Discuţii asupra constituţionalităţii art. 55 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 304/2004

 DISCUŢII ASUPRA CONSTITUŢIONALITĂŢII ART. 55 ALIN. 1 ŞI 2 DIN LEGEA NR. 304/2004

 

       judecător Dragoş Călin,                                  judecător Horaţius Dumbravă,

       Curtea de Apel Bucureşti                               Curtea de Apel Târgu Mureş

 

The provisions of the Article 55(1) and (2) of the Law No. 304/2004 concerning the organisation of judiciary, republished, run counter to the Constitutional framework of Article 21(3) and also to the more favourable provisions of the Article 6(1) of the European Convention on Human Rights, directly applicable according to Articles 11 and 20(2) of the Constitution of Romania as far as they are construed as the mandatory opinion expressed by the judiciary assistants may not be debated by the litigants as the Court has not reached a decision.

The same provisions run counter the Constitutional framework of Articles 1(4) and 124(3) and also to more favourable provisions of the Article 6(1) of the European Convention on Human Rights, as far as they are construes as the judiciary assistants may take part in the deliberations, having a secret nature deemed to guarantee the independence and impartiality of the judges, and that those are obliged to sign the judgments.  

1. Scurt istoric

Conform art. 55 alin. 1 si 2 din Legea nr. 304/2004:

(1) Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari.

(2) Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.

(3) În cazul în care judecătorii care intră în compunerea completului de judecată nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul se judecă din nou în complet de divergenţă, prevederile art. 54 alin. (3) şi (4) fiind aplicabile.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 322 din 20 noiembrie 2001[1], art. 17 alin. 11 din fosta Lege nr. 92/1992 a fost declarat neconstituţional.

Ca urmare a acestei decizii, dispoziţiile de lege menţionate, care se referă la asistenţii judiciari, au fost modificate în sensul definirii participării lor la judecată ca o activitate consultativă.

Astfel, in baza art. 110-114 din Legea nr. 304/2004, asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;  c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie; d) cunosc limba română; e) sunt apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului şi se supun numai legii. Dispoziţiile legale privind obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor se aplică şi asistenţilor judiciari. Dispoziţiile referitoare la concediul de odihnă, asistenţă medicală gratuită şi gratuitatea transportului, prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, se aplică şi asistenţilor judiciari. Asistenţii judiciari depun jurământul în condiţiile prevăzute de lege pentru judecători şi procurori. Numărul total al posturilor de asistenţi judiciari şi repartizarea posturilor pe instanţe, în raport cu volumul de activitate, se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Asistenţii judiciari exercită atribuţiile prevăzute la art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, precum şi alte atribuţii prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori. Sancţiunile disciplinare se aplică de către ministrul justiţiei. Asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie şi ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanţei.

Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi a Ministerului Justiţiei, se stabilesc: a) condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor, pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei; b) condiţiile de delegare, detaşare şi transfer al asistenţilor judiciari.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 172 din 6 mai 2003, Decizia nr. 73 din 18 februarie 2003, Decizia nr. 286 din 3 iulie 2003 şi prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2006, în sensul că soluţionarea cauzelor deduse judecăţii este hotărâtă de judecători, iar asistentii judiciari nu au decât un rol consultativ, util judecăţii în vederea stabilirii adevărului cu privire la drepturile subiective ale părţilor în litigiu.

S-a reţinut că prezenţa la judecată a asistenţilor judiciari, fără drept de vot deliberativ, constituie o problemă reglementată prin lege, potrivit art. 125 alin. 3 din Legea fundamentală, ceea ce exclude ca prin textele legale menţionate să se încalce în vreun fel independenţa judecătorilor, imparţialitatea justiţiei şi, pe un plan mai general, principiile statului de drept.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională reţine că în cauza Ettl şi alţii contra Austriei, 1987, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că participarea unor persoane specializate în diverse domenii de activitate, alături de magistraţii de profesie, la soluţionarea unor categorii de litigii, nu contravine principiului independenţei şi impartialităţii instanţei, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, în hotărârea din 23 aprilie 1987, s-a reţinut că statele membre ale Consiliului Europei oferă multiple exemple de complete de judecată la care participă, pe lângă magistraţi, şi persoane specializate în anumite domenii, persoane ale căror cunoştinţe sunt necesare pentru soluţionarea acelor litigii.

 

2. Neconstituţionalitate

2.1. Primul aspect:

Considerăm că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. 3, precum şi dispozitiilor mai favorabile ale art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, direct aplicabile în condiţiile art. 11 şi art. 20 alin. 2 din Constituţia României.

