. Se recomandă reexaminarea și precizarea mai clară, în lumina observațiilor de mai sus, a motivelor pentru revocarea membrilor CSM și eliminarea votului de retragere a încrederii de către adunările generale ale instanțelor și parchetelor (inclusiv prin petiție) dintre motivele admisibile.”

Notă: Această traducere reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, fiind realizată la cererea sa. Orice preluare a textului se va efectua sub condiţia următoarei mențiuni: „Traducerea acestui aviz reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România”. Textul integral al traducerii poate fi accesat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Avizul-Comisiei-de-la-Venetia-legile-justitiei-traducere-RO.pdf .

[1] Dincolo de alegerea și revocarea Președintelui și Vice-președintelui CSM, plenul rămâne competent în special pentru soluționarea sesizărilor privind apărarea independenței autorității judecătorești, la cerere sau din oficiu, și pentru adoptarea codului deontologic al judecătorilor și procurorilor. Validează rezultatul votului pentru retragerea încrederii membrilor CSM și finalizează procedura luând notă de retragerea încrederii (a se vedea articolul 36 din Legea 317/2004 pentru alte atribuții). Aceste competențe ale plenului nu sunt o excepție ci o aplicare a poziției constituționale (și practice) a CSM ca reprezentant al întregii autorități judecătorești.

[2] CDL-AD(2010)040, Raport privind standardele europene referitoare la independența sistemului judiciar: Partea a II-a: Parchetele, paragraful 66. A se vedea și CDL-AD(2014)008, Aviz privind Propunerea de lege privind înaltul consiliu al judecătorilor și procurorilor (HJPC) din Bosnia – Herțegovina, paragrafele 58-59, unde Comisia de la Veneția a subliniat în mai multe rânduri următorul aspect: „Legea din anul 2004 a creat HJPC ca organism unic și uniform. Deși acest lucru nu este complet neobișnuit, în mod ideal cele două profesii – judecători și procurori – ar trebui să fie reprezentate de două structuri diferite. Din acest motiv, structura inițială a HJPC a fost criticată și s-a recomandat sub-împărțirea în două sub-consilii (…) Totuși, dacă ambele profesii sunt reprezentate în cadrul aceleiași structuri, structura respectivă trebuie să asigure o separare clară între cele două profesii […]”

[3] CDL-AD(2014)010, Aviz privind propunerea de revizuire a Constituției României, paragraful 196.

[4] CDL-AD(2010)040, para. 65, CDL-AD(2014)010, para. 188

[5] Deși există și cazuri în care neîndeplinirea condițiilor este evidentă, cum ar fi cel al pensionării unui judecător sau procuror. Acesta își pierde ipso facto calitatea de membru al CSM.

[6] CDL-AD(2014)029, Aviz privind propunerea de modificare a Legii referitoare la Consiliul de stat al procurorilor din Serbia, paragraful 56: „[…] Membrii consiliilor procurorilor sunt autonomi (a se vedea articolul 164 din Constituție), iar a-i supune unui vot de retragere a încrederii îi face prea dependenți de dorințele procurorilor și înseamnă practic că un membru ales al SPC poate fi revocat în orice moment fără motive obiective. Comisia de la Veneția recomandă ferm neintroducerea unei asemenea proceduri.”

[7] CDL-AD(2014)010, paragraful 194; a se vedea și Curtea Constituțională a României, Decizia nr. 196/2013.

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− five = 1

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)