Aplicarea unei reguli de imunitate absolută pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi considerată a depăși marja de apreciere de care se bucură statele pentru a limita dreptul de acces al unei persoane la o instanță

CEDO, cauza Antonio Esposito c. Italiei, decizia de inadmisibilitate din 5 aprilie 2007, cererea nr. 34971/02

Situația de fapt

Reclamantul, domnul Antonio Esposito, s-a născut în 1940 în Italia și locuiește în Roma. El este magistrat și a fost supus unei proceduri de transfer de birou obligatorii de către Consiliul Superior al Magistraturii (“CSM”) din cauza ”incompatibilității mediului”.

În timpul acestei proceduri, doi membri ai CSM au făcut o serie de declarații, pe care reclamantul le-a estimat drept defăimătoare. La solicitarea mai multor membri ai CSM, s-a decis publicarea procedurilor de transfer în Buletinul Oficial.

Reclamantul a contestat această decizie la Tribunalul Administrativ Regional, care a dispus suspendarea. A fost depus un apel împotriva acestei decizii.  Reclamantul susține că transferul său a fost supus atenției Televideo, aparținând de serviciul național public de radiodifuziune Rai. Reclamantul a înaintat instanței de judecată o cerere de daune-interese împotriva celor doi membri ai CSM și a susținut că declarațiile făcute în cadrul procedurii de transfer i-au încălcat onoarea și dreptul de a se bucure de o bună reputație.

Ambii membri beneficiază de imunitate, prin lege membrii CSM nu pot fi urmăriți penal pentru opiniile exprimate în exercitarea funcțiilor lor.

Reclamantul a susținut că acea clauză de imunitate este aplicabilă numai în cadrul unei proceduri penale. Instanța de judecată a respins cererea de despăgubire. Referindu-se la o decizie a Curții Constituționale, a considerat că imunitatea în cauză ar trebui să se aplice atât în materie civilă, cât și penală, ca domenii disciplinare membrilor CSM, care sunt astfel protejați în exercitarea sarcinilor lor.

Reclamantul a depus recurs, dar a fost respins, cu opinia separată a unui judecător al Curții de Apel, care a considerat că remarcile au mers dincolo de normal pentru acest tip de situație.

Un membru al CSM a formulat recurs la Curtea Supremă de Justiție, susținând că imunitatea acoperă în întregime declarațile date în cadrul CSM.. La rândul său, reclamantul a formulat recurs împotriva celor doi membri ai CSM. În fața Curții de Casație, reclamantul a cerut ca trei judecători să se abțină, din cauza legăturilor lor cu membri ai CSM.

Avocatul reclamantului a cerut ca acest caz să fie examinat de Secțiile Unite și primul președinte pentru a se respecta principiul imparțialității. Camera reunită a colegiului a fost formată din judecători care nu au avut nici un fel de contact cu vreun membru al CSM și clientul său.  Cererea nu a fost admisă. Reclamantul a solicitat ca două secțiuni ale colegiului să se abțină, din cauza legăturilor cu membrul CSM. Reclamantul consideră că din cauza lipsei abținerii lor, cererea sa ar trebui să fie tratată ca o cerere de recuzare. Secțiile Unite au respins cererea de recuzare.

Reclamantul a cerut apoi anularea deciziei de a ignora regulamentul de procedură. El a invitat din nou judecătorii să se abțină în măsura în care a fost prezent președintele secției în care membrul CSM își exercita atribuțiile, dar nu a obținut un rezultat. În Secțiile Unite a avut loc o audiere, iar membrului CSM i s-a recunoscut dreptul de a contesta. Au fost respinse recursurile declarate de reclamant pe baza faptului că securitatea prevăzută de lege este mai largă decât cea sugerată de reclamant și acoperă, de asemenea, zona de răspundere civilă atunci când aceasta este o expresie a domeniului de aplicare a gândirii structurale legate de exercitarea unui vot în funcțiile din CSM și cu privire la subiectul de discuție.

Asupra art. 6 din Convenție

Cu privire la imunitate

Procedura defăimarii și imunitatea judecătorilor sunt acoperite de drepturile omului și obligațiile civile. Reclamantul a fost, în esență, lipsit de posibilitatea de a obține orice fel de despăgubire pentru presupusul prejudiciu. Rezultă că orice hotărâre privind sinceritatea și declarațiilor defăimătoare a celor doi membri ai CSM a fost fie omisă de către instanțele inferioare, fie anulate de Curtea de Casație. Astfel de evaluări sunt legitime numai în cazul în care nu răspund la întrebarea anterioară, dacă declarațiile contestate au fost relevante pentru dezbaterile în curs de desfășurare la CSM.

Hotărârea Curții Supreme nu poate fi comparată cu o decizie privind dreptul reclamantului de a-și proteja reputația, iar Curtea nu poate considera că un grad limitat de acces la dreptul de a cere o întrebare preliminară a fost suficient pentru a asigura solicitantului dreptul la o instanță. În aceste condiții, a existat o ingerință în dreptul său de acces la un tribunal.

Imunității i-a fost acordat un temei juridic care prevede că membrii CSM nu pot fi pedepsiți pentru opiniile exprimate în exercitarea funcțiilor lor și în scopul discuției.

Acest text a fost a priori accesibil pentru reclamant. Acesta se opune interpretării date dispoziției în cauză de instanța Curții Supreme. Curtea observă că decizia Secțiilor Unite ale Curții Supreme este mai largă decât cea menționată în domeniul de aplicare menționat de reclamant, mai ales având în vedere că securitatea oferită de această prevedere ar fi golită de conținut dacă membrii CSM ar fi expuși la răspundere pentru activitățile care constituie o demonstrație a funcțiilor lor.

