Dat fiind numǎrul limitat de judecǎtori ȋn funcţie la Curtea Supremă de Justiție din Georgia, de multe ori este inevitabil ca aceiași judecǎtori sǎ fie implicaţi ȋn examinarea unei plângeri asupra cǎreia deja și-au exprimat o opinie ȋntr-un ansamblu anterior de acţiuni similare. Pe cale de consecinţǎ, faptul cǎ un judecǎtor a fost implicat ȋn ambele litigii privind pensia reclamantei, similare, dar fǎrǎ legǎturǎ ȋntre ele – ȋn cel dintâi caz exprimând o poziţie minoritarǎ, iar ȋn cel de-al doilea fǎcând parte din decizia majoritarǎ a completului – nu justificǎ argumentul cǎ imparţialitatea judecǎtorului ar fi fost afectatǎ ȋn cea de-a doua cauzǎ

CEDO, cauza Khoniakina c. Georgiei, hotărârea din 19 iunie 2012, cererea nr. 17767/08

Situația de fapt

Reclamanta s-a nǎscut ȋn 1926 și locuiește ȋn Tbilisi. La data de 4 mai 2000, reclamanta s-a pensionat pentru limită de vârstǎ din funcţia de judecǎtor la Curtea Supremǎ din Georgia, funcţie pe care o ocupa din 1956. Ȋn conformitate cu art. 36 din Legea din 12 mai 1999 referitoare la Curtea Supremǎ din Georgia (“Legea Curţii Supreme”), doamnei Khoniakina i-a fost acordatǎ o pensie ȋn valoare de 1,073 GEL (aproximativ 492 EUR), corespondentǎ ultimului sǎu salariu.

Versiunea originarǎ a art. 36 din Legea Curţii Supreme, aflatǎ ȋn vigoare la data pensionǎrii reclamantei, statua cǎ un judecǎtor la Curtea Supremǎ este ȋndreptǎţit sǎ primeascǎ pe toatǎ durata vieţii o pensie echivalentǎ cu ultimul sǎu salariu, actualizatǎ ȋn funcție de modificǎrile salariale ale judecǎtorilor la Curtea Supremǎ din Georgia aflaţi ȋn funcţie. Amendamentul din data de 16 martie 2001 a ȋnlǎturat aceasta clauzǎ de actualizare. Dupǎ un numǎr de amendamente succesive aduse, la data de 23 decembrie 2005 a fost introdusǎ o ultimǎ clauzǎ care a reformulat conţinutul articolului, astfel ȋncât un judecǎtor la Curtea Supremǎ ajuns la pensie sau la sfârșitul mandatului va avea dreptul la o indemnizaţie din partea statului ȋn valoare de 1,200  GEL (551 EUR). Aceastǎ nouǎ precizare a intrat ȋn vigoare la data de 1 ianuarie 2006, fiindu-i conferit caracter retroactiv ȋn temeiul art. 40(7)(1), introdus ȋn legea Curţii Supreme ȋn cursul aceleiași zile.

