ÎCCJ: ”Pronunţarea de către o comisie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unei soluţii, fie ea şi provizorie, asupra cererilor înaintate de magistraţi, excedează atribuţiilor conferite comisiilor de lucru din cadrul CSM de dispoziţiile art.68 alin.1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ dat în executarea şi aplicarea prevederilor art.53 ind.1 alin.1 şi 2 din Legea nr.317/2004, potrivit cărora comisiile de lucru au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru secţii şi nu au competenţa de a da soluţii într-o cerere cu care este învestită una dintre secţiile Consiliului Superior al Magistraturii”

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr.5919 din 25 noiembrie 2021)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

  1. Circumstanţele cauzei
  2. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul  CD a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia  pentru procurori: anularea  Hotărârii  nr. 499 din 26 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori; obligarea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori să soluţioneze efectiv cererea sa de pensionare, respectiv să emită o hotărâre prin care să constate că îndeplineşte toate cerinţele legale pentru acordarea pensiei de serviciu şi că se impune înaintarea către Preşedintele României a propunerii de emitere a decretului de eliberare din funcţie prin pensionare.

  1. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 17 din 15 martie 2021, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul CD, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori şi a anulat Hotărârea nr. 499 din 26 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori;

A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori să procedeze la soluţionarea cererii reclamantului CD de eliberare din funcţie prin pensionare.

  1. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 17 din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii şi respingerea acesteia ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că intimatul-reclamant a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, prin cererea înregistrată sub nr. 5651/06.03.2020, eliberarea sa din funcţie prin pensionare, începând cu data de 01.04.2020, deşi la momentul formulării acestei cereri era suspendat din funcţia de procuror.

Subsumat motivului de casare invocat, apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a art. 53 ind. 1, art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004, art. 68, art. 69, art. 54 şi art. 38 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 1073/2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, art. 2 alin. (1) lit. c) şi i), art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/20004.

Astfel, într-o primă critică, arată că în mod eronat a respins instanţa de fond excepţia inadmisibilității cererii, în condiţiile în care intimatul-reclamant a solicitat anularea Hotărârii nr. 499 din 26.05.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă plângerea sa prealabilă îndreptată împotriva minutei şedinţei Comisiei nr. 2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31 martie 2020.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precizând că hotărârea atacată în cauză nu este act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, întrucât nu naşte, modifică sau stinge raporturi juridice.

Susţine că Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător, nu şi răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia, întrucât rolul plângerii prealabile, conform art. 7 din acelaşi act normativ, este acela de a da posibilitatea autorităţii publice să revină asupra actului pretins vătămător prin revocarea acestuia, soluţia şi răspunsul la această solicitare nefiind date în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii şi nereprezentând un nou act administrativ.

De asemenea, susține că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată derivă şi din faptul că minuta şedinţei Comisiei nr. 2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31 martie 2020, prin care s-a dispus amânarea cererii intimatului-reclamant de eliberare din funcţie prin pensionare, nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât amânarea soluţionării unei cereri nu dă naştere, modifică ori stinge raporturi juridice.

Apreciază că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că soluţia Comisiei nr. 2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii excedează atribuţiilor acesteia, invocând în acest sens dispoziţiile art. 53 ind. 1 din Legea nr. 317/2004, referitoare la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, art. 68, art. 69, art. 54 şi art. 38 alin. (1) din Regulament. Mai mult, amânarea soluţionării cererii de eliberare a intimatului-reclamant din funcţie prin pensionare până la data încetării cazului de suspendare nu excedează atribuţiilor comisiei şi nu încalcă atribuţiile Secţiei pentru procurori, care, potrivit art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004, propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a procurorilor; o eventuală încălcare a competenţei ce revine Secţiei pentru procurori s-ar fi putut reţine în situaţia eliberării din funcţie a intimatului-reclamant sau a respingerii cererii sale.

Recurentul-pârât susţine că instanţa a interpretat şi aplicat greşit şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, asimilând nejustificat modul de soluţionare a plângerii prealabile formulate de intimatul-reclamant împotriva minutei din 31.03.2020 a Comisiei nr. 2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” cu un refuz de soluţionare a cererii şi cu un exces de putere din partea Secţiei pentru procurori.

Consideră că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri sau de un exces de putere, câtă vreme s-a pronunţat cu privire la plângerea prealabilă.

Totodată, susţine că este eronată şi aprecierea instanţei de fond conform căreia amânarea soluţionării cererii de pensionare a intimatului-reclamant pe o perioadă nedeterminată echivalează cu o veritabilă suspendare a soluţionării cererii de eliberare din funcţie prin pensionare, deşi amânarea soluţionării cererii s-a făcut pentru o durată limitată în timp.

  1. Apărările intimatului-reclamant

Deşi a fost legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

  1. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul CD a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia  pentru procurori: anularea  Hotărârii  nr. 499 din 29 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori; obligarea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori să soluţioneze efectiv cererea sa de pensionare, respectiv să emită o hotărâre prin care să constate că îndeplineşte toate cerinţele legale pentru acordarea pensiei de serviciu şi că se impune înaintarea către Preşedintele României a propunerii de emitere a decretului de eliberare din funcţie prin pensionare.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul CD şi a anulat Hotărârea nr. 499 din 26 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, obligând pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori să procedeze la soluţionarea cererii reclamantului CD de eliberare din funcţie prin pensionare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Într-o primă critică, recurentul-pârât susţine că în mod eronat a respins instanţa de fond excepţia inadmisibilității, în condiţiile în care nici Hotărârea nr. 499 din 26.05.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi nici minuta şedinţei Comisiei nr. 2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31 martie 2020 nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Astfel, în cauză se constată că intimatul-reclamant s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, solicitând eliberarea din funcţie prin pensionare începând cu data de 01.04.2020, cererea fiind înregistrată sub nr.5651/06.03.2020.