Această interpretare nu este în mod clar împotriva actului normativ în cauză și nu poate fi considerat arbitrar. Ingerința a fost prevăzută de dreptul intern, astfel cum este interpretat de cea mai înaltă instanță italiană. Constituția îi oferă Consiliului Superior al Magistraturii drept garanție, printre altele, autonomia și independență justițiară. În consecință, aceasta este necesară pentru a permite libera exprimare a membrilor săi și pentru a preveni urmărirea penală, care pot afecta îndeplinirea sarcinilor lor.

În aceste circumstanțe, Curtea consideră că imunitatea urmărește scopuri legitime, și anume protecția dezbaterii libere în cadrul CSM și menținerea sistemului de separare a puterilor în cadrul Constituției. Justificarea garanțiilor și imunităților de care beneficiază membrii CSM trebuie să fie evaluată în funcție de rolul și funcțiile corpului.

CSM este garantul autonomiei și independenței sistemului judiciar. Aceasta poate solicita un drept consolidat la libertatea de exprimare a membrilor săi, cu privire la declarațiile făcute sub protecția întâlnirii. Imunitatea în acest caz, este absolută și a fost aplicată atât penal, cât și civil. Cu toate acestea, se aplică numai pentru declarațiile făcute în exercitarea funcțiilor lor judiciare. Prin urmare, aceasta urmărește să protejeze interesele CSM ca un întreg și nu pe cele ale componentelor sale individuale. Declarațiile în cauză nu au fost disponibile pentru public.

În ceea ce privește afirmația reclamantului conform căreia transferul său a fost raportat de mass-media, trebuie remarcat faptul că informațiile oferite publicului nu se referă la declarații pretins defăimătoare, ci la faptul obiectiv al transferului, care nu formează, ca atare, obiectul prezentei cereri. Aplicarea unei reguli de imunitate absolută pentru membrii CSM nu poate fi considerată a depăși marja de apreciere de care se bucură statele pentru a limita dreptul de acces al unei persoane la o instanță, iar justul echilibru care trebuie menținut între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului nu a fost încălcat. Pe cale de consecință, acest capăt de cerere este respins ca vădit nefondat.

Cu privire la imparțialitatea instanței

Din punct de vedere subiectiv, imparțialitatea personală a sistemului judiciar trebuie să fie presupusă până la proba contrarie, iar în acest caz, nimic nu indică o prejudecată sau părtinire din partea Președintelui Secției a Curții de Casație.

În plus, este esențial să știm dacă putem considera această teamă justificată în mod obiectiv. Teama de o lipsă de imparțialitate poate fi explicată din perspectiva a două fapte: faptul că președintele secției a lucrat în același loc ca și judecătorul care a judecat cererea reclamantului, precum și faptul că urmare a abținerii  președintelui Secției s-a făcut înlocuirea cu un judecător supleant și nu cu alt președinte de secție.

Aceste fapte nu pot fi considerate ca nefiind justificate în mod obiectiv. În special, Curtea a constatat că dovezile disponibile nu demonstrează că între judecător și președintele Secției s-au dezvoltat relații personale de prietenie, dincolo de cele strict profesionale. Cu toate acestea, simplul fapt că un judecător are sau a avut contacte de natură profesională cu părțile din proces, nu poate, în sine, da naștere unui conflict de interese de natură să justifice abținerea judecătorului din cauză.

Președintele secției nu îi este subordonat judecătorului și nu putea simți nicio presiune care să decurgă dintr-o relație ierarhică. În plus, nu există niciun motiv obiectiv drept temei pentru afirmația conform căreia judecătorul contestat de reclamant, atunci când a preluat funcția și a depus jurământ, nu a considerat această resposabilitate ca prioritară față de oricare alt angajament social.

În ceea ce privește înlocuirea unui președinte de secție cu un judecător supleant, Curtea constată că acest fapt nu poate în mod obiectiv să justifice îndoielile care apar cu privire la imparțialitatea instanței în cauză. Argumentul este în mod vădit nefondat.

Asupra art. 8 din Convenție

Problemele cheie privind scopul legitim și proporțional al regulamentului contestat în ceea ce privește litigiul, procedura pe care se întemeiază plângerea reclamantului, își are temeiul în art.  6 par.1 din Convenție. Aceasta este identică cu cele invocate de către reclamant în plângerea referitoare la dreptul la respectarea vieții private în conformitate cu art.  8. Argumentul este considerat vădit nefondat.

Asupra art. 13 din Convenție

Considerentele care au determinat Curtea să respingă cererea reclamantului în lumina art.6 par. 1 și 8 au dus la concluzia, în ceea ce privește art.13, că nemulțumirile reclamantului sunt incompatibile ratione materiae cu Convenția

Asupra art. 14 din Convenție

Reclamantul nu a demonstrat că a fost tratat diferit față de alte persoane aflate într-o situație similară cu a sa. Imunitatea le este recunoscută membrilor CSM pentru opiniile exprimate în exercitarea funcțiilor lor și cu privire la scopul unei discuții; astfel imunitatea legală a urmărit scopuri legitime și a fost proporțională. Motivele obiective și rezonabile justifică situația învederată de reclamant. Plângerea este în mod vădit nefondată.

Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4

No related posts.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


seven − 3 =

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)