 

Art. 21 din Constituţia României – Accesul liber la justiţie – prevede următoarele:

„(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.

Potrivit art. 20 din Constituţia României, “dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.”

Ori de câte ori este vorba de un proces privitor la soluţionarea unei contestaţii civile, atât prin prisma legislaţiei naţionale cât şi a Convenţiei, şi, ori de câte ori, organul care s-a pronunţat în primă instanţă este o instanţă judiciară, această instanţă este obligată să asigure respectarea garanţiilor articolului 6. “Acesta din urmă îşi va regăsi domeniul său tradiţional şi natural şi se va aplica în toate stadiile procedurii (De Cubber c. Belgiei)Atunci când legea instituie în primă instanţă o instanţă judiciară, aceasta trebuie să ofere garanţiile cerute de articolul 6, chiar dacă este deschisă calea apelului în faţa unei instanţe superioare” (Comisia Europeană a Drepturilor Omului, raport din 12 octombrie 1978 în cauza Zand c. Austriei, D.R).

Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil:

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”. 

 

În afară de regulile edictate în cuprinsul acestui articol, există câteva „principii de echitate” subordonate acestui articol, dar care nu sunt enunţate expres.

Cel mai important dintre acestea este socotit cel al egalităţii armelor”, care consacră ideea potrivit căreia fiecare parte din proces trebuie să aibă şanse egale de a-şi prezenta cauza şi că nimeni nu trebuie să beneficieze de un avantaj substanţial asupra adversarului său.[2]  

Totodată, potrivit „principiului contradictorialităţii”, degajat din art. 6, părţile trebuie să aibă acelaşi acces la consemnări şi la celelalte documente ale cauzei, cel puţin atâta vreme cât acestea joacă un rol în formarea opiniei instanţei; fiecărei părţi trebuie să i se dea posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte.[3]

Dreptul la o procedură contradictorie implică inclusiv posibilitatea de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului, chiar şi de cele care ar putea proveni de la un magistrat independent, de natură să-i influenţeze decizia şi de a le discuta (cauzele J.J. c. Olandei, Morel c. Frantei, Kamasinski c. Austriei)[4]

In jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că în cauza Ettl şi altii c. Austriei, 1987, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că participarea unor persoane specializate în diverse domenii de activitate, alături de magistraţii de profesie, la soluţionarea unor categorii de litigii, nu contravine principiului independenţei şi impartialităţii instantei, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

In ce priveşte această alegaţie, faptul că în cauza Ettl şi alţii c. Austriei, 1987, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că participarea unor persoane specializate în diverse domenii de activitate, alături de magistraţii de profesie, la soluţionarea unor categorii de litigii, nu contravine principiului independentei si imparţialităţii instanţei, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională nu a dus la capăt raţionamentul şi nu a indicat în ce fel de condiţii a constatat Curtea de la Strasbourg acest fapt.

În această cauză era vorba de componenţa unor Comisii agrare administrative, grupând, alături de magistraţi profesionişti, şi experţi specializaţi în domeniul agrar [5].

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în măsura în care aceşti funcţionari, nemagistraţi, pregăteau observaţiile scrise asupra unei chestiuni, erau obligaţi să le comunice părţilor, în vederea respectării caracterului contradictoriu al procedurii[6]. În cauza Ettl şi altii c. Austriei, chiar instanţa superioară a casat decizia Comisiei agrare, întrucât aceste observaţii nu au fost aduse la cunoştinţa părţilor.

Conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.

O astfel de dispoziţie, care permite asistenţilor judiciari, ce reprezintă organizaţii interesate în modul de soluţionare a cauzelor la judecarea cărora participă, neprezentând garanţiile de independenţă stabilite prin Constituţie în cazul judecătorilor (nu sunt inamovibili, pot fi expuşi ingerinţelor, presiunilor şi influenţelor din partea organizaţiilor pe care le reprezintă), să emită o opinie, fără ca această opinie să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, încalcă principiile contradictorialitaţii şi egalităţii armelor, potrivit cărora părţile trebuie să aibă acelaşi acces la consemnări şi la celelalte documente ale cauzei, cel puţin atâta vreme cât acestea joacă un rol în formarea opiniei instanţei.

Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari. Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate.

Ca atare, deşi nu au un rol deliberativ, aceştia, ca experţi într-un domeniu specializat, pot influenţa opinia celor doi judecători profesionişti, care decid asupra cauzei.

Asistenţii judiciari nu au “jurisdicţia” şi “imperium”, ci doar asistă la şedinţele de judecată.

Asadar, punctul lor de vedere trebuie să fie dinainte cunoscut şi pus în discuţia contradictorie a părţilor.