Primul litigiu privind pensia

La data de 3 septembrie 2004, reclamanta a contestat legalitatea procedurii de acordare a pensiei în urma amendamentului din 16 martie 2001. Fundamentându-și plângerea pe prevederile versiunii originare a art.36, aceasta a pretins ca pensia sǎ îi fie actualizatǎ ȋn raport de creșterile salariale ce au avut loc dupǎ pensionarea sa și sǎ primescǎ despăgubiri pentru sumele astfel neplǎtite. La data de 21 februarie 2006, ca urmare a unei contestaţii ȋn anulare, un complet al secției administrative de la Curtea Supremǎ a admis ȋn ȋntregime plângerea doamnei Khoniakina. Pârât ȋn proces a fost Fondul Asigurǎrilor Sociale ale Statului Georgian (“Fondul”). În majoritate, completul de judecată a reţinut cǎ amendamentul din data de 16 martie 2001 ar trebui aplicat numai acelor judecǎtori care au renunţat ȋn mod voluntar la funcţie sau au atins vârsta pensionǎrii ori au ajuns la sfârșitul mandatului lor. Acesta a concluzionat cǎ, sub nicio formǎ, amendamentul nu putea fi aplicat judecǎtorilor care au încasat deja drepturile de pensie. Hotǎrârea completului din data de 21 februarie 2006 obligǎ Fondul la acordarea de despăgubiri reclamantei ȋnsumând diferențele rezultate ca urmare a neactualizǎrii pensiei cu creșterile salariale ale judecǎtorilor Curţii Supreme pânǎ ȋn luna decembrie a anului 2005 – ȋn conformitate cu prevederile versiunii originare a art.36. Ȋn acord cu decizia menţionatǎ, Fondul a achitat suma pretinsǎ de reclamantǎ.

Al doilea litigiu privind pensia

La data de 31 mai 2006, reclamanta a introdus o a doua acţiune pentru daunele rezultate din aplicarea amendamentului introdus la 23 decembrie 2005. Dupǎ o succesiune de acţiuni în justiție, reclamanta a formulat apel, susţinând cǎ ingerinţa legislativǎ, ce afecta un drept civil, era incompatibilǎ cu Convenţia, întemeindu-se pe hotǎrârea Curții din cauza Zielinski și Pradal și Gonzalez și alţii c. Franţei (cererile nr. 24846/94 34165/96 și 34173/96). Ȋn susţinerea admisibilitǎţii acţiunii formulate, reclamanta a comparat hotǎrârea Curţii Supreme din data de 21 februarie 2006 cu cea a Curţii Regionale din Tbilisi din 6 martie 2007, subliniind cǎ o situaţie similarǎ a fost rezolvatǎ diferit de cele douǎ instanţe și cǎ examinarea ȋn fond a apelului său era necesară pentru unificarea jurisprudenţei interne ȋn aceastǎ materie. La data de 10 octombrie 2007 cererea sa a fost declaratǎ inadmisibilǎ de un complet al secției administrative a Curţii Supreme, format din judecǎtorul S. și alţi doi magistraţi, care nu au participat la examinarea primului litigiu privind pensia acesteia. Prin hotărârea definitivǎ din 26 decembrie 2007 Curtea Supremǎ a respins acţiunea reclamantei ca fiind nefondatǎ, și a hotǎrât că opinia separatǎ a judecǎtorului S., exprimatǎ ȋn contextul deciziei din februarie 2006, nu era subiectivǎ. Hotǎrârea a fost datǎ ȋn acord cu procedura scrisǎ, ȋn absenţa unei ședinţe publice pentru pronunţare.

Asupra art. 6 par. 1 din Convenţie

Cu privire la admisibilitate

Reclamanta a susţinut cǎ implicarea judecǎtorului S. ȋn analiza celei de-a doua cauze privind pensia sa a ȋncalcat principiul imparţialitǎţii, expus ȋn art. 6 par. 1 din Convenţie. Ȋntrucât Curtea observǎ  cǎ aceastǎ plângere nu este vădit nefondatǎ  ȋn sensul prevǎzut de art. 35 par. 3 a) din Convenţie sau inadmisibilǎ pentru oricare alte motive,  o declarǎ admisibilǎ.

Cu privire la fond

Curtea reitereazǎ cǎ art. 6 par. 1 din Convenţie impune unei instanţe cerinţa imparţialitǎţii, adicǎ lipsa oricǎrei prejudecăți sau pǎrtiniri ȋntr-o cauză. Imparţialitatea sau absenţa acesteia este constatatǎ de cǎtre Curte cu ajutorul unui test subiectiv, care are la bazǎ convingerile sau interesele personale ale unui judecǎtor ȋntr-un anumit caz, și totodatǎ cu ajutorul unui test obiectiv, care analizeazǎ dacǎ magistratul a oferit suficiente garanţii pentru a fi exceptat de orice ȋndoieli justificate ȋn acest sens (a se vedea Kyprianou c. Ciprului, cererea nr. 73797/01, par. 118).