Cererea intimatului-reclamant de eliberare din funcţie prin pensionare a fost analizată de către Comisia nr. 2 Procurori – „Resurse umane şi organizare”, în şedinţa din data de 31.03.2020, dispunându-se amânarea soluţionării cererii până la data încetării cazului de suspendare.

La data formulării acestei cereri, intimatul-reclamant era suspendat din funcţie ca urmare a faptului că prin Hotărârea nr.22 din 09.01.2020 a Secţiei pentru procurori s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror a intimatului-reclamant, începând cu data de 19.12.2019. Ulterior, prin sentinţa nr.52/16.06.2020 a Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea intimatului-reclamant formulată împotriva Hotărârii nr.22 din 09.01.2020 a Secţiei pentru procurori şi s-a dispus anularea în parte a acesteia, în sensul că data începerii măsurii de suspendare este 09.01.2020.

Intimatul-reclamant a formulat plângere prealabilă împotriva minutei şedinţei Comisiei nr.2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31.03.2020, iar prin Hotărârea nr.499 din 26.05.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins plângerea prealabilă, ca neîntemeiată.

Contrar celor susţinute de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi în acord cu cele reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte constată că înscrisurile în discuţie, respectiv minuta şedinţei Comisiei nr.2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31.03.2020 şi Hotărârea nr.499 din 26.05.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prin minuta şedinţei Comisiei nr.2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31.03.2020, depusă în copie la fila 41 din dosarul de fond, s-a menţionat: „Soluţia Comisiei: Comisia a decis amânarea soluţionării cererii de pensionare formulată de domnul CD, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în prezent suspendat din funcţie, până la data încetării cazului de suspendare, urmând să fie formulat un răspuns în acest sens.”

Prin urmare, Înalta Curte constată că este greşită susţinerea recurentului-pârât în sensul că minuta Comisiei nu naşte, modifică sau stinge raporturi juridice, câtă vreme amânarea soluţionării cererii de pensionare constituie în sine o modalitate de soluţionare provizorie a cererii formulate de către intimatul-reclamant, modificatoare a unui raport juridic, înscriindu-se din această perspectivă noţiunii de act administrativ.

De altfel, Înalta Curte constată că în cuprinsul Hotărârii nr.499 din 26.05.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reţinut chiar de către emitentul hotărârii că „amânarea soluţionării cererii de pensionare, formulată de domnul CD, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în prezent suspendat din funcţie, până la data încetării cazului de suspendare, dispusă prin minuta şedinţei Comisiei nr.2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31.03.2020, modifică raporturile juridice născute prin formularea cererii de pensionare prin amânarea termenului de analizare a acesteia. În raport de efectul juridic produs, minuta ce face obiectul plângerii prealabile formulate de domnul CD este un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, susceptibil de a fi atacată prin plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin. 1din aceeaşi lege, la Secţia pentru procutori a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. q) din Legea nr. 317/2004 (…).”

Aceasta a fost raţiunea pentru care Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat prin Hotărârea nr.499 din 26.05.2020 plângerea prealabilă formulată de intimatul-reclamant cu privire la minuta şedinţei Comisiei nr.2 Procurori – „Resurse umane şi organizare” din data de 31.03.2020, respingând-o ca neîntemeiată.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte aceeaşi minută, prima instanţă a reţinut în mod corect că pronunţarea de către o comisie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unei soluţii, fie ea şi provizorie, asupra cererilor înaintate de magistraţi, excede atribuţiilor conferite comisiilor de lucru din cadrul CSM de dispoziţiile art.68 alin.1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, act normativ dat în executarea şi aplicarea prevederilor art.53 ind.1 alin.1 şi 2 din Legea nr.317/2004, potrivit cărora comisiile de lucru au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru secţii şi nu au competenţa de a da soluţii într-o cerere cu care este învestită una dintre secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cum este cazul din speţă.

Pe de altă parte, recurentul-pârât susţine prin cererea de recurs că nici Hotărârea nr.499 din 26.05.2020 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu ar fi un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu naşte, modifică sau stinge raporturi juridice, critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, în condiţiile în care prin această hotărâre s-a respins plângerea prealabilă a intimatului-reclamant formulată cu privire la minuta Comisiei nr. 2 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai mult, prima instanţă a reţinut în mod corect că, întrucât soluţia de suspendare a soluţionării cererii de pensionare a reclamantului este de competenţa Secţiei pentru Procurori şi nu a unei comisii de lucru din cadrul acesteia, respingerea contestaţiei petentului prin Hotărârea nr.499/26 mai 2020, în condiţiile în care prin contestaţia formulată s-a invocat şi chestiunea pronunţării soluţiei de un organ necompetent şi s-a solicitat Secţiei pentru procurori să analizeze cererea formulată, nu reprezintă altceva decât exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei Secţiei pentru procurori de a nu rezolva cererea reclamantului, aşadar un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art.2 alin.1 lit. i) din Legea nr.554/2004, motiv pentru care prima instanţă a apreciat că demersul judiciar al reclamantului este unul admisibil prin prisma prevederilor art.8 alin.1 teza a-II a din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, este nefondată susţinerea recurentului-pârât în sensul că, în ceea ce priveşte Hotărârea nr.499/26 mai 2020, soluţia de respingere a plângerii nu poate fi asimilată noţiunii de act administrativ unilateral, apt să producă efecte în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme pentru a fi considerat act administrativ legiuitorul nu a impus condiţia de admitere a plângerii.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate  în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii Bucureşti – Secţia pentru Procurori împotriva sentinţei nr. 17 din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

No related posts.

Lasă un comentariu


5 − = four