Dreptul la o procedură contradictorie, în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, implică inclusiv posibilitatea de a lua cunoştinţa de observaţiile prezentate judecătorului, chiar şi de cele care provin obligatoriu de la asistentul judiciar, văzut ca un expert specializat, de natură să-i influenţeze decizia şi de a le discuta (cauzele J.J. c. Olandei, Morel c. Frantei, Kamasinski c. Austriei).  

 Concluzia primului aspect :

Dispoziţiile art. 55 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. 3, precum şi dispoziţiilor mai favorabile ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, direct aplicabile în condiţiile art. 11 şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în măsura în care sunt interpretate în sensul că opinia exprimată obligatoriu de asistenţii judiciari nu este pusă în discuţia contradictorie a părţilor, înainte de pronunţarea instanţei[7]. 

2.2 Al doilea aspect: 

Considerăm că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. 4 şi art. 124 alin. 3, precum şi dispoziţiilor mai favorabile ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, direct aplicabile în condiţiile art. 11 şi art. 20 alin. 2 din Constituţia României. 

În baza art. 1 alin. 4 din Constituţia României, „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. 

Potrivit art. 124 din Constituţia României – Înfăptuirea justiţiei – „(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. 

De asemenea, în hotărârea din 23 aprilie 1987, în cauza Ettl şi alţii c. Austriei, 1987, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statele membre ale Consiliului Europei oferă multiple exemple de completuri de judecată la care participă, pe lânga magistraţi, şi persoane specializate în anumite domenii, persoane ale căror cunoştinţe sunt necesare pentru soluţionarea acelor litigii.

În jurisprudenţa Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, independenţa şi imparţialitatea instanţei se găsesc în strânsă legătură, astfel încât adesea o instanţă care nu oferă suficiente garanţii de independenţă nu va putea fi considerată nici imparţială.

Lipsa prejudecăţilor şi atitudinea nepărtinitoare sunt elementele definitorii ale imparţialităţii[8]: “existenţa imparţialităţii în sensul articolului 6 paragraf 1 din Convenţie trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale unui anumit judecător într-o anumită cauză, dar şi conform unui test obiectiv vizând să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privinţă”[9].

În aplicarea demersului obiectiv, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca îndoielile privitoare la imparţialitate să poată fi justificate în mod rezonabil[10]. Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie să se retragă de la judecarea cauzei[11]. În acest context, Curtea arătat că statul are obligaţia de a verifica acuzaţiile de părtinire aduse unui jurat[12].

Jurisprudenţa C.E.D.O. reţine că din punct de vedere organic, “instanţa trebuie să fie independentă mai ales faţă de executiv şi faţă de părţi[13] şi să prezinte garanţiile unei proceduri judiciare[14].

În compunerea acestei instanţe nu este necesar să intre exclusiv magistraţi, ci pot intra şi funcţionari publici sau juraţi, cu condiţia să se bucure de un statut legal care să-i protejeze împotriva presiunilor exterioare[15].

În acest sens, în baza art. 126 din Constituţia României – Instanţele judecătoreşti – prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

În cauza Langborger c. Suediei, 22 iunie 1989, C.E.D.O. a arătat că independenţa şi imparţialitatea unor funcţionari publici sau juraţi care compun o instanţă poate fi pusă sub îndoială în anume situaţii[16].

În materia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, întotdeauna[17] completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari.

Prezenţa asistenţilor judiciari în astfel de litigii ar putea pune îndoieli legitime, din perspectiva a cel puţin două puncte de vedere esenţiale, de plină jurisdicţie, la care asistenţii judiciari participă, deşi nu sunt învestiţi constituţional cu astfel de atribuţii de jurisdicţie.

Primul punct esenţial este legat de participarea la deliberări a asistenţilor judiciari, chiar dacă doar cu vot deliberativ.

Art. 256 alin. 1 C.pr.civ. prevede că “după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în şedinţă, fie în camera de consiliu”.

Astfel, procesul deliberativ, care se încheie cu decizia luată de complet asupra unei cauze, este actul deplin de jurisdicţie care, aşa cum arată doctrina procesual civilă, dă măsura independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, faptul că ei nu sunt supuşi niciunei influenţe externe, indiferent de ce natură ar fi ea.