Cu referire la prezentul caz, ȋn urma efectuării testului subiectiv, Curtea noteazǎ cǎ a existat o prezumţie ȋn favoarea imparţialitǎţii personale a judecǎtorului S., membru al Curţii Supreme din Georgia, ȋn legǎturǎ cu participarea sa la judecarea celor douǎ litigii privind pensia reclamantei (a se vedea  Indra c. Slovaciei, cererea nr. 46845/99, par. 49 și 50, 1 februarie 2005). În viziunea Curţii, simplul fapt cǎ judecǎtorul S. a exprimat o opinie separatǎ, nefavorabilǎ reclamantei ȋn prima cauză, nu poate fi considerat ca fiind o dovadǎ suficientǎ a lipsei acestuia de imparţialitate ȋn cea de-a doua cauzǎ.

Ȋn ceea ce privește testul obiectiv, aderând la argumentele reprezentanților Guvernului, Curtea acordǎ importanţǎ faptului cǎ acele douǎ litigii ale reclamantei, privind pensia, deși apropiate din punct de vedere al obiectului, nu pot fi considerate ca fǎcând parte din aceeași cauză sau hotǎrâre (a se vedea Kleyn și alții, par. 200), deoarece izvorǎsc din circumstanţe factuale și legale distincte. Mai mult decât atât, dat fiind numǎrul limitat de judecǎtori ȋn funcţie ȋn sectorul Curţii Supreme din Georgia, relevant pentru acest caz, de multe ori este inevitabil ca aceiași judecǎtori sǎ fie implicaţi ȋn examinarea unei plângeri asupra cǎreia deja și-au exprimat o opinie ȋntr-un ansamblu anterior de acţiuni similare. Pe cale de consecinţǎ, faptul cǎ judecǎtorul S. a fost implicat ȋn ambele litigii privind pensia reclamantei, similare, dar fǎrǎ legǎturǎ ȋntre ele – ȋn cel dintâi caz exprimând o poziţie minoritarǎ, iar ȋn cel de-al doilea fǎcând parte din decizia majoritarǎ a completului – nu justificǎ argumentul reclamantei cǎ imparţialitatea judecǎtorului ar fi fost alteratǎ ȋn cea de-a doua cauzǎ.

Având ȋn vedere cele mai sus arǎtate, Curtea a hotǎrât cǎ art.6 par. 1 din Convenţie nu a fost încălcat.

Asupra art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie

Cu privire la admisibilitate

Reclamanta a susţinut cǎ amendamentul ex post facto din data de 23 decembrie 2005 a privat-o de dreptul sǎu de a beneficia de o pensie concordantǎ cu clauza de compensare a versiunii originare a art. 36, ȋncǎlcând, astfel, art.1 din Protocolul adițional nr. 1 din Convenţie.

Reprezentanții Guvernului au susţinut cǎ reclamanta nu a epuizat cǎile de recurs interne – cerinţǎ impusǎ de art. 35 par. 1 din Convenţie – argumentând cǎ aceasta ar fi trebuit sǎ se adreseze Curţii Constituţionale din Georgia. Curtea reafirmǎ faptul cǎ formularea unei acţiuni individuale ȋn justiţie ȋn materie de constituţionalitate ȋn Georgia a fost deja consideratǎ ca fiind un remediu ineficient pentru scopul prescris de art. 35 din Convenţie, principalul motiv fiind imposibilitatea Curţii Constituţionale de a face abstracţie de deciziile individuale ale autoritǎţilor publice sau ale altor instanțe, ce afecteazǎ ȋn mod direct drepturile reclamantului (a se vedea  Apostol c. Georgiei, cererea nr. 40765/02, par. 41-47).