De altfel, procesul decizional, aşa cum este şi el reflectat de dispoziţiile art. 256 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ar trebui să se constituie într-o măsură concretă de garantare, protejare şi promovare a independenţei judecătorilor, potrivit  Recomandării nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor. În acest sens, Principiul I, pct. 2 lit. D) recomandă statelor membre ca ”În procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţie, influenţă subiectivă, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte. Legea trebuie să prevadă sancţiuni clare împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze deciziile judecătorilor în orice fel. În concluzie, judecătorii trebuie să decidă imparţial, în concordanţă cu interpretarea faptelor, şi cu respectarea legilor aplicabile speţei respective. Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să raporteze despre felul în care au soluţionat un caz nici unei persoane din afara sistemului judiciar.”

În măsura în care persoane ce nu îndeplinesc funcţii jurisdicţionale şi mai ales care sunt numite de puterea executivă, cum sunt asistenţii judiciari, participă la procesul deliberativ, care este secret tocmai pentru a garanta independenţa şi imparţialitatea judecătorilor, aceştia se constituie în factori de presiune externă nejustificaţi, cu încălcarea unor principii esenţiale ale separării puterilor în stat (fiind numiţi şi revocaţi, precum şi sancţionaţi disciplinar de puterea executivă, evident că ei sunt reprezentanţi ai puterii executive), respectiv a art. 1 alin. 4 si art. 124 alin. 3 din Constituţia României.

Cu privire la cel de-al doilea punct esenţial, prevăzut de art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, şi anume semnarea hotărârilor judecătoreşti şi de către asistenţii judiciari, este de observat că lipsa semnăturii atrage nulitatea hotărârii.

Acest fapt este de natură a demonstra, o dată în plus, că, în realitate, asistenţii judiciari se comportă, din pricina prevederii legislative deficitare, ca organe de jurisdicţie, din moment ce legiuitorul a prevăzut obligativitatea pentru asistenţii judiciari de a semna hotărârea judecătorească.

În acest context, trebuie precizat că hotărârea judecătorească este un act jurisdicţional, iar faptul că hotărârea este semnată şi de asistenţii judiciari, alături de judecători, încalcă independenţa puterii judecătoreşti, cel puţin în aparenţa sa (ştiut fiind că şi respectarea aparenţei independenţei puterii judecătoreşti este un element ce conturează noţiunea de independenţă a acesteia), pentru că, astfel, apare că puterea executivă sau altă autoritate constituţională (cum ar fi Consiliul Economic şi Social) participă în mod direct la actul jurisdicţional, ceea ce, fără îndoială, încalcă principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. 4 din Constituţia României. 

Concluzia celui de-al doilea aspect:

Dispoziţiile art. 55 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ,republicată, contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. 4 si art. 124 alin. 3, precum şi dispoziţiilor mai favorabile ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, direct aplicabile în condiţiile art. 11 şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în măsura în care sunt interpretate în sensul că permit asistenţilor judiciari[18] să participe la procesul deliberativ, al carui caracter secret este menit a garanta independenţa şi imparţialitatea judecătorilor, şi ii obligă pe aceştia să semneze hotărârile judecătoreşti.  


[1] Publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2002.

[2] A se vedea Donna Gomien, Introducere în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Editura All, 1996, traducere de Cristiana Irinel Stoica, pag. 45.

[3] A se vedea P. van Dijk, G.J.van Hoof, în colaborare cu A.W. Heringa, J.G.C. Schokkenbroek, B.P.Vermeulen, M.L.W.M. Viering, L.F.Zwarak, Theory and Practice of the European Convention on Human Rights, 1998, Kluwer Law International, The Hague, Netherlands, pag. 430-431.

[4] « 27. La Cour rappelle que le droit à une procédure contradictoire « implique en principe la faculté pour les parties à un procès, pénal ou civil, de prendre connaissance de toute pièce ou observation présentée au juge, même par un magistrat indépendant, en vue d’influencer sa décision, et de la discuter » (arrêt Lobo Machado c. Portugal du 20 février 1996, Recueil 1996-I, pp. 206-207, § 31). »

[5] « Il s’agissait de membres experts dans leur branche; or il en faut pour un remembrement foncier, opération qui soulève des questions de grande complexité et concerne, outre les propriétaires directement visés, la collectivité tout entière.  Grâce à leur composition, les commissions peuvent aboutir à des solutions équilibrées, tenant compte des différents intérêts en jeu.  Au demeurant, la législation interne des Etats membres du Conseil de l’Europe offre maints exemples de juridictions groupant, à côté de magistrats professionnels, des personnes spécialisées en tel ou tel domaine et dont les connaissances sont souhaitables, voire nécessaires au règlement des litiges qui ressortissent à leur compétence. »

[6] « Dans la mesure où ces fonctionnaires préparent des observations écrites sur un problème donné, l’article 45 § 3 de la loi générale sur la procédure administrative en exige la communication aux parties qui doivent avoir l’occasion de présenter leurs commentaires (paragraphe 23 ci-dessus).  Le caractère contradictoire de la procédure applicable devant les commissions en vertu de la loi fédérale sur les autorités agricoles et de la loi précitée (arrêt Sramek précité, p. 18, § 38), ne souffre donc nullement du concours des “fonctionnaires experts”.  Dans le cas des Ettl, la Cour administrative a d’ailleurs cassé la décision de la Commission suprême par le motif, précisément, que les observations du membre spécialiste des questions agronomiques n’avaient pas été portées à la connaissance des intéressés (paragraphe 12 ci-dessus). »

[7] De lege ferenda, asistentul judiciar ar trebui să prezinte public un raport asupra cauzei, care să fie accesibil părţilor, ce ar putea astfel combate aspectele învederate în raport, ce pot avea rol determinant în formarea opiniei instanţei. Asistentul judiciar nu ar trebui să participe la deliberări şi nici să semneze hotărârea judecătorească.

[8] C.E.D.O., cauza Piersack c. Belgiei, hotărâre din 1 octombrie 1982, seria A nr. 53;

[9] C.E.D.O., cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărâre din 24 mai 1989, seria A nr. 154, par. 46; Curtea EDO, Piersack c. Belgiei, hotărâre din 1 octombrie 1982, seria A nr. 53;

[10] C.E.D.O., cauza Hauschildt c. Danemarca, hotărâre din 24 mai 1989, seria A nr. 154, par. 48;

[11] idem;

[12] C.E.D.O., cauza Remli c. Franţei, hotărâre din 23 aprilie 1996, Recueil 1996-II, vol. 8;

[13] C.E.D.O., cauza Ringeisen, hotărâre din 16 iulie 1971, seria A nr. 13, p. 39, par. 95;

[14] C.E.D.O., cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere, hotărâre din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, p. 24, par. 55; C.E.D.O., cauza Belilos c. Elveţia, hotărâre din 29 aprilie 1988, seria A nr. 132, par. 64;

[15] C.E.D.O., cauza Remli, hotărâre din 23 aprilie 1996, Reports, 1996-II, vol. 8, par. 46-48; C.E.D.O., cauza Pullar, hotărârea din 10 iunie 1996, Reports 1996-II, vol. 11, par. 31-32;

[16] « Dans la présente affaire il n’existe aucune raison de douter de leur impartialité personnelle, faute de preuve.

Quant à leur impartialité objective et à leur apparence d’indépendance, en revanche, la Cour constate qu’ils avaient été recommandés par des associations avec lesquelles ils entretenaient des liens étroits et toutes deux intéressées à voir subsister la clause de négociation. Comme il réclamait la suppression de cette dernière, le requérant pouvait légitimement craindre qu’ils n’eussent un intérêt commun contraire au sien et donc redouter une rupture de l’équilibre d’intérêts, inhérent à la composition du tribunal des locations dans d’autres litiges, quand il s’agirait de décider du sort de sa propre demande.

Que le tribunal comprît aussi deux juges professionnels, dont l’indépendance et l’impartialité ne sont pas en cause, n’y change rien. Dès lors, il y a eu violation de l’article 6 par. 1 (art. 6-1). » 

[17] Prezenţa asistenţilor judiciari în litigiile de asigurări sociale sau în cele în care, spre exemplu, magistraţii au calitatea de reclamanţi, este inutilă.

 

[18] De lege ferenda, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale nu ar trebui sa se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari, ci doar din judecători.

Asistentii judiciari ar trebui sa sustina in sedinta publica opiniile, motivate in fapt si in drept, inclusiv cu referiri jurisprudentiale (si procurorul o sustine si e magistrat prin efectul Constitutiei), pentru ca partile sa poata combate aceaste opinii, uneori esentiale si pentru solutia pronuntata de instanta.

Related posts:

  1. Discriminări determinate de diferenţe de rasă şi origine etnică
  2. Dreptul cetăţenilor străini la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în calitate de moştenitori ai autorului lor
  3. Recrutarea magistraţilor
  4. Probațiunea în materia infracțiunilor de corupție. Provocarea. Martorul “denunțător”
  5. Interviu cu dl. judecător Corneliu Bîrsan

Tags: , , , , , , , , , , , , ,


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine − 3 =

Publicatie semestriala a Editurii Universitare (acreditata CNCS)

  • SSRN

Parteneri

  • 1. Editura Universitară
  • 2. Centrul de Studii de Drept European
  • 3. JurisClasor CEDO
  • 4. Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Newsletter

E-mail:

Subscribe
Unsubscribe

Accesări (pagini citite)