Ȋn consecinţǎ, respingând obiecţiile reprezentanților statului pârât privind neepuizarea cǎilor de recurs interne, Curtea declarǎ cererea admisibilǎ.

Cu privire la fond

Principii generale

Curtea noteazǎ faptul cǎ art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie nu garanteazǎ dreptul la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea Kjartan Ásmundsson, par. 39). Cu toate acestea, atunci când un stat contractant are ȋn vigoare o legislaţie privitoare la acordarea unui drept la pensie, legislaţia trebuie consideratǎ ca generând un interes de proprietate pentru persoanele care ȋndeplinesc cerinţele relevante, ȋn sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie (a se vedea Carson și alții c. Regatului Unit al Marii Britanii, cererea nr. 42184/05, par. 64). Reducerea sau suspendarea unei pensii poate constitui o ingerinţǎ care trebuie justificatǎ (a se vedea Rasmussen c. Poloniei, cererea nr. 38886/05, par. 71, 28 aprilie 2009). O astfel de ingerinţǎ este justificatǎ dacǎ este proporţionalǎ cu scopul urmǎrit a fi realizat. 

Ȋn timp ce art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie nu poate restrânge suveranitatea statalǎ, manifestatǎ și prin libertatea de a alege tipul și seria de beneficii acordate ȋn baza unui sistem de securitate socialǎ (a se vedea Stec și alţii c. Regatului Unit, cererea nr. 65731/01, par. 53), la fel de importantǎ este și analiza efectuată pentru a se determina dacǎ a existat o ingerință în dreptul reclamantului de a dispune de beneficii derivate din acest sistem ȋntr-o manierǎ de natură a-i afecta substanța (a se vedea Wieczorek c. Poloniei, cererea nr. 18176/05, § 57, 8 decemberie 2009). Orice mǎsurǎ care reduce pensiile alocate ȋn mod normal unui segment al populaţiei trebuie implementatǎ ȋntr-o manierǎ nediscriminatorie (a se vedea Lakićević și alţii c. Muntenegrului și Serbiei, cererile nr. 27458/06, 37205/06, 37207/06 și 33604/07, par. 59, 13 decembrie 2011).

Aplicarea sus-menţionatelor principii la prezentul caz

Analiza existenţei unei ingerinţe

Curtea considerǎ cǎ dreptul reclamantei de a primi o pensie pe durata întregii vieţi, echivalentǎ cu suma ultimului sǎu salariu și actualizatǎ ȋn conformitate cu schimbǎrile salariale prevǎzute de art. 36 din Legea Curţii Supreme, în forma originară, a creat un interes de proprietate ȋn sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie (a se vedea Stec și alţii c. Regatului Unit, cererile nr. 65731/01 și 65900/01, par. 39). De asemenea, suspendarea ulterioarǎ a cerinţei actualizării ȋncepând cu data de 1 ianuarie 2006, ȋn urma cǎreia reclamanta a fost privatǎ de posibilitatea de a pretinde o pensie mai mare, ȋn ciuda mǎririlor salariale considerabile ale judecǎtorilor ȋn funcţie la Curtea Supremǎ, trebuie ȋnţeleasǎ ca o ingerinţǎ ȋn dreptul de a se bucura de bunurile sale. Pentru a fi justificatǎ aceastǎ ingerinţǎ, ea trebuie sǎ fie, așadar, susţinutǎ de principiile legalitǎţii, interesului public și ale proporţionalitǎţii, regǎsite ȋn art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie (a se vedea  Lakićević și alţii, par. 59).

Analiza legalitǎţii ingerinţei

Mai ȋntâi, la epoca adoptǎrii amendamentului din data de 23 decembrie 2005, numai prima cauzǎ legatǎ de pensie, contestând legalitatea amendamentului din 16 martie 2001, era pe rol (Torri și alţii c. Italiei, cererile nr. 11838/07 și 12302/07, 24 ianuarie 2012).

Aceastǎ primǎ cauzǎ a fost, ȋn cele din urmǎ, soluţionatǎ ȋn favoarea reclamantei prin decizia definitivǎ a Curţii Supreme din data de 21 februarie 2006. Numai dupǎ ce o nouă schemă de pensii a fost implementată, cu contestatul amendament din 23 decembrie 2005, o a doua acţiune a fost formulatǎ ȋmpotriva statului, la data de 31 mai 2006, fǎrǎ a avea vreo legǎturǎ cu precedentele acţiunile ȋn justiţie ale reclamantei.

Ȋn lumina celor arǎtate, precum și a deciziilor anterioare ale Curţii privind schimbǎrile prevǎzute de lege cu efecte retrospective ȋn materia drepturilor la pensie (a se vedea, mutatis mutandis, Arras și alţii c. Italiei, cererea nr. 17972/07, par. 42, 14 februarie 2012; Sukhobokov c. Rusiei, cererea nr. 75470/01, par. 26, 13 aprilie 2006), Curtea concluzionează cǎ ingerinţa ȋn drepturile reclamantei la pensie era prevǎzută ȋn mod corespunzǎtor de lege și nu era arbitrarǎ.

Analiza scopului legitim și a proporţionalitǎţii ingerinţei

Reafirmând cǎ, datoritǎ cunoașterii directe a societǎţii și a nevoilor sale, autoritǎţile naţionale sunt cele mai ȋn mǎsurǎ pentru a decide ce este „ȋn interesul public”, Curtea acceptǎ sensul extensiv al noţiunii, precum și argumentele Guvernului ce susţin cǎ amendamentul din data de 23 decembrie 2005 a urmǎrit scopul legitim de a menţine sustenabilitatea bugetului public, prin ponderarea cheltuielilor publice (a se vedea, mutatis mutandis, Panfile c. României, cererea nr. 13902/11, 20 februarie 2012; Šulcs c. Letoniei, cererea nr. 42923/10, par. 25 și 29, 6 decembrie 2011; Leinonen c. Finlandei, cererea nr. 33898/96, 7 iunie 2001; Moskal, par. 61; Arras și alţii, citat mai sus, par.81).

Ȋn ceea ce privește proporţionalitatea ingerinţei, Curtea observǎ cǎ atitudinea statului ȋn privinţa reclamantei a fost ȋn recunoașterea meritelor sale profesionale ca judecǎtor la Curtea Supremǎ din Georgia, iar actuala pensie depǎșește suma salariului primit a priori pensionării din funcția de magistrat. În plus, amendamentul din data de 23 decembrie 2005 fǎcea parte dintr-o reformǎ legislativǎ extinsǎ a sistemului de pensii pentru funcţionarii publici pensionaţi și nu era doar o reglementare singularǎ. Ȋn consecinţǎ, contrar alegației reclamantei, nu se poate afirma cǎ aceastǎ reformǎ generalǎ a afectat ȋn mod excesiv un individ ca membru al unui grup redus de judecǎtori pensionaţi de la Curtea Supremǎ.

Concluzionând, ţinând cont de marja de apreciere largǎ a statului (a se vedea  Frimu și alţii c. României, cererile nr.45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/1 și  45588/11, 7 februarie 2011; Maggio și alţii c. Italiei, cererile nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 și 56001/08, par. 63, 31 mai 2011; Lenz c. Germaniei, cererea nr. 40862/98; Šulcs, citat mai sus, par. 26), Curtea declarǎ cǎ suspendarea actualizărilor impuse de statutul special al reclamantei ȋn materia dreptului la pensie nu a fost disproporţionată cu scopul legitim urmǎrit, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie 1 nefiind încălcat.

Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4

No related posts.

Lasă un comentariu


two + = 3